1
2
3
4
5
(1 vot)
marţi, 25 octombrie 2011
Cu praştia-n vrãbii
- de Silişteanu -
(Știri pe scurt, de folos, viațã lungã şi PAMFLET )
Mury, cel mai solicitat cal pentru dedicaţii
Am participat, acuşic un pic de vreme, la o nuntă frumoasă, una făcută la ţară, ca pe vremuri. Am retrăit obiceiuri care nu s-au uitat: chematul cu plosca, bărbieritul mirelui, mersul la naş pentru pus floarea, udatul miresei etc. Sarmalele se fac încă din noapte, în vatra din spatele casei, iar fripturile, în faţa căminului cultural, acolo unde se desfăşoară şi nunta. N-am spaţiu să scriu pe larg, dar ceva-ceva tot pun pe hîrtie. În primul rînd, o poză cu mirii, care sînt copii frumoşi şi cu bun-simţ, cum rar mai vezi printre oameni.
Apoi părinţii, socrii mari şi mici, oameni la locul lor. Nu mai spun de momentul cînd se strînge darul, obicei care se ţine încă, şi nimic mai frumos să vezi cum, în urma miresei, a ginerelui, a naşului, îl vezi şi pe bietul lăutar cu farfuria, pe care stă să cadă din primeneala buzunarului bancnota cu Grigorescu, că deh, la ţară lumea vede în milion cum vede orăşeanul în aia de cinci milioane. Aşadar, cu părere de rău că spaţiul e o problemă, punem aci, pe scurt. Şi iată şi vremea justificării titlului: Mury, cel mai solicitat cal pentru dedicaţii. Bun aşa. Povestea e astfel. Familia mirelui e una mare, una frumoasă rău de tot, în sensul că fraţii stau toţi acolo, fiecare cu casă cît mai arătoasă. Zălînganii, că aşa sînt porecliţi, ca la ţară, sînt respectaţi în sat, şi asta fiindcă au păstrat echilibrul moştenit de la străbuni, deci nu se ceartă, nu se bîrfesc, nu merg la mat şi beau pînă îşi pierd minţile şi mai cu seamă sînt harnici. Fraţii s-au mărit, au făcut nunţi şi, la rîndul lor, au făcut copii care... care... se însoară. Ei bine, la nunta lor am văzut cel mai frumos cal de prin judeţele sudului. 150 de milioane a dat pe el, iar faima a depăşit rapid graniţele satului.
Iliuţă al lui Jianu a cîntat pe bani grei pentru Mury
Mirii, care sînt verişorii lui Alexandru, s-au bucurat şi ei de năstruşnicia dedicaţiilor
Punem aci cîteva poze cu Mury, că aşa îl cheamă pe cal. Nu ştiu ce rasă este, că mi-a fost frică să mă apropii de el, iar ca să întreb mi-a fost cam ruşinică. Treabă bună, pozarăm calul, una-alta, hop la făcutul bradului. Iliuţă al lui Jianu, cel mai tare lăutar de pe planetă, nu mai conteneşte cîntatul, de-abia se ţine vioara după el. Dar cel mai presus, cei mai mulţi bani îi face al lui Jianu cîntînd cu dedicaţie expersă şi plenipotenţiară ieşită din comun pentru MURY, fără număr pentru Mury, cel mai tare cal din judeţ. Mulţi or să se înghesoaie, cu un fel de ciudă, dar dacă priviţi bine la bidiviu, îmi daţi dreptate. Iată cum e textul: Stă murgu legat la gard, fără ham şi-mpiedicat, nu suferă priponit, nici în frîu să stea ţinut... Nu pune limba pe fîn şi trage să iasă-n drum... dar ce-ai, murgule, turbaşi, că nu te ştiu nărăvaş... Şi bancnotele curg una după alta, pînă cînd buzunarul unchiului Gigel al Mihaelei Ceacika se goleşte. Nici furatul miresei nu a fost mai presus. Asta, desigur, a fost o glumă, dar adevărat vă spun că am auzit cu urechiuşele noastre şi ne-am bucurat deopotrivă cu frumoşii nuntaşi. Stăpînul calului se numeşte Alexandru! Iha-iha... vorba lui Nichita... trecea un cal şi o păştea... iarba. Pe mîine, cu alte cele din praştia dumneavoastră.
Stă murgu legat la gard, fără ham şi-mpiedicat, nu suferă priponit, nici în frîu să stea ţinut... Nu pune limba pe fîn şi trage să iasă-n drum... dar ce-ai, murgule, turbaşi, că nu te ştiu nărăvaş...
„Stăpîna“ lui Alexandru
Alexandru, stăpînul lui Mury
Huidu
Habar nu am de unde atîta mărar pe planetă, de unde atîta pătrunjel şi verdeţuri cu licenţă, de vreme ce lumea se preocupă cu altele. A strecurat poate destinul printre cei metalici şi oameni care mai îngrijesc solariile din care ies fie pentru salată sau ciorbă ierburi bune la gust. Că veni vorba de gust, nu pot să trec cu vederea (am lipsit un pic de pe front), nu pot să trec cu ochiul timpanului peste ruşinea din jurul cazului Huidu. Dacă s-a ajuns pînă într-acolo încît se încearcă scoaterea ca ţapi ispăşitori a morţilor, atunci să ne fie iertat, numărul jigodiilor din ţara asta e în creştere. Ăla, bărbosu, phsihologu, spunea cu ceva timp în urmă că în urma accidentului au murit de fapt nişte anonimi, Ţopeasca încerca şi ea pe la Realitatea să scuipe şi tot aşa o mînă de neisprăviţi care nu mai conteneau să pupe în dos minciuna. Despre familiile îndoliate, despre oamenii ăia morţi nevinovaţi, nimeni nimic. E scandalos! Huidu a băgat în pămînt nişte oameni. Aţi văzut că, după toate acestea, au fost prinşi circulînd cu două sute la oră! Scandalos! Şi aici oprim. Nu dorim la nimeni să fie în pielea oamenilor ăia care-şi plîng morţii, nici în pielea lui Huidu, dar nici să ne prefacem, nu se poate. Şi acum să aprindem furnalul ştirilor haioase, a ştirilor frumoase.
10.000 de oameni, 10.000 de chibrituri aprind Focul lui Sumedru
Azi, în Topoloveni
Zacuscă şi viţel la proţap
Totul se bazează pe voluntariat, or, asta e un concept destul de nou pe la noi. Românu’, pînă nu pişcă el un pic, nu se lasă. Peste zece mii de topoloveneni scot azi din buzunar zece mii de chibrituri. Vorba vine, dar dacă aveţi răbdare, o să vedeţi că nu exagerez. Anul acesta se aprinde focul cu numărul 22. Gigi Boţîrcă îl aprindea cînd era copil, îl aprindea pe uliţa lui, apoi pe celelalte. Mai tîrziu, a crescut şi a ajuns să pregătească sărbătoarea focului şi pentru şcoală. Vestea s-a dus repede şi, neîntrecut fiind, a ajuns să aprindă Focul lui Sumedru şi oficial, iată, de 22 de ani. Azi, la ora 18.30, îl aprinde pentru a 23-a oară. Vin să cînte şi să petreacă artişti de la căminele culturale din tot judeţul, başca din Horezu, din Băileşti etc. Viţelul la proţap va fi alt punct de atracţie. Ei bine, ca să prinzi loc, trebuie să vii din vreme, că altfel nu se poate. De parcat se va parca în legea: primul venit, primul parcat. Atenţie, în afara tîrgului, că acolo se ţine treaba cu focul! Aveţi ocazia să socializaţi şi să cheltuiţi ceva parale, şi asta pentru că vin oameni din zonă, fiecare cu produsele sale ori de panificaţie, aruncînd cu covrigi gustoşi ori cu plăcinte, must, ţuiculiţă, mici, frigărui, viţelul despre care am pomenit, la proţap, magiunul devenit celebru şi cîte în lună şi în stele, totul la preţuri foarte mici. Nu mai spun de taraf, de suflători, de fanfară şi de alte sunete muzicale, aşa încît nu ezitaţi să luaţi cu dumneavoastră camerele de filmat şi pozat ori telefoanele care mai de care mai sofisticate, că de-aia aţi dat bani mulţi pe ele, ca să pozaţi viţelul şi neapărat focul. Am pomenit de voluntariat şi nu am spus cîţi oameni participă VOLUNTAR la organizare: nici mai mult, nici mai puţin decît 84 de inşi, în frunte cu Boţîrcanul de nea Gheorghiţă primarul. Am tot pomenit de foc şi nu am spus nimic. Nu e aşa floare la ureche.
Taina focului
Avem aici, în premieră absolută, tehnica, adică tot tacîmul. În primul rînd, se aduc mărăcini care cresc pe vară în anumite locuri şi care sînt rupţi de tineri, ca mai apoi să fie puşi la uscat. Se strîng şi sibicele, un fel de aşchii din lemn de stejar, uşor parfumat din timpul zilei cu petrol lampant din cea mai bună calitate, dacă se poate, rusească. Şi mărăcinii şi sibicele se pun de jur împrejur şi deasupra unei buturugi, musai de anul trecut, pusă la uscat. Chibriturile sînt aduse din Ungaria, beţe înalte de 21 de centimetri cu gămălie roşie, cutii cu 100 de beţe, care costă între 52 şi 60 de forinţi. După ce uscăturile sînt puse la respect, se cheamă copiii, tinerii, cărora li se dau făclii aprinse de părinţii acestora, fiindcă ştiţi şi dumneavoastră, copiii nu au voie să se joace cu focul. Cînd făcliile sînt aprinse, la un semn al lui Gheorghiţă Boţîrcă se începe a striga: Hai la Focu’ lu’ Sumedru, să-l pîrlim pe Ghiţă Iedu! Se ştie că, în perioada precreştină, nu erau decît două anotimpuri, or, mielul, iedul se năştea primăvara, iar spre toamnă ajungea la frigare, adică exact în timpul acesta... al toamnei. Imediat cum s-a terminat strigarea, la semnul stabilit, se apleacă înspre înainte, desigur, şi se lasă cu blîndeţe făclia spre baza marelui foc, care începe să se aprindă. În timpul acesta, lumea deapănă amintiri, iar din cînd în cînd trage la măsea cîte ceva. Cei mai curajoşi vor profita de ameţeala care se lasă şi, spre dimineaţă, se vor înghesui să sară peste foc, nu cumva să le scape ocazia, fiindcă se spune că, de sari focul, ai parte de prosperitate, de femeie frumoasă şi de belşug la masă.
