duminică, 21 decembrie 2014

Sile voiajorul – de marie vranceanu ( mulțumesc marie vrânceanu, mulțumesc tare mult domnule marin ioniță)

mulțumesc marie!
Sile voiajorul – de marie vranceanu

septembrie 16 | Posted by Poezii, Literatura Romana | Personale
Poetii sunt ca si copiii: asezati la birou nu ajung cu picioarele pe pamant. (Stanislaw J. Lec)
Despre Florian Silisteanu s-a scris mult. In internet gasiti pagini intregi care descriu acest colorat personaj al poeziei. Din acest motiv consider inutila interventia mea in tabloul care il zugraveste. Ce as mai putea adaoga? O pata de culoare, ici colo, ar fi absolut nesemnificativa. Acum vreo doi ani in urma, fara sa il fi cunoscut, citeam un articol despre el, scris de A. Doman si radeam cu sughituri. Sincer, la vremea respectiva, am crezut ca era vorba de o chestie inventata, treaba de scriitori. M-am inselat. Cunoscindu-l ulterior, pot sa confirm ca este un copil, un pic cam crescut,dar care chiar si asa, nu ajunge cu picioarele pe pamant. Sile,traieste intr-o lume a lui, unde poezia e mireasa eterna, unde nu-ti este permis sa intri si chiar daca ti-ar fi, nu ai intelege mare lucru. Traieste,iubeste, se bucura si sufera in termeni absolut personali. Ati remarcat ca lipseste cuvantul uraste. E singurul sentiment pe care Sile nu il cunoaste. Pentru el lumea e doar o mare familie, compusa din frati si surori. Viata nu este o marfa si fericirea nu e un bun de consum, aceasta e deviza lui.
Pe 12 septembrie, in `Jurnalul de Arges`, scriitorul Marin Ionita, i-a dedicat un spatiu in rubrica `Romane de buzunar`.Iata cum il vede stimatul profesor pe poetul Sile.
Ma intreb si ma tot intreb cum ar arata lumea daca ar fi toti oamenii ca Florian Silisteanu. Ar fi mai fericita, mai avuta, mai linistita, mai agitata, mai cumpatata, mai ordonata, mai matura, mai puerila, mai responsabila, mai zapacita, mai violenta, mai spasita, mai sfioasa, mai credincioasa, mai atee, mai damnata, mai unita, mai risipita? Dar ar fi posibila? Și daca da, ar putea sa-si supravietuiasca?
Cert este un singur lucru. Barbatul nu e ca nimeni altul si nici altul ca el.
Am scris candva o carte care se numea chiar asa `Sile voiajorul`. Multi m-au intrebat daca personajul principal este Sile Silisteanu. Categoric nu! Eroul meu principal nu e construit pe model. Dimpotriva, fictiv suta la suta. Ca unele lucruri se potrivesc nu-i decat o anticipare intamplatoare.
De fapt, tipul real cu acest pseudonim n-ar putea sa incapa in nicio carte. Nici macar scrisa de el.
L-am cautat in toate cartile pe care le cunosc. La un moment dat, am crezut ca-l gasesc in Galeria oamenilor de prisos` din literatura rusa. Dar nu avea decat cate ceva de la Jevgeni Onegin, de la Rudin sau Oblomov.
Un amestec ciudat din Don Juan, Casanova, Cidul, Rigoletto, Richard al III-lea, Don Quijote. O mistrie din geniala nebunie a lui Hamlet, o lopata din intriga bolnava a lui Iago. Catavencu, Rica Venturiano, Hatrul Cocosila din Poiana lui Iocan, Hagi Tudose la Ierusalim, Tanase Scatiu, Dinu Paturica… Toti amintiti, dar cu nimeni nu se potriveste. Ca si cum atunci cand s-au plamadit aceste personaje, au fost aruncate intr-un sac resturile care nu au incaput in cofraje. Sacul lui de piele…
Sarac, bogat, sunt zile cand poate sa rabde de foame. Dar l-am vazut cu o geanta burdusita de bancnote mari. Revolutionar, conservator, a fost printre primii tineri care au dat navala in strada in acel decembrie fierbinte. Dar n-a trecut mult pana sa ajunga internat intr-un lagar de emigranti din Austria, nemultumit de ce se petrece in tara.
Darnic? Risipitor? Și-a scos ceasul de la mana ca sa-l ofere intr-un moment cand n-avea altceva ca sa-si ajute un prieten, dar de cate ori nu-l puteti vedea cum face apel, chiar gudurandu-se la oamenii avuti pentru sponsorizare. Il puteti intalni cum petrece in carciumi cu persoane dubioase, ca si alea tot oameni sunt… Dar nu sta pe ganduri sa sparga cu pumnul nasul unui provocator. La primar intra ca la el acasa, nici arhiepiscopia nu este ocolita. Politia ii furnizeaza informatii, dar ii si intocmeste procese verbale de contraventie. Isi pierde vremea prin lupanare, dar si prin curti regale. Se rasfata printre printi si printese, le canta osanale, ii tapeaza fara sa clipeasca. Nici la Londra, nici la Madrid, nici in Arabia Saudita. Avem si noi o curte regala, la Costesti, cu radacini in coviltire de nomazi.
Cand o fi avand timp sa si calatoreasca? Serbia, Italia, Franta, Ucraina, Moldova, Canada, America toata, Grecia, ba chiar si Irak. Dus si intors. Ia-l de unde nu-i.
Cand nu-l aflati unde il cautati, ganditi-va cate femei tinere si frumoase sunt pe lumea asta, care asteapta sa fie rasfatate, iubite, parasite. Se cazeaza pe la manastiri de maici, dar nu evita nici desfatari cu escorte de lux.
Singura iubita neabandonata este poezia. Și ea fara asemanare. Nescolita, neplagiata, neinfluentata, absolut autentica.
Sile a trecut prin multe intamplari din care a scapat ca prin minune. Dar fara poezie nu poate sa traiasca. Sa-si supravietuiasca. Daca nu scrie, moare inecat in marea de cuvinte.
Ziarist zburator. A trecut angajat prin toate redactiile principale din oras. Pasare zburata din craca in craca, alungata, chemata, ocrotita, rasplatita. Dar si redactor-sef sau director de publicatii, atat de efemere ca n-a mai ramas decat ecoul din ele.
De multe ori imbracat desucheat, dar cand vrea, extrem de elegant si absolut impozant.
Un copil mare, maturizat inegal. Un matur dat in mintea copiilor zvapaiati.
Cum ar arata orasul fara el? Cum ar fi lumea de-am fi toti la fel?
(Prof. Marin Ionita)

Lasă un răspuns