Ştiam de capodopera lui CTP (un articol din Adevărul literar şi artistic, 18 decembrie 2003, în care îl desfiinţează pe Nichita Stănescu), dar refuzam oarecum impactul. Cu ani în urmă, la un tîrg de presă i-am cerut favoarea să facem o fotografie împreună. A acceptat. Scoteam pe atunci Manifestul român. În vremea altui tîrziu de viaţă, călătoream spre marginea ţării. Un popas făcut spre Ploieşti alătura drumului pe Adam Puslojic, de la el am auzit prima tristeţe în acest demers semnat de Cristian Tudor Popescu. M-a durut foarte tare că acest ctp nu a avut bărbăţia să lovească în moalele capului poetul decît după ce acesta nu a mai fost, aşa cum fac foarte mulţi mici care nu au ce să pună pe masa destinului. Cristian Tudor Popescu vorbeşte de moralitate, ar fi bine să ia o vacanţă mai lungă, în acelaşi mod şi o parte dintre mediatorii de azi şi de ieri din presa scrisă şi vorbită. Chiar dacă pare utopic, Nichita Stănescu se poate apăra şi azi şi mîine în faţa unor astfel de oameni... nefericiţi ca Tudor Cristian Popescu. La fel au procedat foarte mulţi şi, imediat după ce Adrian Păunescu a murit, i-au sărit la gît fără ca omul plecat să se mai poată apăra. Tot scriu că românii au mai multe Românii. Una dintre aceste Românii este şi a lui Cristian Tudor Popescu şi va rămîne. Asist cumva neputincios la o amplă mascaradă media pe a cărei fereastră sar să se ascundă în spatele intereselor tot mai mulţi. Aproape pe toate canalele media hop Cristian Tudor Popescu, strigînd, ţipînd, arătînd direcţia... Nu, amice Cristian Tudor Popescu, nu eşti altceva decît o erecţie a acestui cotidian în derivă, altfel nu am nimic cu dumneata.
Florian Silişteanu, poet român
24 ianuarie 2012, în drum spre Belgrad
