marți, 24 ianuarie 2012

Cristian Tudor Popescu este o erecţie a cotidianului în derivă

Ştiam de capodopera lui CTP (un articol din A­de­vărul literar şi artistic, 18 decembrie 2003, în care îl desfiinţează pe Nichita Stănescu), dar re­fuzam oarecum impactul. Cu ani în urmă, la un tîrg de presă i-am cerut favoarea să facem o fotografie îm­­preună. A acceptat. Scoteam pe atunci Mani­fes­tul român. În vremea altui tîrziu de viaţă, călă­toream spre marginea ţării. Un popas făcut spre Ploieşti alătura drumului pe Adam Puslojic, de la el am auzit prima tristeţe în acest demers semnat de Cristian Tudor Popescu. M-a durut foarte tare că acest ctp nu a avut bărbăţia să lovească în moa­lele capului poetul decît după ce acesta nu a mai fost, aşa cum fac foarte mulţi mici care nu au ce să pună pe masa destinului. Cristian Tudor Popescu vorbeşte de moralitate, ar fi bine să ia o vacanţă mai lungă, în acelaşi mod şi o parte dintre media­torii de azi şi de ieri din presa scrisă şi vorbită. Chiar dacă pare utopic, Nichita Stănescu se poate apăra şi azi şi mîine în faţa unor astfel de oa­meni... nefericiţi ca Tudor Cristian Popescu. La fel au pro­cedat foarte mulţi şi, imediat după ce Adrian Pă­unescu a murit, i-au sărit la gît fără ca omul plecat să se mai poată apăra. Tot scriu că românii au mai multe Românii. Una dintre aceste Românii este şi a lui Cristian Tudor Popescu şi va rămîne. Asist cumva neputincios la o amplă mascaradă me­dia pe a cărei fereastră sar să se ascundă în spa­tele intereselor tot mai mulţi. Aproape pe toate canalele media hop Cristian Tudor Popescu, stri­gînd, ţipînd, arătînd direcţia... Nu, amice Cristian Tu­dor Po­pes­cu, nu eşti altceva decît o erecţie a aces­tui cotidian în derivă, altfel nu am nimic cu dum­neata.

Florian Silişteanu, poet român
24 ianuarie 2012, în drum spre Belgrad