Greblă şi ierburile uscate din România zilelor noastre
În urmă cu două zile, am trecut pragul dintre oraş şi ţară. Am poposit pe la al lu Vulpeanu, la mat, la Siliştea. Încă mă mai gîndesc în ce fel voi trata mîrlănia. Punct! Apoi, oarecum întristat că se adevereşte cumva vorba doamnei Vali, că n-am de ce să mă pregătesc făcînd lucruri, fiindcă pe oameni nu-i mulţumeşti, am plecat spre marele oraş. Ghinion de poet şi de om strigător, m-am împiedicat în văzduh şi nu ştiu cum am făcut că m-am trezit cu cheia de la maşină ruptă. Noroc cu Pavle, sîrbul nostru, care a dibăcit repede, peste drum de Baia Comunală, la nea Liviu Dumitrana, expert în reparat şi confecţionat chei de cufăr, de seif, de broască, de margine, de chei de maşini sofisticate şi de altele.
Cît a meşterit omu la cheia maşnii mele cu numere de Germania, am mişcat ceva mai în spate, unde este o terasă... am uitat cum se numeşte. Meniul zilei - 11 lei, ciorbică de fasole, ficăţei şi o apă minerală. Toate bune. La despărţire, după ce am plătit, am întrebat, aşa, din zbor, dacă n-ar trebui să fi primit un bon, totuşi. Un bon fiscal. Repede, o doamnă a bîjbîit că, dacă vreau, îmi dă, iar eu am refuzat, bătîndu-i obrazul. Cam aşa e ţara asta. Nicăieri nu primeşti un bon. Aproape nicăieri. Nici la al lu Vulpeanu, nici la asta la terasă. Au un lucru comun ăştia care fură, care fac evaziune, şi anume că toţi, dar toţi, îl urăsc pe Băsescu. De azi, mă înscriu în partidul lui. Ca nu cumva Greblă Toni tremurici şi pontiştii plagiatori, puturoşi, chiulangii ca antonescu, şefi de televiziuni şi alţii, găini de gostat de prin Căteasca şi din alte locuri să nu mai poată ridica atît de uşor gulerul la cămaşa pe care o îmbracă şi care pute a transpiraţie, una care se scurge din manipulare, din corupţie, din minciună, din laşitate. Devii, desigur, antipatic atunci cînd pui pe tapet realitatea. Vred că înaintea unui partid se află omul. Dacă omul minte şi se dă doctor docent, atunci şi partidul, atunci şi ţara devin ca omul. Am văzut de-a lungul timpului multe întîmplări cu oameni, cu români cărora le apreciezi din prima secundă tot demersul, români de mare bun simţ, serioşi, corecţi. Din păcate, Grebla continuă să strîngă ierburile uscate, ierburi pe care le aprinde, desigur, ca nu cumva cineva să poată trece prin foc în cuşca mizeriei. Am mai spus şi repet: românii au mai multe Românii. Noapte bună, ţară!
