Apă de băut
S-a sfinţit Catedrala Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Am fost martor în altar, alături de cîţiva oameni importanţi. Nu au fost 10 mii de oameni în afara bisericii, aşa cum au scris unii, pîndind leşinul cuiva, ca să aibă ce scrie, cum nici la un Festival al caşcavalului de la Brădet nimeni nu a văzut nici caşcaval, nici promovare, ci doar nişte ziarişti anchetatori grăsani (poate punem odată o vitrină) numărînd micii, fasolea cu ciolan şi berile, aceiaşi care, în urmă cu doar cîteva săptămîni, măcelăreau PSD-ul şi pe Constantin Nicolescu, de această dată fiind atenţi pînă la lacrimi să le pună lui Florin Tecău şi celorlalţi musafiri un platou cu cîteva bucăţele de berbecuţ.
Penibil şi umilitor! Acelaşi tupeu ca al lui Ponta şi alte cîteva mii de doctoranzi. Ţară de şmecheri! Răstoarnă însă acest hop şi îl întoarce în lumină gestul unor oameni cărora merită să le punem în lumină din fapte. Excelent, dar excelent organizat totul cu prilejul sfinţirii Catedralei de la Mioveni. O echipă bine aleasă de primarul Georgescu. Poate descriem odată pe înţelesul oamenilor ritualul sfinţirii altarului, care cuprinde etape precise şi emoţionante. Protocolul asigurat pentru 400 de oameni fără cusur. Dar cel mai curat mi s-a părut altceva. Atitudinea unui om despre care am mai scris. Are o mare răspundere în oraşul Mioveni. Este dirijorul celor care au de-a face cu mediul cultural, cu organizarea evenimentelor. Mi-a mai plăcut la Mioveni la oamenii care au muncit şi muncesc ca evenimentele să iasă bine, mi-a mai plăcut că oamenii zîmbesc. Da! Zîmbesc, nu stau închişi şi încruntaţi, cum fac cei de pe la noi. Să continuăm povestea. Am ajuns la un moment dat lîngă Argentina Culcuş. Că este subiectul principal de azi, de fapt. Mergeam pur şi simplu printre oamenii care se minunau că sînt martori la sfinţirea lăcaşului. Deodată, Argentina se opreşte şi se uită roată peste mulţime. Mai accentuat însă spre locurile unde erau jandarmii: Oamenii ăştia or fi băut apă?, se întreba Argentina în timpul în care şi punea mîna pe telefon, rugînd o echipă să se ocupe neapărat de acest lucru. Pun pariu că pe Carmen Dumitrache şi pe alţii de pe la noi nu i-ar fi interesat. Pun pariu că nu i-ar fi invitat la masă şi mai pun pariu că nici nu vor face vreodată evenimente care să rămînă întipărite în sufletul oamenilor. Un gest simplu, o să spuneţi, că o fată, o femeie, directoarea Centrului Cultural din Mioveni, a dat dovadă de... normalitate. Bine ar fi ca din paharul acesta să oprim o înghiţitură şi zilei de mîine. Şi să răcorim cumva în speranţa că şi noi vom încerca să devenim în aşa fel încît să ne pese. Dar acest să ne pese să se manifeste spunînd lucrurilor pe nume şi nu înflorindu-le.
