Intrãm în text dupã ce tragem aer în piept la un așa titlu de lung. Sincer sã fiu, nu prea-mi vine sã-mi fac meseria, și asta pentru cã tocmai azi îmi îngrop tatãl. Mã gîndesc, însã, cã viața trebuie sã meargã înainte și, ca sã se întîmple așa, datoria mea e sã atrag atenția ori de cîte ori este nevoie asupra lucrurilor nedrepte, asupra tuturor celor care contribuie la un cotidian deloc ortodox. Sã fim clari! Totul pînã la a spune „reprezint România“.
În urmã cu cîteva zile, Elena Toma, persoanã respectabilã, de altfel, ușor obositoare - și aici e vina vîrstei, a unor neîmpliniri - artistã și ea ca milioane de români, mã sunã și mã invitã sã merg la un mare festival, în Germania. Am învãțat de la viațã cã, atunci cînd te invitã cineva undeva, ești obligat sã întorci, sã plãtești într-un fel. Elena Toma, piteșteancã de ocazie, onoreazã de altfel invitația unor prieteni de-ai ei stabiliți în Germania, doi tineri români minunați, care prin eforturi proprii au pus pe picioare, la Nürnberg, un Centru Cultural și un post de radio care emite deocamdatã pe Internet. Într-un cuvînt, Așii Români, ai noștri mai puțin, ai Germaniei mai mult. De fapt și de drept, amica noastrã Toma avea nevoie de un mijloc de locomoție. Sînt oameni care, pentru faptul cã beneficiazã de douã nopți de cazare și de cîteva mese moca, sînt în stare sã facã înconjurul Globului. Sã nu ne pierdem în amãnunte!
Speculația emoției
Tema invitației era o frãție, un picnic între români, germani și africani. Doar cã Elena Toma îmi subliniazã cã va reprezenta România acolo în Gemania, cîntînd pe scenã, expunînd tablouri și alte obiecte pe care neamțul, dacã dorea, putea sã le achiziționeze. O întîmplare nefericitã face pînã la urmã ca proiectul sã se înfiripe. Numai cã în mintea mea totul se punea sub semnul întrebãrii, în sensul cum adicã sã reprezinți România tu care nu faci parte din nici o uniune, nu ai spart gheața marilor premii și altele. Asumîndu-și statutul de evreicã - ea a pãțit un incident, cu ani în urmã, în Israel - și fãcînd din acesta un perpetuu mod de supraviețuire, Elena hotãrãște sã mai ia cîțiva artiști, mari desigur, sugerînd cã și costurile de deplasare vor fi mai ieftine. Ne trezim, iatã, cu o mare pictorițã, cu o voce de excepție, cu o angajatã a TVR, pe numele ei Mariana Calfa. Nu am nici o reacție la auzul acestei vești, deși, ușor temãtor, îmi dau seama cã parcã ceva, ceva nu se leagã. Al doilea mare artist pus sã reprezinte România la Nürnberg este marele sculptor Laurențiu Macarie, fost marinar, bãiat de treabã. Optzeci de euro de cãciulã, tablouri pe deasupra și pe dedesubt, un drum lung, atît de lung, încît avem timp sã înțelegem cã facem parte dintr-o mișcare plinã de amatorism, de superficialitate, un pic mai tîrziu de profundã dezamãgire. Berti și Ionela, amfitrionii Așilor Români, au fãcut o singurã greșealã: s-au bazat pe dulcegãriile pe interes ale Elenei Toma și n-au mai verificat dacã marii artiști chiar existã cu adevãrat. Iatã punctãm ziua de 6 iunie la Frankfurt, într-un parc, unde aproximativ 30 - 35 de români au încercat sã schimbe idei cu tot atîția africani, asistați cu toții și de cîțiva germani. Cam asta însemna marele festival.
Rușinos, scandalos
Lovitura de grație vine, însã, cînd Mariana Calfa, obositã de pãlinca din care trãgea de douã zile, obositã de lipsa totalã a educației, începe și pune pe tapet adevãrata ei valoare artisticã. În primul rînd, aflãm de la ea, în decursul a 24 de ore, cã are 29 de ani, apoi 34 și tot așa. Mai aflãm cã pițipoanca din Fundeni are un castel pe care și l-a fãcut din banii primiți pe un singur tablou, vîndut cu 100.000 de euro. Doar cînd îi spun cã l-am vãzut pe bietul Luchian sãptãmîna trecutã, undeva în Constanța, cu un tablou numit... Floarea timpanului, tablou pe care abia a primit 100 de euro, înțeleg cã Mariana Calfa e dusã cu pluta, dar rãu detot și - și mai rãu - înconjuratã de inși care chiar o fac sã creadã cã e genialã. Ne spune pictorița cã ãla, Luchian, suferã din cauza crizei, neștiind, de fapt, cã maestrul își are atelierul de foarte multã vreme pe undeva prin Rai. Trecem și de asta și ascultãm liniștiți cum ne spune Mariana Calfa despre fostul ei iubit, un nemțotei de la care a supt ani buni cu parale. Trecem peste faptul cã mimoza nu are nici în clin, nici în mînecã cu Televiziunea Românã, cum nu are nimic în comun cu muzica. Și aici - țineți-vã bine! - fiindcã este inadmisibil sã se mai întîmple așa ceva. Adicã, poate sã se întîmple, dar la tine în casã și nu pe o scenã în lume, unde mergi în concert, la care asistã mii de români. (Așa afirma Mariana Calfa la telefon, într-o discuție cu o cunoștințã cãreia îi spunea cã se aflã în Gemania, unde are concert. La fel fac mulți care, fie în Canada, fie în America, se produc prin baruri ori prin cafenele - nimic rãu în asta - dar care vin și se laudã cã ar fi un pic mai tari ca Celin Dion). Am lungit fraza și n-am arãtat senzaționalul. Deși mîna de oameni prezentã aștepta s-o audã și s-o vadã cîntînd de-adevãratelea, are parte de cu totul altceva. Mariana Calfa pune o bandã, un CD care este, de fapt, un pozitiv (adicã instrumentație, plus voce), însã - atenție! - unul care nu are nimic în comun cu persoana de pe scenã, fiindcã în boxe se auzea un potpuriu de muzicã popularã cîntatã de sora celei de pe scenã, decedatã de curînd (Dumnezeu s-o odihneascã!). Nimic în comun cu vocea, nici la ce-a de-a doua prestație, un videoclip cîntat într-o englezã primitivã. Nici aici vocea nepotrivindu-se deloc nici cu populara, nici cu ușoara, nici cu graiul acestei fetițe. Puțini cîți au fost românii de acolo, și ei ușor dezbinați, nu i-au arãtat simpatie mimozei din Fundeni. Tablourile cãrate n-au trezit interesul, dar absolut deloc, absolut nimãnui. Doar cînd i-am arãtat unui fin cunoscãtor, neamț, unul dintre tablouri, omul s-a închinat.
--------------------------------------------------------------------------------
În prețul biletului nu intrã și mizeria
Laurențiu Macarie a fost și el campion și chiar a doborît recordul la pãlincã, aceasta în timp ce soarele își fãcuse culcuș în ochii lui obosiți. A avut douã lucrãri, una dintre ele fiind așezatã între spãtarul scaunului și spatele lui. Iatã trei artiști care n-au vîndut absolut nimic, ba mai mult au ținut sã se facã de rîs - aici vorbim de Mariana Calfa și Laurențiu Macarie. Credem cã cei doi vor trebui sã se gîndeascã de acum încolo încotro vor merge. Ei vor gãsi desigur destui naivi în drumul lor, care sã-i susținã. Nu e nimic rãu sã fii amator, sã cînți, sã pictezi, dar nimeni nu va reuși sã impresioneze, atîta timp cît sub culoarea pensulei, sub sunetul muzicii, se ascunde impostura. Șmecheri de România sînt peste tot, depinde de noi cît îi tolerãm. Așa cum Mariana Calfa, învinsã de tãria pãlincii, de soarele covîrșitor, s-a trezit la un moment dat sãrind în brațele africanilor, mulți dintre ei neștiind cum sã scape de privirile aprige ale nevestelor lor, atunci cînd maimuța se dãduse jos din copacul României. Oprim aici, deocamdatã, și promitem sã revenim și sã spunem lucrurilor pe nume, pentru ca mimozele sã se închidã în castelul propriilor neîmpliniri. Repetãm, atitudinea pe care o avem se vrea a fi un semnal de alarmã, pentru ca lumea sã înțeleagã cã prefãcãtoria, parșivenia, atitudinea de curvã nu au cum sã ocupe un loc pe care de cele mai multe ori nu pot sta copii talentați, fete cu voci de aur, care sînt obligate sã nu facã pasul tocmai pentru cã ele nu au treabã cu... peștii. Ca Mariana Calfa sînt zeci în showbizul românesc. Tragem linie finalã, spunînd cã românii stabiliți în Germania de multã vreme au devenit oameni. Din pãcate, nu sînt nici mãcar așa, nici acolo, uniți. La fel i-am vãzut și în Italia, și în Canada, mai puțin în State, unde se pare cã Dumnezeu are mai puțin de lucru. Vã dorim sã reprezentați România, dar nu în timpul vieții noastre. Și apropo! La întoarcere, Mariana Calfa și Laurențiu Macarie, împreunã cu tablourile lor, cu sculpturile și caracterul lor, n-au mai avut loc în mașinã. În prețul biletului nu era calculatã și mizeria.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu