douazecisiopt

Cred că oamenii sînt nişte farfurii pe care Domnul, după ce le spală, le pune frumos în raftul distanţei. Apele reci sînt bune pentru botez, vedeţi şi dumneavoastră cum în cazanul luminii primeneşte soarta. În fiecare secundă pe care ceasul o măsoară, nu după cum vreau ci după cum se arată, cineva apare şi dispare prefăcînd. De parcă mama mea n-ar fi fost altceva decît o secundă alăturînd celilalte, adică Mamei noastre. În timpanul ierburilor vin greierii să înveţe pe de rost cîntecul Domnului. Cînd Domnul spală vasele greierii cîntă, iar oamenii devin ascultători de sine, nu şi de Dînsul. Într-una din zilele cîntecului meu, am chemat distanţelor femeia. Prin ea înţelege Domnul cuvintele noastre. De aceea, numai atunci cînd pleacă, altcineva şi întoarce. În dimineaţa numelui tău am închipuit de azi casa cea nouă. De nu ne mutăm încă...