Am încercat, vineri seara, un experiment. În mare parte mi-a reușit. Sãtul sã țin piept unor viermișori pe care încã societatea nu i-a exclus, am hotãrît sã fac o pauzã. Drumul spre munte! Mãcar așa credeam cã pînã la urmã mai dai și de bine, nu doar de oameni rãi. În mare parte am avut șansa de a vedea și roz. Drumul spre Cumpãna este cunoscut de milioane de oameni. Încã și acum vin din Suceava, din Constanța români dornici de liniște. De la linia Barajului Vidraru nu facem stînga, și asta pentru cã sîntem inspirați, deși ne despart 14 kilometri de locul ales, ci ocolim prin dreapta, dincolo Valea cu Pești. La un moment dat, facem stînga, urmînd direcția unui indicator pe care scrie Cumpãna. E aproape întuneric. A plouat și, ici - colo, drumul este întretãiat de pîrîuri. Șoseaua neasfaltatã aratã ca un mic tranșeu. Nu se mai vãd urme și asta mã determinã sã cred cã turiștii au ales sã facã escapada pe luminã. În jurul orei 1, campãm pe teritoriul complexului Cumpãna. Greu gãsim un loc, și asta fiindcã apa din baraj a fost în continuã creștere, inundînd mult din malul pe care sîntem în coada lacului.
De cîteva zile, aveam sã aflãm, apele s-au mai retras, doar cã locul a rãmas îmbibat. Deși tîrziu, ne reîntîlnim și cu domnul Popescu, veșnic administrator la Cumpãna, om cu bun-simț și ospitalier. Montãm cort, facem grãtar, și asta departe de un grup de moldoveni aflați la peste o sutã de metri, grup care pune pe fugã, a doua zi, mare parte din turiști. Nesimțiții au ținut toatã noaptea casetofonul dat la maximum, punînd în timpane hore moldovenești, de parcã toatã lumea era obligatã sã le asculte. Nu mai spunem cã, în pauza dintre melodii, un individ urla ca un animal fel și fel de înjurãturi. Ce sã faci în astfel de situații? Pe cine sã suni, pe cine sã pui sã se lupte cu jegoșii, cã altfel nu putem numi un grup de așa-ziși oameni care te obligã sã-ți iei frumos catrafusele și în zorii zilei s-o tai pe cîmpii. Am încercat a doua zi sã gãsim locația în care nemernicii au fãcut furori. Aproape imposibil, fiindcã, dimineațã, toatã lumea dormea pe o razã de 300 de metri. Ce ne-a impresionat plãcut a fost cã am vãzut în jurul nostru și oameni civilizați, tineri cu iubitele lor, care și-au fãcut grãtarul în liniște, care ascultau hip-hop în surdinã, oameni care și-au strîns gunoiul frumos și l-au pus în pungi. Nu cred cã sîntem o națiune pierdutã... Încã! Mai nou, aflu de la TV cã primul ministru Boc pune pe tapet un fel de încurajare pentru a stopa evaziunea fiscalã. Pãi, ea se petrece chiar sub ochii mei! Nu cred sã fie o șansã gestul de a strînge chitanțele pentru ca, la finele anului, românul sã primeascã un premiu. Adicã, treaba e sã cerem bon fiscal de la tot ce cumpãrãm, sã le strîngem și așa sã sperãm cã mentalitatea noastrã a intrat pe un bun fãgaș. M-aș mira sã se trezeascã în popor conștiința. Dar e posibil! Pînã la urmã, trebuie sã se aleagã ceva. Ieri, duminicã, am mers la Loto. Unul a luat în fața lui aproape 70 de bilete de 5 din 40. O doamnã a venit și ea sã joace. Același sistem. Dar de unde bilete? Domnul care luase teancul abia s-a lãsat convins cã mai joacã și alții. Trist! Trist și apucãtor! Spunea la TV cã planeta se încãlzește în urmãtorii 50 de ani cu peste 4 grade! Da, e posibil. Prea se ridicã spre cer nemernicia, rãul și viermuiala din unii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu