marți, 3 iulie 2012

Apă de băut

Apă de băut

 S-a sfinţit Catedrala Sfinţii Apos­toli Petru şi Pavel. Am fost mar­tor în al­tar, ală­­turi de cîţiva oameni im­por­tanţi. Nu au fost 10 mii de oa­meni în afara bi­se­ricii, aşa cum au scris unii, pîndind leşinul cui­va, ca să ai­bă ce scrie, cum nici la un Festival al caş­ca­valului de la Bră­det nimeni nu a văzut nici caş­ca­val, nici pro­­mo­vare, ci doar niş­te ziarişti anche­tatori grăsani (poate punem odată o vitri­nă) nu­mă­­rînd micii, fasolea cu ciolan şi berile, aceiaşi care, în ur­mă cu doar cî­teva săptămîni, măcelă­reau PSD-ul şi pe Cons­tan­tin Ni­co­­les­cu, de această dată fiind a­tenţi pînă la lacrimi să le pu­nă lui Flo­rin Te­cău şi celorlalţi musafiri un platou cu cîteva bucăţele de ber­becuţ.

Penibil şi umilitor! Ace­laşi tupeu ca al lui Ponta şi alte cîteva mii de docto­ran­zi. Ţară de şmecheri! Răs­toarnă în­­să acest hop şi îl întoarce în lumină gestul unor oameni cărora merită să le punem în lumină din fapte. Exce­lent, dar exce­lent organizat totul cu pri­­­lejul sfinţirii Catedralei de la Mio­veni. O echipă bine a­leasă de pri­ma­rul Geor­ges­­cu. Poate descriem oda­tă pe înţelesul oamenilor ritu­a­lul sfinţirii al­tarului, care cuprinde etape precise şi emoţionante. Protocolul asigurat pen­tru 400 de oameni fără cusur. Dar cel mai curat mi s-a părut alt­ceva. Atitu­di­nea unui om despre care am mai scris. Are o mare răspundere în ora­­şul Mio­veni. Este dirijo­rul celor care au de-a face cu mediul cultural, cu or­ga­niza­rea evenimentelor. Mi-a mai plăcut la Mioveni la oamenii care au muncit şi muncesc ca eveni­mentele să iasă bi­ne, mi-a mai plăcut că oamenii zîm­besc. Da! Zîmbesc, nu stau închişi şi încruntaţi, cum fac cei de pe la noi. Să continuăm povestea. Am a­juns la un moment dat lîngă Ar­­gentina Culcuş. Că este su­biectul principal de azi, de fapt. Mer­geam pur şi simplu printre oame­nii care se minunau că sînt mar­tori la sfinţirea lăca­şului. Deodată, Argen­ti­na se opreşte şi se uită roată peste mulţime. Mai accen­tuat însă spre lo­cu­rile un­de erau jandarmii: Oame­nii ăştia or fi băut apă?, se întreba Ar­gen­­tina în timpul în care şi punea mî­na pe telefon, rugînd o echipă să se o­cupe neapărat de a­cest lucru. Pun pa­riu că pe Carmen Dumitrache şi pe alţii de pe la noi nu i-ar fi interesat. Pun pariu că nu i-ar fi invitat la masă şi mai pun pariu că nici nu vor face vreodată evenimente care să rămînă întipărite în sufletul oa­­me­ni­lor. Un gest sim­plu, o să spuneţi, că o fată, o fe­­meie, direc­toa­rea Cen­tru­lui Cul­tural din Mi­o­veni, a dat do­vadă de... nor­ma­litate. Bi­ne ar fi ca din pa­harul a­cesta să o­prim o în­ghiţitură şi zilei de mîi­ne. Şi să răcorim cum­va în speranţa că şi noi vom încerca să deve­nim în aşa fel încît să ne pese. Dar acest să ne pese să se manifeste spu­nînd lucrurilor pe nume şi nu înflorindu-le.