Ştiam de capodopera lui CTP (un articol din Adevărul literar şi artistic, 18 decembrie 2003, în care îl desfiinţează pe Nichita Stănescu), dar refuzam oarecum impactul. Cu ani în urmă, la un tîrg de presă i-am cerut favoarea să facem o fotografie împreună. A acceptat. Scoteam pe atunci Manifestul român. În vremea altui tîrziu de viaţă, călătoream spre marginea ţării. Un popas făcut spre Ploieşti alătura drumului pe Adam Puslojic, de la el am auzit prima tristeţe în acest demers semnat de Cristian Tudor Popescu. M-a durut foarte tare că acest ctp nu a avut bărbăţia să lovească în moalele capului poetul decît după ce acesta nu a mai fost, aşa cum fac foarte mulţi mici care nu au ce să pună pe masa destinului. Cristian Tudor Popescu vorbeşte de moralitate, ar fi bine să ia o vacanţă mai lungă, în acelaşi mod şi o parte dintre mediatorii de azi şi de ieri din presa scrisă şi vorbită. Chiar dacă pare utopic, Nichita Stănescu se poate apăra şi azi şi mîine în faţa unor astfel de oameni... nefericiţi ca Tudor Cristian Popescu. La fel au procedat foarte mulţi şi, imediat după ce Adrian Păunescu a murit, i-au sărit la gît fără ca omul plecat să se mai poată apăra. Tot scriu că românii au mai multe Românii. Una dintre aceste Românii este şi a lui Cristian Tudor Popescu şi va rămîne. Asist cumva neputincios la o amplă mascaradă media pe a cărei fereastră sar să se ascundă în spatele intereselor tot mai mulţi. Aproape pe toate canalele media hop Cristian Tudor Popescu, strigînd, ţipînd, arătînd direcţia... Nu, amice Cristian Tudor Popescu, nu eşti altceva decît o erecţie a acestui cotidian în derivă, altfel nu am nimic cu dumneata.
Florian Silişteanu, poet român
24 ianuarie 2012, în drum spre Belgrad
marți, 24 ianuarie 2012
luni, 23 ianuarie 2012
cantec pentru tatiana stepa sa l cante emeric imre sa l cante maria gheorghiu sa l cante vasile seicaru sa l cante stefan hrusca sa l cante zoia alecu
powered by |  |
Acest blog
Link de aici
Lista mea de bloguri
cantec de tanar soldat de florian silisteanu in 1988 si cantat de maria gheorghiu trofeul om bun
Web
Acest blog |
Link de aici |
Lista mea de bloguri |
cantec de tanar soldat de florian silisteanu in 1988 si cantat de maria gheorghiu trofeul om bun |
Web |
sâmbătă, 7 august 2010
Ca o linişte - Cântec pentru Tatiana Stepa - In memoriam
Nu putem să cântăm - face pasărea zborului nod
doar pământului nou să certăm -face pasărea zborului nod
ascultă distanţă frumoasă - pântecul lumii naşte un cântec
lumina ne trimite acasă - cântecul lumii tace un pântec
când mai vii când să tac pasul greu de atlant
şi ce face Dumnezeu când la poartă tu ori eu
el şi ea noi cumva aşteptând dumineca
cum din cer stea urcând şi de înger coborând
ascuţind distanţele ce încurcă aţele
cum din mâna maicii noastre înflori pământu-n glastre
cum din toată lacrima numai tu plângi ultima
cântec întâmplat azi şapte august 2010 fiind la un an de când Tatiana Stepa a plecat
cântecul a fost trimis la cererea lui Emeric Imre spre inima lui Emeric Imre cu drept clar delegat fiind el să-l cânte lumii.
sa il cante din suflet cine vrea
despre libertate ...romanii au mai multe romanii...florian silisteanu azi 23 ian 2012
fotografii de costi tudor de la curierul zilei din pitesti
Cred definitiv în ideea că ne-am născut liberi. Libertatea este o povară pentru acela care vrea să devină liber. Dacă ne-am născut liberi de ce vrem atunci să devenim liberi? Cred că motivul este unul simplu atît de simplu încît uneori ni se face teamă. Deci deşi Dumnezeu ne-a dat ca la naştere să fim liberi, adică ne-a dat puterea de a alege, înseamnă că noi undeva am greşit devreme ce pe drum pierdem din această libertate, înseamnă că nu ascultăm de părinţi aşa cum nici părinţii noştri nu au ascultat uneori de părinţii lor, aşa cum probabil nici părinţii părinţilor nu au ascultat de ai lor. Carevasăzică deşi Domnul ne-a arătat şi ne arată mereu calea noi repede ne şi repezim. Dar nu sunt eu îndreptăţit să dau sfaturi fiindcă nici eu nu am ascultat de părinţi mereu vai mie unul care s-a trezit şi el să devină...om!
florian silisteanu
duminică, 22 ianuarie 2012
sâmbătă, 21 ianuarie 2012
Românii au mai multe Românii Poetul Mircea Bârsilă m/a întrebat Cine a pus căcat pe clanţă
-cîteva generaţii de părinţi şi-au îndrumat copiii să urmeze licee sau facultăţi fără ca să fi avut în bagaj îndrumarea cuiva care să-l dirijeje pe copil exact acolo unde aptitudinile sale native i-ar fi dat şansa să devină într-adevăr mai tîrziu, aşa cum se spune, omul potrivit la locul potrivit.
-au fost şi sunt situaţii în care vecinul a lucrat într-o întreprindere mare la stat, poate într-o fabrică de maşini, poate în una de textile, poate într-o petrochimie etc. Vecinul nostru în locul căruia suntem oricare dintre români mai descurcăreţ fiind a început să îşi burdujească buzunarele cu piese , cu pelicule cu benzină, cu alcool, cu pînzeturi şi fel de fel de produse pe care le-a împrumutat definitiv fiecare unde a lucrat cumpărîndu-l mai întîi pe seful de grupă apoi pe paznic, dirijînd pe măsură ce se perfecţiona această afacere într-o etapă organizată. Niciodată dumneavostră vecinul vecinului care-şi ridica ditamai casa cu garaj în care să-şi parcheze maşini scumpe nu aţi avut curajul să anunţaţi imediat o autoritate.
-o altă Românie a românilor a fost şi încă este prietenia în momentul prezenţei acea bineţe falsă linguşelile şi pupatul , prefăcătoria, şi alte asemenea însuşiri tocmite în situaţii în care unul dintre noi avea neapărat nevoie de ceva imediat pe care îl observasem la celălalt
-de foarte curînd românii care au mai multe Românii oameni de litere fiind au împărţit cîteva premii। Este o modă este un fel de nunta ca scriitorii din România sa migreze de la o revistă la alta , de la un festival la altul, de la un colocviu la altul procedînd la un schimb de amabilităţi si de pupat in cur cum prin alte părţi nu se poate închipui। Conduc întotdeauna cei care se bucură pentru o vreme la cîrm। O fereastră rămîne totuşi deschisă astfel ca pînă la urmă tragedia nu are loc। Salvator
- o alta Românie a românilor este evaziunea fiscală cu care doarme la căpătîi de la cel care face gogoşi , negustorul de pe malul mării pînă în vîrful muntelui, omul d eafaceri care are pe numele lui, 20, 30 şi mai multe firme care se foloseşte de pîrghii fie relaţii, fie legi tocmai pentru ca impozitele să umble în pantaloni scurţi
-au fost şi sunt situaţii în care vecinul a lucrat într-o întreprindere mare la stat, poate într-o fabrică de maşini, poate în una de textile, poate într-o petrochimie etc. Vecinul nostru în locul căruia suntem oricare dintre români mai descurcăreţ fiind a început să îşi burdujească buzunarele cu piese , cu pelicule cu benzină, cu alcool, cu pînzeturi şi fel de fel de produse pe care le-a împrumutat definitiv fiecare unde a lucrat cumpărîndu-l mai întîi pe seful de grupă apoi pe paznic, dirijînd pe măsură ce se perfecţiona această afacere într-o etapă organizată. Niciodată dumneavostră vecinul vecinului care-şi ridica ditamai casa cu garaj în care să-şi parcheze maşini scumpe nu aţi avut curajul să anunţaţi imediat o autoritate.
-o altă Românie a românilor a fost şi încă este prietenia în momentul prezenţei acea bineţe falsă linguşelile şi pupatul , prefăcătoria, şi alte asemenea însuşiri tocmite în situaţii în care unul dintre noi avea neapărat nevoie de ceva imediat pe care îl observasem la celălalt
-de foarte curînd românii care au mai multe Românii oameni de litere fiind au împărţit cîteva premii। Este o modă este un fel de nunta ca scriitorii din România sa migreze de la o revistă la alta , de la un festival la altul, de la un colocviu la altul procedînd la un schimb de amabilităţi si de pupat in cur cum prin alte părţi nu se poate închipui। Conduc întotdeauna cei care se bucură pentru o vreme la cîrm। O fereastră rămîne totuşi deschisă astfel ca pînă la urmă tragedia nu are loc। Salvator
- o alta Românie a românilor este evaziunea fiscală cu care doarme la căpătîi de la cel care face gogoşi , negustorul de pe malul mării pînă în vîrful muntelui, omul d eafaceri care are pe numele lui, 20, 30 şi mai multe firme care se foloseşte de pîrghii fie relaţii, fie legi tocmai pentru ca impozitele să umble în pantaloni scurţi
Timişoara, 18 ianuarie, Restaurant Casa cu Flori, la prânz, niciun loc liber
Iaşi, 20 ianuarie 2012, restaurantul Oscar , ora 13 / localul are peste două sute de locuri la mese. Sunt toate ocupate
Bucureşti , 20 ianuarie, 2012, ora 12.30, Restaurantul >La Mama /aşteptăm 15 minute să ni se găsescă o masă
Carrefour, Bucureşti, 21 ianuarie 2012, ora 14.30> peste jumătate de ceas în căutarea unui loc de parcare
zilele trecute la Constanţa printre protestatari şi Radu Mazăre
fără comentarii
21 ianuarie 2012 dan diaconescu îl prezintă pe unul drept mare revoluţionar unul despre care spune ca a fost maltratat de jandarmi unul cu piciorul bandajat
Nu pică nimic din cer
La usr filiala piteşti magda grigore şi alţi doi scriitori au primit câte un premiu de 100 de lei fiecare, premiile anului
A vrut să refuze să dea banii înapoi
Nu s=a înţeles cu ceilalţi premianţi
Deci nu a fost înţelegere nici măcar între trei oameni
De luni de zile clanţa de la uşă e defectă Uşa nu se închide
Mă întreb cum de se poate ca unii să facă pentru ceilalţi ceva devreme ce nu sunt în stare să găsească o soluţie pentru o amărâtă de uşă
Adam Puslojic e trist fiindcă deşi a dăruit prin Mircea Bârsilă un grupaj de poeme pentru revista Argeş ...nu s=a găsit loc decât pentru o poezie Nu pică nimic din cer <!--[if gte mso 9]> Poetul Mircea Bâesilă mă intreabă Cine a pus căcat pe clanţă?l Anul 2012 unul în care e posibil orice Nu mai ai loc de dizidenţi Toată lumea vrea libertate Şi libertatea dă fiecăruia după ...muncă Respectul nu este acela cînd tu, ca ziarist l-ai lăudat neîncetat pe Constantin Nicolescu, şi, imediat cum ai primit un contract de publicitate, îl pupi pe Mircea Andrei. Cine trădează o dată o face şi a doua oară. Cine trădează astfel trădează omul, poporul.Nu e respect nici cînd te dai jos dintr-un merţan nou-nouţ, la 21 de ani, fără să ai un serviciu, fără să ştii să faci ceva, dar, cu fularul pe ochi, mergi şi arunci cu foc, cu piatră şi cuţit şi eşti prins cu droguri. Nu e respect să te dai viteaz, să crezi că poţi deveni dizident azi, cu o sută de partide, cu voia deschisă de a striga orice şi oricînd, atîta vreme cît ai la îndemînă votul. Nu cred că e respect să faci parte dintre mii de societăţi comerciale şi să nu fii plătit niciodată împozite. Traian Băsescu poate că nu este un preşedinte bun şi iată au ieşit în stradă cîţiva oameni. Va fi pus în locul lui Crin Antonescu. Vor ieşi poimîine în stradă să-l huiduie oamenii lui Băse. Poimîine va fi preşedinte Victor Ponta. Vor ieşi în stradă ceilalţi. Şi tot aşa. Nu e respect ca tu, om de televiziune, să spui că huliganii sînt puşi de preşedinte. Nu e respect nici să defăimezi revoluţionarii, dar asta nu înseamnă că nu trebuie alungate dintre ei potăile care au plătit pentru un titlu, precum şi cei care au vîndut. Nu cred că e respect nici acela în care tipa aia cu numărătoarea voturilor, Roberta Anastase, a batjocorit. Nu, fraţilor, nu e respect ca, în plină democraţie, să dai cu pumnul, cu piatra, cu minciuna. Ieri seară am fost la un supermarket. Unul cu un Logan parcase de-a curmezişul maşina, ocupînd două locuri. Asta e în mare parte România zilelor noastre. Cînd vom parca civilizat, cînd bătrînii nu vor mai fi şicanaţi, cînd fiecare dintre noi va merge la muncă, atunci cînd fiecare dintre noi ne vom plăti dările, cînd vom scrie la ziar şi vom spune la televizor exact ce se întîmplă şi nu vom mai manipula, abia atunci vom avea şi salarii, şi pensii, şi mai puţină ură în suflet. Mi-am permis să scriu aceste rînduri ca unul care în 1989 l-a adus în faţa Revoluţiei pe fostul şef al Internelor pe Argeş, ca unul care nu şi-a văzut familia 28 de zile şi atîtea altele. Mă şi umflă rîsul ca zilele trecute să fi mers unul la comisarul șef, Dan Nicolae (un profesionist desăvîrșit) , comandantul poliției Argeș şi să-l convingă să se predea. Azi, ca să devii disident, nu ai nevoie decît de un singur lucru. Demonstanţii paşnici nu au avut curajul să aibă atitudine şi să-l imobilizeze pe golanul pe vandalul care arunca pietre care avea cuţit Scriam ieri cuiva de departe. Chestiuni de dragoste, lucru la care şi dumneavoastră vă pricepeţi, dar nu cred că mai aveţi aşa timp, poate nu vă mai arde, deşi... e cea mai gravă greşeală. Dragostea trebuie să fie înainte de orice. Mi-am închipuit ieri că iubirea este aşa ca o gutuie pe masa din sufrageria lumii noastre, una în jurul căreia, e vorba de gutuie, stăm cu toţii. Fiecare dintre noi muşcă flămînd din gutuia asta, aşa încît vedem cu ochii cum se cam termină. Treaba e că sînt din ce în ce mai mulţi flămînzi. În locul acestei gutui, care este dragostea, să spunem că este democraţia. Sîntem atît de flămînzi, încît la un moment dat, din depărtări, părem o haită. Şi... nu sîntem noi uneori o haită? Plec din preajma acestui punct de vedere, fiindcă mă ia cu frig numai cînd mă gîndesc cît de frumos era în copilăria mea atunci cînd înfloreau zarzării. Ei înfloresc şi azi. Mai vînate sînt însă prunele, pentru că dau ţuica de mare calitate, pălinca pe care şi dumneavoastră o încercaţi poftei cu un pic de slană, o ceapă dată prin sarea cea mare şi gloduroasă. Eeee! Din ce în ce mai mulţi oameni trişti, din ce în ce mai puţini oameni bucuroşi şi, pe măsură ce înaintăm, pînă şi cei care sînt bucuroşi devin trişti, fiindcă ăştia trişti nu pot să fie şi ei bucuroşi. Ger afară cum în candela lumii. Să prindem curaj să devenim, să încercăm să devenim oameni fiecare cu fiecare. Ieri noapte am întîlnit o gaşcă de copilaşi cam pe la 15, 16 ani cu etnobotanice în nas. Sînt destule. Nimeni nu le închide. Acum cîteva zile, am privit cum unii, clar de nu prea bună calitate, chiar dacă sărmani, erau cu micuţii la... revoluţie, ţînci de 7 ani, de 11 ani, unii care-şi băgau la greu şi scoteau sculişoarele lor micuţi în gura jandarmilor şi nu numai. Sînt de înţeles. Nu e vina lor, ci a celor mai mulţi care au un pic de înţelepciune. Cum e vina noastră că, atunci cînd protestăm, nu punem mîna pe derbedeul care sparge vitrina magazinului din care cîndva ne luam bomboane. Cine înţelege bine cine nu... nu e bine! miercuri, ziua în care Iisus a fost vîndut. joi. Cina cea de Taină. vineri, ziua în care a fost răstignit. De lipsă de respect... faţă de tine, pur şi simplu, şi apoi, dacă ai vreun Dumnezeu, şi de ceilalţi।
În jurul lumii
miercuri, 18 ianuarie 2012
mi e dor de america remember 2008 si 2009
acasa la fratele george calin pregatiri pentru poet :mamaligutza si sarmale si multi prieteni
cu diana si adrian ciulei carora le datorez tare mult
nimic nu se compara cu america
Despre respect
Despre respect
Respectul nu este acela cînd tu, ca ziarist l-ai lăudat neîncetat pe Constantin Nicolescu, şi, imediat cum ai primit un contract de publicitate, îl pupi pe Mircea Andrei. Cine trădează o dată o face şi a doua oară. Cine trădează astfel trădează omul, poporul.Nu e respect nici cînd te dai jos dintr-un merţan nou-nouţ, la 21 de ani, fără să ai un serviciu, fără să ştii să faci ceva, dar, cu fularul pe ochi, mergi şi arunci cu foc, cu piatră şi cuţit şi eşti prins cu droguri. Nu e respect să te dai viteaz, să crezi că poţi deveni dizident azi, cu o sută de partide, cu voia deschisă de a striga orice şi oricînd, atîta vreme cît ai la îndemînă votul.
Nu cred că e respect să faci parte dintre mii de societăţi comerciale şi să nu fii plătit niciodată împozite. Traian Băsescu poate că nu este un preşedinte bun şi iată au ieşit în stradă cîţiva oameni. Va fi pus în locul lui Crin Antonescu. Vor ieşi poimîine în stradă să-l huiduie oamenii lui Băse. Poimîine va fi preşedinte Victor Ponta. Vor ieşi în stradă ceilalţi. Şi tot aşa. Nu e respect ca tu, om de televiziune, să spui că huliganii sînt puşi de preşedinte. Nu e respect nici să defăimezi revoluţionarii, dar asta nu înseamnă că nu trebuie alungate dintre ei potăile care au plătit pentru un titlu, precum şi cei care au vîndut. Nu cred că e respect nici acela în care tipa aia cu numărătoarea voturilor, Roberta Anastase, a batjocorit. Nu, fraţilor, nu e respect ca, în plină democraţie, să dai cu pumnul, cu piatra, cu minciuna. Ieri seară am fost la un supermarket. Unul cu un Logan parcase de-a curmezişul maşina, ocupînd două locuri. Asta e în mare parte România zilelor noastre. Cînd vom parca civilizat, cînd bătrînii nu vor mai fi şicanaţi, cînd fiecare dintre noi va merge la muncă, atunci cînd fiecare dintre noi ne vom plăti dările, cînd vom scrie la ziar şi vom spune la televizor exact ce se întîmplă şi nu vom mai manipula, abia atunci vom avea şi salarii, şi pensii, şi mai puţină ură în suflet. Mi-am permis să scriu aceste rînduri ca unul care în 1989 l-a adus în faţa Revoluţiei pe fostul şef al Internelor pe Argeş, ca unul care nu şi-a văzut familia 28 de zile şi atîtea altele. Mă şi umflă rîsul ca zilele trecute să fi mers unul la comisarul șef, Dan Nicolae (un profesionist desăvîrșit) , comandantul poliției Argeș şi să-l convingă să se predea. Azi, ca să devii disident, nu ai nevoie decît de un singur lucru.
De lipsă de respect... faţă de tine, pur şi simplu, şi apoi, dacă ai vreun Dumnezeu, şi de ceilalţi.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)