joi, 5 iulie 2012

Greblă şi ierburile uscate din România zilelor noastre

Greblă şi ierburile uscate din România zilelor noastre

În urmă cu două zile, am trecut pragul dintre oraş şi ţară. Am poposit pe la al lu Vulpeanu, la mat, la Siliştea. Încă mă mai gîndesc în ce fel voi trata mîrlănia. Punct! Apoi, oarecum în­tris­tat că se adevereşte cumva vorba doamnei Va­li, că n-am de ce să mă pregătesc făcînd lucruri, fiindcă pe oameni nu-i mulţumeşti, am plecat spre marele oraş. Ghinion de poet şi de om strigător, m-am împiedicat în văzduh şi nu ştiu cum am făcut că m-am trezit cu cheia de la maşină ruptă. Noroc cu Pavle, sîrbul nos­tru, care a dibăcit repede, peste drum de Baia Co­munală, la nea Liviu Dumitrana, expert în re­parat şi confecţionat chei de cufăr, de seif, de broască, de margine, de chei de maşini so­fisticate şi de altele.

Cît a meşterit omu la cheia maşnii mele cu numere de Ger­mania, am mişcat ceva mai în spate, unde este o terasă... am uitat cum se numeşte. Meniul zilei - 11 lei, ciorbică de fasole, ficăţei şi o apă minerală. Toate bune. La despărţire, după ce am plătit, am întrebat, aşa, din zbor, dacă n-ar trebui să fi primit un bon, totuşi. Un bon fiscal. Repede, o doamnă a bîjbîit că, dacă vreau, îmi dă, iar eu am refuzat, bătîndu-i obrazul. Cam aşa e ţara asta. Nicăieri nu primeşti un bon. Aproape nicăieri. Nici la al lu Vulpeanu, nici la asta la terasă. Au un lucru comun ăştia care fură, care fac evaziune, şi anume că toţi, dar toţi, îl urăsc pe Băsescu. De azi, mă înscriu în partidul lui. Ca nu cumva Greblă Toni tremurici şi pontiştii plagiatori, puturoşi, chiulangii ca antonescu, şefi de televiziuni şi alţii, găini de gostat de prin Căteasca şi din alte locuri să nu mai poată ridica atît de uşor gulerul la cămaşa pe care o îmbracă şi care pute a transpiraţie, una care se scurge din manipulare, din co­rupţie, din min­ciu­nă, din laşitate. Devii, desigur, antipatic a­tunci cînd pui pe tapet realitatea. Vred că îna­intea unui partid se află omul. Dacă omul minte şi se dă doctor docent, atunci şi partidul, atunci şi ţara devin ca omul. Am văzut de-a lungul timpului multe întîmplări cu oa­meni, cu români cărora le apreciezi din prima secundă tot de­mersul, români de mare bun simţ, serioşi, co­recţi. Din păcate, Grebla conti­nuă să strîngă ierburile uscate, ierburi pe care le aprinde, de­sigur, ca nu cumva cineva să poată trece prin foc în cuşca mizeriei. Am mai spus şi repet: ro­mâ­nii au mai multe Românii. Noapte bună, ţară!