Avem o paginã la dispoziție, paginã în care povestim despre Roma, de unde m-am întors luni noaptea. Aș mai avea o observație, pe care cred cã am și scris-o. Nu existã în lume țarã ca România, în care sã întîlnești peste 20 de sisteme de pazã și apãrare. Nici Piteștiul nu face excepție, de la gardieni la jandarmi, de la polițiști la bodyguarzi, de la luptãtori antitero la paznici în uniformã maro, de la femei în sacou de aceeași culoare la paznici de bãnci. O țarã în care existã mai mulți paznici și hoți la un loc, decît oameni care încã mai încearcã sã-și vadã de treabã. Trebuie sã fii tîmpit sã te duci cu mașina de la Pitești la Roma și, da, eu sînt un tîmpit, poate cel mai mare. Am fost, însã, invitat de o primadonã, unul dintre puternicii oameni de afaceri din nordul Italiei. Deconturile au fost pe mãsurã. Și asta pentru cã, odatã ajuns în Belgrad, o ții drept pe autostradã, mai bine de 1.500 km. Or asta se plãtește. Per total, dus - întors, am plãtit autostrãzi de vreo 200 de euro. Aaaaa, și încã ceva! De ce înșiruiam treaba cu topul topurilor? Fiindcã numai așa pot sã scot în evidențã cã pentru mine, în inima și în sufletul meu, trei locuri din lume ocupã urmãtoarea ordine: pe primul plan, fãrã discuție, e Ierusalimul, de fapt locul în care Iisus Se aflã. El este timpul și spațiul meu, Binefãcãtorul meu. Pe urmã, absolut în altã dimensiune, este America. Da, nimic nu se comparã, sub nici o formã, cu aceastã întindere. Și acum, dãm lovitura de grație și spunem cã, pe locul trei, punem Roma. Roma, de la Coloseum la apa limpede și curatã a Adriaticii, de la gara în fața cãreia stau la pîndã zeci de nemernici români, care te înfioarã pur și simplu cu privirile iscoditoare, la strãduțele înguste, pietruite, de la terasele pline de turiști de prin toatã lumea la pizzeriile despre care s-au scris atîtea, de la femeile frumoase venite cu rost în buricul Romei și pînã la magazinele de lux, loc dupã loc, în care ai impresia cã ai mai fost cîndva. Am întîlnit la Roma o argeșeancã a cãrei poveste e cutremurãtoare. Nu dați în hohot încã! Femeia asta trãiește bine mersi de pe urma unei pisici. Nu vã închinați încã! Se știe cã pisicile nu se pot dresa, doar cã pe lumea asta sînt pisici și pisici. Mîța, mai bine zis cotoiul, e una de duzinã, adunatã cu ani în urmã
 |  |
Existã în Roma un loc în care pot sã-mi invit prietenii la restaurantul meu | Fiat, emblemã și respect. Mii de mașini, într-o singurã direcție: spre mare |
 |  |
Vînzãtorii italieni au darul de a te cuceri din prima. Zîmbesc, te întreabã de vorbã, dacã ești bine etc., și asta în timp ce îți porționeazã comanda. Nu stai la rînd. Iei un bon de ordine, dupã care ești strigat | În Italia, pînã și bãrcile plutesc pe uscat |
 | |
În drum spre Adriatica |
de prin tomberoanele Bucureștilor, pe vremea cînd argeșeanca noastrã era studentã la ASE. Tranziția nu deschide poarta tuturor. Unii reușesc în viațã, alții - cei mai mulți - se poticnesc, fãcînd absolut altceva decît ceea ce au învãțat. Așa, studenta noastrã de atunci se lasã înduioșatã de mieunatul mîței și o ia cu ea prin lume. Ca sã nu lungim povestea, în urmã cu 5 ani, ajunge în Palermo, iar dupã numai 3 ani, se stabilește la Roma. Motanul crește, devenind din ce în ce mai frumos și... ciudat. Venind într-o zi de la o întîlnire cu unul dintre iubiții ei, singurã, abãtutã, cu lacrimi în ochi, femeia își trînti geanta undeva pe covor. Nu observase cã, din pricina impactului, podeaua micuței camere se umpluse cu mãrgele, inele, rujuri, chei, bani mãrunți și cîte și mai cîte nimicuri pe care orice femeie care se respectã și le pune în geantã, geantã cu care îți dã și-n cap, dacã-ți trece prin minte sã-i umbli în ea. Și, cum stãtea așa întinsã, bocind, numai ce auzi cotoiul dînd cu lãbuțele peste ceasul de la mîna stîngã. Femeia deschise ochii și vãzu cã motanul ținea strîns între dinți o bancnotã de 100 de euro. Aproape cã nu-i venea sã creadã. Sã vezi o pisicã ținînd în gurã o bancnotã... Dar mirarea și mai mare a fost cînd femeia și-a dat seama cã ea nu avea în geantã hîrtii de 100 de euro. Știa cã are douã de 5 și cîțiva mãrunței. Se ridicã în capul oaselor și, dupã ce cercetã atentã prin camerã, observã cã fereastra de la baie era întredeschisã și dãdea în curtea strîmtã a unor vecini pensionari.
 |  |
A doua zi, și-a luat motanul și a plecat la cumpãrãturi. Firește, cmpãrãturi pisicești, pentru cã motanul se alese cu zgardã, cu fundã și cu alte bunãtãți. În primul parc, dezlegã pisica și, în timpul unei țigãri, vãzu cum mîța, cu coada în sus, se strecura - atenție! - printre grupurile în care erau cel puțin un copil sau doi în jurul cãrora se învîrteau grijulii mãmicile. Nu micã îi fu mirarea stãpînei pisicii cînd observã cã motanul ei umbla liniștit în poșeta unei doamne, ce atîrna (nu doamna!) de spãtarul unei bãnci. Dar n-am fost la Roma sã vã povestesc despre o româncã, o argeșeancã trãitoare de pe urma unei pisici! În Roma, ca peste tot în lume, sînt și români care muncesc cinstit, care-și vãd de treabã. Îi numeri, însã, pe degete. În apropiere de Coloseum, am fost martor cînd o nemțoaicã și-a cumpãrat o înghețatã. Imediat, dupã ea, un ins care vorbise românește. Pentru nemțoaicã, înghețata a costat doi euro jumate. Românul, însã, a trebuit sã plãteascã trei. Roma e ca un miracol, pur și simplu! Poate cã la asta contribuie și Vaticanul, poate cã țara asta, Italia, vãzutã doar din autostradã, pare ca o femeie virginã. Adevãrul este cã forma de relief muntoasã îți dã senzația cã ai de-a face cu un luptãtor. Civilizația anticã ne spune, însã, cã într-adevãr locul acesta a însemnat candoare, a însemnat progres, a însemnat dragoste, chestiuni pe care le vezi cu ușurințã pe chipul italienilor. Poate altãdatã voi povesti despre milioanele de motorete cu care cãlãtoresc pe distanțe mici italienii, poate altã- datã vom vorbi despre plajele atît de cochete și de bine organizate, pe care nu urlã nici manele, nici alte genuri muzicale, poate cã da, altãdatã vom povesti despre ceea ce înseamnã o lume civilizatã. Și încã ceva! Orice femeie întîlnitã în Italia, dacã e întrebatã cu ce se ocupã, va rãspunde sec: Sînt responsabilã cu problemele românilor din Diaspora.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu