sâmbătă, 17 iulie 2010

Fufa din presã și Boema a la cotlet Malaga

vineri, 16 iulie 2010
Cu praștia-n vrãbii
- de Silișteanu -
(Știri pe scurt, de folos și viațã lungã)


Este mai mult decît inad­misibil. De fapt, am întors din drum și am schimbat or­­dinea tabletei de azi. Fiind prins cu altele, am pierdut pentru o clipã momentul Mãdãlina Manole.
Dau fuga prin redacție, apoi poposesc pe Realitatea Tv, poposesc cu discuția printre colegii mei dragi de la Curierul care, oameni fiind, nu mã suportã mereu. Buun! Și sã-mi stea ceasul, cînd aud povestea cu mierla aia de la agerpress, care comite un interviu cu Mãdãlina Manole, un interviu închipuit, de altfel. Am vãzut în presa centralã multe fufe, ba pe la Festivalul Mamaia, ba pe la agenții, dar ca sã ai nesimțirea și idioțenia sã publici un interviu cu cineva fãrã ca ãla sã-ți fi spus douã boabe, deja asta e prea mult! Mult prea mult! Fufe sînt și în presa loca-lã, și în cea galacticã, și în cea interstelaroplanetarogalacticã. Astfel de interviuri existã demult. Partea și mai rea este cã a trebuit sã moarã Mãdãlina, ca sã vedem rahatul din sufrageria presei românești. Sã nu mai spunã cineva cã sînt nebun. Mai nou, în zilele noastre, se poartã certificatul de orb, de surd, de mut, de consilier, de ambasador, de președinte, de gãinar, de poet… certificat de nebun cu acte în regulã. Mi-e și teamã sã mã uit în jurul meu și în jurul tãu, ca nu cumva sã-mi plesneascã peste bot pliciul lui Prigoanã. Ãsta este însurat cu Bahmuțeanca? Mã rog! Mijlocul acestei veri este subțire și asta fiindcã românul nu se mai înghesoaie la mare și la munte, pentru cã banii… se pot numãra. Și acum, un pont, firește… în exclusivitate. Pomeneam, zilele trecute, de Boema. Pe 1 Mai, aci lîngã Foto Jugãnaru. Bucãtarul de la Boema a scos în stradã o ofertã colosal de avantajoasã. Fiți atenți! Cotlet Malaga 200 g, garniturã 200 g, la alegere cu cartofi prãjiți, piure sau legume, natur ori țãrãnești (cu 15 lei) sau pene cu piept de pui (12 lei), 300 g (paste cilindrice, șuvițe de piept de pui, sos roșu și cașcaval). Asta n-ar fi decît un avantaj. Am observat în oraș cã sãrãcia i-a pus la muncã pe cîrciumari, pe cei care și-au fãcut restaurante și au înaintat cu meniuri la prețuri mici. Bun efortul, doar cã dintr-o mie de piteșteni numai 6 mãnîncã la restaurant, din cei 6 unul e milițian, unul e ziarist, unul e popã, așa cã plãtitori doar 3. Fie-vã milã, fraților, și nu aruncați cu piatra! Iatã de ce: amicul Augustin Doman mi-a spus ieri cã ar fi de acord sã doneze o jumãtate de an din salariul lui, cu o singurã condiție: sã i se dovedeascã, sã ne dovedeascã faptul cã banii se duc unde trebuie și nu la clientela politicã. Și eu sînt de acord cu el. Aș face la fel. Sînt printre puținii care scrie un punct de vedere în zona politicului, fãrã sã cearã cuiva un ban.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu