Sunt doar cativa din cei cativa nefericiti care nu au reusit in viatza care nu au putut avea o cariera literara de succes, si care au gasit potrivit sa se arunce la gatul lui Adrian Paunescu abia dupa ce acesta nu s/a mai aflat in viata. Unora dintre ei le gasiti repede succesul anonimatului altii se ascund sub diferite identitati>unul dintre ei este un asa zis alexandru moga de pe poezie.ro, prins cu plagiat, pe numele lui Zabet. Altii au stat ca pisoii si au sughitzat sub identitatea neputintei neavand curajul de a spune in fatza ce aveau de spus. Pentru ca Adrian Paunescu a murit imediat niste barbati adevarati l/au lovit. De fapt asa au avut impresia. Adrian Paunescu mort este de o mie de ori mai viu decat toti acesti nefericiti la un loc. De judecat nu i judec nici eu si nici dumneavoastra. Are cine! Ne facem doar datoria de a sublinia doar anumite lucruri.
Sunt doar cateva comentarii de pe poezie.ro, de pe reteaua si alte cai, deasemeni ce a spus cornea la tvr in ziua in care Adrian Paunescu a fost inmormantat.Cititi cu atentie si va cruciti sa vedeti cat venin au unii in suflet. Putini ce i drept dar veninosi!
Adrian Păunescu – Riscul pe cont propriu
eseu [ ]
O secţiune critică
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Tudor Cristea [Dorel Cristea ]
2010-11-07 | |
Emoţia provocată de sfârşitul cuiva foarte reliefat care, dacă e vorba de o personalitate de anvergura lui Adrian Păunescu, a marcat o epocă (sau două), dar şi viaţa interioară (şi poate şi exterioară) a unei generaţii (pe care poetul însuşi a numit-o – deşi e posibil ca nu el să fi inventat sintagma - "generaţia în blugi") întunecă, de obicei, nu doar sufletul, dar şi mintea. Am asistat în cele trei zile scurse de la moartea poetului (care s-a stins, după cum se ştie, vineri, 5 noiembrie, la ora 7 :15) la reacţiile cele mai emoţionale (dar şi cele mai puţin conforme cu adevărul). Majoritatea celor care s-au exprimat – verbal, dar şi prin mute gesturi de pioşenie – au ajuns, dintr-odată, să uite, dintr-un impuls pe care l-au declarat creştinesc, tot ceea ce i-ar fi putut reproşa până joi importantului om şi poet, tot ceea ce i-ar fi putut face să se îndoiască de valabilitatea întregului său demers (şi a întregii sale existenţe). Astfel, posturile de televiziune (nu toate, pentru că cel Naţional a păstrat o prudentă rezervă, impusă, poate, de indicaţii "de sus") au supralicitat (şi din motive de "spectacol" adecvat micului ecran) valoarea şi importanţa Cenaclului Flacăra, limitând, astfel, importanţa lui Adrian Păunescu la această manifestare sui-generis. Pe de altă parte, pe forumuri, în subsolul unor articole, s-au putut descoperi reacţii intolerante (şi uneori neîndumnezeite), condamnări vehemente şi simpliste, nu o dată în termeni ireproductibili, cu trimiteri la Ceauşescu, Iliescu sau Băsescu – ceea ce înseamnă că patimile politice i-au făcut pe unii români să-şi piardă orice urmă de discernământ (dacă l-au avut vreodată). Figură cunoscută în rândul maselor, Adrian Păunescu n-a lăsat pe nimeni indiferent, astfel că, în legătură cu el, orice român crede că se poate pronunţa, aşa cum se poate pronunţa cu privire la echipele de fotbal "Steaua" sau "Dinamo", ori cu privire la Gigi Becali şi Mitică Dragomir, zis Corleone. Astfel, nu m-am putut mira să descopăr cum, în preziua morţii poetului, trei indivizi care fac o emisiune pe un post de televiziune dedicat exclusiv sportului (se şi numeşte sport.ro), îşi dădeau cu părerea, pe la orele 17 şi ceva, despre un poem encomiastic al lui Păunescu, luat de pe internet, acuzând cu toată vehemenţa şi hăhăind prosteşte. În loc de a se ocupa de jalnica situaţie a fotbalului românesc, mai jalnică decât orice encomion păunescian. Sau măcar de activitatea de cronicar sportiv a lui Păunescu. Pentru că există la noi, la români, un obicei care a luat amploare în ultimii ani, acela al datului cu părerea în orice domeniu, dar mai ales în acele domenii în care opiniomanul nu e deloc competent.
Nu încape îndoială că Adrian Păunescu a fost o personalitate controversată, cu mari calităţi, dar şi cu mari defecte. Implicându-se în chip obstinat în problemele vremii în care a trăit (atât înainte, cât şi după 1989), dar făcând acest lucru nu doar în calitate de jurnalist, de cetăţean, de actor (pentru că şi asta a fost el în Cenaclul Flacăra), de om politic, dar şi ca poet – şi mai ales ca poet – , Adrian Păunescu a optat (riscant) ca poezia lui să facă parte dintr-un tot (pe care opinia publică l-a şi numit "fenomenul Păunescu"). Dar "fenomenul" acesta a devenit un obstacol în calea receptării poeziei. Mai exact, a acelei părţi a poeziei lui Adrian Păunescu care-şi merită cu adevărat acest nume. Şi aceasta, cu atât mai mult cu cât Păunescu însuşi a amestecat domeniile şi a semănat confuzie, mai ales în perioada postdecembristă, când multe dintre textele sale aşa-zis lirice au devenit simple texte jurnalstice versificate.
Astăzi Adrian Păunescu va fi înhumat în Cimitirul Bellu, pe Aleea Scriitorilor, unde-şi binemerită locul. Va urma încă o perioadă de vacarm, dacă nu cumva tămbălăul politic va înăbuşi foarte repede ecourile sfârşitului său. Acest sfârşit încheie, abia acum, în chip definitiv, o epocă – epoca Ceauşescu –, pe care poetul a reprezentat-o în mintea multor oameni (Corneliu Vadim Tudor, socotit şi el un poet de curte, a fost, totuşi, un personaj de plan secund şi, în plus, nu este un mare scriitor). După ce se vor stinge ecourile, se va proceda la o reevaluare critică. Reevaluarea aceasta va trebui, poate, să înceapă cu realizarea unei prime antologii a creaţiei lui Adrian Păunescu făcută de către altcineva decât (aşa cum s-a întâmplat până la săvârşirea sa din viaţă), de către el însuşi. Este şi motivul pentru care inserez mai jos un text critic scris în urmă cu zece ani, privind acea cuprindere făcută de el însuşi a "operei omnia", intitulată "Cartea cărţilor de poezie". Mi se pare că ar fi un text obiectiv (atât cât poate să fie obiectiv un text despre Adrian Păunescu scris în timpul vieţii sale). Îmi amintesc că, tipărit în revista "Litere" (nr. 6/ septembrie 2000), o publicaţie în format "liliputan" aflată, atunci, la începutul existenţei sale, textul a fost citat in extenso într-un comentariu din "Adevărul literar şi artistic" de către criticul C. Stănescu, care susţinea, sub pseudonimul INTERIM, o cunoscută rubrică de revistă a presei. L-am reprodus în volumul meu din 2008, intitulat "De la clasici la contemporani", de unde-l preiau fără modificări.
***
De aproape un an de zile (din 1999, n.m., 7. 11.2010), în toate întâlnirile publice la care ia parte ori pe care le provoacă, şi mai ales la acelea în care încearcă să resusciteze spectrul Cenaclului „Flacăra”, aşadar la Bucureşti sau la Iaşi, în locurile istorice din Ardeal sau la Ciorogârla, în săli de spectacole mai largi sau mai înghesuite, în aer liber sau pe micul ecran, Adrian Păunescu îşi aşază în faţă o carte enormă cu coperte negre, rivalizând prin dimensiuni cu „Biblia” şi cu „Istoria literaturii române de la origini până în prezent” a lui G. Călinescu şi, probabil, fără egal, ca greutate, în poezia de pe întreg mapamondul: „Cartea cărţilor de poezie”, Buc., Editura Păunescu, Fundaţia Iubirea, Fundaţia Constantin, 1999. Am fost tentat, până să ţin în mâini cărţoiul cu pricina, să-l consider cea mai absurdă alcătuire de acest fel, devansând chiar „Dacia Fëniks” de Ion Gheorghe, pe care îmi închipuiam cândva că nici tipografii n-au parcurs-o, împărţindu-şi tovărăşeşte munca şi chinul. Gândind acum mai „la rece” şi socotind matematic, luând totodată în calcul felul de a fi al autorului, care nu concepe să-şi cuprindă „o¬pera omnia” în mai multe volume, ci vrea s-o prezinte ca pe un TOT, îmi dau seama că nu avea altă soluţie decât acest tom uriaş, de 1328 de pagini în format A4, în care cele peste 5000 de poezii tipărite cu caractere aşa de mici, încât lectura e dificilă, sunt aşezate pe două coloane. Aceasta cu atât mai mult cu cât, tipărite într-o formulă „normală”, numai trei dintre cele 22 de volume ale lui A. Păunescu („Într-adevăr”, 1988; „Sunt un om liber”, 1989 şi „Poezii cenzurate”, 1990) însumează aproape 2000 de pagini. Să nu-i cerem, aşadar, acestei cărţi (şi autorului ei, care şi-o tipăreşte în propria editură) să fie ceea ce nu şi-a propus. Să nu deplângem faptul că, în loc să ne prezinte, să zicem, două sute (sau chiar cinci sute, ceea ce tot ar fi fost ceva) de poezii din vasta sa producţie, el ne-a pus în faţă tot şantierul său de creaţie, lăsând prezumtivului cititor sarcina dificilă a extragerii elementului preţios. Până la urmă, operaţia selectării n-ar fi un capăt de ţară, doar că poetul acesta obstinat în a ne convinge mereu că el este cel care are dreptate n-o va putea face însuşi niciodată. Să lăsăm, în sfârşit, pe seama moraliştilor, psihologilor şi chiar a psihiatrilor tentativa de a vinde, în vremuri de grea penurie, cu 50 USD (în lei, la cursul zilei), un tom de poezie, cu atât mai mult cu cât autorul său ni se prezintă ca un poet al maselor, şi să ne ocupăm de cartea aceasta aşa cum este ea, imagine fidelă a „omului şi operei”, expresie a unei egolatrii macedonskiene de genialoid care şi-a pierdut de multă vreme busola. Dar care, dincolo de toate excesele, de erori, de insolenţă, făţărnicie, histrionism, de obstinaţia falsei argumentări, grandilocvenţă, retorism sforăitor, inegalitate, proză, moloz, mult moloz şi iar mult moloz, este totuşi poet.
NU SE VA PUTEA multă vreme (şi nici n-ar fi bine) să se despartă creaţia literară a lui Adrian Păunescu de imaginea omului. Este, aceasta, şi o sugestie a „rezumatului” vieţii şi activităţii sale, aşezat la începutul tomului de care e vorba, şi pus pe seama lui Andrei Păunescu, fiul poetului. Prin urmare, autorul celor 22 de volume de versuri, din ce în ce mai ample, este acelaşi cu al „Poeziilor – cântece” (1975-1999), strânse acum, pentru întâia oară, în volum, cu mentorul cenaclurilor „Flacăra” şi „Totuşi iubirea”, cu directorul unor publicaţii de succes, cu realizatorul emisiunilor TV „Antena vă aparţine”, „Antena «Cântării României»”, „Gala Antenelor”, „Schimbul de noapte”, cu adulatorul lui Ceauşescu şi cu senatorul PSM şi iarăşi cu poetul care–şi joacă melancoliile şi dezabuzarea, retorizând în stilu-i dintotdeauna, urcând poezia la stele şi scăpând-o adesea pe pământ, cu aceeaşi sinceritate probabil prefăcută, strategică, din „postfaţa” la volumul de astăzi: „Acum, că viaţa mi-a ieşit prin piele / şi simt că pot, în orice timp, să mor / m-am internat în versurile mele / ca-ntr-un spital de ultim ajutor. […] Mi-e greu la mine-n poezie, soră, / dă-mi apă, pentru cât m-au hăituit, / şi pentru toată boala mea majoră, / injecţie să-mi faci, cu plumb topit. […] E un pustiu absurd la mine-n oase, / în două entităţi mă nasc din nou / şi mama-i geniul artelor frumoase / şi tata e fanaticul erou. // Mă doare trupul şi devin ruine, / cu mine însumi fără sens mă bat, / divorţul lor se mai petrece-n mine / şi unde-s, Doamne, eu cu-adevărat? // Că, dup-acest model al despărţirii, / tot ce am scris se dezagregă lent, / războaie mondiale poartă mirii / şi interjecţii trec pe continent. […] Şi, uite, mor şi eu la mine-n texte, / se-nalţă steagul doliului la porţi, / urât îmi este şi prea greu îmi este, / când aflu că şi doctorii sunt morţi. // Mă internez la mine-n poezie, / ca¬¬ ntr-un spital de bine şi noroc, / şi, vai, clădirea toată e pustie / şi nimenea de nimenea nu ştie / şi-mi vine să-mi dau foc şi să-i dau foc”. Iată versuri care ar putea justifica totul. Dar poate poezia să justifice totul? E o întrebare cu lung ecou în trecut. Şi, având în vedere un cunoscut adagiu eminescian, şi în viitor.
ADRIAN PĂUNESCU a fost el însuşi, cu toate contrastele, de la bun început. Născut în 1943, a intrat în literatură într-un moment (1965) când tocmai se ocupaseră principalele locuri de vedetă lirică: apăruseră Nichita Stănescu, Ioan Alexandru, Ana Blandiana, Marin Sorescu. Era un moment favorabil afirmării prin literatură, iar un om cu dezvoltat simţ al ascensiunii sociale (numită de unii arivism) nu putea să nu-l speculeze. Primăvara de la Bucureşti, spre deosebire de cea de la Praga, a fost una lirică. Resimţind uşorul decalaj faţă de cei care conduceau cursa, Adrian Păunescu bagă puternic cărbuni în propria locomotivă lirică, ameninţând cu explozia cazanelor. Altfel spus, pune la bătaie totul, de la statura impunătoare şi vocea puternică, însoţită de o retorică a gesturilor, până la predispoziţia pentru respiraţia lirică amplă, hugoliană sau whitmaniană. Astfel, poetul aruncă pe piaţa literară primul obuz de mare calibru: „Ultrasentimente” (1965). Este un tânăr de o mare precocitate (labişiană, aş zice), vădind la 20- 21 de ani o extraordinară siguranţă a tonului şi un incontestabil talent literar, în ciuda vacarmului aproape infernal de ecouri (Cârlova, Heliade, Alexandrescu, Bolliac, Mureşan, Eminescu, Esenin, Vlahuţă, Coşbuc, Goga, gândiriştii, Arghezi, Beniuc, Labiş, Nichita Stănescu ş.a, ş.a., ş. a., ) – atât de numeroase, încât inventarierea lor nici n-ar avea sens dacă s-ar urmări şi altceva, în afara definirii orizontului tradiţional(ist) al acestei poezii care, subiacent, este totuşi de o certă modernitate.
În această primă etapă a creaţiei sale, a cărei încheiere va fi marcată prin antologarea primelor trei volume („Ultrasentimente”, 1965; „Mieii primi”, 1966 şi „Fântâna somnambulă”, 1968) sub titlul „Viaţă de excepţii” (Ed. Albatros, 1971), Adrian Păunescu rescrie, într-o retorică amplă, adesea bubuitoare, şi printr-o tehnică expresionistă a cosmicizării, teme asociate în mod obişnuit cu tonul discret. Într-o atmosferă aurorală, de luare în stăpânire a lumii, poetul răstoarnă sintagma blagiană, cerând universului nu un trup pe măsura sufletului, ci un suflet pe măsura trupului şi a exacerbatelor sale pulsaţii. Dexteritatea prozodică şi asociativă, fluenţa, ritmul susţinut, impresia de prospeţime a simţirii, nealterată nici azi, sunt, o dată cu atitudinea de tânăr zeu al poeziei, aflat în căutarea propriei statui, elementele de farmec şi de seducţie ale primului Adrian Păunescu: „Păstrează, trup al meu, necunoştinţa ta de cauză, / Dă drumul stărilor incandescente, / trăieşte cu eliberare şi cu patimă, / Aceste ultrasentimente! // Ce electrician nebun şi beat / a inversat în lume legăturile, / Astfel că moartea te-ajută la-nviat / Iar umbra îţi neconteneşte trăsăturile? // Nu trebuia să-mi lege tâmplele de iarbă, / Lutul de nervi, fântânile de nori, / Să-mi lase fruntea feţei mele oarbă / Dând ochii mei unei culori. // Prin sânge, prin destin, prin înălţime / Eu, hărţuit la simţuri de-un haos subteran, / Barbar înconjurat de lumi ce vor să se afirme, / Repet fărâmiţarea Imperiului Roman”.
Făcând din comparaţie figura tutelară a unui retorism bine susţinut, intensificând permanent viziunile prin acumulări succesive, dilatând enorm către absolut sau îngroşând pastele telurice ori senzuale şi transformând poezia într-un ospăţ pantagruelic, poetul ajunge uneori, trecând peste mode şi stiluri, unindu-l pe Heliade care a fost cu Nichita Stănescu cel care va fi, la un hermetism sui-generis, seducător nu prin ceea ce se bănuieşte (nicidecum prin ceea ce se află) în spatele cuvintelor, ci prin intensitatea şi farmecul spunerii, prin voluptatea desfăşurării retorice: „1 deschide lupi, 2 aşteaptă, / 3 odihneşte, 4 ia foc, / 5 e o lebădă, 6 o treaptă, / 7 e un unu mai cu noroc, / 8 se dă pe gheaţă, 9 e haos - / Şi vine 10, capăt de şir, / E şi fereastră, e şi adaos, / Lebădă, liră, linişti, delir. […] Şi mai departe, şi mai departe; / Treci prin celulele cifrelor viu, / Căci vii din zero şi vii din moarte, / Şi din terenul minus pustiu. / rupe din oase răul de somn, / Numără, numără tinere domn. […] Plus infinitul, plus infinitul, / Cum ne atrage sângele-n sus, / Plus infinitul, plus infinitul / Numai prin numere ni s-a tradus. […] Plus infinitul, plus infinitul, / Timp care cade din nou şi adânc / Din orologii de lut, prin vidul / La care numai genii ajung. […] Cu flori îmbracă-te în loc de somn, / Rămâi în vreme, nouă rămânere, / Numără, numără, tinere domn, / Plus infinitul rămas în numere, / Numai în numere, încă în numere, / Numără, numără, tinere domn!” Altfel, el este mereu gata pentru marele său război cu viaţa, cu universul, cu hazardul, cu absurditatea destinului, cu fatalitatea, cu moartea, cu dragostea, cu vina, gata de a transforma coincidenţa şi accidentul în asumare a naşterii: „Prietene, răcneşte că ai scăpat de moarte, / Nu te uita că sunt atâţia oameni vii, / Un joagăr taie soarele în fiecare zi, / Făcându-ni-l mai rece, mai departe. […] Mângâie calul călăririi repezi, / Sărută râul ce te-a suportat, / Şi bucură-te că ai tălpi pentru umblat / Şi că nu calci cu tâmplele pe lespezi”.
În această etapă, Adrian Păunescu scrie o poezie a tiparelor care sparge tiparele. Aflăm aici toate marile sale calităţi – intensitatea şi firescul spunerii şi simţirii, imagistica strălucitoare, asociaţiile surprinzătoare, pasta grea şi scrierea delicată, nonşalanţa lunecării prin stiluri, o benefică doză de „realism”, fie şi poetizant –, ca şi principalele defecte, care uneori sunt tot aceleaşi, plus tendinţa către alegorism şi parabolă, vastele spaţii de proză şi excesul retoric. Este o vârstă lirică a regăsirii conştiinţei de sine, căreia poetul îi închide cercul printr-un ciclu de psalmi şi prin presimţirea „singurătăţii finale”: „Tu, singur cu câinii, cu casa, cu caprele tale, / în miezul de noapte să intri în baie plângând, / cu toată puterea schimbată în scârbă, în jale, / să-ţi tai beregata, genunchii, arterele, lobii, pe rând”. Dacă aş fi maliţios, aş zice că ar trebui procedat în altă ordine, pentru a ajunge la capăt. Înţeleg însă că ordinea secţionării este dictată de un principiu retoric: accentul cuvintelor.
CU VOLUMUL „Istoria unei secunde” (1971), unghiul de vedere al poetului se schimbă radical. Noua viziune are la bază înlocuirea obiectului metafizic al revoltei cu un altul mai bine precizat (dar şi mai pedestru): realitatea – socială, economică, politică, naţională, planetară. Posesor al unei sensibilităţi hipertrofiate şi al unui orgoliu aşijderea, poetul îşi caută adversari pe măsură. Pentru atingerea acestui deziderat, el măreşte importanţa unor evenimente sau, şi mai des, inventează inamici şi probleme. Tot efectul stă în ton şi în apelul la un subconştient colectiv îndelung exersat de istorie sau metodic inoculat cu fantasme. Când şi conjunctura e favorabilă, succesul e garantat, fiind slujit din plin de retorica înaltă, bubuitor-răscolitoare şi de apetenţa poetului pentru cuvintele şi simbolurile mari: „… Lui Brâncoveanu i-aţi tăiat cu graba / şi capul şi copiii. Dar degeaba. // Că i-a rămas sub inimă să bată / talpa în ţară înrădăcinată. // Da, mai avem câte ceva prin ţară, / ceva Carpaţi şi-o apă tutelară / Şi râuri ce nu vor să curgă-afară”. Recitat, cu voce tunătoare, de către poetul însuşi, acest text a electrizat, la vremea lui, mulţimile.
Nu discut aici ţesătura ideologică a poemelor de după 1971 ale lui Adrian Păunescu. Multe dintre ele ies dintr-o încredere în cosmetizarea comunismului, în reţetele de îmbunătăţire a acestuia, vădind, aşadar, nişte carenţe care sunt ale întregii literaturi care a mizat, în ultimele decenii, pe asemenea teme. Se adaugă obstinaţia autorului de a aborda problemele mari, reale sau închipuite, ale epocii în care trăieşte, obsesiile hugoliene şi heliadeşti, mantia albă, aspiraţia de a deveni oracol şi de a vorbi de la egal la egal cu mai-marii lumii, dar şi tristeţea (fericită din punct de vedere poetic) de a nu fi decât un „câine de vânătoare”. E adesea multă proză rimată în asemenea versuri, e prea multă figuraţie retorică şi simbolică, este, de asemenea, prea multă ideologie lozincardă. Dar uneori poetul găseşte tonul, şi chiar dacă „Jurământ de credinţă” nu iese din conjunctura istorică din care a ieşit „Moldova la 1857” de V. Alecsandri, este una dintre cele mai vibrante declaraţii de dragoste faţă de ţară care s-au scris în limba română: „Acestei ţări de tainică sorginte / să-i daţi pământul trupului ce sânt / Când veţi avea nevoie de pământ, / Să-i daţi doi metri de pământ fierbinte. […] Las testament să fiu depus sub grâne, / Nu în mormânt ierarhic şi pompos, / Ci-n simplul lut al ţării, cât mai jos. / Acolo unde orice-aşezi rămâne. // Dar las şi grija mea deopotrivă / Că prea se află ţara la necaz, / Că prea plătim străvechi dobânzi, noi, azi, / Că prea plutesc valorile-n derivă. // Aştept să mor şi cânt peste furtună, / fanatic, monogam şi turbulent, / cuvintele acestui testament: / Creşti, patrie, iar mie, noapte bună!”.
Faţa aceasta, „angajată”, nu este însă singura a poeziei păunesciene din cele 11 volume (enorme, ca de obicei) publicate între 1971 şi 1989. Din păcate, este faţa cea mai cunoscută şi cea pe care poetul însuşi caută să o etaleze cât mai mult cu putinţă, ca expresie a unui soi de disidenţă personală pe care ar fi practicat-o în anii comunismului. Şi tematic, dar şi stilistic, poezia sa e mult mai variată. E drept că el rămâne acelaşi şi atunci când abordează sonetul, alcătuind, bunăoară, în „Pământul deocamdată”, nu sonete luate în parte, deşi fiecare are un titlu, ci un soi de amplu poem realizat, în loc de strofe, din sonete. Pe de altă parte poetul se crede, la un moment dat, bacovian. Critica literară însăşi cade în capcană, evidenţiind fibra sufletească bacoviană. În realitate, Adrian Păunescu îl retorizează pe Bacovia, şi nimic mai mult. Dar sunt, în abundenţa care le îngroapă, în mormanele de jurnalistică versificată, în molozurile versurilor fără har şi ale prozei rimate, adevărate bijuterii lirice şi produse despre care, dacă n-am şti că (in)geniul poetului este spontan, le-am crede opera unui orfevru. Cineva va veni, cândva, să le dezgroape.
DIN NEFERICIRE, Adrian Păunescu a intrat, după 1989, într-o totală derivă. Împreună cu pretinsele „Poezii cenzurate”, strânse în volum în 1990, producţia poetică postdecembristă ocupă aproape jumătate din masivul volum din 1999 (pag. 739-1259). Nu lipsesc nici de aici poemele acceptabile, unele strălucitoare, dar, în ansamblu, toată această abundentă producţie este rodul unor teze vechi, al unor nostalgii neîntemeiate de ordin politic şi al altora (poate întemeiate) de ordin personal. Adrian Păunescu a devenit un poet şi un personaj anacronic. El se înverşunează să creadă în perestroika şi deplânge starea grea din ţară de pe poziţiile naţional-comunismului. Antieuropenist prea înverşunat, el compromite, de fapt, posibila direcţie naţională. În plus, în plan poetic, face marea eroare pe care o comit şi unii prozatori, prelungind în noile condiţii o problematică şi un stil care şi-au avut cândva vremea şi justificarea lor, dar acum nu şi-o mai au. Nu în proza versificată pe care o practică Adrian Păunescu de zece ani trebuie atacate problemele României de azi. Abordându-le astfel, el nu face decât să se umple de ridicolul persistenţei într-o multitudine de erori. Între care şi cea literară.
Scurtând vorba, Cartea cărţilor de poezie este, în multe locuri, şi mai ales în cea de-a doua parte a ei, o (cum ar fi zis Maiorescu) infirmerie, un azil de versuri orfane, copii de suflet pe care poetul nu conteneşte să-i încălzească la pieptu-i generos. E un Babilon de semne, de voci, de sunete şi de culori, care mai terne, care mai strălucitoare, un enorm bâlci de sentimente contradictorii, de cuvinte adevărate sau false, înţelepte sau lipsite de spirit, vibrante sau lâncede, pedestre sau geniale, derutând prin acest amestec inform, dar cu o anumită măreţie atât în înălţare cât şi în cădere. Nu însă şi în eroare.
Până mai ieri, între poezia lui Adrian Păunescu şi cititor se afla un singur mare obstacol: „fenomenul Păunescu”. De curând a mai apărut unul: “Cartea cărţilor de poezie”.
_______________________________________________
„Litere”, nr. 6/ septembrie 2000; reprodus în volumul „De la clasici la contemporani”, 2008.
________________________________________
Comentariile membrilor:
= Post scriptum Tudor Cristea
[07.Nov.10 14:37]
Am avut dreptate în cele spuse în chapeau-ul acestui text privind polarizarea (din motive politice) a societăţii româneşti. De fapt, nu a societăţii, ci a anumitor segmente ale acesteia. Iată, în timpul funeraliilor poetului, la postul TVR1, un Andrei Cornea blamează fără reţinere atât omul (şi omul politic), jurnalistul, cetăţeanul, dar şi poetul (despre care afirmă că e mediocru). Dar nu bietul Cornea e vinovat aici, ci conducerea televiziunii cu pricina, care, mai mult ca sigur, răspunde unor comenzi dinspre partea oficialităţii. De altfel, acest Cornea a opinat că prezentarea preşedintelui Băsescu la catafalc într-o ţinută neglijentă (flanelă albastră) ar fi reprezentat un bemol pus ceremoniei exagerate prin amploare.
Pe de altă parte, unii dintre invitaţii altor posturi (de ştiri), care prezintă întreaga ceremonie funerară, exagerează şi ei, idealizându-l pe Dispărut, care devine un cavaler fără frică şi prihană.
Un fapt care mi se pare semnificativ (deşi mă contrariază): am trimis un e-mail unuia dintre redactorii acestui site imediat după ce am postat acest text, rugându-l să atragă atenţia asupra lui. În chip surprinzător, imediat după expedierea e-mail-ului meu (a cărui primire mi-a fost confirmată), textul a fost scos din colecţia "Starea poeziei", unde-l plasasem ca să poată fi sesizat pe prima pagină.
Dacă acest incident nu mă determină să şterg textul, asta e doar din respect pentru cititorii de pe site (care, iată, deşi e duminică, deşi site-ul anunţă pe prima pagină derizoria manifestare care e Festivalul de umor"Povestea vorbei" de la Rm. Vâlcea - umorul de acest tip e urmaşul vechilor brigăzi artistice de agitaţie şi grupuri satirice din vremea comunismului! - îl accesează în număr mare).
________________________________________
+ tudor cristea-obiectiv Nache Mamier Angela
[07.Nov.10 18:51]
iata o interventie critica lucida,care analizeaza cu limpezime opera acestui autor mult prea impetuos ,prolific ,care a dat si va da nastere unui adevarat dedal de aprecieri ,unele patimase,altele juste
poate de abia de acum încolo exegeza critica inteligenta îi va acorda locul pe care îl merita în literatura româna
tudor cristea ocoleste "fenomenul paunescu" si califica ultima carte printr-o metafora reusita :"E un Babilon de semne,de voci,de sunete si de culori ,care mai stralucitoare,un enorm bâlci de sentimente contradictorii,de cuvinte adevarate sau false,întelepte sau lipsite de spirit,vibrante sau lâncede,pedestre sau geniale,derutând prin acest amestec inform,dar cu o anumita maretie atât în înaltare cât si în cadere.Nu însa si în eroare"
autorul ,de aceeasi generatie cu poetul Paunescu este cu atât mai mult credibil,obiectiv si salutam fina sa perceptie
e un subiect delicat,criticul ,el insusi poet ,poseda un "al nu stiu câtelea simt" care îl conduce spre afirmatii care ne conving si sunt incontestabile:adrian paunescu a avut slabiciuni omenesti ori literare dar ramâne dupa o analiza scrupuloasa un Poet
afirmând acestea nimeni nu spune ca a fost un geniu ,dar sa dam cezarului ce-i al cezarului...
acest articol are în acest moment valoare de lintoliu involuntar caci Tudor Cristea "acopera" autorul de CUVINTE ,sobre si decente
un adevarat exemplu de profesionalism
________________________________________
= Despre morţi numai de bine Lacatus Daniel
[07.Nov.10 19:23]
Să nu-i judecăm caracterul şi persoana, sunt alţii mult mai răi decât el care încă mai bântuie printre noi şi nu au contribuit cu nimic cultural. Ca poet l-am admirat, deşi susţin în continuareca e departe cu mult de Eminescu.
________________________________________
= Paradoxul e că... Gârda Petru Ioan
[07.Nov.10 20:00]
...unii dintre cei ce accesează acest text sunt protagonişti ai derizoriei manifestări. C-aşai în viaţă.
________________________________________
= Toate trec... Gheorghita Ionescu Eugeniu
[07.Nov.10 22:00]
Pentru viitor,cei ce vor dori sa elogieze vor avea ce,cei ce vor dori sa blameze vor avea ce.Eu spun ca:
A fost un om cu daruri si pacate
Abil talent sub vremurile cand
Un orizont de capete plecate
Isi vamuia si cel din urma gand.
Sa despietrim a inimilor glie
Sa-i facem loc intr-un modest crivat
Ingaduind alaturea sa fie
Marilor Morti,pe care i-a cantat.
________________________________________
+ Adrian Paunescu Marina Nicolaev
[08.Nov.10 08:13]
Domnule Tudor Cristea, ati scris articolul cel mai echilibrat din cate am citit...
Stim ce a insemnat Adrian Paunescu pentru multi dintre noi...Ne amintim de revista Flacara cu poeziile-dedicatie pagini intregi care te infricosau...
Si ne mai amintim de poeziile lui din perioada in care nu stiam cui apartin metaforele din poeme, lui sau Anei Blandiana (volumul din colectia “Cele mai frumoase poezii")...
Si totusi, cenaclul Flacara din vremea aceea cu Pittis, Vintila, Hrusca, Tatiana Stepa, Dan Andrei Aldea samd a deschis portile mintii si sufletului multora!
Reprezinta Tineretea multora!
Sigur insa pentru Basarabia si Basarabeni a insemnat cu totul altceva, ceea ce noi ceilalti nu avem posibilitatea sa percepem!
"Primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a venit, azi la Bucureşti pentru a-şi lua rămas bun de la marele poet, pe care l-a cunoscut personal.
Totodată, ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti, Iurie Reniţă, a adus o coroana de flori, spunând că este din partea preşedintelui Mihai Ghimpu şi a conaţionalilor săi. Un mesaj de condoleanţe a expediat anterior şi premierul moldovean, Vlad Filat." (RL)
Si sunt convinsa, daca in anii 70-80 ar fi militat pentru Basarabia, am fi avut-o inapoi deja!
Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc
Cum te blestema unii, vreau să zic,
La fel cum lumina pârăsc.
Dar ce-ai face tu şi cum ai trăi
De-ai avea mamă şi-ar muri,
Ce-ai face tu şi cum ar fi
De-ai avea copii şi-ar muri?!
Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc.
Vei fi mare tu, eu voi fi mic,
Dar numai din propria-mi viaţă trăiesc.
Nu frica, nu teamă,
Milă de tine mi-i,
Că n-ai avut niciodată mamă,
Că n-ai avut niciodată copii. (Grigore Vieru)
________________________________________
= A murit Păunescu! Trăiască Păunescu ! IOAN ILICA
[08.Nov.10 11:09]
Din punctul meu de vedere, Păunescu este o stare de spirit. A încerca să încorsetezi un sentiment în forma brută a unei teorii înseamna cel mult să te dezici de om ca şi cuget. Păunescu - omul, a fost " un om între oameni", iar dacă tina se rasfrânge din criticile prea acide ale aşazişilor non- comunişti asupra propriilor revere, să ştie că blamat a fost şi Eminescu, şi Caragiale, şi ...
Că ăsta-i crezul nostru, întâi păruim bine, apoi adulăm cu fervoare.
A murit Păunescu! Trăiască Păunescu!
________________________________________
= garda petru ion-adevar Nache Mamier Angela
[08.Nov.10 11:14]
stimate gpi,
va înselati amarnic de a considera ca suntem cu totii "protagonisti"
e o insulta ,în ceea ce ma priveste si dovedeste ca aruncati cu parolele în vânt
aveti habar cine suntem cu adevarat...nu ne bagati pe toti în aceeasi oala !
________________________________________
= Mangafaua sunt eu Gârda Petru Ioan
[08.Nov.10 12:00]
Doamnă Nache Maria Angel, protagonist înseamnă personaj principal. În cazul de faţă este vorba despre mine. Nu vă explic totul, dar dacă citiţi articolul cu atenţie (şi comentariile), aşa cum am făcut eu, veţi înţelege. Ciudat e că eu am spus "unii", gândindu-mă mai ales la mine, iar dvs. aţi înţeles "toţi" cu gândul la dvs. :)
D-le Cristea vă voi citi în continuare, chiar dacă voi continua să "cânt România" pe ici pe colo.
Tot respectul!
________________________________________
= garda petru ioan-precizare Nache Mamier Angela
[08.Nov.10 12:07]
ok
merci pentru precizare
________________________________________
= ... Silvia Bitere
[08.Nov.10 13:27]
Despre Adrian Păunescu se pot spune multe lucruri. Domul Tudor Cristea, fiind un maestru al vorbelor frumos aşezate în pagină şi nu numai, ne-a prezentat omul Păunescu în viaţă, în casa vieţii domniei sale - poetul.
Cum l-am văzut eu pe maestrul Adrian Păunescu. Un om care a simţit cu sufletul şi asta se vedea cu ochiul liber, doar privindu-l, doar văzând cum i se zbate vena la gât, doar privindu-i ochii...a trăit şi a murit spre nemurire într-o veşnică nemurire cu cei care au văzut în el oglindirea unui om cu minte sclipitoare, nu un geniu, cum poate mulţi îl consideră postmortem, dar poate că genial prin vivacitatea graiului său pătrunzător, până în măduva oselor când recita versul. Versul urca pe limba domniei sale mereu sprinten, chiar şi în momentele de tristeţe, îşi avea ecoul lui inconfundabil şi ne place sau nu, de l-am iubit sau nu, intra la suflet măcar momentul rostirii lui, atunci şi acolo – EXISTA. Fără metaforă, domnia sa repezintă un fapt concret, un deces, o moarte aici pe pământ. Dar mai sus decât toate legătura cu divinitatea îl va păstra etern. Cioran spunea despre moarte aşa: „Nu îmi este teamă de moarte, ci de eternitatea ei”. Oare poetului Adrian Păunescu i-o fi fost frică de moarte în sensul tragic al morţii ? Mai puţin ne interesează acest aspect acum. Ne interesează, dacă citindu-l pe omul Păunescu, plecăm cu ceva în viaţă, dacă suntem mai deştepţi cu o carte, cu un Păunescu în plus. Dacă am câştigat ceva din noi, pentru noi, dacă am învăţat ceva de la poetul Păunescu, dacă merită să-l păstrăm ca valoare în memoria noastră, în cultura noastră.
Pentru că nu vorbim de Adrian Păunescu doar ca om ci mai ales ca om de valoare (căci asta ne interesează - pentru şi în literatura noastră, trecerea sa în nefiinţă trebuie să îmbrace faptic imaginea unui popor, şi reuşeşte. Şi pentru că Adrian Păunescu a fost român din naştere şi pentru că a iubit cu patimă ţara lui, valorile ţării lui, sufletul neamului domniei sale, poeziile sale vor vorbi de la sine poporului. Poezia lui Păunescu, îi va face onoarea înscăunării vieţii sale pe firmamentul poeziei noastre de valoare aşa cum, fără îndoială, poetul a simţit-o de pe vremea când încă trăia viu...
________________________________________
= Basarabia lui Adrian Paunescu Marina Nicolaev
[09.Nov.10 00:53]
Nu este misiunea mea pe Pamant sa afirm cine a avut sau si cine are coloana vertebrala; cine este amoral din nastere si cine nu; cine are caracter sau nu; si nici sa alcatuiesc o alta istorie a literaturii (fara compilatii), una Reala, a Romanilor din Romania Mare.
Ma gandesc inca de ce acest Adrian Paunescu a fost mai respectat in Basarabia si mai putin in alte locuri. De ce acolo, in Basarabia, cantand, recitand, iubind pe tunuri, este la rang de cinste si in alta parte, nu.
Nu este vorba numai de creatia sa (inca discutabila, dar iata, exista, cartile s-au epuizat din librarii, o analiza obiectiva vom fi in stare sa alcatuim fara orgolii si circumstante) si nici despre caracterul sau (s-a autodefinit deja), despre viata lui particulara afisata indecent (si aici compar cu tot ceea ce exista in alte locuri, din Occident, cu alte persoane publice) cand inca nu se uscase pamantul pe sicriul sau si nici despre perioada in care a deviat cu acordul nostru al tuturor. Al tuturor celor care alaturi de el in salile arhipline cantam "Cin'te taie mielule? Dumneavoastra domnule/Cine moare mielule? Si noi mieii, domnule/Si voi domnii, domnule/Noi cu totii, domnule". Trebuie sa recunoasteti ca era ALTCEVA! Ca ar fi putut fi ALTCEVA!
Doar la acea Basarabie spre care Adrian Paunescu s-a intors mai devreme decat noi ceilalti, ca si cum, de fiecare data, de cate ori se ducea acolo, ar fi vrut sa o ia inapoi, cu totul, pentru sine, ma gandesc uneori, cu neputinta.
Ma gandesc la acel Paunescu pe care nu il cunoasteti, si nu il cunosc, la cel care ar fi putut fi, ce as fi dorit sa fie in anii adolescentei, la acea aschie de suflet dintr-o padure cat o Basarabie a sufletului sau.
Moartea lui Adrian Paunescu nu a deschis din pacate Portile Unirii si nici nu a iluminat Podul de Flori de peste Prut. Ne-a lasat doar cu tristetea de a le infaptui intr-o zi noi singuri.
Ceilalti de dincolo inca tac.
"Saraca sora basaraba
Tu, cea mai sfanta dintre toate
Zadarnic mama te intreaba
Daca traiesti in libertate"
Imi doresc sa existe o zi in care sa cantam toit impreuna cantecele Tatianei Stepa sau ale lui Nicu Alifantis.
Sa existe o zi fara tratate de frontiera intre Moldova si Moldova.
________________________________________
Cazul Adrian Păunescu: supărătorul obicei de a fabrica genii
articol [ Polemica ]
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Ovidiu Ivancu [Ovidiu Ivancu ]
2010-11-07 | |
A murit Adrian Păunescu… Moment pentru unii de a reevalua ierarhia poeziei româneşti. Nu de puţine ori zilele acestea, numele lui Adrian Păunescu a figurat alături de acela al lui Mihai Eminescu. Cu lipsa de luciditate şi calm ce ne caracterizează de fiecare dată când pierdem vreuna dintre figurile vieţii noastre publice, şi în acest caz ne lăsăm mult prea uşor în voia unui sentimentalism greu de justificat. Fideli unei metehne mai vechi, suntem gata să considerăm geniu orice farseur care pozează, mai bine sau mai rău, în primadonă, orice mediocru cetăţean care-şi construieşte statuia prin strategii de marketing. Aruncăm cu epitete în stânga şi în dreapta cu uşurinţa pe care ne-o dă certitudinea că nimeni nu ne va cere să argumentăm ceea ce afirmăm.
Lectura poeziei păunesciene ne spune destul de clar nu numai că Păunescu e departe de Eminescu, ci şi că într-o virtuală ierarhie a poeziei româneşti, nu poate nicidecum ocupa primele locuri. Uităm mult prea repede că poezia românească îi are pe George Bacovia Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Nichita Stănescu şi alţii care indiscutabil se situează cu mult peste ceea ce a putut (poetic vorbind) face Adrian Păunescu. Adrian Păunescu e un versificator de talie minoră, compensând calitatea prin cantitate (dacă asta se poate numi „compensare”). Poemele sale sunt bântuite de rime facile, de melodramatice declaraţii aşezate sub zodia plicticoasă a banalului. „Ruga pentru părinţi” a lui Adrian Păunescu, un text lacrimogen în care unii văd nici mai mult nici mai puţin decât o dovadă vie a aripii genialităţii care s-ar fi întins din abundenţă peste autorul lui, e cu mult inferioară unor texte similare precum „De-a v-ati ascuns” al lui Arghezi sau „Scrisoare”al lui Blaga. E, poate, un poem comparabil cu „Mama” lui George Coşbuc, dar asta în cel mai bun caz.
Confuzia generală în ceea ce-l priveşte pe Adrian Păunescu este, de fapt, confuzia între un poet şi un versificator. A scrie „poeme” în trei minute nu e nicidecum vreo mare bravură estetică. Oricum, Păunescu nu a fost nici primul şi nu va fi nici singurul care face asta. Doar că, spre deosebire de Nichita Stănescu, care cocheta şi el cu procedeul, metafora păunesciană e obosită şi prăfuită, în slujba unor idei repetitive. Patriotismul e la el expresia învechită a unui protocronism literar interbelic iar sentinţele aşa-zis filozofice sunt clişee de genul „Nu există propriu-zis experienţă umană/Nimic nu e valabil decât o singură dată” („Iubiţi-vă pe tunuri”). Adrian Păunescu e un fel de Bolintineanu al poeziei româneşti, iar mediocritatea lui evidentă nu trebuie transformată în genialitate nici măcar odată cu dispariţia fizică a poetului. Nu e un caz singular. Cosmetizarea de cadavre e un soi de sport naţional. În faţa morţii, căutăm motive pentru a construi statui. Din fericire, ele nu rezistă decât până se stinge corul bocitoarelor.
Cazul Adrian Păunescu e reprezentativ: aici, vajnicii vorbitori care aruncă în capul proaspătului decedat cu epitete şi superlative confundă rima cu poezia însăşi. Dacă la nivelul versificaţiei Păunescu stă relativ onorabil, la nivelul imaginii şi a ideii poetice se prezintă lamentabil. Un fel de pastişă expirată după Goga, poezia lui de dragoste e lipsită de imaginaţie: Hai să fim doi oameni de zăpadă/
Ridicaţi de braţe de copii/ Care-n frig şi ger mai ştiu să creadă/ Că se pot iubi, se pot iubi” (“Ce frumoasă eşti”) . Versul social e impregnat de o viziune proletară ce mimează apartenenţa la suferinţele „neamului”, cu procedee stilistice învechite de cel puţin un secol (ele erau practicate cu succes de romantici). Poezia patriotică păunesciană nu depăşeşte cu mult calitatea unui Alexe Mateevici; declaraţii patetice într-o limbă română minimală: „ Se urcă Basarabia pe cruce/ Şi cuie pentru ea se pregătesc/ Şi primăvara jertfe noi aduce/ Şi plânge iarăşi neamul românesc” („Basarabia pe cruce”).
Că ne aflăm în faţa unor texte mediocre din care critica literara nu va reţine mare lucru după ce va fi trecut această emoţie de tragedie greacă declanşată de moartea autorului lor ne mai dovedeşte şi faptul că vocabularul poeziei păunesciene e mai mereu alcătuit din cuvinte „recrutate” din imediata cotidianitate, fără ca în textele sale ele să capete sensuri cu adevărat poetice. Marea problemă a poeziei lui Păunescu e, deci, prozaismul ei. Ştiu că sună paradoxal, dar până şi dramoletele imaginate în poemele sale cu nucleu epic sunt îngrozitor de prozaice. Nici urmă de imaginaţie, colecţie de clişee, ele nu sunt noi la nivel de limbaj. Vocabularul poetic păunescian duhneşte a haină veche, păstrată la naftalină prin dulapurile bunicii. Păunescu are vocaţia anacronică a odei. Chiar şi când nu scrie pentru Ceauşescu, în textul său eul liric se pleacă adânc la pământ, face temenele, linguşeşte din reflex, adoptă tonul dizarmonic al falsei modestii. El e când parte organică a unei ţări căreia îi simte nevoile, când un pseudo-umil admirator al valorilor naţionale. Modelul descinde direct din poezia paşoptistă românească. Poetul paşoptist admiră ruinele Târgoviştei şi vorbeşte cu domnitorii români, Păunescu vorbeşte la rândul lui cu ţara sau tânjeşte la Paris după o virtuală întâlnire cu Brâncuşi. „Şi mi-e dor de Brâncuşi, cel mai mult de Brâncuşi/ dacă nu-ntârziam, într-un straniu pariu,/ îi umblam la fereşti, îi dormeam pe la uşi,/ pentru opera lui, măcar piatră să-i fiu” („Prea târziu, la Paris”). Tehnica poetică e învechită. Pe la mijloc de secol XIX ar fi fost în linia a ceea ce se practica în poezia noastră. În secolul XXI, însă, ea aruncă în ridicol pe toţi cei care văd în Adrian Păunescu un geniu comparabil cu Mihai Eminescu sau Nichita Stănescu.
Centrul poeziei păunesciene e verbul şi substantivul, farsa ei, motivul pentru care suntem atât de tentaţi să îl considerăm pe Adrian Păunescu un fel de geniu care s-ar naşte o dată la 150 de ani, ţine de uşurinţa versificării. Păunescu în vers alb e submediocru. Iată un exemplu din multele care pot fi citate: „Ne urcasem cu toţii în autobuz/ Care nu era confortabil, dar era independent/ N-avea fiecare locul său/ Dar ne gândeam că o să aibă” („Şoferul şi nevastă-sa”). Fără viziune şi fără intuiţie poetică, fără forţă ideatică şi fără substanţă, poezia lui Adrian Păunescu va ocupa în cele din urmă rafturile trei-patru într-o virtuală bibliotecă a poeziei româneşti. Asta, desigur, după ce se vor fi uscat lacrimile tuturor acelora care cred ca faptul de a fi murit e suficient pentru a căpăta statura de geniu.
| index
________________________________________
Comentariile membrilor:
= D-le Ivancu Aurel Sibiceanu
[07.Nov.10 09:41]
Văd că şi Dumneavoastră aveţi supărătorul, pardon,supărătorul curaj, obicei
de a spune lucrurilor pe nume într-un moment sensibil...
Cred că aţi făcut o greşeală fără să vreţi:
"compensând calitatea prin calitate"
Cred că e vorba de "cantitate"; "compensarea" asta am simţit-o
şi eu, şi chiar i-am mărturisit asta cu un prilej, cum i-am mai
sugerat să facă cel mai... imposibil lucru cu putinţă,
anume să întocmească o antologie de 1-200 de poeme,
una reprezentativă, în stare să reorienteze critica,
mai bine zis să-l repună în atenţia criticii.
Răspunsul îl intuiţi.
Omul Păunescu îşi judeca poezia cu afectul,
nu realiza că o auto-selecţie "la rece"
i-ar putea fi mântuitoare...
I-am propus atunci ca selecţia să o facă o persoană
în care are încredere; persoana aceea era de faţă
şi se bucura de marea lui încrederea -
este vorba de poetul Mircea Bârsilă.
În fine, Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească...
________________________________________
= ovidiu iancu-indecenta Nache Mamier Angela
[07.Nov.10 11:14]
un articol consternant ,nul si lipsit de discernamânt
chiar si peste ani ,valoarea acestui articol va fi rizibila si OPERA (ce se poate constitui din multele poeme ale dlui Adrian Paunescu) va dainui ,chiar daca o buna parte ramân discutabile
paunescu respira poezie era poet NASCUT si nu FACUT ,dvs.nu-i veti ajunge nicodata nici macar la degetul mic
louis ferdinand céline a fost si el demolat qi ramâne cel mai mare prozator al secolului XX
mi-e jena sa citesc asemenea ineptii ,poate putina decenta în acest moment de doliu s-ar impune
________________________________________
= să nu uităm duala Laurenţiu Orăşanu
[07.Nov.10 11:50]
Plecaţi de la o premisa falsă: mediul literar nu l-a pus lângă Eminescu. Popularitatea poeziei sale îndreptăţeşte publicul larg (nu critica sau istoriografia literară) la o astfel de poziţionare.
Aveţi dreptate cu emoţia dispariţiei, nu s-a întâmplat numai în cazul lui. Şi, oricum, nu are nicio vină.
Nu spuneţi nimic despre răceala post-decembristă, cu care a avut de luptat. Prin reacţie la ea, el a devenit, în fine, socialist, când de fapt era, în limitele timpului (anii 60-80), doar un revoltat. Niciodată scialist, niciodată "pe linie". Amintiţi-vă şi de poezia "lehamitei", acolo puncta ca Goga, sau Coşbuc, conducând mase care îşi recunoşteau, în poeziile lui (lor) sentimentele şi năzuinţele. Că a dat şi duble pagini, pe mijlocul flăcării, de adulaţie, e perfect adevărat. Le-a înscris vreodată în volume?
Îndrăznesc să constat că fondul criticii poeziei sale (la dvs.) îl constitule nesincronismul său cu poezia modernă aliniată în spatele vârfului de lance Nichita Stănescu. Păunescu a avut îndărătnicia de a versifica, de a rima, de a împinge poezia spre mase. Ultimul mare poet recitabil (nu mai vorbesc de cantabil). El singur (şi o poezie de Mircea Dinescu) a mai păstrat poezia în mase. Ultimul care a fost citit. Nichita n-a fost citit de mase, nici când Păunescu l-a pompat prin Flacara. Poezia cu formă fixă lasă amprente, e memorabilă.
Discuţia despre filozofia ieftină a poeziei sale poate fi purtată şi pe duala sentimentelor pe care poezia lui le induce (a). Pe duala aceasta, cu mijloace percutante, Păunescu pune o bornă greu de depăşit.
Nu mă mir, poziţia aceasta răzbate dinspre USR, vădit incomodată de valul de simpatie ce se ridică dinspre marele public. Voi fi atent să văd cât de tare îl va ignora şi în continuare.
________________________________________
= raspunsuri Ovidiu Ivancu
[07.Nov.10 12:10]
Domnule Aurel Sibiceanu,
Imi cer scuze pentru eroare. Am corectat-o
Dna Nache Namier Angela
Ca Paunescu respira sau nu poezie nu prea e relevant. Intrebarea se pune daca scria sau nu poezie de buna calitate. Comparatia cu Celine nu rezista din nici un punct de vedere iar jena dvs. e un sentiment personal asupra caruia aveti, desigur, monopol. Ce s-ar putea spune mai mult? Cat despre modul in care eu as putea sau nu ajunge la degetul mic al lui Paunescu, ma tem ca ati inteles gresit. In primul rand, sunt convins ca nu vreau asta, in al doilea rand nicaieri in textul meu nu e sugerata aceasta comparatie absurda.
Domnule Laurentiu Orasanu
Aveti dreptate,
Paunescu e unul dintre ultimii poeti cantabili si textele sale sunt, desigur, populare (nimeni nu poate contesta asta). Cu toate astea populare au fost si manelele. Asta nu e criteriu de valoare. In textul meu v-am propus alte criterii. Putem discuta despre valoarea literara a textelor, asta e tot ceea ce am afirmat in scurtul meu eseu; popularitatea lor si usurinta de a impregna masele tine de calitatea de versificator a lui Paunescu, pe care de altfel nu i-am negat-o niciodata. Nu stiu daca USR e deranjata de dramoleta care se face zilele astea in legatura cu AP. Nu am informatii. Stiu doar ca in niciun caz eu unul nu voi preda vreodata poezia paunesciana folosind pentru ea apelativul "genial". Asta daca nu cumva cineva ma convinge de contrariul. Cu argumente literare si nu cu argumente ce tin de teoria multimilor sau de sociologia literara.
________________________________________
= . Costin Tanasescu
[07.Nov.10 12:48]
:) Cu certitudine, chiar dacă unora nu le convine, poetul Adrian Păunescu rămâne, sau mai bine spus ESTE, FACE PARTE din istoria literaturii române. Acest articol este o ruşine, în opinia mea, şi îl pot asemăna cu lătratul unui căţeluş atunci când trece ursul. Aş putea sublinia şi că momentul în care este postat este total nepotrivit şi că nu face cinste acestui site care ar trebui să apere valorile, personalităţile, cultura românească. Iată, unde am ajuns: pe stadionul din Craiova se aplaudă Maestrul iar pe site-ul www.poezie.ro se măcelăreşte Maestrul. Cam atât!
________________________________________
= În mare măsură sunt de acord cu tine. Lacatus Daniel
[07.Nov.10 12:59]
Comparaţia acestuia cu Eminescu o găsesc mult prea exagerată. Nu zic că n-ar avea talent, însă e prea mult să fie comparat cu poetul naţional. Am auzit multe voci care susţineau că nu se mai nasc în viitorii o mie de ani poeţi ca el, sunt de părere că trăiesc deja printre noi astfel de poeţi, poate chiar ami valoroşi. Oricum, condoleanţe familiei Păunescu.
________________________________________
= Domnului Tanasescu Ovidiu Ivancu
[07.Nov.10 13:50]
Stimate domnule Costin Tanasescu,
Nu tot ce se aplauda pe stadioane e neaparat genial, incontestabil. Articolul e o rusine, e ca un latrat de catelus atunci cand trece ursul... Ok, ati uitat esentialul. De ce? Ce anume in textul meu e de contestat si cu ce argumente?! Cand reveniti de pe stadion poate ca imi si raspundeti.Evident ca Paunescu face parte din istoria literaturii romane. Ca si Carlova, Vlahuta si multi altii. Nu asta era ideea...
________________________________________
= nu trebuia azi milos petru
[07.Nov.10 15:32]
Stiu doar ca in niciun caz eu unul nu voi preda vreodata poezia paunesciana folosind pentru ea apelativul "genial". Asta daca nu cumva cineva ma convinge de contrariul. Cu argumente literare si nu cu argumente ce tin de teoria multimilor sau de sociologia literara.
Ovidiu Ivancu
Sunt convins că eşti încă prea tânăr să înţelegi tot, părerea o să ţi-o schimbi singur şi te vei ruşina că ai publicat acest articol chiar în ziua în care toată ţara îl plânge şi îl conduce pe ultimul drum pământesc.
Cât priveşte felul în care vei preda să fi sigur că atât elevii cât mai ales studenţii vor şti unde să-l aşeze pe scara valorilor.
Ai fost copil înainte de 89. Să şti că spectacolele cenaclului Flacăra erau ascultate le radio cum era ascultată Europa Liberă şi majoritatea celor care au ieşit în stradă în 89 au fost cei care au fost injectaţi de cele două voci!
________________________________________
= revin Laurenţiu Orăşanu
[07.Nov.10 15:19]
Adrian Păunescu a scris Poezie. Faptul că trimiteţi la zona manelelor mă face să revin. Publicul lui nu era acela care degusta sau degustă manelele. Constat manipularea dvs. Fină, dar manipulare: versifica, nu scria bine în vers liber, era popular - numai păcate. A, poezia lui nu era filozofică. (Sigur, eu n-am criterii, dar priviţi la cele pe care le folosiţi dvs., reluate de mine aici). Acuzaţia i s-a adus şi lui Marin Preda, imediat, după apariţia "Cel(ui) mai iubit dintre pământeni". Ambele afirmaţii pot fi, eventual, corecte. Stă în picioare romanul lui Preda? Eu zic că da. Scrie filozofic Emil Brumaru? Cu umilele mele mijloace, constat că nu. E considerat el unul din marii noştri poeţi? Sondajele spun că da.
Meciul se duce şi se va duce pe alt plan: naţionalismul poeziei lui Păunescu. Dacă aceia care îl denigrează pe Eminescu, răscolesc prin Eliade, vor găsi că, în domeniu, Păunescu nu (mai) e periculos, atunci poate că locul lui în literatura română va fi stabilit la rece. Altfel, cu argumente ca la dvs., va intra în uitare, with a little help from his "friends".
Deocamdată nu predaţi deloc poezia lui, pentru că nu e în programă. Verificaţi ce "valori" împingeţi sub ochii tinerilor.
N-aţi înţeles ce am vrut să spun cu USR. Nu pentru "dramoletă" nu se arată, ci pentru că ar fi fost prea evidentă "întoarcerea" de n grade în atitudinea ei faţă de el: până azi, de ani buni, ignorare totală.
Să fie doar o begnină invidie de breaslă?
________________________________________
= precizari Ovidiu Ivancu
[07.Nov.10 15:50]
Exemplul lui Marin Preda si al romanului "Cel mai iubit dintre pamanteni" rezista numai in aparenta. Acuzele aduse textului au fost doar pretexte pentru retragerea lui de pe piata. Aici vorbim de altceva. Intentiile textului meu si cele ale propagandei comuniste in cazul lui Preda sunt cu totul si cu totul altele. Romanul lui Preda, evident, sta in picoare tocmai pentru ca are o constructie literara solida (putem elabora daca doriti). Nu l-am acuzat pe AP ca nu scrie "poezie filosofica", ci doar ca e un umil versificator fara prea mari resurse lingvistice si stilistice (am citat si ceva exemple in acest sens).
Evident, stiu ca poezia lui AP nu e in programa, motiv pentru care am si folosit in comentariul la care faceti referire viitorul, imaginandu-mi o ipotetica deloc fericita ocazie. Apoi, eu nu "imping" valori nimanui, doar vorbesc despre ele si livrez argumente. Fiecare e liber sa le ia sau nu in considerare, fiecare isi cladeste singur ierarhii culturale individuale. Iar despre Brumaru, posteritatea va vorbi... Asta daca nu cumva, atunci cand va fi sa fie, nu ii vom face si lui o statuie mai mare decat o poate duce. Ideea e simpla: sa nu mai aruncam stupid cu epitetul genialitatii in stanga si in dreapta doar pentru ca se intampla ca cineva sa mai si moara. Sa ramanem lucizi si consecventi, rationali daca se poate, atat fata de vii cat si fata de morti atunci cand le discutam opera.
________________________________________
= părere strict administrativă Vasile Munteanu
[07.Nov.10 15:59]
adulatori şi detractori ai unei opere sau ai unui autor au existat şi vor exista întotdeauna - Mihi Eminescu i-a avut şi îi are pe ai să, Nichita Stănescu aşişderea, în definitiv, polemica este cheia popularizării unui autor; acest lucru nu îndreptăţeşte pe nimeni să recurgă la un limbaj injurios şi, în loc să contraargumenteze, să atace semnatarul unei opinii; indiferent cum veţi cataloga articolul de mai sus, adevăr sau blasfemie, trebuie să recunoaştem că este unul argumentat; haideţi să nu dăm dovadă de impotenţă argumentativă substituind-o cu atacul la persoană, de genul: nu-i ajunge la degetul mic, să-i fie ruşine sau e neicanimeni; pe de-o parte, genul acesta de reproşuri având caracter general şi prin raportare la o figură literară şi socială de aşa calibru, ar putea fi valabil în cazul fiecărui semnatar, indiferent de poziţia pe care se situează; pe de altă parte, ele nu contracarează teoriile enunţate de autorul lor; paradoxal, este că se reproşează... siteului (?!) că acceptă astfel de luări de poziţie, dar maniera în care aceştia aleg să îi răspundă autorului este specifică unei pieţe; îmi place să cred că, în 2010, oamenii au dreptul la un punct de vedere, indiferent de natura acestuia şi că pentru acest lucru nu trebuie bătut cu pietre.
toată stima pentru modul echilibrat în care autorul a ales să răspundă unora dintre autori; de asemenea, pentru modul argumentativ în care Laurenţiu Orăşanu a ales să contracareze poziţia autorului, manieră pe care v-aş recomanda să o adpotaţi.
________________________________________
= . Costin Tanasescu
[07.Nov.10 16:41]
Toată stima pentru opinia administrativă a domnului Vasile Munteanu, însă numai până la condamnarea "limbajului injurios"... Să nu uităm că oamenii sunt de mai multe feluri... unii sunt un fel "cyborgi"(maşinării), alţii sunt mai pătimaşi, alţii mai vulgari, alţii indiferenţi şi uite aşa, o paletă foarte largă de caractere... Ideea este că te înfurii(în cazul în care aparţii regnului "mai pătimaşi") atunci când vezi că cineva face pe criticul literar într-un moment destul de delicat, dureros, pentru o mare parte a acestui popor. Moment în care ar trebui să primeze tăcerea, decenţa, răbdarea, concepţia de bun creştin... S-a prăpădit fratele nostru, Adrian Păunescu, nu Gutză, nu Minune... Însă e clar pentru mine că acest gest este expresia unui oportunism condamnabil. Nu se face aşa, mi-e teamă să nu devină îndeletnicirea de bază a acestui popor, aceea de a dărâma simbolurile, miturile unei naţiuni... Fiindcă îndrăznesc să afirm că Adrian Păunescu este un simbol, un exponent al unei generaţii, un lider, un formator de opinii, un patriot cum rar a avut România, un umanist desavârşit. A făcut şi greşeli, dar cine nu a făcut în viaţa lui greşeli?!... Să nu uităm, însă, cum aşteptam joia, cu urechea lipită de radio să-i auzim pe Cristi Minculescu, Tatiana Stepă, Ştefan Hruşcă & co în nişte vremuri în care la TV aveam 10 minute de desene animate pe zi şi 1 oră de telejurnal. Aş scrie mult mai mult însă nu vreau să mai polemizez pe marginea acestui subiect. În fond e foarte dezolant ce se întâmplă.
________________________________________
= de aceeasi parere Anca Anghel Novac
[07.Nov.10 16:52]
Nu-mi ramane decat sa va felicit pentru acest articol de bun simt.
Sunt de aceeasi parere.
________________________________________
= .. Ovidiu Ivancu
[07.Nov.10 17:00]
Stimate domnule Cristian Tanasescu
Puneti o problema de...oportunitate. In mare parte reala. E motivul pentru care in tot textul meu nu am spus nici macar un cuvant despre "patriotul" Adrian Paunescu, despre "omul" Adrian Paunescu, despre "caracterul" lui. Tocmai pentru ca am inteles sensibilitatea momentului. Nu am facut altceva decat sa discut despre poetul Adrian Paunescu. De ce acum? Pentru ca tocmai acum se lucreaza la un mit literar, e firesc ca acum sa vina si reactia mea. Poate aveti dreptate (eu cred ca nu in totalitate): el a fost lider, a formator de opinie, dar nu despre asta era vorba. De ce vedeti aparitia acestui text acum ca pe un gest de oportunitate? E un non-sens, nu am nimic de castigat de aici. Pur si simplu e vorba de cauzalitate. Acum s-au pus in discutie epitete de o asemenea magnitudine in legatura cu Adrian Paunescu, acum am reactionat si eu. E cum nu se poate mai firesc. Dvs. duceti insa discutia pe un alt taram. Ce are a face ce am scris eu cu faptul ca joia stateati cu urechea lipita de radio pentru a-l asculta pe Cristi Minculescu? Reactionati emotional si asta e impotriva ideilor pe care doriti sa le promovati.E cam mult sa va temeti ca un articol de vreo 900 de cuvinte va genera
"îndeletnicirea de bază a acestui popor, aceea de a dărâma simbolurile, miturile unei naţiuni"... E flatant, dar cam mult.
________________________________________
= ? Mihai Robea
[07.Nov.10 20:25]
un articol[cu siguranta] interesant, atat din prisma dispunerii abordarii cat si a tipului de logica de care faceti uz, Ovidiu Ivancu, imi aminteste de tehnici de manipulare consacrate prin anii '30 ai secolului trecut (vezi Josef Goebbels si Alfred Rosenberg), preluate,insa, destul de primitiv, chiar daca aplicat.
Pentru cazul de fata as aminti: crearea unui incident_capcana gratuit, dar utilitar, folosirea inducerii prin transfer, degajarea prin decupajele ilegitime, etc.
Desigur, aceasta metodologie este intregita si in alte articole pe care le aveti inscrise... cred ca va fi interesanta o discutie asupra tehnicilor folosite in Dienststelle, daca veti fi de acord.
________________________________________
= . alexandru moga
[07.Nov.10 21:39]
domnule ovidiu iancu va citesc de multa vreme eseurile si recunosc cinstit imi plac
imi plac pentru ca niciodata nu lipseste marca lexicala a combustiei
imi plac datorita coerentei
imi plac datorita retoricii lipsita de ambiguitati mitocan-balcanice
nu am intrat niciodata pe pagina dumneavoastra deoarece am incercat incerc si voi incerca sa stau cat mai in umbra posibil; e o optiune personala - nu reusesc intotdeauna - insa in ultimul an in 90% din cazuri nu m-am amestecat in polemici
imi place combativitatea dumneavoastra si sursa inepuizabila de energie pusa in slujba restabilirii unui climat normal obiectiv unde argumentele conteaza si nu istericalele unor fete batrane frustrate ca si-au ratat viata sau a unor fosti lingai si profitori ai fostului regim si odraselele lor
dar nu despre frustrati am intrat pe pagina dumneavoastra
am intrat deoarece:
1/. imi place cum argumentati
2/. aveti o energie inepuizabila (si eu am avut cand am inceput sa scriu pe acest site - intre timp mi-am dat seama ca este o risipa inutila)
3/. sa va rog daca se poate sa renuntati sa mai faceti misionariat intr-o lume complet si iremediabil pierduta compromisa fara nicio sansa de a reveni la normal o lume de poltroni si ipocriti o tara care merita sa dispara de pe harta rapid
singura solutie ramane emigrarea plecarea din mlastina asta puturoasa / norocul nostru (cei sub 1% din populatie) este ca de la primavara vom intra in spatiul schengen si atunci acomodarea intr-o tara normala cu oameni care se comporta normal va fi posibila mult mai usor
cu stima :)
a.moga
________________________________________
= De patru ori "fără"?! Grig Salvan
[08.Nov.10 05:21]
Fără-ndoială articolul e interesant şi scris cu stil de un filolog de profesie. Deşi nu prea sistematic, scris oarecum în graba de a nu pierde ocazia. Asta se vede din înşiruirea de alineate care par notaţii independente, nesistematizate. Aparent obiectiv şi detaşat, argumentat, exemplificat. Deşi am scris în apărarea omului Păunescu tot acum cu ocazia plecării lui dintre noi, nici eu nu cred că poetul Adrian Păunescu este un geniu. Din acest punct de vedere sînt fundamental de acord cu dvs. d-le Ivancu. Este un poet de talent, un mare talent, asta da. Şi un poet spontan şi gata mereu să scrie, la orice oră din zi şi din noapte. Creionul pe care-l purta mereu în buzunar l-am văzut şi eu în repetate rînduri. De aici inconstanţa şi inegalitatea valorii în versurile sale, în felul acesta n-ai cum să fi mereu inspirat, mereu "la înălţime". Păunescu a scris multă maculatură. Dar şi poeme de o frumuseţe rară, adevărate bijuterii literare. Dar care se pierd în multă maculatură, aşa cum am spus. Din păcate dvs. aţi procedat doar aparent corect analizînd lucrurile mediocre din creaţia sa şi declarîndu-l pe poet drept "mediocru" ocolind aceste bijuterii care pot fi la un moment dat de ordinul cîtorva zeci sau chiar sute, timpul le va cerne şi cineva le va cuprinde într-un mănunchi reprezentativ cum a făcut cîndva Maiorescu în cazul Eminescu. Bacovia a scris extrem de puţin pentru că s-a ferit să scrie oricînd orice. Opera lui Păunescu bine "strecurată" precum grăunţele de aur va fi cam de aceeaşi dimensiune şi valoare. Nu e un geniu dar nici un autor mediocru pe care în final chiar îl desfiinţaţi cu totul:
"Fără viziune şi fără intuiţie poetică, fără forţă ideatică şi fără substanţă, poezia lui Adrian Păunescu va ocupa în cele din urmă rafturile trei-patru într-o virtuală bibliotecă a poeziei româneşti." De patru ori "fără"?! Şi niciodată "cu"?! Adică fără ...nimic?!
________________________________________
= Ăsta da curaj! A murit! Acum puteți să-l loviți florian stoian -silişteanu
[08.Nov.10 05:19]
Este inadmisibil să terfelești un om care nu se mai poate apăra.
Sunt pe acest partaj poezie.ro indivizi care au fost prinși copiind care au sau au avut mai multe identități ori asta întrece măsura bunului simț mai ales când se observă că totul se întâmplă cu concursul tacit al unor indivizi care nu au treabă nici cu presa scrisă sau vorbită care nu au un statut care nu au operă care nu au în biografie absolut nimic care să impună respect
Ca atare oricine vrea să dărâme ceva e liber să o facă
O singură condiție
Să te uiți în oglindă să vezi ce ai făcut tu faptic pentru țara ta, câți oameni ai salvat de la moarte, câți oameni ai pus din nou pe soclul speranței, câți tineri ai încurajat, câți ai îndrumat, câte cărți ai scris, cine ți le a tipărit, câte premii ai și tot așa. Vasile îmi reproșează că nu aș fi deloc diplomat cum ar spune Costin ...sunt uneori pătimaș. Păi devin pătimaș când observ că o gașcă purtând masca unor intelectuali, neavând nici/o calitate în afara dreptului de a publica orice și oricum aici fiindcă deh se poate vorbesc și scriu întradevăr fără un limbaj licențios dar care înmormântează un om de două ori în aceeași zi în care sufletul nici nu s/a ridicat bine.
Bărbăția acestor inși e atât de mică încât ți se face lehamite. Adrian Păunescu nu se mai poate apăra!Loviți/l!Dincolo de faptul că a fost un mare om politic, un formator de opinie redutabil, poet fără doar și poate mai poet decât aleșii contestatari, Adrian Păunescu l/a iubit enorm pe Dumnezeu!De aceea a făcut pentru Moldova și România mai mult decât ce faceți dumneavoastră acum pentru dumneavoastră.Am cautat si am gasit așa prin izvorul acesta al urii de care dați dovadă am căutat să găsesc fie ca număr ori ca valoare argumente.Sunteți atât de puțini și de anonimi încât absolut nimeni nu o să vă pună pe linie.Să auzim de bine.Și ar mai fi ceva. Faptul că există o căsuță de redacție în acest mecanism poezie.ro de pe care nu am plecat sub nici/o formă în altă parte mi se datorează. Am deranjat cât am putut până ce s/a întâmplat. Când Radu Herinean va avea mai multe posibilități vă spun sincer că se vor exclude de la sine de aici și diletanții și clonele și cei care mint cu nerușinare însușind mai apoi diverse forme de câștig iar în căsuța de redacție vom vedea numele unor oameni care au discernământ care au un istoric care au ceva de spus în literatură care au bun simț și care mai ales nu confundă secretariatul unei redacții cu moșia care nu se răzbună punând pumnul în gura cuiva care nu face altceva decât să atragă atenția. Luați la bani mărunți cei care se dau abonați la contul unei micimi nu sunt nici ei de cât niște micimi. Ceea ce se întâmplă aici însă este parfum pe lângă ce a întâmplat TVR. Dacă doriți sățl scoateți pe Adrian Păunescu din istorie atunci dragii mei trebuie ca mai întâi să intrați în istorie.Ori asta nu nu cred să apucați vreodată nu mai aveți timp și nici calitatea unui demers salvator.Nu poți să salvezi pe celălalt dacă nu te salvezi pe tine.
________________________________________
= raspunsuri (cu calm) Ovidiu Ivancu
[08.Nov.10 05:40]
Florian Silisteanu,
Trageti putin aer in piept pentru ca altfel e greu de discutat. Printre cei care au fost prinsi "copiind" pe site eu nu ma numar in niciun caz, asa ca nu are nicio relevanta aceasta discutie in contextul de fata. In rest, Cantarea Romaniei... As atrage totusi atentia asupra faptului ca eu nu sunt "o gasca" fie si pentru simplul motiv ca gasca nu poate fi alcatuita dintr-un singur individ.
Grig Salvan
De acord cu dumneavoastra. E de altfel statistic imposibil ca, scriind atat de mult mult, sa nu scrii si texte bune. Nimeni nu ii neaga statura de poet... E poet, dar unul de raftul trei-patru, si nu vad ce ar fi dezonorant in asta. Chiar si "bijuteriile" poetice pe care le invocati (asta daca ne gandim la acelasi texte)nu au forta ele singure de a-l situa pe Paunescu in prima linie. Dar cu asta am inteles ca suntem de accord...
Mihai Robea
Comparatia cu Goebbels e atat de ridicola incat invalideaza de la sine comentariul dvs. Discutam in rest despre ce agenturi straine doriti. Desi nu prea vad nici legatura nici relevanta. Observ, insa, si asta ma amuza, ca aveti certitudini si in legatura cu articolele pe care le voi scrie in viitor. Asta da clarviziune!
________________________________________
= Domnului Milos Petru Ovidiu Ivancu
[08.Nov.10 06:07]
Domnule Milos Petru
Sa lasam posteritatea sa decida daca voi regreta sau nu acest text vreodata. Nu ati fost foarte atent, am mai transat o data aceasta problema a "electrizantului" (va aduceti aminte accidentul in urma caruia el a fost interzis) cenaclu Flacara in timpul comunismului. Revin: textul scris de mine nu are a face cu cenaclul si nici cu rezistenta prin cultura pe care, chipurile, a promovat-o si Adrian Paunescu. O fi fost sau nu asa, las pe altii mai informati sa se pronunte. Eu am vorbit doar de textele lui Paunescu. Poti fi un mare patriot (ceea ce nu cred ca este cazul aici), dar un poet mediocru. De unde aceasta idee ca oameni precum Adrian Paunescu trebuie neaparat sa exceleze in toate? Asta e un mit accentuat acum, pe un fond emotional.
________________________________________
= domnule Silişteanu Vasile Munteanu
[08.Nov.10 07:11]
ca în majoritatea cazurilor, deşi păreţi bine intenţionat şi ceea ce vă motivează ar fi suficient poate pentru a porni o revoluţie (deşi veţi accepta că, deocamdată, nu aţi revoluţionat nimic), logica domniei voastre se dovedeşte falimentară (dacă ţineţi cu orice chip, putem discuta şi despre motivele şi despre cauzele acestei deficienţe); lucru pe care nu mi-l puteţi reproşa mie; de asemenea, nu îmi puteţi reproşa faptul că libertatea de exprimare este un drept fundamental în care cred şi că orice persoană care are un cont pe acest site şi l-a tratat pe interlocutor cu decenţă (pentru că este tot ce s-a cerut, decenţă în exprimare - şi nu am cerut eu, Vasile Munteanu, ci există un Regulament, elaborat, printre alţii, chiar de Radu Herinean, care prevede explicit sancţiuni pentru aceia care au un limbaj nepotrivit) are dreptul la opinie; când domnia voastră, pozând în (ordine aleatorie) iubitor de oameni şi de Dumnezeu, de valori şi de cuvinte vă adresaţi unui alt utilizator astfel, citez: "auzi ba moga mai mergi ma in cacat de aici .tu nu ai ba dreptul la nimic fiindca nu ai identitate.mars in hasna rahat umplut" (exemplele sunt multiple şi diverse, l-am dat pe ultimul), nu faceţi altceva decât să desconsideraţi regulile funcţionării acestui site. în definitiv, dacă permiteţi să am o părere, a umbla înaintea cuvintelor este similar cu a umbla la judecată; de ce ar permite domnia sa, Cuvântul, în calitate de judecător, ca cele două părţi să se bălăcărească în sala de judecată ca în piaţă? aşa că, înainte de a acuza pe altcineva, ar fi bine să priviţi în oglindă şi să înţelegeţi că demnitatea de a fi om nu se dobândeşte publicând cărţi, ci e un drept natural şi/sau divin; cum nici gândirea sănătoasă nu prin scriere se dobândeşte, ci prin lectură.
nu în ultimul rând, pe de o parte, nu am reproşat nimic nimănui (aşa cum insinuaţi); intervenţia mea, aşa cum este scris (vezi comentriul precedent), este o invitaţie la decenţă în litera şi spiritul regulamentului; pe de altă parte, dacă am accepta maniera dv de a judeca, una în care, aşa cum aţi afirmat, sunteţi de acord (formal) că trebuie păstrată decenţa, dar (faptic) nu vă puteţi abţine să nu vă adresaţi indecent, ar însemna că doar anumiţi indivizi au dreptul la exprimarea unei opinii, iar criteriul ar fi acela al cărţilor publicate şi al competenţei, nu greşesc, nu?
uite, domnule Silişteanu, ce vă propun; plec de la premisa (formală, desigur), că s-ar putea să aveţi dreptate, şi că am săvârşit fie un abuz, fie o eroare aplicând Regulamentul în ceea ce vă priveşte (şi, apropo, faptul că aţi fost penalizat pentru limbaj pe o perioadă de 30 de zile a fost o decizie a colectivului de redacţie, nu a mea personală) şi că, în realitate, îmi sunteţi net superior şi nu am nici un drept să vă judec, întreb:
acceptaţi ca noi doi, unul mai pârât ca altul, să ne aşezăm (cu public) la o masă şi să ne testăm cunoştinţele (vă las să alegeţi) în ce domeniu doriţi dv: cultură generală, limba română, literatura română, o limbă străină (dacă se va întâmpla să fie una care îmi este completamente străină, vă rog a îmi acorda un răgaz de minim 30 de zile), matematică, geografie, istorie, fizică, muzică, arte plastice sau orice alt domeniu în care pretindeţi că sunteţi competent; dacă aşa vă exprimaţi cel mai în largul dumneavoastră, chiar şi la educaţie fizică (spun asta pentru că am văzut că nu aţi avut reţineri creştino-poetice să lansaţi ameninţări fizice mai mult sau mai puţin voalate la dresa anumitor utilizatori); sper să acceptaţi această provocare; măcar pentru simplul fapt că este singurul mod în care mă mai puteţi convinge să vă respect; treceţi cu bărbăţia cu care o fluturaţi (vezi verbul în franceză) atât această probă şi promit să-mi vâr înapoi capul în văgăuna din care am ieşit; pentru că domnule Silişteanu, una la mână, nici nu mi-am imaginat vreodată că am să ies la pensie ca redactor pe acest site (căruia şi eu îi sunt la fel de fidel ca domnia voastră), şi trebuie să ai deficienţe de înţelegere să nu observi "alternanţa" redactorilor şi, doi la mână, nu am solicitat această funcţie, nu am cumpărat-o, nu am mers la şpriţuri cu Radu Herinean, Paul Bogdan sau alte persoane mai mult sau mai puţin influente; nu am făcut altceva decât să scriu pe acest site, activitate în urma căruia mi s-a făcut onoarea, pentru că eu aşa o consider, altfel nu aş fi acceptat, de a fi invitat să mă alătur acestui colectiv; deci încercând în stilul dv indecent (să nu îi spun altfel) şi perfid de a mă insulta, în realitate, îi insultaţi pe aceşti oameni, implicit activitatea pe care o desfăşoară de atâţia ani; ceea ce mie, neînsemnatul, dar la fel de pătimaş ca şi domnia voastră, mi se pare inacceptabil; în plus, poate punem şi noi umărul la revitalizarea culturii - asta doriţi, nu? - oamenii de cultură sau care aspiră la aşa ceva să polemizeze cultural, iar cei care aleg să se porcească să o facă în voie la o porcărie.
aştept răspunsul domniei voastre.
________________________________________
= păunul din versul păunescian liviu gradinariu
[08.Nov.10 08:10]
''...Chiar dacă-i dai vacii cacao, nu mulgi ciocolată!'' spunea J.W Lec. E uşor a scrie versuri când nimic nu ai a spune. Ce a spus în poezia sa Păunescu vrednic de memorat? Lasaţi-i domnilor pe cei care mulg ciocolată de la el, eu nu mulg decât cuvinte goale, aşa cum Arghezi spunea:''am spart cuvintele şi erau goale''.Din păcate asta este, să îmi fie cu iertare, eu ca profesor de limba română nu aş preda nici o poezie de el, pentru că nu are fundal, e umplutură, dar dacă unul doreşte să pună la portofoliul personal o poezie e liber să o facă. El a fost un păun, un păun al cuvintelor care par sclipitoare la prima vedere, dar nu erau din aur suflate. De ce pozia lui era moartă în ultimii 20 de ani, nimeni nu mai citea poezia lui? Si după ce închină steagul îşi aduc aminte de el? Nu e spiritul de turmă a românului?...care nu ştie să facă diferenţe între un preşedinte bun şi un poet cu teme greu înţelese, amestecate, eu observ doar patriotismul în poezia lui, atât. Poate''Analfabeţii''sună puţin altfel, dar puterea cuvântului nu o are. Mă îndoiesc că a revoluţionat poezia română...ce a adus nou în poezie? Eminescu da, Nichita da,Stănescu şi-a construit casa poeziei din chirpici, nu dintr-o temelie solidă, cu frumoasele cărămizi ale metaforei speranţei, valorilor umane. Nu, ci le-a desconsiderat...crezând că merge şi aşa! Dacă Ioan Alexandru, Nichita Stănescu, Danilov şi alţii erau în vechiul manual de limbă română pentru clasa a XII, filologie, el nu era niciunde. Acum, peste noapte a fost mare, o exagerare băsesciană, ideologie comunistă de român avem noi românii. Să-mi fie cu iertare un asemenea om nu e valoros(să nu mai dezgropăm jeep-ul soţiei care a omorât 3 persoane din culpă şi e liberă).Personalităţi, exemple şi modele este un capitol in manualul de clasa a IX-a, noi avem nevoie de modele, el nu a fost un model, din păcate. Un pseudomodel, dar generaţia fiilor dumneavoastră are nevoie de modele, nu de gânduri deşarte care nu duc nicăieri, ci care să impulsioneze spre acele idealuri înalte. Cum e poetul Păunescu aşa e societatea?...cum e biserica asa este si statul , spunea un scriitor. Greu găseşti oameni înţelepţi, dar uşor inteligenţi. România are nevoie de înţelepciune!...putere...impulsuri spre frumos, bunătate, speranţă pentru valorile care nu sunt perisabile, blândeţea din ''Povestea lui Harap Alb'', cum a protejat furnicile. Din păcate versul lui nu s-a potrivit deloc în gura unui scriitor valoros, la fel cum fotoliul de scriitor nu s-a potrivit cu cel de parlamentar.Ce are politica cu poezia în comun?...euro...Important acum este nu ce a scris...ci unde s-a dus...în rai sau in iad!?ce-i viaţa ta? e o peniţă cu care zilnic scrii pe-un drum...şi-apoi la ultima porţiţă când vrei s-o ştergi ca pe-o tăbliţă, nu se mai şterge nicidecum...în ceasul greu de judecată îţi vei citi întregul drum...vei izbucni în plâns deodată şi nici o slovă-nlăcrimată...nu se mai şterge nicidecum...nu poate şterge decât sânge...
Aş fi dorit ca David (Păunescu) să-l fi omorât pe Goliat (lumea, puterea întunericului) cu harfa (cu poezia lui) aşa cum au făcut-o Traian Dorz, Nicolae Moldoveanu, Simion Cubolta, Costache Ioanid; Ana Blandiana spunea de Ioanid că este Eminescu creştinilor, el trăia. Dă speranţă viitorule poet omenirii?...dă speranţă...prelungeşte misterul...altfel mor! Poezia lui a murit, din păcate, o spun cu părere de rău. Aceste voci (cititorii)le aud mereu pe străzile Iaşului...cum strigă...Mirarea, misterul prelungiţi-l!altfel murim... La început a fost ideea, Cuvântul, Logosul...ce v-a rămas vouă este să le împerecheaţi sau să le redaţi misterul, desacralizându-le? Nu, ci oferind pe altarul inimii sacralitatea jertfei tale de mânuitor al ideii, al cuvântului, al slovei care poate să omoare sau să dea viaţă...deoarece o dată vei da seama! Fii foarte atent cum gândeşti deoarece viaţa ta e modelată de gândurile tale.NU UITA!
________________________________________
= erată... liviu gradinariu
[08.Nov.10 08:33]
greşeală...la rândul 12 în loc de Stănescu trebuia scris Păunescu, iar de morţi să vorbeşti frumos! Da? Marea surpriză a tuturor în Cer când vom ajunge va fi aceasta....oameni care ne-am aştepta să fie în Cer, nu sunt acolo şi oameni care nu ne-am aştepta să fie acolo şi sunt. Aşteptaţi marea surpriză...nu o desconsideraţi!
________________________________________
= realismul operei păunesciene.... liviu gradinariu
[08.Nov.10 09:15]
, el ne-a pus în faţă tot şantierul său de creaţie, lăsând prezumtivului cititor sarcina dificilă a extragerii elementului preţios. Până la urmă, operaţia selectării n-ar fi un capăt de ţară, doar că poetul acesta obstinat în a ne convinge mereu că el este cel care are dreptate n-o va putea face însuşi niciodată. Să lăsăm, în sfârşit, pe seama moraliştilor, psihologilor şi chiar a psihiatrilor tentativa de a vinde, în vremuri de grea penurie, cu 50 USD (în lei, la cursul zilei), un tom de poezie, cu atât mai mult cu cât autorul său ni se prezintă ca un poet al maselor, şi să ne ocupăm de cartea aceasta aşa cum este ea, imagine fidelă a „omului şi operei”, expresie a unei egolatrii macedonskiene de genialoid care şi-a pierdut de multă vreme busola. Dar care, dincolo de toate excesele, de erori, de insolenţă, făţărnicie, histrionism, de obstinaţia falsei argumentări, grandilocvenţă, retorism sforăitor, inegalitate, proză, moloz, mult moloz şi iar mult moloz, este totuşi poet.
El se înverşunează să creadă în perestroika şi deplânge starea grea din ţară de pe poziţiile naţional-comunismului. Antieuropenist prea înverşunat, el compromite, de fapt, posibila direcţie naţională. În plus, în plan poetic, face marea eroare pe care o comit şi unii prozatori, prelungind în noile condiţii o problematică şi un stil care şi-au avut cândva vremea şi justificarea lor, dar acum nu şi-o mai au. Nu în proza versificată pe care o practică Adrian Păunescu de zece ani trebuie atacate problemele României de azi. Abordându-le astfel, el nu face decât să se umple de ridicolul persistenţei într-o multitudine de erori. Între care şi cea literară.
Scurtând vorba, Cartea cărţilor de poezie este, în multe locuri, şi mai ales în cea de-a doua parte a ei, o (cum ar fi zis Maiorescu) infirmerie, un azil de versuri orfane, copii de suflet pe care poetul nu conteneşte să-i încălzească la pieptu-i generos. E un Babilon de semne, de voci, de sunete şi de culori, care mai terne, care mai strălucitoare, un enorm bâlci de sentimente contradictorii, de cuvinte adevărate sau false, înţelepte sau lipsite de spirit, vibrante sau lâncede, pedestre sau geniale, derutând prin acest amestec inform, dar cu o anumită măreţie atât în înălţare cât şi în cădere. Nu însă şi în eroare.
Până mai ieri, între poezia lui Adrian Păunescu şi cititor se afla un singur mare obstacol: „fenomenul Păunescu”. De curând a mai apărut unul: “Cartea cărţilor de poezie”.
_______________________________________________
„Litere”, nr. 6/ septembrie 2000; reprodus în volumul „De la clasici la contemporani”, 2008.
Unii critici literari ce spun despre A Păunescu. Fiţi obiectivi...cel mai frumoasă poziţie, realişti.
________________________________________
= repetitio est mater studiorum Ovidiu Ivancu
[08.Nov.10 14:55]
Doamna Nache Mamier Angel,
Am mai raspuns acestei acuze, dar reiau argumentatia. Textul acesta nu are de a face cu omnul Adrian Paunescu, nu spune nimic despre om, ci despre poet. Or, cel care a murit e omul. Textele de genul acesta vin in general ca o reactie. In cazul de fata, ca o reactie la odele care se aud pe televiziuni de trei zile incoace la adresa poetului Paunescu. Ce are asta a face cu bunul-simt si respectarea mortii? Respectul fata de viata sau moarte sunt chestiuni metafizice care nu au legatura cu acest text. Daca ma taxati pe mine drept "jignitor de profesie", ma tem ca nu va voi crede pe cuvant. Va trebui sa imi spuneti si de ce? Asta e o intrebare la care ar trebui sa raspundeti in primul rand pentru a evita plonjarea in discutii sterile.
________________________________________
= ovidiu ivancu-raspuns Nache Mamier Angela
[08.Nov.10 16:55]
nu vorbeam de dvs.m-ati înteles gresit...
nu demult "înstelam" unul din textele dvs.deci nu am o impresie negativa în ceea ce va priveste(era prima mea steluta pe acest site!)
polemica este în principiu mai sanatoasa decât un text lingusitor,eu m-am interogat mai ales de alegerea facuta de dvs.de a-l publica ACUM,în acest moment delicat
nu sunt singura care polemicheaza cu dvs...desi unii sunt pe aceeasi lungime de unda cu dvs.si profita între timp sa jigneasca ,sa ne împroaste cu minciuni si vorbe grele
printre cei care "polemicheaza" INDIRECT cu dvs sunt marii critici ai literaturii române, care au scris exegeze critice de calitate plasând opera(atâta câta este) pe o orbita care si-a gasit locul imuabil pe scara valorilor în timp
va trebui sa screti texte la obiect care sa "îi puna la punct" ,sa argumenteze ca s-au înselat...
scuze pentru dimensiunea uneori de "talcioc" pe care aceasta polemica a declansat-o
________________________________________
= inteleg Ovidiu Ivancu
[08.Nov.10 17:41]
Dna Nache Mamier Angela,
De ce acum? Am mai raspuns la aceasta intrebare. Pentru ca acum mai mult ca niciodata se exagereaza in construirea inca unui zeu fals. Nu am de gand sa imi fac un scop in viata din a scrie despre textele lui Paunescu, prin urmare nu voi polemiza cu niciun critic, fe el mare sau mic. In paranteza fie spus, nu toti marii critici au avut cuvinte de lauda si tot in paranteza fie spus, exista destui dintre ei care s-au inselat si cu alte ocazii. Iar multi dintre cei care l-au laudat nu s-au grabit sa ii acorde atributul genialitatii, ci doar l-au plasat intr-o istorie a literaturii care, evident, va contine si numele lui. Sa nu credeti ca nu inteleg sensibilitatea momentului si ca nu stiu ca multi dintre cei care il adulau pe AP il adulau la modul naiv, dar sincer. Evident ca pentru ei un asemenea text e imoral si neavenit. Insa, asemenea considerente de ordin emotional mi s-au parut mult prea lipsite de semnificatie in comparatie cu necesitatea de a atrage atentia ca trebuie sa fim lucizi. A vorbi trei zile de maretia unui poet mediocru, a auzi declaratii patetice pe la Realitatea tv si Antena 3, facute de catre jurnalisti care au citit ultima poezie adevarata prin clasa a VIII-a , a asista la un cor national de bocitoare care confunda poezia cu declamatia, a privi la modul in care se manipuleaza incercandu-se a se acredita ideea ca s-a stins nu stiu ce mare colos poetic ce se naste o data la 150 de ani, asta a fost prea mult. De asta am reactionat, de asta am reactionat acum. Si, nicio grija, o voi face la fel de fiecare data.
________________________________________
= ovidiu iancu-remember Nache Mamier Angela
[08.Nov.10 18:11]
e adevarat ca nu sunt în acest context ,fiind departe de vacarmul national,deci de aici ,unde linistea este absoluta,am reactionat cu emotivitate dar si cu atitudinea (partial subiectiva) a cuiva care a asistat în direct la prima perioada(suprarealista),care l-a "resimitit" instinctiv ca fiind din specia rara a poetilor autentici(vazându-i clar defectele si calitatile),fara sa îmi pot permite de a-l califica de "geniu" (dar a avut "sclipiri de geniu "care nu au ramas neobservate)
pe atunci,am privit "la distanta" poemele sale de "de poet al curtii" ,ori "cenaclul flacara"nu am fost niciodata proletcultista,nu am fost membra de partid ,am scris putin(asta a fost jertfa celor care au opus prin scrisul lor o rezistenta-pasiva,dar rezistenta-singura posibila la acea epoca)
multi poeti au reactionat ca mine,multi nu l-am idolatrizat pentru acest comportament,nu l-am imitat(multi au fost "contaminati" ,au cazut în isterie colectiva),nu am scris în viata mea un singur rând prolo-cultist,mioritar ori burebistar...si credeti-ma se faceau presiuni asupra noastra
în fine,cred ca am reusit sa polemicam ceva mai calm si în spiritul unui respect reciproc
cred ca nu e cazul sa cadeti într-o zi într-o moda "dans l'air du temps" care
v-ar cere sa demolati toate statuile pentru a avansa...
pentru denigratorii lipsiti de eleganta pe acest site îi informez ca nu sunt si nici nu am fost vreodata o "fata batrâna" ,starea mea civila este perfecta,am o existenta normala si uneori chiar banala ,nu dispretuiesc oamenii în general( si cei în varsta în special )si nu arunc vorbe în vânt ,("fetele batrâne" sunt si ele demne de stima)
"a fi tânar" nu înseamna o valoare în sine...unii ar trebui sa astepte ora bilantului cu ceva mai multa modestie
aici este o expresie :aller trop vite dans le besogne care le convine la perfectie
va doresc succes în ceea ce scrieti în viitor,dar poate ar fi bine sa abordati în momente delicate ,ca acesta,un ton mai ponderat
________________________________________
= despre coincidente Mihai Robea
[08.Nov.10 20:10]
repet si intaresc ce am spus, completand: aplicati grile naziste de manipulare. Cei care vor avea curiozitatea sa citeasca despre dezinformarea in cel de-al III-lea reich si activitatea ministerului propagandei a lui goebbels vor intelege despre ce vorbesc. Ca ati ajuns direct la surse sau v-au inspirat profesorii/mentorii pe care ii aveti(sau i-ati avut) conteaza cat conteaza. Va atrag atentia ca de aceeasi 'grija' s-au bucurat Paler sau Cioran, fiind abordati in anumite medii exact de pe aceste pozitii, incercandu-se o rastalmacire a celor spuse de ei.
________________________________________
________________________________________
Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.
________________________________________
Comentariile membrilor:
= . alexandru moga
[07.Nov.10 07:28]
daca aplicam principiul "niciodată nu trebuie să judecăm un om în mod unilateral" asa cum spuneti cu iz de axioma haideti sa aplicam acelasi principiu si lui hitler
sa nu-l judecam unilateral doar prin prisma crimelor facute ci si a lucrurilor bune ca de exemplu:
- infrastructura germaniei
- micsorarea somajului
- cresterea economica spectaculoasa
- crearea unei armate care nu a avut egal in istoria omenirii
apoi ca lider si conducator al armatei:
- victoria obtinuta impotriva frantei in cateva saptamani (in primul razboi mondial s-au chinuit 4 ani si n-au reusit sa ajunga la paris)
- operatiunea barbarosa un front deschis de la baltica la marea neagra - dupa trei saptamani armatele germane erau la 5 km de moscova
haideti sa folosim aceeasi moneda
acelasi principiu pe care l-ati enuntat la inceput; sa fim obiectivi si sa judecam o personalitate cu bune si cu rele asa cum a fost
vi se pare ca personala scrisa mai sus respecta principiul pe care il declarati la inceputul eseului?
"Am învăţat cîndva, demult, o lecţie de viaţă extrem de importantă. Atît de importantă încît n-am uitat nici o clipă s-o predau tuturor generaţiilor de elevi care mi-au trecut de-atunci prin mînă. Învăţătura acelei lecţii, pe care am primit-o ca pe o revelaţie, într-o singură noapte, era că niciodată nu trebuie să judecăm un om în mod unilateral. Doar prin prisma unor slăbiciuni omeneşti. Doar prin prisma unor fapte ocazionale, trecătoare, fie ele şi reprobabile. Doar prin prisma înfăţişării, care poate fi antipatică. Sau a limbii, care poate fi un pic mai ascuţită. Doar prin prisma invidiei ori meschinăriei noastre. Doar prin prisma unor clişee vehiculate de tot felul de detractori. Sau pur şi simplu prin prisma ignoranţei noastre, ca să mă exprim eufemistic."
mie mi se pare ca nu
eseul scris este un imn de slava inchinat lui adrian paunescu si nu o descriere obiectiva reala a omului cu bune si cu rele
________________________________________
= tovarăşi cristian catalinoiu
[07.Nov.10 08:05]
răzmeriţa pornită de d-voastră împotriva "corului jalnic al detractorilor" "marelui dispărut" aminteşte puţin de jurnalistica înfierătoare a anilor luminos petrecuţi sub comunism. regret, dar anumite stereotipii verbale păstrate de demult ("oamenii simpli, muncitori şi ţărani" - mmm, ce "dulce" amintire a puterii proletare), dulcea imagine a unui ceauşescu polivalent în bine şi, evident, latura extrem-pozitivă a maestrului, care singur recunoştea, la întrunirea nocturnă pe care se pare că a întreţinut-o aproape de unul singur, toate binefacerile pe care le făcuse, toată această vituperare a celor care nu-i pot recunoaşte (doar) meritele descalifică, în opinia mea, personalitatea (în ansamblu) celui care a fost poetul, omul politic şi creatorul cenaclului "flacăra", adrian păunescu.
________________________________________
= . Costin Tanasescu
[07.Nov.10 12:49]
Dar cine suntem noi să-l judecăm pe Adrian Păunescu?...
________________________________________
= alexandru moga Grig Salvan
[07.Nov.10 12:23]
citind comentariul dvs. am rămas cîteva minute interzis. Nu-mi venea să cred că un om matur şi un om cu pretenţii de cultură poate merge pînă acolo încît să compare cu Hitler (sau cu orice alt criminal notoriu din istorie) un poet umanist prin excelenţă şi un om de cultură notoriu. Comparaţia cu Hitler şi folosirea cuvîntului "crime" vă descalifică pentru orice discuţie pertinentă în acest caz. În primul moment am considerat că acest com nici nu merită un răspuns... dar nu m-am putu abţine. Prea venea ca "nuca în perete". Eu nu am intenţionat nici o clipă să prezint omul "cu bune şi cu rele", am vrut doar să arăt o "faţă umană" descoperită de mine. "Faţa inumană", aceea de "criminal", rămîne în sarcina dvs. s-o prezentaţi.
________________________________________
= Elitismul, boala culturii postrevoluţionare Grig Salvan
[07.Nov.10 13:21]
Comentariul dvs.,d-le Catalinoiu, arată că sînteţi "atins" de acest morb. Vă irită anumite cuvinte şi sintagme de sorginte "proletară"? Aflaţi, d-le, că "oamenii simpli, muncitori şi tărani" există şi azi chiar dacă elita politică şi culturală îi dispreţuieşte profund. Şi nimeni nu a inventat încă alte nume pentru ei, deocamdată. Sigur, se vorbeşte, cu superioară compasiune, de "clasa de jos" sau "cei defavorizaţi".
Iar "dulcea imagine a unui ceauşescu polivalent în bine" arată că luaţi din text doar jumătăţi. Eu am spus - şi o analiză istorică obiectivă va arăta aceasta - că "A fost o personalitate politică fascinantă sub multe aspecte, în pofida lipsurilor, limitelor şi defectelor lui." Deci, iată. Vorbeam de lipsuri, limite şi defecte!
repet ce am spus şi d-lui Moga: Nu am vrut să fac o "monografie" a lui A. Păunescu obiectivă, ştiinţifică, complexă. Este prin excelenţă o viziune subiectivă. De aceea am postat textul la "Personale". Textul nu e un eseu nici un "imn de slavă" cum spune d-l Moga, ci doar o rememorare a unui moment de viaţă în care ai o revelaţie asupra unei "faţete" a unui om. Şi vrei s-o împărtăşeşti şi celor care n-o cunosc şi vorbesc în necunoştinţă de cauză şi în deplină ignoranţă. Atît am crezut că merită să fac pentru acest om la plecarea lui dintre noi.
Iar "întîlnirea nocturnă" n-a fost doar un monolog, cum insinuaţi. Atîta doar că invitatul avea mult mai multe să ne spună nouă decît aveam noi să-i spunem lui, de aceea n-am înţeles ironia.
________________________________________
= ... Anni- Lorei Mainka
[07.Nov.10 13:19]
textul-jurnal aminteste bine de fisurile vietii din tara, si cam toti citim agonia ptr ca dorim sa stim cum a fost la altii, cum este in alt colt al tarii....
ma bucur ca ati amintit ca mai exista muncitori si tarani, chiar si oameni simpli mai exista, nu suntem toti artisti, manageri si it-experts
________________________________________
= Viaţa noastră... Grig Salvan
[07.Nov.10 14:34]
...n-a fost doar cenuşie. Mulţumesc, Anni-Lorei, de vizită şi comentariu. Am vrut să arăt că în pofida cenuşiului provocat de o anumită fataliate istorică au fost şi oameni cu o personalitate puternică şi pitorească, oameni care au colorat şi îmbogăţit orizontul nostru de atunci. Sînt nostalgic? Da. În modul cel mai firesc cu putinţă. A fost tinereţea noastră. Grea. Dar n-am murit nici de foame nici de frig cum îi minte propaganda furibundă pe copiii şi tinerii de azi. Şi cum realmente se întîmplă azi cînd moartea de foame şi de frig e un fapt cotidian pe care nimeni nu-l mai bagă în seamă!! Nu sînt un apologet al trecutului dar nu pot minţi că a fost totul doar negru. Au fost aspecte fatalmente dificile şi urîte, a fost şi mizerie materială şi umană ca întotdeauna şi ca peste tot în lume ...dar nu mai multă ca azi!!!!
iar de oamenii simpli mă doare. Sînt copil de muncitori şi ţărani şi sînt mîndru de aceasta. Trăiesc în mijlocul lor şi le cunosc şi "bucuria şi-amarul" şi faptul că sînt ignoraţi şi abandonaţi mai rău ca în vremurile apuse!
________________________________________
= pis serban georgescu?
[07.Nov.10 16:32]
O minune pe care nu o intelegem bine nici acum: Adrian Paunescu reusea sa stranga pe stadioane zeci de mii de oameni unde se canta, se recita SI ALTCEVA decat propaganda comunista
In vremea lui Ceausescu se striga LIBERTATE pe stadioane, se canta despre gibonii puterii! Se canta despre dreptul la opinia personala a individului!
De aceea mi se pare ca traiesc intr-o realitate paralela atunci cand ii aud pe abulicii care se lamenteaza ca in aceasta tara, in vremea comunismului, nu a existat PRILEJUL sau SCANTEIA unei revolutii autentice! Si asta cu mult inainte de 1989!
Ca, vezi doamne, regimul era atat de diabolic, atat de al dracului de machiavelic incat nici pis nu puteai sa zici
Ba puteai
daca aveai cu ce!
________________________________________
= "dacă aveai cu ce"! Grig Salvan
[07.Nov.10 20:49]
Se pare că aţi punctul pe i, d-le. Întradevăr, dacă aveai ceva adevărat şi valoros şi curaj suficient de a ieşi în faţă nimeni nu te împiedica la aceasta. Pe "greii" autentici sistemul nu i-a blocat în arena socială şi culturală. Evident nu mă refer la prima fază a comunismului, cea dură, cominternistă. Atunci regimul era extrem de restrictiv şi opresiv. Dar în faza binecunoscută de noi cei de vîrstă mijlocie, aceea a socialismului liberal, numeni nu a împiedicat actul cultural de valoare. Nimeni nu a împiedicat marele roman românesc, pe Breban, pe Buzura şi mai cu seamă pe Marin Preda şi mulţi alţi romancieri de valoare. Nimeni n-a împiedicat pe Marin Sorescu, pe Cezar Ivănescu, pe Nichita Stănescu, pe Ioan Alexandru şi pe mulţi alţi poeţi de toate orientările şi calibrele. Nimeni nu a împiedicat fenomenul literar "optzecist". Nimeni nu a împiedicat marii eseişti, pe un Octavian Paler, spre exemplu, cooptat ani la rînd în conducerea superioară de partid. Nimeni nu a împiedicat marea muzică, marea sculptură, marea pictură. A fost împiedicată arta cu tentă obscenă, prin lege. Dar acesta ar fi un lucru bun şi azi, în lipsa cenzurii proprii a unor autori. Toţi cîrcotaşii au invocat cenzura comunistă că nu si-au putut publica "operele capitale". Ceea ce s-a dovedit cel mai mare bluf şi cea mai mare gogoaşă după revoluţie cînd marile opere de sertar "interzise" n-au mai ieşit la iveală! Pentru simplul motiv că ele nici nu existau!
________________________________________
________________________________________
Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.
Înapoi !Înapoi ! omentariile membrilor:
= . alexandru moga
[06.Nov.10 20:37]
nu inteleg mecanismul prin care asemenea subproductii de un prost gust fara margini pot fi lasate pe prima pagina
nu inteleg cum o comunitate de intelectuali poate sa accepte asa texte fara sa aibe niciun fel de atitudine - "Un rai cu porţi cioplite în Ardeal" / "Şi îşi exprimă ofu-n fel şi chip"
o selectie "lexicala" din sfere bizare ale vocabularului un soi de limbaj popular pervertit un retorism simplu facil de balci ceva ingrozitor monstruos de groaza
________________________________________
= ingrozitor, monstruos, groaznic Dumitru Mălin
[07.Nov.10 19:00]
"...ai mila de un biet prostanac de un biet om sarac cu duhul", te-am citat, groaznicule, monstruosule, "intelectualule", inginerule, asa cum tu insuti te defineai in fata Marianei Gunta, vrand sa-i dai o replica si sa fii ironic, dar evident, reusind sa fii doar sincer, auto-caracterizindu-te perfect.
Daca pentru tine poezia este "acest text contine cuvinte sau expresii vulgare", restul sunt "sfere bizare ale vocabularului" si ceva "ingrozitor, monstuos, de groaza" sa-ti fie de bine! Eu unul, profesor de literatura romana, doctor in filologie nu-mi doresc "comunitatea ta intelectuala". Ar fi si culmea sa avem ceva in comun din punct de vedere intelectual. Cu Adrian Paunescu, ce-ai putea avea tu in comun? El este inca un simbol al poeziei romanesti de care tu esti foarte departe. Si apoi de ce nu-ti place ca raiul sa aiba niste porti cioplite in Ardeal? Ar fi mai autentic romanesti unele cioplite in Azerbaidjean?
Vezi o asemenea "estetica", o asemenea intelegere a poeziei este ceva intr-adevar "ingrozitor, monstruos, de goaza", intelectualule!
Menestrelul comunismului dinastic sau cine a fost Adrian Paunescu
noiembrie 5, 2010 Vladimir Tismaneanu Cultura, Media / Tech, Reactie rapida 217 comentarii
32,570 Vizualizari
Atunci cand si-a inceput cariera poetica si jurnalistica, in a doua jumatate a anilor 60, Adrian Paunescu se visa un Evgheni Evtusenko, un bard antistalinist al Romaniei. Il sustinea pe Ceausescu cu fervoare, dar stia sa simuleze (ori poate ca era sincer pe atunci) un fel de prospetime a viziunii poetice, un simt al justitiei si o indignare clocotiroare in raport cu meschinariile birocratiei culturale. I-a cultivat pe Eugen Jebeleanu si pe Geo Bogza, a fost prieten cu Nichita Stanescu, cu Cezar Baltag, cu Ioan Alexandru si cu Alexandru Ivasiuc, avea o energie vulcanica, devenita legendara. Se declara anti-stalinist si poate ca si era la vremea aceea. Volumul “Istoria unei secunde” includea poeme ce pareau contestatare (“Rugaciunea lui Alfa catre Omega”). Ca redactor-sef adjunct al “Romaniei Literare” incuraja experimentele literare si publica interviuri ce pareau eretice. Imi amintesc, de pilda, un dialog publicat prin 1970 cu seful planificarii din epoca, Maxim Berghianu. La intalnirile lui Ceausescu cu scriitorii era printre cei care nu ezitau sa puna intrebari incomode. Totul insa sub semnul devotamentului pentru socialism, revolutie si partid. Paunescu din acea perioada reproducea iluziile revizionismului est european din perioada revolutiei maghiare si a liberalizarii poloneze. Era tarziu, dar nu era nici inutil, nici absurd. Ar fi putut merge mai departe in acea directie, ar fi putut coagula un grup de actiune intelectuala care sa sfideze dictatura. Nu a facut-o, a preferat pactul cu puterea si avantajele ce decurgeau din el. S-a mutat intr-o vila superba pe strada Sandu Aldea, se intanea cu odraslele potentatilor epocii cu care juca ping-pong si punea tara la cale. Le dedica poeme adulatoare.
A ajuns in Statele Unite cu o bursa in cadrul programului international de la Universitatea Iowa. Din jurnalul poetei Constantei Buzea (prima sa sotie), reiese ca America l-a nelinistit, l-a speriat, i-a creat un profund, irepresibil disconfort., A facut un interviu cu Mircea Eliade care a provocat multe discutii. Dupa ce i-a promis profesorului de la Universitatea din Chicago ca acel interviu (primul, dupa stiinta mea, acordat de Eliade unui scriitor/jurnalist din Romania comunista) ca textul ori va apare integral, ori nu va apare, si-a incalcat angajamentul. Nu si-a cerut niciodata scuze (Monica Lovinescu a comentat acid in epoca episodul). Discutia a aparut ciuntita, fara semnalarea pasajelor ce lipseau. Paunescu se transforma nu doar fizic (devenea obez vazand cu ochii), dar si psihologic. Relatiile cu puterea ajunsesera simbiotice. I s-a pus la dispozitie revista “Flacara” (l-a debarcat repede pe H. Dona, prietenul fostului sau protector Gogu Radulescu) si a tranformat acel saptamanal pana atunci insipid intr-o tribuna propagandistica de reala eficienta. A sustinut impostura protocronista. Avea jurnalismul in sange tot asa cum avea si cinismul oportunist. A inceput sa scrie penegirice tot mai desantate pentru “conducatorul care-a stiut si stie/ca sufletele noastre nu-s niste vami pustii”. L-a slavit pe Ceausecu in metafore pe cat de grandilocvente, pa atat de buimacitoare. Nu mai avea limite in dorinta de afi trubadurul “Epocii de Aur”. Nu-i ajungea sa-l glorifice pe Ceausescu, a inceput sa o preamareasca si pe “savanta de renume mondial”. In chip ironic, pamfletul lui Eugen Barbu publicat prin 1980 ca prefata la antologia Paunescu din BPT surprindea personajul in enormul sau baroc caracterial. Paunescu si Barbu si-au unit fortele in lupta impotriva directiei lovinesciene din lumea culturala. Isi ofereau fara rusine serviciile ca hingheri ideologici. Sigur, nu a fost un versificator de duzina precum Vadim Tudor, dar textele sale ajunsesera ilizibile, labartate, dezgustator de lingusitoare. Era greu sa se imagineze o mai penibila degradare.
A fost rasplatit cu “Cenaclul Flacara”, platforma propriei ascensiuni mediatice. A rapit si a mistificat fenomenul folk pentru a atrage tineretul nonconformist. In acelasi timp, Cenaclul era locul unde se rosteau ode isteroide pentru Ceausescu. Transmis la Televiziune, era un instrument de imbecilizare nationala. Cultul personalitatii lui Ceausescu s-a bazat pe asemenea actiuni cu efecte toxice de lunga durata (dovada omagiile ce i se aduc in aceste zile!) Dupa accidentul de la Ploiesti, Paunescu si-a pierdut acest vehicol de participare la jocurile simbolice ale puterii. I-a trimis lui Ceausescu (dar si “delfinului” Nicu Ceausescu) texte in care il implora sa-l ierte, sa-l readuca in universul puterii. A scris el insusi ori a patronat pamflete abjecte impotriva marilor intelectuali ai exilului. In “Flacara” paunesciana a aparut o infamie semnata de Dinu Sararu (un pseudo-interviu cu mama lui Virgil Ierunca) menita sa-i compromita pe Ierunca si pe Monica Lovinescu.
Agonia terminala si prabusirea a dictaturii l-au surprins pe Paunescu pe post de lacheu dispretuit si de stapanii invinsi si de sclavii revoltati. Urmarit de multime pe strazile din centrul Capitalei, a incercat sa se refugieze la Ambasada SUA. A scapat fara o zgarietura. A revenit in registrul public fara ca vreodata sa-si exprime vreun regret. Acelasi Ion Iliescu care candva, ca prim secretar al Comitetului Judetean Iasi al PCR, refuzase sa permita performantele grotesti ale “Cenaclului Flacara al Tineretului Revolutionar” l-a acceptat si l-a incurajat ca politician in cadrul PDSR (azi PSD). A devenit senator, a scos revista cu numele incredibil “Totusi, iubirea”. Literar vorbind, Adrian Paunescu a incetat din viata cu decenii in urma. Moral, la fel. A fost un instrument benevol si primejdios al unui regim criminal pe intreg parcursul existentei sale. Efemera sa rebeliune morala din anii 60 a fost o revolta in genunchi. S-a emasculat etic si a capotat estetic. Am scris despre el in acesti termeni de-a lungul anilor. Nimic din ce s-a petrecut in ultimii ani nu ma face sa-mi schimb punctul de vedere. Dimpotriva.
Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro
Alte articole pe acest subiect:
1. De ce Adrian Paunescu nu are nevoie de lacrimile noastre
2. CiNe Adoarme linistit
Citeste mai multe despre: adrian paunescu, cenaclul flacara, cultul personalitatii, deces, pcr
Currently there are "217 comments" on this Article:
1. Dante spune:
05/11/2010 la 13:36
Felicitari! Foarte bine scris…
Răspunde
o Cristian spune:
05/11/2010 la 13:48
Curat-murdar.
Continuarea presupun ca o cunosti…
Răspunde
me spune:
06/11/2010 la 6:59
In mod cert generatia bonavilor mintili de comunism nu a disparut cu totul altfel cum sa ne explicam simpatia pt Paunescu!
Răspunde
D.M.P. spune:
06/11/2010 la 20:05
Eu m-am nascut in Romania, dar am plecat impreuna cu parintii in strainatate cind aveam doar 7 ani, acum 22 de ani. Stuiile le-am urmat tot in occident si in America. Deci nu sint indoctrinat comunist in nici-un caz. Dar…iubesc Romania si poporul roman, respect patriotii romani, indiferent de regimul politic. Poate citesti si parerea mea despre articolul comentat, postat de mine la data 06/1/2010 la 19:44
Răspunde
T spune:
06/11/2010 la 21:09
atunci asta e un bun prilej ca sa te pui pe ganduri in privinta celor pe care le stii despre patriotismul romanilor si despre ce fel de gargara e numita “Patrrriotism” de catre o buna parte dintre cei ce au facut scoala in Rrrromânia care e una si aceeasi tara cu “românik” (numita astfel de catre aceiasi “patrrrioti”, dar nu in aceleasi situatii).
in acelasi timp, asta e un bun prilej sa afli ca Paunescu a fost orice, numai patriot nu.
o unu spune:
05/11/2010 la 15:53
Dar daca i-ar fi cantat lui basescu, era bun?
Atat poti maestre, ai scris articolul in graba, in metrou, pe genunchi?
Parca ar fi Copy Paste de pe referate.ro
Citeste si sterge, nici nu ma intereseaza altceva.
Răspunde
unu spune:
05/11/2010 la 19:17
tisma, ai vazut ce-i pe stadionul din craiova?
ai curaj sa te duci acolo cu bokul ala de condamnare a comunismului?
am o curiozitate. daca stii ca esti patimas politic, de ce te-ai bagat sa “editezi” asemenea fraze?
Răspunde
unu spune:
06/11/2010 la 5:30
oops! mi-ati blocat ip-ul. se pare ca am suparat si-mi pare rau pentru asta. doar o vorba sa-ti mai spun si promit ca e ultima postare pe acest site.
- nu sunt angajat politic, am simpatii de dreapta, am votat cu basescu din motive ideologice cu toate ca-i detest stilul;
- imi place poezia lui paunescu cu toate ca am alte convingeri politice si morale fata de ale lui (la trecut);
- respect toate curentele politice, consider ca niciunul nu detine adevarul absolut;
- nu fac confuzie intre comunism si atrocitatile comise de acesta. uneori ma intreb cum s-ar fi comportat basescu daca era in locul lui dej sau al lui ceausescu. cred ca mai rau ca ei;
- consider ca nici un regim politic nu trebuie “sustinut” de intelectuali, se descurca si singur;
- aparitia acestui articol si a multor comentarii halucinante in ziua mortii unui om m-au infuriat. nu inteleg de ce se amesteca politica in toate. de ce atata ura la pdl? de exemplu, pnlistii sunt mai echilibrati.
- ioana, imi cer scuze pentru ultima postare, dupa ce am dat click am regretat. te rog insa sa nu-ti urasti poporul. acei 80% care au votat cu iliescu sunt (se poate demonstra matematic) aproximativ aceiasi care au votat cu basescu la referendum cu toate ca base si ilici sunt la cutite. acei tineri exaltati, etc, cum ii numesti tu, s-a transformat dintr-o masa manipulata de folkisti si oarecum patrioti intr-o masa dezordonata de manelisti si cu rusine de apartenenta nationala. halal evolutie. oamenii nu au modele, degeaba face patapievici cultura la nivel inalt daca la nivel de masa nu face nimeni, oamenii sunt rataciti.
eu zic sa cantarim lucrurile fara patima. inchei, e ultima postare. nu mai blocati ip-ul, e copilaresc, lasati oamenii sa se exprime liber atat cat ii duce capul pe fiecare, nu mai fiti atat de suparaciosi.
Răspunde
Ioana Munteanu spune:
06/11/2010 la 8:25
Domnule unu!
Daca imi permiteti sa mai intervin dupa ce ati promis ca nu mai scrieti, as face si eu doar citeva marunte observatii.
- pentru un om care se considera perfect echidistant politic si intru totul echilibrat, aveti reactii destul de patimase – pareti mai degraba un coleric
- imi cereti sa nu imi urasc poporul, dar inteleg ca pot fi uriti cei care au un tip de gindire opus celui al majoritatii: cu ura, povestea e ceva mai complicata: se poate sa urasti din prea multa iubire; mi se pare ca este mai onorabil sa fii lucid cu propriul popor, sa ii intelegi defectele care il deturneaza de la un destin frumos, sa ii arati, atit cit iti sta in putinta, cit de gresita este calea pe care merge – in loc sa il flatezi in mod iresponsabil, sa ii exalti nationalismul de doi bani, sa il lauzi prosteste ca pe un copil rasfatat si fara de minte (cum proceda ilustrul raposat…); e vechea poveste cu sarea in bucate, daca va mai aduceti aminte…
- cind scrieti “nu fac confuzie intre comunism si atrocitatile comise de acesta”, intrebati-va daca ati putea scrie la fel de lejer “nu fac confuzie intre fascism si atrocitatile comise de acesta”; ehee! e mult de studiat aici…
- ma tem ca nu politicul a venit sa tropaie cu cizmele pe pajistea delicata a poeziei lui Adrian Paunescu, ci tocmai Adrian Paunescu a adus politicul in cimpul Muzelor, a maculat puritatea poeziei, a semanat confuzie in minti fragede, s-a jucat la modul eminamente politic cu lucrurile sfinte; astazi, culege ce a semanat
- se abuzeaza in zilele noastre de maxima “de gustibus non disputandum”: de fapt, gusturile se mai si educa; intr-o natie care si-a pierdut modelele, cum singur spuneti, e firesc ca Paunescu sa fie Marele Poet; e un poet pe gustul maselor, asta e limpede: dar nu inseamna ca este si un foarte mare poet, asa cum incearca sa acrediteze ideea oameni care, indeobste, dispretuiesc si marea poezie, si pe poetii mai discreti si mai distinsi decit Paunescu;
- probabil vi se pare ca va iau de sus – nu va grabiti sa imi dati replica, nici nu imi trintiti in nas un foarte politicos “nu meriti!”, ci mai bine reflectati, intrebati-va pentru o clipa daca nu cumva adversarul din fata dumneavoastra are o farima de dreptate
- si in fine, nu stiu de ce sinteti asa de sigur ca imi cunoasteti simpatiile politice; aveti grija, aveti deja profiluri gata facute, eu zic ca, daca dumneavoastra va socotiti atit de nuantat, ar fi bine sa presupuneti ca si “adversarii” dumneavoastra sint cel putin la fel de nuantati…
Numai bine!
H spune:
06/11/2010 la 7:36
UNU, daca tot venisi cu stadionu din Craiova, vazusi pe 30.000 olteni cu lumanari in mana si auzisi 30.000 de olteni cu candele in mana, strigand:”S….. P…a!”, la fiecare degajare a portarului advers!!??. …Epic si inaltator!
Daca cu elementul asta argumentezi….
Răspunde
aldo morometu spune:
07/11/2010 la 2:21
Lui Unu. Ce naiba , mai omule , ca nu ma pot abtine si te-ntreb: asta e efectul crizei si nu mai aveti bani pentru nume lungi? S-a dus vremea lu’ Doiaru, Treiaru si care mai esti pe acolo…… Ori o fi efectul doctoratelor multiple la Spiru Haret? Te pup dulce….. din pacate nu din Bali!
Răspunde
o ophelia spune:
06/11/2010 la 8:06
In acea vreme,daca nu aduceai osanale iubitilor conducatori,nu puteai sa te faci cunoscut.Nici cantaretii,nici actorii, nu erau scutiti de aceasta obligatie.Personal ii consider lingaii sistemului ceausist pe cei care au facut parte din structuri suspuse,cum ar fi generalii,secretarii de partid,cei cu putere de decizie din toate localitatile tarii.Membrii de partid erau f. multi pentru ca te obligau,altfel aveai de patimit,dar cei puternic indoctrinati nu au nici o scuza si ii consider la fel de vinovati ca si sotii Ceausescu.Multi dintre ei,sau urmasii lor,sunt inca la conducere in diverse partide,care se dau mari democrati,dar au aceasi mentalitate ca si parintii sau rudele din mijlocul carora provin.De asta Romania nu-si gaseste drumul spre civilizatie si democratie.
Răspunde
trm spune:
06/11/2010 la 9:46
deci pentru a te face cunoscut se poate recurge si la strategia linsului de poponetz sau, mai rau, la fraternizarea cu diavolul. of, doamne!
Răspunde
o Costi spune:
06/11/2010 la 10:33
Multumesc pentru articol.
Lucid, caustic si realist. Sper sa nu te fi injurat prea multi pentru el.
Pentru cei ce l-au cunoscut pe Paunescu inainte de shimbarea puterii in stat poate prea cuminte scris. Pentru cei ce se autointituleaza “romani adevarati” poate prea incisiv. Sunt sigur ca ai calcat pe cativa pe batatura! Bravo!
Despre morti, numai de bine, despre lichele-> numai adevarul!
Răspunde
o adriana spune:
06/11/2010 la 18:29
De mortibus, ubi bene…
Răspunde
2. DanBruma spune:
05/11/2010 la 13:43
Este singurul text scris de Tismaneanu pe care l-am citit. Cauza? Pai pentru ca scrie despre Adrian Paunescu
Răspunde
o Corina spune:
05/11/2010 la 13:58
Excelent. Suntem doi.
Răspunde
un_clujean spune:
05/11/2010 la 14:24
si io ..si io…trei
Răspunde
T spune:
05/11/2010 la 14:34
sunteti mult prea multi, din pacate.
Răspunde
valentin spune:
05/11/2010 la 19:10
si cu mine 4….si cred ca sunt milioane care gandesc asa….
Răspunde
Ioana Munteanu spune:
06/11/2010 la 18:15
Argumentul cantitativ este argumentul slab in orice disputa…
un_clujean spune:
08/11/2010 la 10:24
@Ioana Munteanu … la ce disputa va referiti ? noi ne referim la un consens legat de un fapt punctual .. sper sa intelegeti acum
Ioana Munteanu spune:
08/11/2010 la 21:03
@clujeanul
Aveti dreptate, nu e nici o disputa, e numai constatarea faptului ca sinteti multi cei care… Si ce e cu asta? Cam tot acolo ajungem… Ce daca sinteti multi? Va simtiti mai confortabil decit daca ati fi putini? De ce tot invocati cantitatea? Ar fi de preferat sa invocati calitatea…
3. impartial spune:
05/11/2010 la 13:44
Corect si obiectiv. Aceasta este realitatea. Dumnezeu sa-l odihneasca!
Răspunde
o Partzialu spune:
05/11/2010 la 14:17
Impartial monser, desigur
Răspunde
4. slotin spune:
05/11/2010 la 13:48
ca si poet este genial. in fine … nu gasesti scriitori sa se pupe cu alti scriitori.orgoliile sunt iemnse. Enumerarea si concluzia trasa de dl vladimir tismaneanu ca poetul a apus de decenii este subiectiva cum subiectiva e si parerea mea. este parerea dumnealui si nu trebuie luata cu titlu de decret .
Răspunde
o gigi spune:
05/11/2010 la 14:58
E Tismaneanu poet ?
Răspunde
o gigi spune:
05/11/2010 la 16:16
genial pe dracu, versuri absolut slabe, banale, numai bune sa impresioneze minti mediocre.
Răspunde
o fLoreign spune:
05/11/2010 la 17:38
In ce moment, mai exact, al carierei sale, a dat dl. Paunescu dovada de daruire de sine, asemenea, de pilda, lui Slotin, daca tot veni vorba?
Răspunde
5. Păunescu? « Biblioteca Babel spune:
05/11/2010 la 13:48
[...] Vladimir Tismăneanu: “Menestrelul comunismului dinastic sau cine a fost Adrian Paunescu“ [...]
Răspunde
6. andrei spune:
05/11/2010 la 13:49
Ma bucur sa citesc aceste rinduri care arata cine a fost cu adevarat A.P. Este bine pentru societatea de azi sa afle adevarul. Felicit si pe Hotnews pentru publicare.
andrei
Răspunde
o Gamer spune:
05/11/2010 la 14:42
Din pacate Hotnews a cam ramas singura oaza de jurnalism intr-un desert de “trancanitori” (cum i-a catalogat Isarescu) si “gurnalisti” (conform caracterizarii c.t.p)
Spun “din pacate” pt ca in oricare societate de pe fata pamantului care aspira la valorile civilizatiei ar fi de preferat sa existe mai multe astfel de “oaze’. Ba chiar ar fi recomandabil ca trancanitorii si gurnalistii sa fie-n minoritate. Dar… traim intr-o societate “originara”… dupa a dorit intemeietoru’ … si toti lingaii-beneficiari reorientati.
Răspunde
o Ioan Asan spune:
06/11/2010 la 22:18
Nu vei afla adevarul din aceste randuri. Dimpotriva. Nu stii sa alegi pe cei carora sa le acorzi credit. Dar, este alegerea ta.
Răspunde
7. Clujeanul spune:
05/11/2010 la 13:50
Analiza optiunilor sale politice ma face sa fiu intr-totul de acord cu dumneavoastra, dar evaluarile privind calitatile de scriitor ale lui Paunescu sunt pur subiective, si as zice intunecate de diferentele politice intre dumneavoastra si cele avute de Paunescu.
Nu cred ca analiza asta e mai mult decat o frustrare a omului Tismaneanu.
Răspunde
8. epigon spune:
05/11/2010 la 13:51
Istoric si pragmatic a surprins bine aspectul exterior, textul de mai sus,de acord, dar este incomplet. Si totusi, omul Paunescu, a scris si dintr-o traire poetica profunda, de ex poezia “Ruga pentru parinti”
Răspunde
o gaga spune:
05/11/2010 la 18:16
da, am mai auzit invocate aceste versuri . a admira ruga pentru parinti este echivalent cu a cadea in extaz in fata picturilor lui sabin balasa. o telenovela bine scrisa, bine jucata si bine produsa e cam pe acelasi nivel al valorii artistice. (de fapt cred ca e un produs superior, dar admit de dragul discutiei ca sunt similare) . poate admiratorii poeziilor lui paunescu nu privesc telenovele si ar putea crede ca afirmatia mea are intentii jignitoare. nu e asa. o telenovela bine scrisa si jucata e un produs onest care ofera o satisfactie inofensiva consumatorului. ce mi se pare fantastic de frustrant la productia scrisa a lui paunescu nu e calitatea artistica, ci omniprezenta, alaturi de produsul siropos asezat vioi in versuri, a unui manifest ideologic incredibil de toxic pentru individ.
rar, daca nu avem manifestul ideologic la pachet cu darea de seama in versuri, avem de a face cu o atitudine mentala de milog revendicativ , la fel de toxica pentru cititor.
ma rog, una peste alta oamenii pot vibra linistiti la poezia paunesciana, ce ma nelinisteste pe mine e vibrarea la ideologia personajului. ma nelinisteste si ma intristeaza. e atat de gaunos !
suntem atat de gaunosi. abuzivi, barbari, insensibili la demnitatea aproapelui nostru, ne podidesc lacrimile la versurile lui paunescu, mai ales cantate. arta domne’ ! si vocea aceea care te rascolea pe dinauntru !
Răspunde
Paunasul codrilor spune:
05/11/2010 la 20:02
Pe-ai nostri parinti,
Fa-i, Doamne, sfinti,
C-au tot strans din dinti
Si-au indurat suferinti
In momente fierbinti
Sa traim ca niste printi
Si sa inchinam biruinti
Maretei noastre ginti
Care ne scoate din minti.
Nu mi-a luat nici doua minute sa scriu prima strofa a Rugii a Doua pentru Parinti. Daca ma mai lasati sa muncesc vreo doua ore la ea, o sa depaseasca Luceafarul, atat din punct de vedere cantitativ cat si calitativ, si o sa devin si eu un mic Luceafar in constelatia marilor poeti ai neamului, alaturi de Bardul de la Bârca.
Răspunde
T spune:
05/11/2010 la 20:13
superb! am citit-o tare, cu o voce groasa ca a lui Paunescu. suna mai haios decat ruga 1
Răspunde
ghita spune:
08/11/2010 la 14:01
ai omis un lucru: nu ai transmis nici nu mesaj….eu zic sa mai incerci, cu putin noroc vei deveni un geniu. Nu s-ar supara nimeni.
Răspunde
Om Bun de la Chicago spune:
07/11/2010 la 6:31
Dumnezeu sa-i ierte sufletul lui Paunescu. L-am cunoscut. Mai mult: viata mi-a intersectat cararile si cu alti mentionati in articol, “nomenclaturisti” dar mai ales si artisti. Am lucrat la Flacara, in studentie. Am fost in Cenaclu de la primele intilniri, tineretea fiindu-mi marcata vreo 4 ani, cu amintiri si nostalgii pina acum, aproape 30 de ani de diaspora. Am renuntat la Cenaclu cind a intrat “UTC”-ul la cirma (parca in jur de ’78). Daca as fi avut pricepere in ale condeiului, la fel as fi scris articolul, ca si Tismaneanu. E bine scris, nimic fals sau exagerat, ba chiar temperat. Intimplarea a facut sa primesc link al acestui blog. Si mai rar apuc sa citesc comentarii, dar de data asta am facut-o. Majoritatea par a fi din partea unor intelectuali de clasa, ce fac distinctie intre talent poetic, om, politica si incercarile tip propagandisto/hei-rup-ist ai anilor de trista amintire…de-al scoate pe Paunescu “mare”. In afara de statura si talie, nimic “mare” nu cred ca se poate spune despre el. Pestrit caracter da. Controversat?: absolut. Talentat?: da, mult peste media mea spre exemplu, dar un versificator talentat, nici pe departe un “comparabil” poetilor mentionati (mult peste d’alde Vadim fara discutie ) ) Daca s-ar fi “dus” la virsta de 35 de ani, mai ca altfel s-ar fi scris despre el, dar asa…. Om politic?: zero barat, cu nimic mai presus/jos de manelismul politic romanesc de azi. Familist? : isi iubea copiii, cel putin pe cei din prima casatorie de care stiu, … cam curvar…dar cine nu-i Carierist?: oh yeah! Oportunist?: absolut, de aici acel “eu cint Conducatorul, demn si de buna voie, nu pentru ca-n ierarhie El este cel mai sus” … tare se mai bucura de vila din Sandu Aldea, de Dacia neagra si numar scurt, si mai ales de bastonul de “militiano-securist” din portiera ce-l vintura precum Baiazid sub nasul bietilor de alti soferi de Dacii banale ce nu aveau “bunavointa” de ai da prioritate si face pirtie cind trecea el … spre magazinul “special” de aprovizionare nemenclaturista de la Arcul de Triumf.
Vreo doi ziaristi din Flacara si citiva folk-isti, prin audienta Cenaclului, ii datoreaza cariera, dar… A avut mai multe porecle: la inceput “grasu”, in redactie, ce-i definea statura, intii lata si apoi inalta, apoi, in Cenaclul anilor ’80, “boss” (asa am auzit, mai ales din partea celor mai putin talentati), dar “Porcu” era ceea ce de fapt ii definea caracterul, si toti asa-i spuneau, e drept, nu in fata.
Multumiri pentru citeva poezii, frumoase, dar usoare, din anii ’60-’70. Multumiri pentru Cenaclul primilor 3-4 ani. In rest, sa nu stricam, prin asociere si bagatelizare, categoria “marilor” poeti romani. Dumnezeu sa-l odihneasca!
p.s. subiectul era Paunescu, nu Tismaneanu cu originea, viata, studiile, meritele, viziunile politice din trecut/prezent/viitor s.a.m.d. , nu-i asa?
Răspunde
ghita spune:
08/11/2010 la 13:57
o intrebare simpla: tu cati oameni ai ajutat in viata ta? De ce arunci cu pietre cand nu e cazul? Paunescu vorbea in versuri, a scris foarte multe poezii mai tari decat ale oricarui poet roman si din toate astea tu iti amintesti de o porecla care il aduce la nivelul tau? de cand geniile sunt ca niste ingerasi si de cand oamenii adevarati sunt perfecti? Din filmele americane in care Bruce Willis salveaza lumea si se sacrifica pentru ea? Societatea in care traiesti acum e dreapta? E corecta? Ai putea sa spui sincer cati oameni ar veni la inmormantarea ta sa te planga?
Răspunde
9. george spune:
05/11/2010 la 13:53
O fotografie de ” o mie de megapixeli” a lui Paunescu.
Din pacate insa romanii doedesc inca odata, daca mai era nevoie, ca procesul de spalare a creierelor din perioada comunista si din perioada ‘democratiei oroginale’ este foarte profund. Esta absolut gretos sa vezi o gramada de indivizi cum il elogiaza si idolatrizeaza pe paunescu. Sunt defapt cei 80% care l-au votat pe iliescu in duminica orbului si care l-au mai votat de doua ori dupa aia. Oameni fara creier si fara inteligenta proprie
Răspunde
o ghita spune:
05/11/2010 la 14:08
Adica tu vrei sa zici ca ai avut creier? Dupa cate stiu tu esti imprumutat pe viata , tu si urmasii tai….si m-ai mai bagat si pe mine in istoria asta! Eu zic ca daca tot ai recunoscut, sa platesti si partea mea si a rudelor mele. Bine ca ai zis!
Răspunde
george spune:
05/11/2010 la 14:53
mai ghita mai
eu nu sunt imprumuat pe viata la nimeni, poate tu si copii copiilor tai. eu nu mai fac parte din poporul spalat la creier de ceausescu, paunescu, iliescu, antonescu, voiculescu si toti estii. A avut perfecta dreptate silviu brucan cand a spus ca romanii sunt un popor de prosti. Mie mi-a fost suficient sa vad cat de masochisti au fost romanii in 2000 , sa aleaga un bolsevic criminal si un nebun paranoic, asa ca mi-am dat seama ca poporul roman este iremediabil pierdut si am decis sa emigrez si nu o sa regret niciodata lucrul asta. E cu totul si cu totul altceva sa traiesti intr-o tara necorupta de virusul comunismului .
Emigrarea este si astazi cea mai buna solutie la indemana tinerilor capabili sa invete o meserie si o limba straina.
Cei care sunt prosti si lenesi nu au decat sa stea in tara si sa plateasca datoriile facute de mafia securisto bolsevica.
Răspunde
nicionvs spune:
05/11/2010 la 17:08
Daca ai emigrat nu poti sa taci si sa-ti vezi de treaba. Lasa-ne pe noi prostii sa ne purtam singuri de grija.
Ce te f… grija de noi?
Răspunde
ghita spune:
08/11/2010 la 12:59
Ce bine imi pare ca traiesc in Romania! Aici vorbesc pe limba mea si ma inteleg cu cei din jurul meu. Aici pot sa vad multe locuri mirifice ce nu pot fi gasite in alte parti ale lumii. Pot merge la un teatru de calitate si sa vad un spectacol minunat la Ateneu. Aici sunt prietenii mei si rudele mele! Aici este locul meu. Daca tu ai ales alta tara, sa fii sanatos acolo si sa ai tot ce iti doresti!
Tu vei fi urat de toti vecinii straini ca vii sa lucrezi pe bani putini si le strici lor salariile pentru care ei s-au luptat din greu. Vei fi urat daca vei fi mai bun si marginalizat. Vei scrie numai de rau despre noi ca sa te razbuni desi nimeni nu e vinovat decat tu ca nu stii sa te lupti pentru drepturile tale. Stii numai sa critici. Paunescu a fost un om de actiune care a luat atitudine intotdeauna cand a vazut nedreptate. Tu ce ai facut? probail critica si greata voastra de nemuritori…
Uite un link in care sa vezi ce e Romania si ce ai pierdut:
http://www.youtube.com/watch?v=WhVO_SR4bOM
Răspunde
Tudor spune:
08/11/2010 la 13:03
Pai cum mai George, tu marele destept anti comunist(as opposed to noi prostii si orbii ce l-am votat pe Iliescu) il citezi pe Brucan, unul din cei mai feroce internationalist comunisti din cati au existat? Esti vai de capul tau am senzatia, ti se pare ca esti destept dar e doar o parere
p.s: vezi ca Brucan a facut acea profetie in cunostinta de cauza, el stia de jaful ce urma si de asta si-a permis, noi sa-l citam acum mi se pare prostia prostiilor prostilor. Daca ti se pare ca romanii sunt responsabili atat de revolutie, mineriade cat si de tot ce a urmat (Iliescu, Constantinescu si Basescu) si din cauza asta ai plecat, te inseli…ai vrea sa credem noi ca ti-e bine acolo dar de fapt nu-ti e, daca te integrai asa de bine si uitai de Romania comentai pe site-urile noii tale tari problemele de acolo
Te asteptam oricand inapoi! (in tara)
Răspunde
o I spune:
05/11/2010 la 16:35
da, e incredibil cat de mare e manipularea. De exemplu pe Europa fm, zilele trecute a fost o emisiunea cu “cea mai mare doamna, cea mai stimabila fiinta, o raritate pe Pamant” Ioana Maria Vlas de la FNI, condamnat cu executare!
Acum, tot Europa fm, anunta ca cei de la Gazeta sport sau asa ceva, dau un volum gratis dedicat vietii poetului bleah… ti se face scarba.
Răspunde
10. Stefan Vlaston spune:
05/11/2010 la 13:55
Despre morti…
Răspunde
o Mandravela spune:
05/11/2010 la 14:20
Nu e mort ! O sa mai bantuie multi ani in RO ca “poet national”, “patriot”, “geniu”…etc.
Bleah !!!
Răspunde
adriana spune:
05/11/2010 la 18:22
Ceea ce despre tine si desdpre tismaneanu (cu t mic) n-o sa spuna niumeni never, ever.
Si pe mine m-a dezgustat de multe ori paunescu, maii ales ca politician. Dar ma irita ca tismaneanu stie ce simteam noi, de-aici in diverse etape ale existentei noastre, el fiind acolo departe. N-are legatura cu mancatul salamului cu soia, dar cetatene tismaneanu,- ca apelativul de domn l-ai pierdut de mult- si genunchiul broastei e prea sus pentru tine, iar al lui paunescu…sus, foarte sus! Si n-am fost comunist, n-am avut nici un fel de beneficii in acea epoca, chiar dimpotriva. Dar dezgustul fata de cei care azi condamna comunismul, dupa ce fie n-au prea avut tangenta cu el (tismaneanu), fie au profitat de avantaje de tot felul in acele vremuri ( se stie!) este fara margini.
Răspunde
11. Emil spune:
05/11/2010 la 14:02
Felicitari pentru articol.
Răspunde
12. jay spune:
05/11/2010 la 14:03
Nu se poate sa fi asteptat pana maine? Nu se poate ca azi sa ne gandim la viata si moarte, la moarte si viata, tacuti, mangaindu-ne copiii pe crestet? Nu se poate ca azi sa priveghem poetul cu o poezie? De maine putem diseca viata omului AP, asa cum am facut-o pana acum, “corect”, “fara” partipris-uri, la fel de “onesti” cum am face-o cu noi insine…
O zi, 24 ore, 1440 minute….
Răspunde
o T spune:
05/11/2010 la 14:41
ceea ce propuneti dvs e tipic multor indivizi din societatea noastra si se numeste IPOCRIZIE. adica, vezi doamne, suntem prea “politicosi” pentru a spune adevarul in fatza si preferam sa bârfim si sa muscam pe la spate, mai tarziu.
Răspunde
jay spune:
05/11/2010 la 14:50
Nu cred ca e IPOCRIZIE. Cunosc adevarul despre AP pana in mici detalii, fie ele benigne sau maligne, ca atare nu ii iau apararea. E vorba de RESPECT. Respect care, da, tine de politete!
Privind atata revarsare de “adevar”, nu va vine in minte scena mortii Bubulinei din Zorba Grecul? Nu aveti impresia ca se da buzna in memoria unui om? Loc in care, cu tot respectul, nici eu si nici Dvs. nu avem dreptul sa intram…
Răspunde
I spune:
05/11/2010 la 16:38
Crede-ma, in Romania reversarile de adevar sunt mici si rare.
Iar respectul se castiga, nu se cere asa, ca un favor. Implicit, un om necunoscut va beneficia de respectul meu minim, dar de aici incolo depinde de el daca il pierde sau nu. “Poietul” asta l-a pierdut demult.
Răspunde
Rozor Bagrecu spune:
05/11/2010 la 17:07
@Jay – iluzii my friend, iluzii…
Chiar crezi ca din pupindosistii astia mai cunoaste cineva cu adevarat cine a fost Zorba, ce-a fost cu Bubulina?
L-as parafraza pe Moisil (nici de acesta nu cred ca mai stie cineva) si as spune ca nu de cei spalati la creieri mi-e teama, ci de cei care sunt spalati dar sustin ca nu sunt!
Cine stie citi stie, cine nu, degeaba scriem…
In rest, vorba poetului:
“Eu pot si sa rad daca hotii-mi sparg casa,
Flegmatic ma las depasit pe sosea,
Mai am, cand pe front imi luati si mireasa,
Opinia mea.”
Răspunde
parerescu spune:
06/11/2010 la 10:46
crestinii stiu si de ce nu e bine sa amesteci planurile vorbind pe morti.. de rau; gogle-it si vei afla; daca nus tii; daca nu te iotnereseaza, nu te obosi
Răspunde
Quebecoisfier spune:
05/11/2010 la 14:50
Nu, draga domnule “‘t”…( o sa ma scuzi ca te-am minusculizat, dar asta meriti !)…se numeste pur si simplu bun -simt…ceva ce se pare ca dumneatale nu prea ai !
Răspunde
I spune:
05/11/2010 la 17:42
ce ipocrit esti! ceri bun-simt dar tu esti primul care renunti la el!
Răspunde
Ioana Munteanu spune:
06/11/2010 la 15:10
O fi bun simt ce se vede pe micile ecrane zilele astea… Osanalele astea jalnice, absurde, fara respectarea nici unui reper moral sau de alt fel… Minciunile sfruntate, delirul tipic “paunescian”… Folosirea lui Eminescu pentru a-l da mare pe Raposat… Adevarul nu poate fi jignitor, domnule, dar flegma asta neincetata care curge pe micul ecran este un atentat la tot ce mai ramas nobil pe lumea asta…
Răspunde
Radu Humor spune:
06/11/2010 la 16:05
Comentariu editat de moderator
13. ghita spune:
05/11/2010 la 14:05
probabil ca acum urmeaza un articol in care domnul Tismaneanu ne va povesti cum s-a lupatat el cu Ceausescu si cu comunistii. Un adevarat Fat Frumos din lacrima….Ce bine ca exista oameni care ne invata ce e adevarul! Ce ne-am face fara ei?
Răspunde
o I spune:
05/11/2010 la 16:41
ce ne-am face? e simplu, ce am facut si pana acuma: comunism 40 de ani, democratie originala 20 de ani.
In comunism cei care indrazneau sa spuna adevarul erau “dusmanii poporului”, “tradatori” si eventual erau omorati iar in democratia originala ooamenii de valoare sunt marginalizati.
Răspunde
ghita spune:
08/11/2010 la 14:14
eu chiar am crezut ca e democratie acum si ca metodele comuniste nu mai sunt aplicate. Sfanta naivitate! De ce cenzurati? M-am apropiat prea tare de adevar si va deranjeaza?
Răspunde
o Radu Humor spune:
06/11/2010 la 16:16
Comentariu editat de moderator
Răspunde
o Tudor spune:
08/11/2010 la 13:06
Nu numai el, dar si presedintele Basescu, erau cot la cot impotriva comunismului
Răspunde
14. george spune:
05/11/2010 la 14:06
dupa ce un om a murit, sunt unii care nu se mai opresc din laude sau unii care nu se mai opresc din a scrie de rau despre cel mort.
parerea mea este ca daca nu ai de zis ceva de bine, mai bine taci aceste zile. astepti sat reaca momentul, si dupa trei luni te apuci sa faci analize.
Răspunde
15. Sergiu spune:
05/11/2010 la 14:08
Foarte bine scris. Nu sunt de acord, in acest caz, cu afirmatia “despre morti numai de bine”. Trebuie judecati. In cazul asta ar trebui sa nu-l judecam nici pe Hitler, nici pe Stalin, nici pe Ceausescu. Trebuie spuse lucrurilor pe nume. Adrian Paunescu a fost un poet mediocru, dar care a fost foarte cunoscut datorita cenaclului Flacara, iar dupa ’90, datorita aparitiilor sale la televiziune si comentariilor de fotbal, uneori. Nu este nici o paguba ca a murit. Ba, mai mult, ma bucur ca un nume cunoscut din “elita” comunista s-a dus, la fel ca generalul Mihai Chitac, zilele trecute. Oare cand o sa vina vremea “bunicutei”. Nea Ilici pare etern si tanar. As vrea sa-l vad intre patru scanduri in sfarsit.
Răspunde
o rotel spune:
05/11/2010 la 16:17
nene sergiu, a dori moartea cuiva spune multe despre matale…
a-l compara pe Hitler cu Paunescu este totusi o exagerare. era vorba de a fi crestin si de a avea bun simt (uita-te in dex sa vezi ce e aia..)
macar pana ajunge omul in groapa, lasa-l in pace. ai mult timp dupa aia sa spui ce vrei
e drept ca nu se ridica la nivelul matale ca poet, insa multe din poeziile lui mie imi plac (si altora asemenea..)
asta inseamna ca si-a atins tinta ca scriitor si poet (adeca il citeste cineva..)
e drept ca fac parte din masa celor care au ramas in tara (prosti si lenesi, cum spunea cineva mai sus…) poate de aceea pot sa citez versuri din Paunescu dar nimic din Tismaneanu (incultura mea deh, fac parte din plebe nu din elite… – dar macar imi stiu locul..)
p.s. incercati sa cititi si ,,Rezervatia de zimbri” – unor prosti le-a spus ceva lucrarea asta la vremea respectiva…
Răspunde
o rzzsmurf spune:
05/11/2010 la 17:22
ei n-a fost mediocru doar ca a avut gresalele lui si mai rau a urcat pe rpea multe compromisuri – geniul poetic insa nu i l-a negat nici tismaneanu in articol. la fel cum nici un istoric nu i-a negat geniul manipulator lui hitler… si totusi….
Răspunde
16. ciprian spune:
05/11/2010 la 14:11
acest articol vine ca replica la indobitocirea realizata de realitatea si antene. se spune ca despre morti, numai de bine. dar nici chiar in halul asta, domnilor, ca in curind BOR o sa fie nevoita sa-l canonizeze!
a fost om, cu pacate. pe care nu a vrut sa si le asume, imediat dupa revolutie. nonsalanta cu care a reaparut la tv si teatrul ieftin jucat in acele momente au dezvaluit carcaterul acestui om.
potopul ce-i iesea din condei sub forma de versuri nu il poate contesta nimeni. repet, nu faceti sfint din el, ca nu a fost (nici nu cred ca a auzit de Dumnezeu)
Răspunde
17. ? spune:
05/11/2010 la 14:12
sunteti cu totii penibili
macar ati fi putut astepta cateva zile si abia apoi sa-l atacati. dar asa suntem noi romanii nu stim ce e aceea decenta
Răspunde
o coco spune:
05/11/2010 la 17:21
pentru ce draq sa mai asepti citeva zile?? nu-i tot aia?
Răspunde
Tudor spune:
08/11/2010 la 13:10
ca sa trezesc putina empatie in tine iti spun eu de ce…din acelasi motiv pentru care nu ar fi frumos ca un dusman de-al tau sa-ti dea un scuipat zemos pe obraz cand ai sa fii la randul tau in cosciug
Răspunde
18. ian spune:
05/11/2010 la 14:13
“… De poeti numai de bine, ca sa zicem asa…”
Nichita Stanescu
Răspunde
19. Emil spune:
05/11/2010 la 14:15
@autor: Nesimtitule! Te va bate Dumnezeu pentru ca vorbesti asa despre un om decedat!
Răspunde
o Lucretius spune:
05/11/2010 la 14:41
A vorbit despre el asa si cand era in viata si nu l-a batut Dumnezeu. Mai moale cu spiritismele.
Răspunde
20. ION spune:
05/11/2010 la 14:20
Excelent articol, asa si a fost! Un ligau a lui ceausescu ,apoi i;iescu!
Răspunde
o ghita spune:
08/11/2010 la 13:44
Si tu ce ai fost?
Răspunde
21. Mandravela spune:
05/11/2010 la 14:21
P.S. Felicitari pentru atrticol !
Răspunde
22. In memoriam | DMax - Distracţie Maximă spune:
05/11/2010 la 14:22
[...] Vladimir Tismaneanu: Menestrelul comunismului dinastic sau cine a fost Adrian Paunescu [...]
Răspunde
23. zorba spune:
05/11/2010 la 14:24
Comentariu editat de moderator
excelent articol despre excelentul versificator, dar nu poet, om paunescu. felicitari
Răspunde
24. andreea spune:
05/11/2010 la 14:25
Intru totul de acord cu articolul dlui Tismaneanu. Mie si scrisorile scrise/trimise din spital mi s-au parut, hmmm… dezgustatoare.
Altfel, Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace.
Răspunde
25. dp spune:
05/11/2010 la 14:27
Am plecat de mult din Romania, dar pentru mine numele ‘Adrian Paunescu’ este asociat pe vecie cu o imagine unica si foarte persistenta. Nu este vorba de Cenaclul Flacara, nu este pozitia lui de PSMist refurbished in PDSRist, ci o imagine cu mult mai ‘tailor made’ pe viata mea.
Anume: aveam un unchi de un grad mai indepartat care se intimpla sa fie Vice Secretar de Judet intr-o zona ‘muncitoreasca’ a Romaniei. Nu pot uita cum, in toate vizitele pe care le faceam unchiului (in drum spre bunici), invariabil aveam de-a face cu urmatoarea scena: unchiul usor cherchelit care ne servea cu vinuri ‘de protocol’ si care ne teroriza timp de ore in sir recitind poezii din ultimele volume ale lui Paunescu (el avind toata colectia obtinuta ‘pe sub mina’ in baza functiei sale).
In mintea mea de adolescenta, a ramas intiparita o combinatie de elemente care mi se par simbiotice (si simbolice): unchiul meu cu caracterul lui indoielnic (cazul clasic al copilului de la tara ajuns ‘tovaras de nadejde’ constructor al comunismului) care, dupa ce ca primise cartile (si vinul, ca tot veni vorba) in virtutea pozitiei sale de activist-nomenclaturist, avea placerea duplicitara de a se pretinde ‘curat’ si ‘nepatat’ de regim, citindu-ne cu obstinatie acele acele versuri ale lui Paunescu despre care ai fi putut spune ca au un subinteles subversiv, sau acele versuri patetic-patriotice cu care unchiul probabil simtea ca isi justifica pactul cu regimul.
Oricum, scena repetata mereu de-a lungul anilor, imi crea intotdeauna o greata de care nu ma pot dezbara, greata care imi revine instinctiv cind este mentionat numele ‘Adrian Paunescu’: automat, revad scena cu unchiul, volumele de poezii si sticlele de vin ‘pentru export’.
De prisos sa spun, unchiul este bine sanatos, cu o pensie de 2000 EURO, cu cabinet de avocatura in centru orasului in care era cindva vice-secretar, si cu volumele paunesciene inca pe raft. Daca in cazul unchiului pot intelege eventualele lacrimi in fata televizorului in zilele astea, nu pot insa intelege lacrimile din partea celor care nu au fost nomenclaturisti si care il depling pe genialul poet. Dar ce inteleg, in toata combinatia, este ca acesti non-nomenclaturisti plingaciosi sint aceiasi spalati pe creier (de Paunestii de ieri si de azi), care ii permit unchiului sa aiba o pensie uriasa, si care merg la el la cabinet cu confidenta ca ‘a fost un om de vaza, avem incredere in el’. Deci, pina la urma, intr-adevar opera lui Paunescu va dainui, asa cum si-a dorit-o. Dar nu va dainui prin versurile in sine, ci prin mutilarea mentala pe care opera lui a reusit-o asupra publicului: cei care spun ‘a fost el lingau si vindut regimului, dar a fost un poet genial (? – ca doar cineva trebuia sa preia coroana de ‘geniu al Carpatilor’)’ sau ‘o fi fost el poet de curte, dar despre morti numai de bine’ (brusc intervine filonul religios in discutie).
Da, da, stiu ca in scoala sintem invatati sa nu confundam autorul cu opera sa, dar in cazul lui, cu tot efortul, nu prea reusesc sa vad opera de dincolo de compromisurile morale. Si sincer vorbind, lasind la o parte odele, am citit citeva pooezii postate ici-colo de fani neconsolati in zilele astea, si nu prea reusesc sa le gasesc valoarea artistica, mi se par destul de zaharisite ca si continut – numai bune pentru unchiul activist, sa le citeasca si sa ii dea lacrimile linga paharul de Cotnari.
Mircea Mihaies spunea cindva ca scrierile lui Coelho sint un fel de guma de mestecat pentru ochi si minte. Daca asta e Coelho (pe care il pot digera cu usurinta, intrucit in definitiv nu face decit apologia unor valori etice universale), despre Paunescu ar trebui spus ca versurile lui sint un fel de seminte de floarea soarelui/bostan pentru neamul romanesc: ceva foarte national, care se consuma in masa, pe stadioane, un obicei pe care intelectualii rasati nu il au, dar care e foarte raspindit in rindul claselor de jos si de mijloc (ultimii cu pretentii foarte clare de intelectualism).
Răspunde
o elena spune:
05/11/2010 la 14:46
@ dp
Frumoasă analiză.
N-am găsit nimic deosebit, nici măcar extrem de reprobabil la personaj. Ceea ce mi s-a părut uluitor, de neînţeles şi încă fac eforturi să pricep e amploarea efectului “lacrimogen”, ce naiba, statistic suntem atât de mulţi care avem o coardă patetică uşor gâdilabilă?
Mă amăgeam că la mulţi e doar nostalgia adolescenţei dusă pentru totdeauna
Răspunde
liviu spune:
05/11/2010 la 15:10
Poate ca nu ai inteles mesajul! Mai citeste o data.
Răspunde
liana spune:
05/11/2010 la 17:25
pai i-au plans majoritatea romanilor pe ceausesti, ce sa ne mai miram.sa vedeti ce o sa fie la iliescu.
Răspunde
o DanBruma spune:
05/11/2010 la 15:36
O mica intrebare daca se poate. Cum nu ii permiti tu unchiului tau sa aiba pensia de 2000 de euro? Ce faci concret? Eu am banuiala ca faci acelasi lucru pe care l-a facut Tismaneanu impotriva comunismului, adica nimic. Mersi pentru raspuns.
Răspunde
aliodor spune:
05/11/2010 la 16:03
nu stiu cum ii permite..
de fapt, replica ta mi-a amintit ceva care mi s-a parut interesant in comentariul “dp”, ca leaga pensia de 2000 euro de multimea de nostalgici pro-Paunescu, pro-cenaclu, din jurul sau, cei multi si fraieri care nici nu au facut parte din nomenclatura, dar care au sustinut-o, de obicei fara sa-si dea seama..
Răspunde
o aliodor spune:
05/11/2010 la 15:58
dp, comentariul tau e poate mai interesant decat chiar articolul lui Tismaneanu.
pentru ca merge mai adanc cu analiza fenomenului Paunescu.
pentru ca i-a pulsul Romaniei in momentul in care Paunescu a ramas fara.
Paunescu, ca si Caeusescu, inca palpita in venele romanilor, indiferent de implicarea lor in organizatia de partid si manipulare , in copperatica comunista.
Povestea cu unchiul e valoroasa ca marturie, ar trebui sa faca parte dintr-un museu al comunismului, al holocaustului spiritual romanesc.
ma regasesc foarte usor in sentimentul de greata pe care il evoci.
Era pe vremea aia un soi de greata care ma bantuie si acum, desi sunt plecat din Ro de 20 de ani.
Paunescu si “contributia lui la cultura romana” i-a facut si ii face inca pe multi romani sa se simta bine cu ei insusi, poate ca altfel le-ar fi si lor greata, si am vomita cu totii la nesfarsit.
Paunescu a fopst si este doctoria anti greata, trebuia sa ne faca sa nu vomitam in sedintele UTC sau de partid, sa nu vomitam in statia lui 31 rapid, cumparam Flacara si ne calmam… imi amintesc de articolul lui Dohotaru…
noroc cu comentariul tau si Herta Muller.
bine ca n-am inebunit cu totii..
Răspunde
dp spune:
05/11/2010 la 16:44
@aliodor: multumesc pentru comentariul tau. N-am innebunit cu totii, dar din pacate pe mult idintre noi greata de care spuneam ne-a trimis afara din tara …
Răspunde
o I spune:
05/11/2010 la 17:53
Sincere multumiri pentru comentariu! nu eram pe vremea Cenaclului dar din ce am vazut si citit acei oameni erau doar amagiti de Paunescu. Era o libertate simulata. Comunistii (si Paunescu) erau multumiti ca respectivii nu sunt liberi, iar respectivii erau multumiti ca se simteau liberi (nu erau). Spalare de creiere in masa si… de durata! la 20 de ani oamenii aia il regreta pe cel care de fapt le-a furat o parte din viata!
Răspunde
o gaga spune:
05/11/2010 la 18:25
frumos dp. ma bucur ca am ramas sa citesc atatea comentarii interesante si printre ele, si pe al tau. tabloul cu unchiul din provincie e exemplar.
ma bucur ca am citit.
Răspunde
o parerescu spune:
06/11/2010 la 10:53
stimata doamna (d-ra)
ceic are permit asemenea pensii ca a unchiului dumitale sunt cei care erau in linia doi de staff pe vremea aia; si acuma-s la putere; deci nu oamenii simpli, care poate unii – au crezut in idealurile comuniste dar s0-au dezgustat de cum sunt ele aplicate; asa ca .. mai moale infieratu de regimuri; toate regimurile is rele; cel mai bine e de cine ajunge la ciolan; lupta pt putere never dies.. cat exista omul tot asa va fi; nu sunt mare cititor de paunescu dar trebuie sa recunosca ca macar lectura unor poezii fie ele si lacramoase nu ma umple de nervi ca lectura unui text scris de tismaneanu; vrei sa stii cum a fost comunismul>? itrneaba nene pe strada oamenii; nuc etesti cer au scris altii inaitnea ta’ si dai cu repsupusul dupa cum e trendy; era sa scriutrendi ca asa fac eu bascalie de englezisme
Răspunde
26. maria spune:
05/11/2010 la 14:28
Este foarte corect articolul. Stiu si eu, asa a fost Paunescu. Cat despre versuri, sa fim seriosi, numeri pe degetele de la o mana poeziile bun. Altfel, rime “esti cu Ploiesti” pot face toti . A beneficiat de sprijinul lui Nicusor Ceausescu. Iar jegurile si propaganda din cenaclu sa fim seriosi , numai dizidenta nu era. Din contra….
Răspunde
27. cris spune:
05/11/2010 la 14:31
ma gandeam ca sunt eu batut in cap si am visat si mi-am imaginat tot ce stiam despre paunescu cand am auzit cati il plang si cati il ridica in slavi. nu sunt, dar nici nu as fi putut gasi o exprimare sa explice asta. articolul asta e bun, pentru ca arata realitatea.
Răspunde
28. aliodor spune:
05/11/2010 la 14:36
interesanta contributie.
very timely too.
nu e niciodata prea devrevreme sa vorbim despre lucrurile astea, e deja tarziu, foarte tarziu.
poate ar fi si mai interesant de sapat in capitolul “deplasari in strainatate” ale generatiei Fullbright, ale Americii ogarului cenusiu.
Erau scriitorii acestia premianti si intr-un soi de misiune “part time”.
mai ales gasca care a tot vizitat casa Ieruncilor.
2 chestii pentru Tismaneanu:
cat de departe e Sandu Aldea de Primaverii?
si (2) cat de greu (din perspectiva personala) este sa nu te mai intorci din Vest in anii 70 sau 80.
Suntem inca foarte departe cu cuantificarea contributiei dezastruoase exercitatat de Paunescu asupra societatii romanesti.
un proces al comunismului trebuie sa includa insasi analiza zilei de azi si a spectacolului grotesc prilejuit de moartea sa.
Răspunde
29. Cubaneza spune:
05/11/2010 la 14:37
..Scria cineva anterior ca era preferabil ca acest articol sa apara oricand numai azi nu. Asa este. Asa era ..moral.. sa zicem. Insa oare nu este la fel de putin moral sa citim/ascultam, tot azi, in media, o avalansa de laude si glorificari care nu au o baza reala? Poate ca acest articol a aparut din nevoia de a se echilibra balanta, de a nu o lua cu totii razna (mai ales cei carora nu le este familiar traiectul existential al lui A Paunescu si care il compara cu naivitate .. sub atenta obladuire a televiziunilor cu Eminescu.).. Oare cand vom invata sa distingem valorile de nonvalori si sa nu mai etichetam ca fiind “cel mai ..si mai” fara sa stim ce spunem exact?? Oare cand vom avea decenta sa nu ne bulucim la spectacolul mortii si sa nu savuram fiecare lacrima de pe obrajii celor indoliati.. ??
.. Da, problema e ca traim in Romania extremelor.. Unii lauda, altii critica vehement. Articolul acesta este o exceptie pentru ca are substanta reala si e scris obiectiv. Trebuia sa fie scris pentru ca adevarul trebuie spus, chiar daca doare. A fost scris azi si publicat azi. Nu loveste. Clarifica. Lamureste. Hotnews este singular pana in acest moment prin publicarea acestui articol iar acesta este un punct bun castigat azi- o incercare de distantare obiectiva.
E regretabil insa ca moartea cuiva devine in Romania (tot gratie media) un spectacol grotesc. Televiziunile pandesc nerabdatoare momentul trecerii in nefiinta. Aproape ca fac pressing..doar-doar prind in exclusivitate ultima suflare a omului..
Ma intreb cati mai au decenta sa se gandeasca la sufletul celui decedat, si sa pastreze un moment de reculegere in ziua in care omul respectiv a trecut in nefiinta.
Poate ar trebui sa aprindem o lumanare azi si sa pastram cateva momente de reculegere pentru Adrian Paunescu- nici mai multe nici mai putine decat pentru orice alt om care a trecut in nefiinta.
Dumnezeu sa il odihneasca in pace!
Răspunde
o cornel spune:
05/11/2010 la 15:35
Domnul Tismaneanu sigur o va face,dovada articolul scris.
Răspunde
30. jeni spune:
05/11/2010 la 14:38
OK acesta a fost Adrian Paunescu.Dupa el va ramine o opera literara si se va stinge ecourile actiunilor sale politice in timp asemenea lui Iorga,N Ionescu,Malraux,AC Cuza,Eliade,Cioran,Tutea,
Intrebare upa Dvs Dl Tismaneanu in afara de barfa ,ce ramine?
Pun pariu ca nu imi veti publica comentariul
Răspunde
o ion spune:
05/11/2010 la 15:58
Comentariu editat de moderator
@jeni. e justificabil sa te faci frate cu dracu, in cazul lui paunescu sa …. pe ceausesti doar ca sa ii fie bine ca opera ta literara sa supravietuiasca?
draga jeni, nu e de mirare de ce tu si eu si noi suntem asa cum suntem
Răspunde
31. Eugen Simion spune:
05/11/2010 la 14:40
“Din păcate, a scris şi unele poeme discutabile, dar cei care l-au acuzat au făcut acelaşi lucru (…) După părerea mea, l-au transformat într-un fel de paratrăsnet, un ţap ispăşitor”, a mai spus Eugen Simion.
Răspunde
32. morcoVELU spune:
05/11/2010 la 14:42
Io cre’ca suntem o natie de tampiti ..
…uitati-va la WC tudor , antene si realitatea…ce mai elogii si cuvinte…in limba romneasca este imposibil de descris…
Răspunde
o dan spune:
05/11/2010 la 17:09
Ba da. Este usor de descris in limba romana, cu o singura conditie: sa o cunosti. Dumnezeu sa-l ierte pe Poet, dar si pe voi, moluste frustrate.
Răspunde
33. unu spune:
05/11/2010 la 14:43
Vorbeste menestrelul regimului Basescu. Nu aveti nici un pic de respect. Cand o sa scrieti asa si despre preaiubitul conducator?!?! Aaaaah dar stati, dosarul preiubuituli conducator a disparut sau nu vrea nimeni sa-l gaseasca. Deci, daca n-are dosar n-are cum sa fi fost.
PS.
Sunt sigur ca o sa ma cenzurati.
Răspunde
34. Cristian spune:
05/11/2010 la 14:58
Interesant si sunt de acord aproape cu tot ce scrieti.
Dar despre acest articol ce spuneti ?
http://www.cotidianul.ro/125591-Tismaneanu_a_intrat_in_SUA_cu_un_pasaport_si_un_nume_fals
Răspunde
35. Roman spune:
05/11/2010 la 15:03
Corect si obiectiv.
Răspunde
36. judex spune:
05/11/2010 la 15:05
Creatia lui Paunescu ne arata o alta fateta a relatiei dintre forma si fond: contradictia. Spre deosebire de suplinire, Paunescu este exponentul de varf al acestei bizare asocieri. Cred ca astfel va ramane in istorie alaturi de Arghezi – Arghezi ca fondator, iar Paunescu ca exponent – al puroiului cu valente estetice. Este poate o evolutie normala a artei nascute din mizerie: mai intai Arghezi a introdus vocabularul mizeriei in poezie, apoi Paunescu a excelat in valorificarea ideilor mizerabile in chip poetic. Cu toate astea, “Ruga pentru parinti” il va face nemuritor. Nu este contrastul abrupt punctul de pornire al artei, in general ? Paunescu este rezultatul unui talent ingenuncheat de o societate apasatoare, mai curand posedat decat posesor al talentului sau.
Răspunde
37. mihai boeru spune:
05/11/2010 la 15:11
@ vladimir tismaneanu
http://mihaiboeru.ro/2010/11/la-cotet/
La cotet…acolo…la cotet, l-am bagat pe Paunescu , ca dor era “comunist”, “poet de curte”…pe Radu Gyr il tinem la cotet ca doar a fost “legionar”, “fascist”… cei mai buni poeti ai ultimului secol?…NU!!!! cei mai rai, raii de pe lume, gunoaie de ghena, fetele raului si ale mizeriei umane, Iuda o sa prinda un loc in Rai datorita astora si poate se va mantui si antichristul…
…Arghezi a fost un ticalos asa ca sa-l inghesuim tot in cotet…Ion Barbu sta si el pe poarta cotetului, a facut si el ceva…sigur!… norocul lui, complicatenia,si uite asa nu se inghesuie sa-l bage intre uluci…Nichita a fost un “betiv”, un “afemeiat” merita cu prisosinta sa stea in mocirla cu toate scursurile astea…Mazilescu, Tarnea niste “laturi” si ei…Marin Sorescu, plin si el de pacate- neparat in cotet, neaparat…neparat si el tot acolo ca si asta a fost “comunist” si pe urma… vai!!…si “ministru”…Vasile Voiculescu, un “habotnic”, un “mistic”…un pericol, mare pericol…sa stea si el in noroi!!!…La cotet!!!…si astia nu-s decat poetii…caci ne-am bagat un neam intreg la cotet…
…de Eminescu nu mai e nimic de zis, pentru el s-a inventat cotetul cu beci, special umplut cu zoaie… “sifilitic”, “nebun”, “curvar”, “antisemit”, “nationalist”, hitlerist inainte de Adolf, comunist de se-n-verzeste Lenin, de ciuda si obida, mama dracului, talpa iadului…si inca mai inventam epitete…sa fie mai adanc beciul cotetului, mult mai adanc, cel mai adanc…
…e reconfortant sa-i stii pe toti acolo…Merita!!!…sa facem ordine, sa ne punem gunoaiele la locul lor, sa organizam totul frumos, sa stea fiecare acolo unde-i locul, sa-si vada lungul nasului…stricatii, rusinile, gresitii, incorectii-politic, moral…acolo sa stea!!!…e bine asa…nu ne scandalizeaza nimic…acolo le este locul…nu ne mai ingrijoreaza nimic daca-s la cotet…e bine asa…nu face nimeni scandal, nu ne trezeste nimeni, nu ne pune nimeni in pericol prejudecatile, nu ne scoate nimeni din parelnicii…scursorile la cotet!!!…acolo sa stea!!!…zoaie jegoase, se umflau in pene, cum isi permiteau!?…cum isi permiteau sa ne tulbure cumintenia si ideile de-a gata…ce ei nu-s tot oamenii ca noi!?…defectii, gesitii, zamparagii, cioflingarii, puslamalele…otrepele…niste bate-poduri!!!!…ce ei nu-s tot oamenii? na uite cate pacate au!!! niste rusinii…La Cotet!!!!….
si stiti ce!?! sa-l bagam la cotet si pe Iisus ca doar si Asta tot asa….”a venit sa ne scandalizeze si sa ne mantuiasca”, cum a indraznit sa spuna, din coltul lui, de cotet noroios, Nicolae Steinhardt…
…au mai cazut cotete…Celine, Erich Maria Remarque, Pierre Drieu la Rochelle, Thomas Mann, Leon Bloy, Gabriele d’Annunzio, James Joyce, Gustave Flaubert…. poate avem si noi nenorocul sa cada asta al nostru…doar daca smulgem ulucile cotetului, altfel nu avem de ce ne face griji, va rezista mult si bine…
…A murit Adrian Paunescu…Dumnezeu sa-l ierte! Dumnezeu sa-l odihneasca!
Răspunde
38. Fulger spune:
05/11/2010 la 15:32
Si daca,
aveam mai putini lingai ca el ,poate eram mai putini cei ce
credeau ca nu se poate.
1989 a dovedit ca cei morti pot fi pusi si in circa acestor lichele.
Mai doriti exemple ?
Sadoveanu,……………………………………….
Ca om:-Dumnezeu sa-l ierte.
Răspunde
39. Morala spune:
05/11/2010 la 15:49
No comment:
Sinteza originara, expresie remarcabila a marxismului creator in contemporaneitate, conceptia filozofica si politica a secretarului general al partidului nostru, tovarasul Nicolae Ceausescu, prezinta prin viziunea generala, prin complexitatea, polivalenta si bogatia de semnificatii pe care le comporta nu atat un ansamblu de idei de incontestabila valoare teoretica, cat mai ales un model de raportare intelectuala la realitatile sociale de azi.
V. Tismaneanu
Răspunde
40. Totusi, politica! spune:
05/11/2010 la 15:49
Foarte buna caracterizare a vietii lui Paunescu. Omul probabil ca a sucombat propriului eu, in viata privata. Totusi, a fost un poet foarte bun si cu asta intra in istorie. E suficient sa cauti pe net “Ruga pentru parinti”, de exemplu. Probabil ca a fost un pupincurist, dar multe personaje din prezent si-au inceput cariera in comunism. Am impresia ca miza articolelor care il critica pe omul Paunescu, dar nu il lauda pe poet, este politica. Si au ca obiectiv crearea unei imagini negative perioadei de pana in 1989. Sa nu uitam ca in aceeasi epoca a trait Nichita Stanescu, intre altii. Si faptul ca acesta nu a primit Nobelul binemeritat pentru literatura este, probabil, cea mai mare insulta adusa literaturii romane.
Răspunde
41. ilya e. spune:
05/11/2010 la 16:03
tismaneanu are dreptate intr’un punct, anume ca, paunescu a fost un antistalinist.
paundescu a fost un comunist convins, dar un comunist romantic, chiar utopic, si natzionalist.
asta, cred, ca’i explicatzia pupincurizmului, afisat, la dinapoiul ceausesc.
dar, spre deosebire de barbu si discipolul sau vagim, e a tras mai putine foloase materiale. el s’a multumit ca ceausescu i’a pus la indemana gloria. nu cred ca paunescu si’a folosit pozitzia, sa puna la saltea. el a fost si un mare cheltuitor de glorie.
a fost un om cu mult umanizm, inascut. d’aia nu cred ca a avut dujmani, decat, poate, invidiosi.
ca om, cred c’a fost un generos.
totusi, un comunist convins, dar, atasat marelui conducator, chiar ani dupa…
sa nu uitam ca al batran, in august 1968, a inselat chiar si pe goma.
paunescu n’a fost niciodata impacat ca l’au ucis pe …al batran.
dari, trebuie sa recunoastem ca a avut mult mai multa demnitate decat multi alti pupincuristi culturnici, care desi s’au laudat cu puscarii si literatura de sertar, dizizidenta, au sfarsit ca slugi ale unor inavutziti, sau ale sistemului ticalosit.
ca om politic, postlovirutionar, imi staruie in minte o imagine data la telvizor. un punescu obez, singuratic, preumblandu’se prin parlament, fara adresa, in hainele lui de boem….
sic transit gloria…
Cel de Sus il va judeca si ii va da dupa merit…
RIP.
Răspunde
o Gică spune:
05/11/2010 la 16:30
Învaţă bă româneşte:
umanism – nu umamizm
duşmani – nu dujmani
înainte de a încerca să intri în rândul vertebratelor.
Răspunde
nevertebratu' spune:
06/11/2010 la 10:39
bine, ba gheorghe.
s’a marcat.
nota zece.
stai jos, acum.
Răspunde
42. victor L spune:
05/11/2010 la 16:08
Felicitati pentru articol.
Dar cred ca e o scapare: redactor sef adjunct era la revista “Luceafarul” si nu la Romlit.
Răspunde
43. satanae spune:
05/11/2010 la 16:31
Judecarea creatiei artistice a unui poet exclusiv prin prisma valorilor politice pe care acesta le promoveaza este o idee geniala, pacat numai ca nu-i apartine autorului textului de fata, ci bolsevicilor. Nu pot decit sa constat faptul ca autorul, la fel ca si Paunescu, la vremea lui, nu se poate desparti de criteriile de evaluare din tinerete, chiar daca acum acestea sint cu semnul invers fata de ce se practica pe atunci.
Este foarte adevarat ca nu poate fi nicidecum ignorata activitatea lui Paunescu de laudator sef al Ceausestilor – asa cum fac toate televiziunile in momentul de fata – dar nu faptul ca pomeneste de acest aspect este ingrijorator pentru textul de mai sus, ci tocmai modul in care se refera la lirica lui A. Paunescu din anii ’60, pe care reuseste sa o priveasca exclusiv prin prisma semnificatiei sale politice. Nu conteaza nimic altceva, decit politicul, si, ca sa continui in buna traditie stalinista, daca autorul respectiv are idei progresiste sau nu. Creatia artistica, arta sint o suprastructura care trebuie sa reflecte intru totul conditiile economice si sociale din tara respectiva, iar autorul unei poezii nu poate fi judecat decit dupa cit de bine a redat lupta maselor muncitoare pentru eliberarea lor de sub jugul claselor exploatatoare. Asa era pe vremuri, acum opera unui poet trebuie sa fie judecata dupa cit de bine exprima lupta intregului popor impotriva jugului comunist. Siint convins ca acest stalinism cu semn invers este cit se poate de just si de benefic, dar nu pot decit sa-mi recunosc marginirea si sa spun ca nu vad cu ce este diferit de cel autentic. Doar cu faptul ca nu este sprijinit activ de catre organele NKVD?
Răspunde
o Paunasul codrilor spune:
05/11/2010 la 17:43
Tismaneanu este politolog, nu critic literar. Ca atare, analizeaza viata si activitatea lui Paunescu dintr-o perspectiva ideologica, nu literara.
Daca doriti sa citit o critica a “operei lirice” a lui Paunescu, aveti la dispozitie destule recenzii. In toate aceste recenzii, mai mult sau mai putin favorabile, poezia lui Paunescu e considerata a avea un puternic caracter social si/sau politic. Paunescu a fost un poet “angajat”, care si-a pus talentul nu in slujba artei, ci a ideologiei, un fel de Radu Gyr, ca tot l-a pomenit cineva mai sus drept un alt mare nume din panteonul literar romanesc.
Daca credeti ca Paunescu va ramane in istorie prin “opera lui poetica”, mi-e destul de clar cam ce gusturi literare aveti.
Apropo, “Ruga pentru parinti” e o mostra de melodrama in rime. N-are nici o valoare artistica, poate doar… sentimentala. E genul de poezie la care lacrimeaza aparatchik-ii semi-alfabetizati dupa cateva paharele, dupa cum bine zicea dp in comentariul ei.
Răspunde
satanae spune:
06/11/2010 la 14:14
SA crezi ca “Ruga pt parinti” este o poezie reprezentativa pentru Paunescu, sau, cel putin, pt ce scria in anii ’60 este o dovada de lipsa de informare in domeniu, asta ca sa fiu politicos. Problema lui Paunescu este ca a scris foarte mult, inegal si ca si-a batut joc de talentul autentic pe care-l avea. Nu mai judecati poezia lui daca tot ce cunoasteti sint refrenele unor cintece folk si omagiile aduse lui Ceasca si consoarta.
Cit despre calitatea lui Tismaneanu de politolog, asta presupunea sa judece activitatea politica a lui Paunescu, iar nu poezia lui din punct de vedere politic. Asa cum spuneam, acest mod de a judeca arta si creatia literara este o practica stalinista si ei ii datoram proletcultismul.
Răspunde
44. D spune:
05/11/2010 la 16:35
http://en.wikipedia.org/wiki/Vladimir_Tism%C4%83neanu#Biography
“He graduated as a valedictorian from the University of Bucharest’s Faculty of Sociology in 1974, and received his Ph.D. from the same institution in 1980, presenting the thesis Teoria Critică a Şcolii de la Frankfurt şi radicalismul de stînga contemporan (“The Critical Theory of the Frankfurt School and Contemporary Left-Wing Radicalism”).[6][7]
During the period, he was received into the ranks of the Union of Communist Youth (UTC), authored several articles which displayed support for the regime, and, as vice-president of the UTC’s Communist Student Association, allegedly took part in authoring and compiling propaganda aimed at students.[8] He was also contributing to the UTC magazines Amfiteatru and Viaţa Studenţească, where his essentially neo-Marxist essays were often mixed for publication with endorsements of the official ideology.”
domnule T la aceasta perioada ar trebui sa se rezume necrologul dvs atunci cand veti pleca?
Răspunde
45. Laura spune:
05/11/2010 la 16:37
Va multumim din suflet pentru articol! Mi se pare ireal ca atatia oameni uita …
Răspunde
46. Chip & Dale spune:
05/11/2010 la 16:43
In anii 80 au circulat în România două pamflete la adresa lui Adrian Păunescu, atribuite lui Eugen Brabu. Cel posterior tragediei de la Ploieşti, a ajuns în arhivele securităţii şi poate fi citit la
http://www.observatorcultural.ro/Autoshow-Evenimentul-zilei-Cotidianul-Curentul*articleID_4134-articles_details.html
Celalat, primul în ordinea apariţiei, anterior nenorocirii de la Ploieşti, a fost citit la Europa libera.
FOLKUL ŞI PORCUL SAU FLEICA ŞI DRAPELUL
Năpăstiile la poporul român se zice ca sînt de la Dumnezeu. De ele nu poţi să scapi : cutremure, inundaţii, focuri, ciuma, holeră, brîncă, moartea-n vite, cîte şi mai cîte.
Unele dintre ele par ma rele decît războiul, pentru ca cel puţin in cazul acestuia exista un orecare ceremonial : ultimaturi, tratative, trădari, pe cînd în cazul seismelor, te culci treaz şi te scoli mort. Nimeni, în afara şobolanilor de apă şi a şerpilor nu are presentimnetul unor asemenea catastrofe. Cînd venea « aia urîtă », se băteau clopotele şi în porţile muribunzilor se atîrnau nişte cîrpe negre, apăreau butoaie cu oţet – ca sa nu te spurci – mai exista şi metoda izolării, a lanţului pus la poartă şi a arnăuţilor care trăgeau cu puşcociul ca nimeni să nu se apropie de locul nesănătos. Cadavrele se ardeau – vaccinuri nu existau – dar te mai slava cîte unul care furase vreun cui de pe crucea lui Hristos şi pe care nu-l atingeau pojarurile şi scabia, nici buba neagră.
Noi, cei de azi, cu toate penicilinile, iată, nu ne putem feri de un flagel devenit coşmar, de balega asta mare de om care-ţi intră în casă cînd ţi-e lumea mai dragă : pe la opt sera, pe la nouă, pe la cinci pe la ora cucuvelelor ; ai, n-ai chef de el, îţi pătrunde în dormitor, te peresecută, urlă la tine, joacă geamparalele ca starostii de puşcării, beleşte ochii ăia mari ai lui şi te ameninţă : « Nu scpai de mine ! Mă doreşti, nu mă doreşti, eu tot dau năvală » !
La « Ora copiilor » sau la « Să învăţăm semnele de circulaţie », el nu lipseşte. Dacă te afli în vreun loc mai dosit şi ai uitat să îţi iei hîrtie higienică cu tine, n-vea grija : In Programul de Radio, în Buletinul filatelic sau, şi mai rău, într-o revistă proprie, unde se fotografiază şi se autoslăveşte cu chitaroizii lui, cîntînd din zdrîng în faţa refelectoarelor, tot de el dai. Petreache Lupu din Maglavit a fost un dulce copil. În cenaclul său nasc fecioarele şi băieţii se despoaie, uitîndu-şi prezervativele printre scaune, bătrînii se vindecă de trînji instantaneu şi umblă ca milogul din capernaum. Mîntuitorul tineretului, strînge toată pleava bacantelor în tribune sub faldurile tricolorului, mai vîră cîte o strîmbă ca să fie, să se găsească, la o adică poet al tăgadei şi apolog în acelaţi timp, duplicitar pînă-n măduvă, vrea să le facă pe toate în văzul lumii. Pe unde scurte, pe unde lungi, pe unde vrei şi pe unde nu vrei ; el ne învaţă ce e Patria, ce-i cu România şi cu limba strămoşilor . Se visează Eminescu, dar de sub sutană îi scapă coada dracului.
Fleica şi Drapelul, Folkul şi Porcul ! Iată programul său electoral.
Nu trebuie uitat ca un asemenea instrumnet de produs stupidităţi trebuie plătit şi bine hrănit, ca să umple buzunarele cu îngrăşăminte ; el are nevoie de Mercedesuri cu tarif redus pentru că în Dacia i se apleacă ; vrea să fie gîdilat la găoz şi, mai ales să fie întîmpinat cu « pun-te masă, scoal-te masă », ca maţul său cere ! Din Paşcani pînă-n Constanţa, de la Satu Mare la Craiova se aude guiţatul unanim al turmelor sacrificate pe altarul muzicii tinere, al cărei lider este ! Plîng hotelierii neplătiţi, plîng şefii de sală rămaşi fără salarii pe cîteva luni, pentru că Bărăictarul, cu banda lui, face pustiu prin magazii, pivinţe şi frigidere. Şi mai ia şi acasă…
După trecerea lui – ce, uraganul Flora, ce cutremurul de la San Francisco ! VineTăticu ! Iar tăticu e un fel de Berilă al găinilor, gîştelor şi al altor orătănii. El culege roadele folk-ului : jumătate de vită de colo ; o sută de litri de Riesling de la vreo cramă ; mai o halcă de mistreţ – dacă nu unul întreg – omul vrea amintiri, şi ele folclorice, de pe la Oradea, sub formă de cojoace ; mai o cergă maramureşeană, mai o duzină de blugi, că se poartă. Să nu plece cu mîna goală din judeţ, pentru că a distrat lumea şi i-a ridicat nivelul ideologic ! De la Sibiu pînă la Bucureşti, mai an, a lăsat un damf de brînză împuţită, trimisă la reformă ca să fie vîndută la un magazin special, iar mirosul escrocheriei n-a mai ieşit din Romînia nici pînă acum !
Băiatul iubeşte Patria, dar banul nu-i de colea; e adunător, nu dă bacşiş, ia ! Te recomanda că ai vindecat boala secolului cu peliculă fotografică şi fără 20.000 de lei nu scapi! Ai dres un rinichi şi pe urmă te-ai cărat în occident, nu contează, dacă ai făcut juma-juma cu el, eşti protejat, adresaţi-vă cu încredere ipochimenului, discreţie garantată.
O să intrebaţi de ce atîta energie cheltuită, de ce nu are băiatul stare şi umblă? Păi, orice popas al lui – care nu ştie decît cuvintele Patrie, Pîine şi Dreptate – se lasă cu un chefuleţ, cu ceva de dres şi cu vreun « pat cu suflet » ; pentru că plăvanul e mare, i se face, încălărează şi lasă, precum cavaleristul !
Îi dai coniac, cere whisky, el la Pocreaca, tot din astea a băut! Venit în tîrlici şi cu bască găurită în sfîrcul capului la oraş, a dat lovitura, pupînd cu rîtul lui de rîmător toate mîinile întîlnite în cale; a plimbat copii de oameni sus aşezaţi pe bulevarde; cuvîntul RUŞINE i-a repugnat totdeauna. E reputat, zbiară, cere, are!… casă de două milioane, mobilă japoneză, făcută din cancer cu un prieten-complice, trei maşini, bar la subsol cu vinotecă, amante pe dric şi dame în patru labe pe sub birou, de toate…
Lăsat slobod e în stare să vorbească de la Anul Nou pînă la Crăciunul următor. De Înviere, adună copii, ca nu cumva aceştia să ia calea bisericii. El e MIELUL, cu ceata lui de cobzari, de stricători de poezie şi muzică; el îi tîmpeşte, el îi face clenţii bulevardelor şi ai cluburilor disco. Întrebîndu-te dacă a mai citit vreo carte de cînd era obligat să înveţe alfabetul, nu ai să gaseşti un răspuns ! E mereu pe drumuri, alearga, fuge de ceva, de propria-i conştiinţă cu atîtea feţe, doreşte să fie lăsat singur, nu are somn, nu are credinţă, e înfometat să ocupe revistele, orele de literatură şi mai ales să-ţi intre în casă ca să te mai înveţe odată cum se îmbină Drapelul cu Fleica şi Folkul cu Porcul ! Cum deschide gura scoate nişte vînturi sonore care te fac să răsuceşti urgent butonul radioului !
Numai că de la o vreme, nu mai putem respira. Nu-i ajungeau duminicile, ne-a luat sîmbetele şi joile, a tocmit postul naţional şi să te ţii. Pentru că are o obială între dinţi ! O să ne scoale dimineaţa cu pogribaniile lui ; o să ne bată la c…, sera, că nu l-am învăţat pe dinafară şi, dacă-i dă cineva voie, o să ne urmărească prin toată ţărişoara asta, reputată prin bunul simţ, prin candoarea locuitorilor săi peste care au trecut turcii, muscalii şi alţii, lasîndu-le măcar biserica, limba şi costumul, jocurile şi cîntecele, dar nu i-a tîmpit sistematic cum vrea ăsta !
Opriţi-l pînă mai e vreme, pentru că are rîie sub limbă, ne face creierul scrum şi ne cretinizeazaă urmaşii. Puneţi potera pe el, să-l caute în buzunare cine l-a botezat, să vedem din ce noroi de carne s-a născut şi ce hazna are în loc de inimă ? Şi cînd mai aflaţi că iar se arată la televiziune, stingeţi becul, vîrîţi-vă capul sub plapuma, faceţi-vă că nu-l auziţi, că nu-l ştiţi. Ciuma, holera, lepra veneau şi treceau, ăsta nu se mai termină…
Doamne, apără şi fereşte…
Răspunde
47. anton pann spune:
05/11/2010 la 16:53
aflu cu ocazia asta ca tzara romaneasca e plina de poeti ascunsi, de critici literari si alti specialisti ai literaturii – ca doar romanul s-a nascut poet – altfel nu-mi explic cum toata lumea stie sa aprecieze poezia bardului de bârca, chiar daca altfel n-au citit vreo poezie in viata lor – singurele mele amintiri despre cenacluri sunt niste chiolhanuri monumentale cu sticla de vin pe intunericul tribunei de stadion, iar spre dimineata, inevitabil la alcoolemia respectiva, stromoiogul iesea negresit din prohab si penetra partenera de stadion sau de betie – daca stadioanele sau salile de sport ar fi fost populate (precum spune legenda) de oameni fermecati de poezie si muzica folk, astazi romania ar fi dat demult un premiu nobel la literatura – eu n-am vazut altceva acolo in public decat orgii bahice si sexuale
Răspunde
48. Litruţă spune:
05/11/2010 la 16:59
Da` dar Ceausescu a fost mai iubit decât Băsescu…
Răspunde
49. gopo spune:
05/11/2010 la 17:03
ma mira cati nespalati pe creier se dovedesc mai spalati pe creier decat cei pe care-i acuza ca sunt spalati pe creier.. (dac’ati pierdut sirul, mai incercati o data de fapt e vorba doar de lipsa de respect fata de opinia altora printr-o vehementa care nu demonstreaza decat o intoleranta dementa. va mirati ca suntem unde suntem?
nu vad de ce i-ai cere caracter cat casa unui poet.. acum sute de ani (ca sa nu spun recent) poetii si artistii in general erau, multi, oamenii de casa ai nobilului, chiar unii scriitori celebri au avut un trecut josnic, putin stiut.. e paunescu mai vinovat in ambitia lui decat multi altii care s-au dovedit informatori? nu cred.. intrebarea reala este daca a fost sau nu o valoare a literaturii romane.. la asta din pacate d’l tismaneanu (a carei dizidenta nu-mi persista in memorie, nu stiu de ce..!) n-are absolut nici un control, si nimeni dintre micile caractere asa’zis virtuoase (sunteti, bre?) nu-i pot lua valoarea avuta ca poet, decat sub practica unei inchizitii morale, care-i ceva demn de gulag nu de o societate libera.. din auzite, multi au spus ca i-a ajutat, altii ca i-a nenorocit, istoria il va judeca in timp si il va aseza la adevarata pozitie pe care o merita.
ma intristeaza manuitorii de par, la fel ca si aplaudacii neconditionati. pana la urma sa’l judece moral cei care au avut de suferit din cauza lui, ptr ca stiu ca tineretul a avut o supapa prin el, iar apoi.. damn, ca multi ati fost aplaudaci si lingatori!
Răspunde
50. catic spune:
05/11/2010 la 17:06
Cel putin nu a fost cameleon, ca altii. A recunoscut ca a fost comunist si ca a crezut in acele valori. Dupa Revolutie, multi au uitat ca au fost comunisti, el, nu. Macar a avut bun simt si a incasat-o pentru asta.
De judecat, apoi sa-l judece cei ce l-au judecat si in viata, fiindca dupa ce nu mai e un om e lasitate s-o faci.
Răspunde
51. N-am « Merele de Aur spune:
05/11/2010 la 17:24
[...] ţară musulmană din mai multe motive. La dispariţia lui fizică, acuma, Vladimir Tismăneanu face rezumatul care cam tot ăla e dar e o picătura în ocean. Jurnalul Naţional îi înşirase deja, rapid, pe [...]
Răspunde
52. nus spune:
05/11/2010 la 17:39
Raman tovarasii din ce in ce mai putini, Doamne ajuta!
Răspunde
53. Creator spune:
05/11/2010 la 17:51
Din fericire dupa omul Adrian Paunescu ramane o mare opera literara !
Dupa anonimul autor al acestui articol ramane doar ura si un caracter urat, ajuns la apogeu astazi, cand orice om cu o minima educatie si cultura macar are bunul simt sa taca.Ca un moment de reculegere!
Spor la cenzurat !
Răspunde
o IoanB spune:
05/11/2010 la 18:10
“Un asemenea rechizitoriu publicat chiar in ziua decesului cuiva ar putea fi numit necrestinesc” dupa parerea d-tale.
Dar se pare ca nu ai fost la nici un priveghi crestinesc. Pentru ca ai fi aflat ca prieteni si rudele vorbesc despre faptele si intamplarile reale din viata decedatului (asa cum face dl. Tismaneanu) si nu se straduiesc sa-i ascunda lipsurile sau sa-i inventeze calitati neavute. Priveghiul trebuie sa fie un moment al sinceritatii si nu al minciunii!!
Răspunde
54. joness spune:
05/11/2010 la 17:57
Domnul Tismaneanu are incontestabile calitati de inchizitor. Altfel, la fel ca si Adrian Paunescu, si-a exercitat talentul intotdeauna exclusiv in directia in care era bine pentru burtica, dar mai ales pentru orgoliul sau nemasurat, comparabil cu al poetului decedat astazi, indiferent ca directia era data de Stalin, Ceausescu, americani, Iliescu sau mai nou, Basescu.
Un asemenea rechizitoriu publicat chiar in ziua decesului cuiva ar putea fi numit necrestinesc, dar domnul Tismaneanu nu este crestin asa ca nu ii pot opune valorile morale ale acestei religii.
Insa, din pacate pentru orgoliul sau, poeziile bune dainuiesc in timp (iar Paunescu a scris cateva poezii bune), indignarile pe teme etice orientate in functie de cum bate vantul eticii oficiale la un moment dat, mai putin.
Răspunde
55. Fane spune:
05/11/2010 la 17:57
@Creator In esenta am spus cam acelasi lucru. Dar pe mine m-au “taiat” Perfect de acord cu tine.
Răspunde
56. Sorin Fortiu spune:
05/11/2010 la 18:01
Despre acest mort, nimic bun!
Răspunde
57. Obscenitatea minciunii – Paunescu « Madeinromanika’s Blog spune:
05/11/2010 la 18:03
[...] http://www.contributors.ro/cultura/menestrelul-comunismului-dinastic-sau-cine-a-fost-adrian-paunescu... [...]
Răspunde
58. Inna spune:
05/11/2010 la 18:07
Sunt de acord doar partial cu cele scrise de dvs.d-le Tismaneanu.
Am crezut si atunci si acum ca,”rebeliunea sa morala” a fost sincera.A iubit cu adevarat valorile si nimeni nu-i poate contesta geniul poetic cu toate scaparile si inconsecventele sale.A reprezentat ceva pt”.generatia in adidasi si blugi”,iar nonconformismul sau era evident.L-am urat pentru odele dezgustatoare, si mai ales pentru implicarea sa politica,acum incerc sa le pun intre paranteze si raman doar cu versurile care mi-au inseninat adolescenta de genul”Iubito,ti-am cumparat un munte/Pacat ca n-o sa-ncapa in lumea ta”.
Răspunde
59. Luti spune:
05/11/2010 la 18:09
Astia de la tv1 nu au mai dat Hur Jun ( sau cum s-o numi filmul ala) ca sa-l ‘memoriam’-mizeze pe Paunescu.
M-au suparat peste poate !!!!
Răspunde
60. La rece spune:
05/11/2010 la 18:24
Ca poet – binisor spre bine. Uman – sub medie. Sper ca macar “dincolo” sa plateasca!
Pariez ca marea majoritate dintre cei ce-l cred mai mult de cat a fost n-au citit nimic scris de-a lungul timpului de “bardul de la Barca”, au auzit cel mult de la altii cate ceva si li se pare interesant si elevat sa para ca stiu si ei “CEVA”. Cum ce? CEVA! Nu conteaza ce! Important e ca ei “STIU”. Nu cumva sa-i contraziceti!
Răspunde
61. Pareristul spune:
05/11/2010 la 18:30
Am si eu o curiozitate…
Oare ce diagnostic i-ar pune Prof. Aurel ROMILA lui PAUNESCU?
Poporului roman i-a pus un diagnostic: semi-iresponsabil!
http://www.cotidianul.ro/127231-Prof-dr-Aurel-Romila-_Nu-suntem-nebuni-suntem-semi-iresponsabili_
Unui pupincurist jalnic pana la mila, patetic pana la greata si lipsit de personalitate pana la grotesc…oare ce diagnostic i-ar pune reputatul psihiatru?
Domnule ROMILA, daca o veti face, va rog eu…renuntati la “politically correct”, aratati masura capacitatii dvs!
Astept cu interes…
Răspunde
62. cj spune:
05/11/2010 la 18:32
e singurul text a lu Tismaneanu cu care sunt de acord. trebuia scris acest text pentru adevar.
Răspunde
63. Anonymous spune:
05/11/2010 la 18:34
Excelent articol, nemaipomenit. Sunt complet de acord si sunt stupefiat de laudele care i se aduc acestui om
Răspunde
64. asddasdsg spune:
05/11/2010 la 18:40
Intreaba orice roman ” Cine este Paunescu ? ” Sigur va raspunde ” Un poet mare ” si va da amanunte si va recita daca-i ceri si versurile sale. Poate si multi straini stiu cine a fost Paunescu si sigur multi moldoveni de peste Prut. I
Intreaba orice roman ” Cine este Tismaneanu ? ” . O mica parte va spune ca a auzit de el , altii vor zice “Care Tismaneanu” si cei mai multi vor spune ca nu stiu.
De ce tot atata ura fata de comunism ? De ce atata critica ? De ce chiar dupa 21 de ani reprezinta un pericol comunismul pentru unii ? Ce a adus bun capitalismul in Romania ?
Poate ca s-au pierdut in 21 de ani 5 milioane de locuri de munca dar s-au format 20 000 de bogati si 1000 de superbogati ? E bine asta pentru un popor? Poate ca om mare parte din bopulatia tarii munceste ca necalificati, sau ca slujnice si menajere (in bejenie) prin alte tari, pentru ca in tara lor nu au de lucru? E bine asta pentru un popor?
Aveti impresia ca legile (bune sau rele) sunt mai respectate acum decat in urma cu 21 de ani?
Aveti impresia ca sunt mai cinstiti , corecti sau seriosi conducatorii romanilor decat acum 21 de ani ? (toti de la consilierii din cea mai mica comuna pana la presedintele tarii)
Aveti impresia ca solutia pentru poporul roman a fost acest tip de capitalism, in care bogatiile se strang dintr-o semnatura, in care averile se fac doar din tunuri se tepe date statului , in timp ce oamenii de rand platesc pagubele facute de administratorii tarii in cei 21 de ani de capitalim.
Ceausescu spunea SUVERANITATE, NEAMESTEC IN TREBURILE INTERNE , INDEPENDENTA ENERGETICA, INDEPENDENTA ECONOMICA, ce a mai ramas din toate astea ? Energia, petrolul, gazul , mai sunt ale noastre ?
Romania a ajuns in 21 de ani de la rangul de putere medie si consultata pe plan international la rangul de menajera sau femeie de serviciu a marilor state.
Veti spune multi ca avem LIBERTATEA
Iar eu voi zice libertatea sa ce ?
Libertatea sa vorbesti fara sa fii luat in seama de nimeni. Libertatea sa suferi nedreptatile facute de cei bogati care fura banii tai , ai statului tau, care te acuza pe tine ca traiesti prea mult si ca de ce vrei pensie, care te acuza ca vrei un salariu daca muncesti si ca ai putea sa muncesti pe mai putini bani , care te acuza ca tu esti vina principala a prabusirii statului desi evaziunea este mare si poate fi micsorata , “tunurile” sunt multe dar ar putea fi rarite.
Libertatea de pleca in alte tari , dar in care e din ce in ce mai periculos s spui ca esti roman.
Care este libertatea esentiala castigata? Aceea care sa merite toate celelalte nenumarate sacrificii si dureri trase de milioane de romani.
Nu ma refer la ultimii 4-5 ani ai lui Ceausescu , pentru ca acei ani sunt anii in care comunismul pierdea teren in lupta planetara , iar lipsurile din Romania erau si ca urmare a probusirii comunismului si ca urmare a megalomaniei lui Ceausescu .
Răspunde
o T spune:
05/11/2010 la 20:27
“Intreaba orice roman ” Cine este Tismaneanu ? ” . O mica parte va spune ca a auzit de el , altii vor zice “Care Tismaneanu” si cei mai multi vor spune ca nu stiu.”
intr-adevar, asta e inca o dovada ca suntem o societate de semidocti. ma rog, nu ma refer la toata societatea, ci la acea parte a ei care e alfabetizata si a auzit de Paunescu. in nici macar un caz nu ma refer la partea cealalta, care crede ca soarele se invarte in jurul pamantului…
Răspunde
Gamer spune:
06/11/2010 la 8:06
asa este. ai scris bine… ca un om care te afli. dar mai ales care stie. si care ignora. sau se face ca nu vede. si nici nu aude. chiar pe pipaitelea si tot constati ca 4 (patru) din 5 (cinci) locuitori ai republicii rss tzigania sunt trantori/asistati & beneficiari ai muncii celorlalti. a cere unor astfel de vertebrate sa-nteleaga ceea ce se petrece-n lume e ca si cum as cere calului sa valseze.
Răspunde
asddasdsg spune:
06/11/2010 la 10:50
Om de cultura nu este acela care striga in gura mare ca este simbol cultural , nici unul dintr-o gasca de elitisti (sau etilisti) care se proclama oameni de cultura, barometru de cultura dar care se aud doar unii pe altii si poate nici ei nu se inteleg (vezi expozitia de “cultura” din New York -aceea cu caii roz si cu alte lucruri scabroase) Om de cultura este acela care ridica masele, care face ca macar cativa oameni sa ia o carte sa citeasca , macar cativa oamnei sa cante sau sa asculte un cantec, macar cativa oameni sa se simta mandri ca i-au inteles unele idei.
Răspunde
65. Ioana Munteanu spune:
05/11/2010 la 18:43
Oh, domnule Tismaneanu, se poate? Va luati de Marele Poet, de Artistul Genial, de Sufletul Natiunii? Sinteti incremenit in ura, nu discerneti intre om si poet. Toata natia romana, de la cei mai modesti manelisti, de la cele mai harnice gospodine si cele mai talentate coafeze la ingineri, reporteri, politicieni, cu totii s-au trezit, peste noapte, poeti. Oameni care, in mod obisnuit, nu dau doi bani pe activitatea complet anacronica si cu totul impotriva spiritului vremii de a scrie poezie, ei bine, toti acei oameni care, in mod obisnuit, si-ar sfatui fiii sa se tina departe de literatura ca dracul de tamiie se socotesc azi atinsi de harul artistic si aparatori ai Muzelor. Sint foarte fermi in ierarhizari, isi amintesc brusc de toti autorii adormiti in manuale sub povara dezinteresului general pentru cultura si se grabesc sa il aseze pe Poet in cartea de aur a marilor clasici. Curios fenomen!
Starea de spirit pe care a creat-o Paunescu, acel amestec perfid de exaltare juvenila, transa a unei religiozitati atee, amoralitate cronica, senzatie de a iesi din chingile neputintelor stravechi, nevoie disperata de a impartasi bucurii colective indelung asteptate intr-o istorie mai mult decit frustranta, lipsa de repere morale si politice, nationalism latrator, confuzie gregara etc. – starea de spirit a Cenaclului Flacara e mult mai durabila decit am fi crezut.
Nu deranjati natiunea etern tinara, subit convertita la Poezie! Nu spuneti nimic rau despre Bard! Si ce daca a mai gresit si el, oameni sintem cu totii… Si nimic nu i se poate imputa celui de-al doilea Eminescu al nostru!
Răspunde
o trm spune:
05/11/2010 la 19:33
mi-a placut comentariul dumneavoastra, dar sunteti prea pesimista. in urma cu 10 ani as fi zis si eu ca natiunea de care vorbiti e zdrobitoare. azi inclin sa cred ca desi, probabil, sunt in continuare majoritari, sunt suficient de apatici si de putin implicati socio-politic incat sa poata hotari soarta noastra, a tuturor.
Răspunde
Ioana Munteanu spune:
05/11/2010 la 19:49
Sa va auda Dumnezeu, dar eu una ma cam ingrozesc de ce vad pe micile ecrane si de ce citesc in comentarii…
Răspunde
o unu spune:
05/11/2010 la 19:36
astea-s vorbele tale sau ale lui boc?
de ce nu aveti minimul bun simt sa va abtineti cateva zile si apoi puteti sarbatori. oricum timpul va cerne valorile, ioana, vladimir, adrian,…..
Răspunde
Ioana Munteanu spune:
05/11/2010 la 19:55
Stimate unu,
Trecind peste faza cu Boc (obligatorie, pentru admiratorii Poetului), va voi marturisi ca, daca as fi trait ziua mortii lui Hitler si lui Stalin, nu as fi tinut nicidecum sa imi manifest piosenia la un asemenea eveniment. Nu inseamna nici ca as fi topait de fericire. Moartea unui ticalos este, pentru mine, prilej de intristare si, intr-adevar, de reflectie: mi se pare ingrozitor sa mori aflindu-te atit de jos pe scara fiintei.
Răspunde
unu spune:
05/11/2010 la 20:19
ti-am scrisceva apoi am sters. nu meriti atentia mea.
Răspunde
o si oameni care in mod normal nu dau doi bani pe luptatorii anticomunisti spune:
05/11/2010 la 20:29
si-au gasit apa la moara in a condamna un comunist cu acte in regula. poate asa intra si ei in randul lumii… mda, chestiei asteia ii spune “shortcut” sau, o leaca mai metaforic, “stairway to heaven”
o tara in care cel mai important luptator impotriva regimului ceausist si comunist traieste in exil si este interzis de majoritatea publicatiilor culturale are, iata, “constiinte” care inteleg sa se revolte impotriva unui oportunist mort.
singurul motiv pentru care se tuna si fulgera impotriva lui Adrian Paunescu este ca el a fost un comunist stiut de toata lumea, osanalele sale sunt rascunoscute, imoralitatea sa – de poveste. dar sa nu ne imaginam ca se va incepe de aici o reala curatire morala, prin chestionarea celor ce au stiut sa-si ascunda intrigile si profitul necinstit. totul nu este decat un exercitiu de imagine si de audienta.
Răspunde
66. Marian spune:
05/11/2010 la 19:05
Toti ratatii de peste granita privesc inapoi cu manie. Daca e asa bine peste granita si asa rau in tara de ce se mai obosesc sa citeasca stiri din Romania.
Răspunde
o fLoreign spune:
06/11/2010 la 18:22
Daca ai fi fost sigur pe ceea ce spui ai fi gasit o abordare mai decenta. Modul in care ai formulat mesajul nu te onoreaza.
Răspunde
67. radu spune:
05/11/2010 la 19:10
sa-ti fie rusine d-nule Tismaneanu
Ai fugit din Romania
Paunescu a zis “daca nu as fi fost roman, as fugit in Romania
tu ai fugit din Romania!
Răspunde
68. radu spune:
05/11/2010 la 19:10
Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.
Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.
Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!
Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor…
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.
Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.
Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,
Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.
Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga…
Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.
Răspunde
o yoyo spune:
06/11/2010 la 13:24
Telenovela mediocra
Răspunde
ghita spune:
08/11/2010 la 15:15
scrie tu una mai buna sa te vedem!
Răspunde
69. mihai spune:
05/11/2010 la 19:25
A slujit puterea asa cum o faci si tu. Nu esti tu in masura sa faci morala
Răspunde
o Eu spune:
05/11/2010 la 19:39
Prefer un paunescu asa cum a fost el cu bune si rele dacat inca un nume dintr-o lista pe caqe prea putin o cunosc si stiu ce inseamna a oamnilor care s-au impotrivit regimului si au murit dupa gratii.
E trist, dar din pacate nu ii apreciem pe cei care nu si-au calact pe onoare, pe ce le spunea constiinta si aruncam cu pietre in cei care au facut ce au crezut mai bine, ar fi cazul sa ne hotaram si noi.
Fie-i tarana usoara!
Răspunde
cata dreptate aveti spune:
06/11/2010 la 11:36
daca nu ne place Paunescu pentru ca nu a avut caracter, atunci de ce pe cei cu caracter ii ingropam, iar pe cei ce stiu sa-si ascunda mizeria morala ii ridicam in slavi? probabil ca asta este adaptarea romaneasca a modelului omului de succes.
comunismul este detestat in Romania, dar cei ce i s-au opus au nevoie de aprobarea clubului select al “elitei romanesti” pentru a li se permite intrarea in imaginarul anti-comunist romanesc. si, avand in vedere ca anti-comunistii romani au fost atat de putini, pierderea este inca mai grava. ca sa nu mai vorbim de crima morala pe care o savarsim ignorandu-i pe cei ce ne-au saltat din noroiul in care ne-am scaldat inainte de ’89.
Răspunde
70. Adina spune:
05/11/2010 la 20:36
Domnule Tismaneanu,
Pe plan intelectual va inteleg si va respect argumentele.
Pe plan moral insa nu va inteleg judecatile de valoare care nu pot fi dovedite : nu stiu cum ati putea dovedi, de exemplu ce visa si se visa Paunescu in anii ’60, ori ce discutii, exact, avea cu « potentatii » vremii comuniste.
Pe plan emotional, de asemenea, nu va inteleg decizia de a iesi la rampa cu un astfel de articol acum, in chiar ziua mortii lui Adrian Paunescu.
Cred ca e un timp pentru toate: acum e clipa cand putem regreta un poet sensibil, talentat, cu un destin aparte si care ne-a marcat existenta unora, fie pozitiv, fie negativ. Va veni de asemenea un timp in care sa-i analizam greselile si virtutile obiectiv, fara partinire si vorbe sforaitoare. Va mai fi, poate, un alt timp in care sa-i descoperim sau nu talentul…. Si tot asa, vom avea timp pentru toate, dar, va rog, haideti sa le luam in ordine!
Răspunde
71. un om spune:
05/11/2010 la 20:50
Cind eram mic si prost credeam in toate prostiile lui si ale altora precum Vadim. Slava Domnului ca mi-a mai venit minte la cap si ca m-am lepadat de S… Romanilor.
Felicitari pentru articol. E bun sa ramina pentru posteritate.
Răspunde
72. Bogdan Duca spune:
06/11/2010 la 6:15
Felicitari pentru articol.
Acest articol este un moment de nepopulara luciditate, in contextul in care o isterie colectiva rastoarna valorile.
Răspunde
o "nepopulara luciditate"? spune:
06/11/2010 la 12:06
hai sa fim seriosi… acest articol este insotit de un alai asemenea lui. si se bazeaza pe o strategie de audienta exact ca si cele din trendul opus, ce elogiaza dezgustator.
acest articol nu face decat sa profite de existenta unei paturi intelectuale cu aversiune puternica fata de comunism – fenomen normal in Romania de astazi. careia-i prezinta o atitudine “curajoasa” si “non-conformista”. de unde pana unde, insa? non-conformism ar fi fost sa scuturi vreun personaj bine insurubat in ierarhia culturala de astazi, iar nu in cea de acum 20 de ani – vreunul dintre “rezistentii prin cultura”, a caror rezistenta nu a scurtat nici macar cu o ora comunismul. unde este “nepopularul” in scarmanarea unui personaj despre care oricine stie ca a stiut sa profite si sa se gudure? ce condamna articolul? atitudinea in sine? faptul ca atitudinea respectiva are succes la romani? pai romanii numai asa stiu sa reuseasca in viata si, la urma urmei, aveau de ales intre o astfel de atitudine asumata cu orgoliu si fanfaronada de catre un Paunescu, si aceeasi atitudine ascunsa discret sub pretiozitati intelectuale. difera, asadar, numai modalitatea de prezentare. cam la atat se reduce “anti-comunismul” oficial romanesc – nici o legatura cu cel veritabil, putin cat a fost.
Răspunde
73. Liliana spune:
06/11/2010 la 7:30
Ai , dreptate Tismanene, a fost duplicitar si manipulator inteligent al maselor.
Răspunde
74. Adrian Păunescu – Trecutul care nu trece « La Rotundu spune:
06/11/2010 la 8:40
[...] Vladimir Tismăneanu“Cenaclul era locul unde se rosteau ode isteroide pentru Ceaușescu.” [...]
Răspunde
75. Costi spune:
06/11/2010 la 10:38
Multumesc pentru articol.
Lucid, caustic si realist. Sper sa nu te fi injurat prea multi pentru el.
Pentru cei ce l-au cunoscut pe Paunescu inainte de shimbarea puterii in stat poate prea cuminte scris. Pentru cei ce se autointituleaza “romani adevarati” poate prea incisiv. Sunt sigur ca ai calcat pe cativa pe batatura! Bravo!
Despre morti, numai de bine, despre lichele-> numai adevarul!
Răspunde
76. anamaria spune:
06/11/2010 la 10:49
Departe de gandul de a ma erija in judecatorul lui Adrian Paunescu sau al Profesorului Tismaneanu, am constat un lucru – Tismaneanu a fost apreciat de Monica Lovinescu si Virgil Ierunca iar Paunescu de Ion Iliescu.
Condoleante familiei Paunescu, e groaznic sa pierzi un membru al familiei, familia intr adevar e in suferinta, Romania in schimb n are de ce sa fie. Remember Etica neuitarii.
Răspunde
77. Vali spune:
06/11/2010 la 10:50
Suntem tentaţi să identificăm, în parcursul excentric al lui Adrian Păunescu, o constantă, jaculatorie schizofrenie. Avem pletora lirismului, fabuloasa hărnicie scripturală, cochetăria zeloasă cu diafanul, dar şi tăvăliri umede, plocoane excitate şi bulbucări omagiale în faţa tronului ceauşist. Omul părea sfâşiat între vocaţia de silf şi voluptatea de rinocer. Iubea şi frumosul, şi hidoşenia. Şi eterul, şi duhoarea. Afişând asemenea, contradictorii opţiuni de viaţă, nu aveai cum să nu-l suspectezi de o inexplicabilă dedublare. Nu sunt convins că fisiunea abracadabrantă, că volubilitatea bicefală e nota definitorie a sufletului păunescian. Înclin să cred că o impură lăcomie a prezenţei proprii, râvna de a fi ubicuu, de a perora tonitruant pe stadioane, în amfiteatre, pivniţe, lupanare şi biserici, şi mai ales în anturajul suprem al tiranului, constituie resortul de adâncime al fiinţei sale. Nu un sofisticat joc existenţial, de disident paradoxal, ce sabotează Puterea curtând-o şi face binele păcălind astuţios Răul, a fost agenda acestui controversat personaj. Indeniabil înzestrat pentru oratorie, stih şi butadă, hulpav şi harismatic, Adrian Păunescu nu s-ar fi resemnat niciodată cu o fertilă asceză culturală, departe de pulsaţia hipnotică a notorietăţii imediate. Era prădalnic, rumen, lipicios. O meduză uriaşă, premeditându-şi, infatigabilă, statuia… Îngerul său păzitor merită întreaga noastră compasiune. Şi o reverenţă.
Răspunde
78. Un instalator spune:
06/11/2010 la 10:56
Știm cu toți cine a fost, măcar zilele acestea să îl lăsam să se odihnească.
Răspunde
79. gimini spune:
06/11/2010 la 10:56
1. Statistic vorbind, cat din opera lui Paunescu reprezinta “odele”?
2. Exista studii sociologice riguroase care sa ateste “imbecilizarea”, “toxicitatea” produsa de Cenaclu sau e doar o fraza aruncata in vant?
3. Cum se explica in tot anti-necrologul de mai sus o intamplare precum “Analfabetilor”? Simplu moment de ratacire a unui porc comunist? Dar prietenia fata de Basarabia? Etc.
4. Si Andrei Plesu a scris un text siropos in care se roaga de tov. N. Ceausescu sa-l ierte. Sunt curios daca la moartea lui Plesu veti scrie un anti-necrolog similar.
5. Cand nu ajungi la struguri, acestia par acri.
Răspunde
80. Strangers on the Net » În aceste zile, tinerii îl pot cunoaşte pe Adrian Păunescu. Ghid de informare alternativă spune:
06/11/2010 la 10:58
[...] Menestrelul comunismului dinastic sau cine a fost Adrian Paunescu (Vladimir Tismăneanu) Paunescu, physically huge and a prolific writer, was larger-than-life character who appeared on television several times a week. During the communist era, he wrote flattering poems about Ceausescu. Critics said the poems contributed to the dictator’s personality cult. Still, Paunescu’s sentimental verse struck a chord with many Romanians. Dozens of mourners began gathering at his house in Bucharest as news of his death spread. They lit candles and left flowers and Romanian flags. Paunescu will lie in state later Friday for mourners to pay their respects. [...]
Răspunde
81. Adrian, de jó, hogy itt voltál « spune:
06/11/2010 la 11:12
[...] életének különböző aspektusait, van róluk szakavatott, közelebbről-ismerő-láttató írás elég. Csak annyit szeretnék, hogy ebben a búsromán (jé, de jó, hogy ilyesmi is létezik), [...]
Răspunde
82. anamaria spune:
06/11/2010 la 11:23
Departe de gandul de a ma erija in judecatorul lui Adrian Paunescu sau al Profesorului Tismaneanu, am constat un lucru – Tismaneanu a fost apreciat de Monica Lovinescu si Virgil Ierunca iar Paunescu de Ion Iliescu.
Condoleante familiei Paunescu, e groaznic sa pierzi un membru al familiei, familia intr adevar e in suferinta, Romania in schimb n are de ce sa fie. Remember Etica neuitarii.
Răspunde
83. viviana spune:
06/11/2010 la 12:34
Si altfel despre Adrian Paunescu…
Despre morti, numai de bine, e adevarat. Insa e gretos tot ce se vede la televizor dupa moartea lui Adrian Paunescu.
Eram mult prea mica sa merg la spectacolele Cenaclului Flacara, iar cand, in sfarsit, mama mi-a promis ca ma lasa cu niste copii mari din bloc, liceeni, acesta a fost interzis sau n-a mai venit prin Deva. Si asa am ramas cu regretul ca n-am fost si eu cu la spectacolele alea de pe stadion sau de la Sala Sporturilor despre care ii auzeam pe vecinii mei de bloc vorbind pe banca din fata blocului. Si ca n-am auzit si eu cantecele alea pe care le cantau vecinii mei, cand ieseau cu chitara in fata blocului.
Am insa o amintire personala legata de Paunescu. Atunci cand venea la Deva era cazat mereu la hotelul la care lucra mama mea. Imi amintesc ca toti stateau drepti cand aparea el pe-acolo, de la receptioneri si liftieri, la barmani, cameriste, ospatari si frizerul care il tundea. Erau practic terorizati de toanele lui.
Era cazat in apartamentul de la ultimul etaj, al saselea, al hotelului si angajatii pandeau cand mergea liftul acolo, sa fie pregatiti cand cobora. Numai ca intr-un week end, cand era liniste in hotel si el tocmai urcase – mama ma ascunsese in camera/oficiul din spatele receptiei, ca ma nimerisem in vizita la ea – am iesit si ma jucam cu unul dintre liftieri “de-a calul”. Eram mica si el alerga cu mine in carca prin holul pustiu. Asta l-a distras si n-a mai vazut ca liftul a fost chemat la etajul 6. Din nu stiu ce motiv, Paunescu a coborat in hol. Avea nevoie de ceva. Mama si liftierul au inghetat. Se si vedeau dati afara. Numai ca poetul capricios in general era in toane bune. Stiu ca de-atunci, cand venea Cenaclul la Deva, nu mai mergeam in vizita la mama la serviciu. Iar mama mea povestestea mereu acest episod cand venea vorba despre Paunescu si despre spaima de a-si pierde serviciul din cauza unor toane de-ale lui. Asta e amintirea mea personala legata de el. Altfel, ma voi abtine de la opinii, se vor exprima si s-au exprimat deja multe. Si deja altii au spus multe lucruri pe care le gandeam si eu.
http://menaru.blogspot.com/
Mie, personal, un articol ca cel al lui Tismaneanu ma face sa ma gandesc la ce se va scrie despre el, la timpul sau, si ma intreb daca a reflectat suficient cand a asternul cuvintele pe foaie pentru ca nu ma indoiesc ca spune adevarul, adevarul sau, ca frecventator al acelorasi cercuri de influenta din perioada de aur a marelui carmaci si astazi copii merg cate o data la serviciul parintilor si va observa. Cine stie ce amintiri lasati!
Răspunde
84. Nu o să îmi fie dor… « spune:
06/11/2010 la 14:09
[...] De Adrian Păunescu, isterizatorul naționalist-comunist: [...]
Răspunde
85. Vladimir Tismaneanu spune:
06/11/2010 la 14:49
Buna ziua:
Multumesc ptr comentarii, favorabile sau nu. Oricum, aici se poarta o discutie normala, spre deosebite de alte locuri unde simpla pomenire a complicitatii lui AP cu dictatura comunista duce la blesteme si afurisiri. Precizez ca intr-un text de asemenea dimensiuni nu se pot atinge toate aspectele legate de o biografie intr-adevar complexa, contorsionata, chiar consternanta. Am dezvoltat reflectiile despre rolul politic al lui AP pe blogul meu intr-un text de sine statator, dar legat de cel de mai sus. Discut acolo metamorfozele post-1989 ale poetului, prezenta in conducerea PSM ca aghiotant al lui Ilie Verdet, perseverenta in a nu-si recunoaste masivele erori. Istoria stalinismului romanesc il include pe AP ca reincarnare a ceea ce fusesera A. Toma si Beniuc in anii 50. In articolul sau aparut pe acest portal ieri, Vlad Mixich a punctat exemplar multe din aceste teme. Ar mai fi de explorat natura patriotismului (asa cum a fost el) in cazul AP. Probabil ca el se iluziona ca nu exista alta cale de a-l afirma. decat adoptarea simbolurilor regimului S-a convins pe sine, i-a mistificat si pe altii. Regimul a masluit patriotismul, l-a manipulat in scopuri politice precise. Din pacate, a facut-o cu sprijinul febril al lui AP.
http://www.tismaneanu.wordpress.com
Nu am gustat niciodata lirica luxuriant-baroca a lui AP, mi se pare un neo-romantism verbos, prolix si prea putin meditativ. Metaforele abunda pana la refuz, ideile sunt formulate de prea multe ori tezist. In ultimele doua decenii a fost vorba, in mare masura, de lozinci rimate (abil, dar tot lozinci) Nu sunt critic literar, nu pretind sa judec acesasta chestiune, evident ca admit dreptul altora sa iubeasca versurile lui AP (ori sa-si iubeasca anii de tinerete).
Ma intereseaza cum un talent veritabil (nu neg nicio secunda acest lucru!) s-a pus in serviciul Raului. Parerea mea este lui AP i-a lipsit ceea ce cheama inteligenta morala. Repet, nu este prima oara ca scriu despre acest subiect. Am vorbit adeseori in anii 80 la Radio Europa Libera, am scris un intreg volum care se intituleaza “Irepetabilul trecut” (aluzie stravezie la “Repetabila povara”). Cartea a fost re-editata in 2008 la Ed. Curtea Veche. In plus, cum arat pe blogul meu, Raportul Final al Comisiei de analiza a dictaturii comuniste a vorbit limpede despre Cenaclul Flacara si alte forme de inregimentare si conditionare mentala.
Răspunde
o ultimulmohican spune:
06/11/2010 la 17:36
Putina decenta, profesore Tismaneanu, acest lucru nu ne prisoseste, noua tuturor. Hai sa-i lasam pe morti in Judecata Domnului si noi sa ne ocupam de vii. Sau sa ne lasam noi judecati de ceilalti, ce ziceti ?
Răspunde
anamaria spune:
06/11/2010 la 19:13
Nu inteleg unde i indecenta ? Profesorul Tismaneanu e si politolog si sociolog.
Politologul studiaza structura sistemelor politice, sociale si economice, cu o atentie speciala pentru relatiile dintre elementele individuale ale sistemului. Sociologul se ocupă cu studiul descrierii structurii și fiziologiei societății, al relațiilor interumane în cadrul grupurilor sociale, precum și al instituțiilor din societatea dată.
Mai indecent e ca Adrian Paunescu a devenit esenta natiunii: Luceafar, dizident, “mare om, mare caracter”, dupa cum se spune la televizor. Nimanui nu i pare bine ca a murit, sa fim seriosi, in final nimeni nu scapa de moarte. Dar atata teatru ieftin chiar ca ne prisoseste noua tuturor………
Răspunde
o Vali spune:
06/11/2010 la 18:50
Suntem tentaţi să identificăm, în parcursul excentric al lui Adrian Păunescu, o constantă, jaculatorie schizofrenie. Avem pletora lirismului, fabuloasa hărnicie scripturală, cochetăria zeloasă cu diafanul, dar şi tăvăliri umede, plocoane excitate şi bulbucări omagiale în faţa tronului ceauşist. Omul părea sfâşiat între vocaţia de silf şi voluptatea de rinocer. Iubea şi frumosul, şi hidoşenia. Şi eterul, şi duhoarea. Afişând asemenea contradictorii opţiuni de viaţă, nu aveai cum să nu-l suspectezi de o inexplicabilă dedublare. Nu sunt însă convins că fisiunea abracadabrantă, că volubilitatea bicefală e nota definitorie a sufletului păunescian. Înclin să cred că o impură lăcomie a prezenţei proprii, râvna de a fi ubicuu, de a perora tonitruant pe stadioane, în amfiteatre, pivniţe, lupanare şi biserici, şi mai ales în anturajul suprem al tiranului, constituie resortul de adâncime al fiinţei sale. Nu un sofisticat joc existenţial, de disident paradoxal, ce sabotează Puterea curtând-o şi face binele păcălind astuţios Răul, a fost agenda acestui controversat personaj. Indeniabil înzestrat pentru oratorie, stih şi butadă, hulpav şi harismatic, Adrian Păunescu nu s-ar fi resemnat niciodată cu o fertilă asceză culturală, departe de pulsaţia hipnotică a notorietăţii imediate. Era prădalnic, rumen, lipicios. O meduză uriaşă, premeditându-şi, infatigabilă, statuia… Îngerul său păzitor merită întreaga noastră compasiune. Şi o reverenţă.
Răspunde
andy spune:
06/11/2010 la 20:23
@ Vali
comentatiu d-vstra este SUPERCALIFRAGILISTIC dar mai ales EXPIALIDOCIOUS
Răspunde
mihai spune:
06/11/2010 la 21:10
de ce nu se spune si faptul ca paunescu impreuna cu apropiatii lui cenaclisti continuau spectacolele de pe stadioane in niste orgii de-a dreptul medievale prin camere de hotel si vile de protocol? naiva mea sora a avut noroc sa scape neviolata de la un astfel de eveniment. rusine paunescu, poet al costitei afumate si pulpei de fetiscana!
Răspunde
o sorina wexler spune:
06/11/2010 la 22:42
Intradevar,D-le Tismaneanu, o analiza a precursorilor lui Paunescu ca Beniuc si MAI ALES A.Toma – a carei rude f.f.f.apropiata impartea biroul cu tatal Dvs. la “Casa Scantei” ar fi binevenita.
Nu insa de catre Dvs.
A-l critica pe Paunescu pentru activitatea lui pre si post 1989(nu se stie,deocamdata ce va face unde l-a dus Dumnezeu) de catre Dumneavoastra ar fi echivalentul in a arunca prima piatra intr-un edificiu de sticla.
In situatia de fata – trecrea in etrnitate al unui confrate de oportunism- comentariile Dvs. denota o totala lipsa de clarviziune:
cum va inchiputi ca vor arata comentariile dupa trecerea Dvs. in lumea celor drepti (sau nu)?
TREBUE sa va intrebati,D-le Tismaneanu, oare in care parte a gardului spiritual va aflati Dvs.?
In mod sigur nu in cel in care v-a ales Cel De Sus.
In mid sigur nu in cel in care v-ati initiat in secretele Michiaveliene a le politici
In mod sigur nu va erijati si ca critic literar – ar fi penibil
Atunci dece Dumnevoastra – vs- Paunescu la ora de aut bene aut nihil?
Eu cred ca din cauza dureri provocate de disparitia unui coleg de breasla.
Si binenteles ma refer la breasla oportunistilor .
Răspunde
86. gicu spune:
06/11/2010 la 18:44
Bun articol. Tineti-o tot asa. Ati dovedit talent jurnalistic.
Răspunde
87. A. Sus-Yam spune:
06/11/2010 la 18:54
Totusi, cred ca un necrolog ar trebui sa includa si un pic de pietate. Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca. In fond, a fost un poet de talent, chiar daca pacatele lui au fost mari.
Răspunde
88. D.M.Pot spune:
06/11/2010 la 20:11
Ca principiu, merita respectati cei care au stiuit sa-si pastreze ideologia si principiile politice, chiar si atunci cind nu mai erau deloc “la moda”. Iar oportunistii care-si schimba mereu blana, dar naravul ba, si care peste noapte s-au dat de 3 ori peste cap devenind din aprigi securisto-comunisti niste tot asa de aprigi dar anticomunisto-democrati, sint de tot dispretul peste tot in lume. La noi inca mai cred multi ca in occident esti apreciat daca injuri comunismul.De aceea s-a si creat in Romania “o moda” de a injura comunistii si comunismul in totalitate si de a se omite aspectele pozitive ale respectivei ideologii.
Adevarul, insa, este ca oriunde in lume esti respectat numai daca stii sa-ti pastrezi demnitatea si principiile politice, fiind ele si comuniste si-ti respecti tara si poporul indiferent de regim. Daca ti le schimbi dupa cum bate vintul, esti dispretuit si eventual doar folosit.
Din aceste considerente de principiu si pentru faptul ca a fost un bun patriot=iubitor de tara, indiferent de regim, Adrian Paunescu merita tot respectul! Odihneasca-se in pace!
Răspunde
o T spune:
06/11/2010 la 21:20
ceea ce dovedeste ca dvs cunoasteti din comunism insigne cu el che, berete mao, pumnul strans si ridicat cat mai sus la niscai manifestatie studenteasca si culoarea rosie. comunismul “asa cum a fost” insa nu vi-l puteti nici macar imagina. daca vreti sa-l cunoasteti, va recomand sa mergeti ca voluntar in Cuba pentru o perioada nu mai scurta de un an. in nici un caz o vizita de doar cateva saptamani nu va va ajuta sa intelegeti comunismul. doar o relatie directa, continua si de durata cu oameni care efectiv traiesc in comunism va va putea ajuta sa intelegeti.
Răspunde
in Cuba? spune:
06/11/2010 la 22:11
comunismul il stim de aici, din experienta personala sau a parintilor si bunicilor nostri. si fiecare l-a simtit altfel pentru multi, a fost bine, s-au descurcat, au stiut sa se invarta si i-a durut fix undeva ca nu era libertate de expresie – oricum n-aveau nimic de spus. pentru altii, insa, care pe langa memorie au avut si caracterul mostenire de familie, a insemnat inchisoare, vieti distruse, orori auzite despre semenii lor.
nu este nevoie sa mergem in Cuba ca sa aflam cum stau lucrurile cu comunismul. ne-a atins indeajuns de groaznic, nu cred ca putem gasi ceva mai rau in Cuba. si, de altfel, avem mai la nord povestea Holodomorului. dupa cum nu este nevoie nici sa ne ducem in tari sud-americane atinse de duioasele binefaceri ale capitalismului marca sua, ca sa vedem si fata neagra a acestuia din urma. doar pentru ca un mascarici roman are ce are cu Che Guevara, nu trebuie sa ne adecvam si noi incultura la acest nivel stie toata lumea ca America de Sud a fost un teren de batalie SUA-URSS unde mai ales primii nu au jucat cinstit. pentru URSS, insa, sfera de influenta era mai degraba pe aici decat la capatul celalalt al lumii.
daca vrem sa stim ce era comunismul, sa ne intrebam ce s-a intamplat cu uraniul de la Stei…
sau, pentru o analiza mai in profunzime, ce s-a intamplat cu principiile la romani.
sa vezi in A. Paunescu un patriot mi se pare tras de par. un patriot cu sacii in caruta si cu existenta luxoasa? un patriot care nu a riscat nimic vreodata “din patriotism”?
dar nici sa-l infierezi ca pe raul absolut nu mi se pare normal, in timp ce stii foarte bine ca raul (comunist sau anterior lui) a diseminat printre noi. si, cu sau fara Paunescu, in cultura romana gasesti atata mizerie morala cat pentru trei Cube, ca tot ati adus vorba
Răspunde
89. Mircea spune:
06/11/2010 la 20:37
Foarte bun articolul.
Sa nu uitam totusi ce vremuri au fost:
http://www.youtube.com/watch?v=__MsHRkmdEA&feature=related
Răspunde
o dan spune:
06/11/2010 la 21:42
Mircea, ai dat gresit link-ul. Incearca asta:
http://www.youtube.com/watch?v=roAeSV9Xzvs&feature=related
Răspunde
o Mircea spune:
06/11/2010 la 22:04
Se pare ca Paunescu a inceput cunoscuta lui capitulare, urmata de rusinoasa lui proslavire a clanului Ceausescu in urma amenintarilor de tot felul din partea securitatii ca urmare a acestui spectacol:
http://www.youtube.com/watch?v=roAeSV9Xzvs&feature=related
Cantecul Andei mi se pare cel mai bun prohod pentru Adrian Paunescu.
Bravura si tristetea de pe chipul ei, si bucuria ca a reusit sa-l cante pana la sfarsit spune mai mult decat orice.
Răspunde
Alexandru Roman spune:
06/11/2010 la 23:37
Mircea, ce vrei sa spui?
Acest cantec a fost stindardul generatiei mele fara ca vreo institutie sa incerce sa il restrictioneze…
La Radio Romania l-am ascultat ultima oara in 1987; la serbarile Scanteia Tineretului ale lui Lucian Avramescu
era cantat frecvent…Iar versurile sunt, fara teama de cuvinte mari, revolutionar.
In vacanta de revelion din 1985/1986, la Slanic Moldova l-am ascultat, in fiecare seara, cantat chiar de Anda Calugareanu…
Răspunde
90. Claudius spune:
06/11/2010 la 21:10
Si noi care nu ne cunoastem marile valori literare (mai corect latratoare): A. Paunescu si C.V. Tudor! Amandoi au adus, continua sa aduca si vor mai aduce mult timp mult rau acestui popor usor de dus de nas. Iar la judecata istoriei ar trebui sa atarne de acelasi streang amandoi.
Răspunde
91. mihai spune:
06/11/2010 la 21:11
de ce nu se spune si faptul ca paunescu impreuna cu apropiatii lui cenaclisti continuau spectacolele de pe stadioane in niste orgii de-a dreptul medievale prin camere de hotel si vile de protocol? naiva mea sora a avut noroc sa scape neviolata de la un astfel de eveniment. rusine paunescu! poet al costitei afumate si pulpei de fetiscana!
Răspunde
92. Ana spune:
06/11/2010 la 21:22
“Or să vie pe-a ta urmă în convoi de-nmormântare,
Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare…
Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel,
Nu slăvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el.”
Mihai Eminescu, Scrisoarea I
Răspunde
93. dan spune:
06/11/2010 la 21:40
Domnule (profesor) Tismaneanu, ne puteti spune cum va simtiti acum, dupa ce pres edintele caruia i-ati livrat raportul final CPADCR declara ca s-a regasit in poezia lui Adrian Paunescu (http://www.hotnews.ro/stiri-esential-8009277-basescu-despre-paunescu-avut-opinii-politice-diferite-dar-regasit-poezia-lui.htm?cfat=) sau dupa ce acelasi personaj declara ca daca Nicolae Ceausescu ar fi stat doar zece ani in fruntea statului era “un mare presedinte in istoria romanilor”? http://www.contributors.ro/cultura/menestrelul-comunismului-dinastic-sau-cine-a-fost-adrian-paunescu/
Stiti ce se spune despre cei ce se aduna? Ca se aseamana…
Răspunde
94. Om Bun de la Chicago spune:
07/11/2010 la 6:32
Dumnezeu sa-i ierte sufletul lui Paunescu. L-am cunoscut. Mai mult: viata mi-a intersectat cararile si cu alti mentionati in articol, “nomenclaturisti” dar mai ales si artisti. Am lucrat la Flacara, in studentie. Am fost in Cenaclu de la primele intilniri, tineretea fiindu-mi marcata vreo 4 ani, cu amintiri si nostalgii pina acum, aproape 30 de ani de diaspora. Am renuntat la Cenaclu cind a intrat “UTC”-ul la cirma (parca in jur de ’78). Daca as fi avut pricepere in ale condeiului, la fel as fi scris articolul, ca si Tismaneanu. E bine scris, nimic fals sau exagerat, ba chiar temperat. Intimplarea a facut sa primesc link al acestui blog. Si mai rar apuc sa citesc comentarii, dar de data asta am facut-o. Majoritatea par a fi din partea unor intelectuali de clasa, ce fac distinctie intre talent poetic, om, politica si incercarile tip propagandisto/hei-rup-ist ai anilor de trista amintire…de-al scoate pe Paunescu “mare”. In afara de statura si talie, nimic “mare” nu cred ca se poate spune despre el. Pestrit caracter da. Controversat?: absolut. Talentat?: da, mult peste media mea spre exemplu, dar un versificator talentat, nici pe departe un “comparabil” poetilor mentionati (mult peste d’alde Vadim fara discutie ) ) Daca s-ar fi “dus” la virsta de 35 de ani, mai ca altfel s-ar fi scris despre el, dar asa…. Om politic?: zero barat, cu nimic mai presus/jos de manelismul politic romanesc de azi. Familist? : isi iubea copiii, cel putin pe cei din prima casatorie de care stiu, … cam curvar…dar cine nu-i Carierist?: oh yeah! Oportunist?: absolut, de aici acel “eu cint Conducatorul, demn si de buna voie, nu pentru ca-n ierarhie El este cel mai sus” … tare se mai bucura de vila din Sandu Aldea, de Dacia neagra si numar scurt, si mai ales de bastonul de “militiano-securist” din portiera ce-l vintura precum Baiazid sub nasul bietilor de alti soferi de Dacii banale ce nu aveau “bunavointa” de ai da prioritate si face pirtie cind trecea el … spre magazinul “special” de aprovizionare nemenclaturista de la Arcul de Triumf.
Vreo doi ziaristi din Flacara si citiva folk-isti, prin audienta Cenaclului, ii datoreaza cariera, dar… A avut mai multe porecle: la inceput “grasu”, in redactie, ce-i definea statura, intii lata si apoi inalta, apoi, in Cenaclul anilor ’80, “boss” (asa am auzit, mai ales din partea celor mai putin talentati), dar “Porcu” era ceea ce de fapt ii definea caracterul, si toti asa-i spuneau, e drept, nu in fata.
Multumiri pentru citeva poezii, frumoase, dar usoare, din anii ’60-’70. Multumiri pentru Cenaclul primilor 3-4 ani. In rest, sa nu stricam, prin asociere si bagatelizare, categoria “marilor” poeti romani. Dumnezeu sa-l odihneasca!
p.s. subiectul era Paunescu, nu Tismaneanu cu originea, viata, studiile, meritele, viziunile politice din trecut/prezent/viitor s.a.m.d. , nu-i asa?
Răspunde
95. Ce rămâne după un talent fără caracter « Cealaltă Lume spune:
07/11/2010 la 7:03
[...] l-a susținut frenetic și cu care ajunsese într-o simbioză deplină, ca poet de curte (mai multe aici, în biografia completă desenată de Vladimir [...]
Răspunde
96. anamaria spune:
07/11/2010 la 10:38
CATE CARTI ATI CITIT DE TISMANEANU ?
AM CITIT – Condamnati la fericire, Fantoma lui Gheorghiu Dej, Ordinea mondiala dupa Leninism, Refuzul de a uita, Perfectul Acrobat, Irepetabilul trecut, Reinventarea politicului, Despre 1989 naufragiul utopiei, Revolutiile din 1989 intre trecut si viitor, Stalinism pentru eternitate, Ghilotina de scrum.
Nu mai afirmati ca Vladimir Tismaneanu a facut parte din sistemul comunist, si pentru ca nu sunteti bine informati, tatalui lui, Leon Tismaneanu nu apare nici in Piramida Puterii si nici in Securitatea editia CNSAS ului. Leon Tismaneanu a fost exclus din partid in 1959 pe motivul ca s a lasat influentat de mentalitatile burgheze si sioniste ale sotiei. Vladimir Tismaneanu si a asumat acest trecut iar faptul ca l a citit pe Marx nu inseamna ca a fost comunist. Comunismul in varianta lui Karl Marx n a existat!
Comenta cineva ca putini din Romania au auzit de Tismaneanu, nu contest, dar cand am fost in Cehia, Tismaneanu era asociat cu condamnarea comunismului din Romania, la Viena au auzit de el, la Amsterdam la fel, ciudat, doar in Romania nu e cunoscut.
Articolul lui despre Paunescu este o reactie fireasca dupa tot ce a aparut la televizor, si nu e singura reactie, si alti intelectuali care traiesc in Romania au avut aceeasi reactie, si jurnalisti.
Nu zic acum ca Tismaneanu e perfect, o fi gresit si el, toti gresim, dar conteaza cum ne indreptam greselile. Atata timp cat a condamnat comunismul iar Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc nu doarme, am tot respectul pentru el.
Răspunde
97. zorro justitiarul spune:
07/11/2010 la 10:46
Dragi romani din generatia anilor `60-`70 !
Cred ca majoritatea generatiei la care ma refer, imi dau dreptate, cand afirm urmatoarele :
— daca poetul Paunescu, n`ar fi fost cantaretul de curte al didctatorilor din Scornicesti, iritandu-ne la culme in fiecare duminica, la ” Cantarea Romaniei”, cate 3-4 ore, unde ridica osanale, prea marea si lauda niste analfabeti, care dintr-o conjuctura nefavorabila s-au trezit vremelnic la timona Romaniei, si pe care nu voiau in ruptul capului s-o paraseasca, daca acest poet fff talentat nu ar mai fost implicat si in politica deplorabila, in totalitate de dupa `89, fiind practic un continuator, imbracat in alta manta, al naravurilor societatii comuniste, AR VI AVUT SANSA SA-L CONSIDERAM UN MARE ROMAN, UN MARE CARTURAR, O INTELIGENTA VESNIC SCLIPITOARE !!! Dar asa…
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace !
Răspunde
98. teacheru spune:
07/11/2010 la 12:17
De la caravana rosie la erou national
Unul din lucrurile pe care mi le amintesc din cu plăcere din perioada copilăriei este caravana cinematografică. De câteva ori pe an,o dubă cu un megafon montat pe acoperis se plimba prin sat, anunţându-i pe amatori că la Căminul cultural va rula un film în premieră. Toţi copiii de vârsta mea se entuziasmau şi sala cinematografului se umplea până la refuz. Îmi imaginez Cenaclul Flacăra ca pe o caravană roşie, menită să-i adune pe tinerii rebeli şi pletoşi la ceea ce ei credeau că e o mişcare underground, menită să submineze regimul comunist. În realitate, caravana condusă de Adrian Păunescu era un mod pervers al sistemului comunist de spălare a creierului în care participanţii naivi erau lăsaţi să creadă că sunt rebeli.Fenomenul Cenaclului Flacăra era atent supravegheat de către conducerea de Partid şi de stat iar Adrian Păunescu era animatorul perfect. Căderea dictaturii l-a găsit pe acesta în postura de lacheu şi instrument de propagandă a regimului. În vâltoarea evenimentelor, a sfârşit prin a fi urmărit de mulţimea furioasă şi a încercat să se refugieze la Ambasada SUA, scăpând în final nevătămat.
Perioada postdecembrista l-a prins ca membru marcant şi senator al Partidului Socialist al Muncii, fondat de foşti nomenclaturişti şi condus de Ilie Verdet, fost prim-ministru al lui Ceauşescu.Ulterior,prin absorbţia PSM de către PSD, a devenit membru PSD şi senator ales în legislatura 2004-2008.
Deşi a avut 20 de ani la dispoziţie şi ocazii nelimitate să o facă, Păunescu nu şi-a cerut niciodată scuze pentru trecutul de unealtă a unui regim care a făcut mai multe victime decât fascismul la nivel mondial.
Ieri, Adrian Păunescu a încetat din viaţă.Posturile TV din România s-au întrecut în a-i crea acestuia o aură de personalitate marcantă a ultimilor decenii. Am şi eu o vorba pentru profesioniştii media care au lucrat la materialele respective:Spuneţi-le asta celor care şi-au pierdut tinereţile în puscarille comuniste pentru că au avut îndrăzneala să nu participe la visul de aur al omenirii.
Răspunde
99. Marius B. spune:
07/11/2010 la 12:28
Articol foarte lucid intr-un moment de isterie. Ar trebui ca mai multi oameni lucizi sa reactioneze in astfel de momente cand se fac statui nemeritate. Si alti intelectuali ar trebui sa se exprime. Ar trebui reamintit ADEVARUL. Ploiestiul cu mortii lui, crimele securitatii si regimului, lacomia proverbiala, fetitele sub 18 ani, parcursul posterevolutionar cu mistificarea adevarului si promovarea comunismului.Putina lume stie ca el si Vadim au venit sa se inscrie si la PNT dar au fost alungati de Bani Ghika (fost aristocrat, detinut politica, cca 50 Kg) si alergati din sediul din Roseti pana pe la Universitate. Era un fricos se simtea vinovat dar nu a recunoscut niciodata. A avut si niste reviste porcoase Totusi iubirea si Vremea adevarate troace de porci alaturi de Romania Mare.
Abuzurile alimentare (manca cate 5-10 Kg de carnne de porc la o masa prelungita), bautura, fetitele, chefurile l-au adus aici. Sa-l ierte Dumnezeu daca o putea dar eu am mari mari indoieli ca se va intampla.
Răspunde
100. Dumitrescu Vlad spune:
07/11/2010 la 12:35
Foarte bun articol.
Nu sunt un fan Tismaneanu dar cred ca o sa devin. Acest articol m-a determinat sa intru pe blog. Sunteti un adevarat luptator! Nu mai un om care a trait ambele regimuri, care a cunoscut ambele fete, care a citit cartile poate sa combata serios. Va felicit inca odata si sper sa aveti cat mai mult succes.
Prof. V. Dumitrescu
Răspunde
101. tudor spune:
07/11/2010 la 16:02
Domnule Tismaneanu,
am urmarit astazi funeraliile lui AP, remarcand intai de toate emitentul informatiei in sine: televiziunile lui Vantu si antenele celuilalt personaj, Voiculescu. Nu am cautat sa-mi pun inutila intrebare cati din jurnalistii televiziunilor respective au citit opera lui Paunescu, asa cum e ea, mai mult cantitativa. Insasi Aleea Scriitorilor din Cimitirul Bellu era, potrivit Realitatea TV,cand “aleea poetilor”, cand “aleea actorilor”. Sau: “Ion si Aldea Teodorovici”. Se demonstreaza , daca mai era nevoie, ca, fara comenzi, jurnalistii mogulilor bat campii. Moartea lui Paunescu a picat manusa pentru mogulasi: doar doar o intoarce decesul unui om in favoarea unicului lor demers: jos cu Basescu. Ba la un moment dat, corespondentul Antenei vorbea despre spirite agitate, jandarmi care cine stie cum vor face fata mutimii….In fine, discursul lui Vadim Tudor, tot cu Basescu in catare..Ce vreau sa remarc dincolo de acestea. In timp ce goarnele mogulilor scoteau din palarie zeci , sute, mii de “personalitati” din cultura, politica samd care veneau in valuri sa-l conduca pe AP la locul de veci, in realitate colegii de breasla ai lui Paunescu au lipsit in corpore, sa zic asa. Politicieni: Nastase, Ponta, senatorul Bideu si cam atat. Actori, doar Piersic. Folkisti: Socaciu, Vintila si alt “folkist” Gh Gheorghiu, care mesteca guma…In rest asistenta era copios reprezentata de varsta a treia, nu din generatia cenaclurilor…Cam subtire pentru un “poet national”…
Răspunde
102. miop spune:
07/11/2010 la 17:55
Totalitarismul odata venit la putere inlocuieste invariabil toate talentele de prim rang cu sarlatani a caror lipsa de autenticitate si creativitate constituie cea mai buna garantie a loialitatii lor. Acesta a fost contextul in care Adrian Paunescu a preferat pactul cu puterea si a renuntat la literatura autentica in favoarea propagandei de partid. Personalitatea sa deliranta si grandomana, cinismul sau oportunist, a gasit in cultul personalitatii lui N. Ceausescu mediul potrivit. Faptul de a minti sistematic o lume intreaga nu se putea realiza decat in conditiile unei guvernari totalitare, cand calitatea de fictiune ideologica a realitatii de fiecare zi distorsioneaza pana si cele mai mici detalii. Exact in aceasta distorsiune toxica si isteroida a gasit Adrian Paunescu domeniul sau de excelenta, in care se declara, orgolios, superior intregii structuri de propaganda a PCR. Dominatia totalitara se straduieste sa organizeze infinita pluralitate a fiintelor omenesti ca si cand intreaga umanitate ar fi doar un singur individ golit de tot ceea ce ii conferea unicitate si multiplicat pina la dimensiunea unei mase indistincte si perfect manipulabile. Neobosit in efortul sau de a se face util lui N. Ceausescu in proiectul sau de creare a OMULUI NOU, Adrian Paunescu a devenit el insusi un asemenea exemplar, cu toate tarele de rigoare. Imoral dar sentimental, nomenklaturist dar lacrimos iubitor al celor saraci. impetuos oportunist dar declarat indragostit pe viata de Ceausescu, cabotin de o irepresibila limbutie, Adrian Paunescu a sfirsit prin a fi propria sa caricatura, un impostor al omului care ar fi putut fi daca nu intilnea ideologia.
Alain Besancon are cateva randuri de-a dreptul edificatoare pentru intreg fenomenul totalitar: “In jurul distrugerii fizice – imensul osuar, devastarea pamantului, aspectul cel mai evident al dezastrului, asupra caruia se concentreaza studiile si masuratorile – se intinde un domeniu invizibil, unde ravagiile sunt probabil mai extinse, afecteaza mai multa lume si vor fi mai greu de reparat: distrugerea mintilor si a sufletelor.” De aceea grotescul spectacol media al Funeraliilor cu onoruri militare de la Cimitirul Bellu din Capitala, in apropierea mormantului lui Mihai Eminescu, pe care ar dori sa-l paraziteze daca nu-l poate obtura, evidentiaza mai ales falia existenta intre cele doua Romanii, una a omului nou, resentimentara, revansarda, combativa, si cealalta a supravituitorilor comunismului, ezitanta intre aspiratii febrile de redemptiune europeana si spaime adinci venite din anii in care Adrian Paunescu parea de neoprit.
Răspunde
103. Doua despre Adrian Paunescu « Orlando spune:
07/11/2010 la 20:29
[...] – Menestrelul comunismului dinastic sau cine a fost Adrian Paunescu – Vladimir Tismaneanu [...]
Răspunde
104. Om Bun de la Chicago spune:
08/11/2010 la 14:30
scrisa chipurile pe 4 noiembrie, asta talent versatoricesc ….. happy now? )
Eu recunosc ca am facut greseala
> De a slavi prea mult conducatorul
> Facandu-i ode si-ndemnand chiar sala (sa cante):
> Partidul, Ceausescu si Poporul.
>
> Dar nu uitati ca tot eu sunt cel care
> L-am criticat si-am insuflat dorinta
> De libertate, bunastare si schimbare
> Subtil, necenzurandu-mi constiinta.
>
> Am facut si mult bine-n stanga-n dreapta
> Atat cat s-a putut, fara sa-mi pese
> Periclitandu-mi starea, familia si casa
> Dar toate s-au uitat si-s fapte sterse.
>
> De-aceea spun ca ultima dorinta
> Sa ma iertati de v-am gresit vreodata
> Si-mi fac adanc proces de constiinta
> Caci nu e om pe lume fara pata.
>
> As vrea ca sa raman in mintea voastra
> Doar un poet ce si-a iubit mult tara
> Ce a descoperit si slefuit talente
> Ce-au scormonit prin inimi cu chitara.
>
> Trecutul mi-l asum si nu mi-e teama
> Nici nu mi-a fost, nu-mi este, n-o sa-mi fie
> Nu m-am dezis de clasa proletara
> Si am simtit ca am o datorie,
>
> De a starni in mintea tuturora
> Si mai ales in suflete de tineri
> Ca nu suntem o tara oarecare
> Si-avem destin maret si vom fi liberi.
>
> Cand noi cantam in salile-arhipline
> Si recitam pe voci de milioane
> Visam la Marea noastra Romanie
> Si va-ndemnam: Treceti batalioane!
>
> Un dor as mai fi-avut, dar ce pacat
> Ca n-am putut opri din cale vremea
> Sa vad autostrada prin Carpati
> Din Chisinau-Arad cu via Tebea
>
> Sunt unii care ma lovesc si-acuma
> Cand m-am urcat la ceruri, ce oroare!
> Cuvinte grele-arunca, nesimtire
> Si toti vor ca sa cada in picioare
>
> Eu va privesc de-aici de sus, cu mila
> As vrea sa fiti mai buni dar nu se poate
> Se rasuceste Stefan in morminte
> De-atata ura, pizma, nedreptate.
>
> Imi este jena, sila….chiar ma bucur
> Ca am plecat de-acolo, dar ma doare
> Cand vad valori, talente, caractere
> Ce-si fac familiile peste hotare.
>
> Ce sa va spun, romanii mei de bine
> Ce-aveti sfiala, bun simt si onoare
> Poporul nostru-i cel mai bun din lume! (Sa tineti minte)
> Nu lasati tara calcata in picioare.
>
> Nu plecati capul, tine-ti pieptu-n fata
> Cu fruntea sus, sa n-o coboare nimeni
> Sa va claditi cu totii alta viata
> Mesaj catre romani de pretutindeni!
>
> Sa iei aminte tara mea de suflet
> Ia atitudine si da raul afara
> Unde s-a dus Granarul Europei
> Banala tara-industrial-agrara.
>
> Sa iei aminte tara mea de glorii
> Cu patima iti spun din nefiinta
> Cladeste-ti viitorul pe trei sfinte
> Pe munca, educatie, credinta.
>
> In timp ce va imbarbatez de-aicea
> Din ceruri si din sfere tutelare
> Vad iarasi vorbe grele prin ziare
> Pe forumuri, pe la televizoare.
>
> N-am omorat pe nimeni niciodata
> Nici cand murim nu ni se mai da pace
> La toti gasiti cusururi si reprosuri
> Nu mai lasati pe nimeni sa se-mpace.
>
> Nu-mi sta in caracter dar ma doboara
> Limbaju-ascuns al poeziei mele
> Baga-mi-as p–a sa imi bag de tara
> Cu oameni falsi si plina de lichele.
Răspunde
o ghita spune:
08/11/2010 la 15:31
Cred ca aceasta poezie arata cine suntem noi. Ne certam acum ca chiorii si gasim vinovati. Ce usor e sa ii gasesti si sa ii arati cu degetul! Multumim domnule Tismaneanu ca ne aratati drumul drept si realitatea! Fara dumneavoastra am orbecai in asta viata ca prostii!
În loc să fim o ţară numai fraţi,
Simţim, în noua epocă barbară,
C-am fost, în viaţa noastră, blestemaţi
S-ajungem chiriaşi la noi în ţară.
Din tot ce facem, nu avem nimic,
Ne macină străine interese,
Făina noastră n-are spor nici pic,
Nici pâinea în cuptor nu ne mai iese.
Trăim acelaşi tragic simţământ,
Sub politicieni şi sub contabili,
Că noi, ca neam, avem destinul frânt
Şi suntem de prisos şi nerentabili.
Umili, ne cerem scuze de la toţi,
Că nu ne-au chinuit destul în viaţă,
Şi ne conduc nişte fanarioţi,
Ce pe cei mici trădarea îi învaţă.
Poet nebun, ce vorbe mai îndrugi,
De zici că eşti din neam ce nu se lasă,
Când am ajuns în ţara noastră slugi
Şi suntem cerşetori la noi acasă?
Şi vii, şi morţi, amestecaţi, acum,
Dispuşi să emigreze se arată,
Mormintele se pregătesc de drum,
În România deromânizată.
Sus-puşii nu mai au nimica sfânt,
Ca pe cravate, jurământu-şi schimbă,
Nu mai avem nici fabrici, nici pământ,
Vorbim şi limba noastră-n altă limbă.
Şi-acum se-aude clopotul fatal,
Vin vremuri de urgie şi de grindeni
Şi este seara ultimului bal,
Din zori, vom fi români de pretutindeni.
Probabil, mâine-aici va fi pustiu
Şi toţi în pribegie vom porni-o,
Drum bun, popor pierdut la un pariu,
Adio, mamă patrie, adio!
27 mai 1997, Bucureşti – Urziceni – Tecuci
Răspunde
105. ghita spune:
08/11/2010 la 14:32
Uitatti oameni care construiesc si nu se cearta ca chiorii si nu dau vina unii pe altii! Nu pierd vremea, se dezvolta si fac o treaba foarte buna! Nici rusii nu-i mai pot opri! Felicitari poporului polonez!
http://webtv.realitatea.net/actual/polonia-are-cea-mai-mare-statuie-care-il-infatiseaza-pe-iisus-hristos?autoPlay=true#ve_video_player_a
Răspunde
106. Om Bun de la Chicago spune:
08/11/2010 la 14:59
http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/cum-a-ajuns-adrian-paunescu-erou-205082.html
…un alt articol bun, pe aceeasi tema, si cu asta gata cu contributia la comentarii, restul pe e-posta
p.s. sper ca poezia anterioara a fost luata drept gluma, nu-i asa ?
Răspunde
107. Pareristul spune:
08/11/2010 la 20:03
Mda…Mintile scurte, spalate DEFINITIV cu propaganda proletcultista, pupincurista si nationalist-comunista a grohaitorul de curte Adrian PAUN (devenit, ulterior, PAUNESCU) nu mai vor sa auda de Nichita STANESCU, de Lucian BLAGA, de Octavian GOGA, de LABIS, de Stefan – Augostin DOINAS!
NU, ei s-au impotmolit in troaca grohaitorului ceausist pe care il considera “al doilea poet national dupa EMINESCU”.
Ce jalnic…ce trist….ce deprimant…
Ce anomic, ce debusolant, ce dezarmant…
Răspunde
108. yoyo spune:
06/11/2010 la 13:26
Paunescu a dus crucea? Mai degraba el era crucea pe care noi a trebuit s-o caram.
Răspunde
109. nici una, nici alta :D spune:
06/11/2010 la 13:41
o privire cu adevarat obiectiva ar scoate la iveala faptul si Paunescu, si tabara ce se vrea adversa (si cantata de d-l Tismaneanu – Liiceanu, Plesu…) au doua lucruri in comun: creatii impresionante si demne de respect, si tinuta morala jalnica. in rest, este o strategie reusita prezentarea lor in opozitie
Răspunde
110. Ioana Munteanu spune:
06/11/2010 la 14:58
Ah, ce bine face o gura de umor de buna calitate…
Răspunde
111. tudor spune:
07/11/2010 la 18:13
iaca da…
Răspunde
112. ionut spune:
08/11/2010 la 10:38
din nefericire, nu e o gluma
Andrei Cornea, la TVR: “Adrian Păunescu era un poet mediocru”. Comentaţi!
Andrei Cornea a fost invitat la Ultima ediţie a TVR, emisiune transmisă duminică în direct, exact la ora înmormântării lui Adrian Păunescu. Publicistul de la revista “22″ a fost foarte vehement la adresa memoriei sale.” Fragment din declaraţia sa şocantă
Andrei Cornea a fost invitat la Ultima ediţie a TVR, emisiune transmisă duminică în direct, exact la ora înmormântării lui Adrian Păunescu. Publicistul de la revista “22″ a fost foarte vehement la adresa memoriei sale.”El era un poet mediocru, avea un geniu însă, un geniu histrionic, malefic, de manipulator de mase, el a instituit cultul conducătorului, a insuflat acestui cult o mistică și un delir naționalist care a prins, a devenit o mistică-surogat într-o țară în care totul era surogat. Pentru că erau niște adolescenți cărora el le insufla acest delir și rezultatul era că ei creșteau cu șovinismul, naționalismul și reducționismul mintal al omului nou…”. Cornea a mai spus că poetul a fost un privilegiat și după 1990, evocînd cariera sa politică în PSM și PSD. Mai mult, aici!
Rating: -4 (from 8 votes)
18 Comentarii pentru : Andrei Cornea, la TVR: “Adrian Păunescu era un poet mediocru”. Comentaţi!
1. iulia spune:
noiembrie 8, 2010 la 9:34 am
un om de nimic,care vorbeste de un titan al poeziei
Rating: -1 (from 3 votes)
2. corrado cattani spune:
noiembrie 8, 2010 la 9:40 am
Un gunoi de “ovreias” prea mic sa inteleaga sentimentul unei tari de care e strain. Pleaca in Israel canalie!
Rating: -3 (from 3 votes)
3. Valentin Rusandu spune:
noiembrie 8, 2010 la 9:41 am
“despre morti numai de bine” …om fi noi toti surogate, insa domnule Cornea…pe dumneavoastra va poate inlocui orcand un oricare “poet mediocru” insa invers nu prea cred sa fie posibil….va doresc o anonimitate postuma chiar si in randul familiei dumneavoastra…Dumnezeu sa ne ierte!!!
Rating: +1 (from 1 vote)
4. ATI spune:
noiembrie 8, 2010 la 9:50 am
un nenorocit care ar trebui sa moara lovit cu pietre intr-o piata publica.
Rating: -2 (from 2 votes)
5. kyll spune:
noiembrie 8, 2010 la 9:58 am
Nu am auzit de acest andrei cornea dar e un nesimtit si un nerusinat. Nu-i ajunge nici la calcai lui ADRIAN PAUNESCU. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace
Rating: -2 (from 2 votes)
6. vlad spune:
noiembrie 8, 2010 la 10:10 am
Si uite Cornea ca ai ajuns si tu celebru… Felicitari!!! Dar genul asta de ajungere pe prima pagina se preteaza unor subiecte gasite prin Libertatea, Click… adica nu aveai dreptul tu ca in timpul funeraliilor sa iti bati joc de poetul de suflet al acestui popor. Sa nu te mai vedem decat in tabloide, ca ti-ai pus silicoane in buze si nu mai poti vorbi…
Rating: +1 (from 1 vote)
7. publi spune:
noiembrie 8, 2010 la 10:29 am
A devenit mult prea cunoscut acest Andrei Cornea datorita nesimtirii lui.Din cate am aflat ulterior atacului la adresa poetului Adrian Paunescu,se pare ca domnul Cornea e cineva “la el la scara”.Dar acest lucru nu-i da dreptul sa calce in picioare sufletul catorva milioane de romani. Sper sa fie ultima data cand mai aud de Andrei Cornea si “Dumnezeu sa-l ierte!” pentru ceea ce a facut ieri.
Rating: +1 (from 1 vote)
8. morrena spune:
noiembrie 8, 2010 la 10:39 am
acest pigmeu, care isi are radacinile departe de plaiurile mioritice, nu are nici o calitate in a face aprecieri.Profesor…doctor docent in relatii…internationale …ne lasi?! Cand ,,nimic nu ai a spune,, …stai deoparte. Nimeni nu te cunoaste si nu va voi sa te cunoasca. Rezolva-ti complexele si…atat.
Rating: -1 (from 3 votes)
9. publi spune:
noiembrie 8, 2010 la 10:43 am
A devenit mult prea cunoscut acest Andrei Cornea datorita nesimtirii lui.Dar se pare ca e cineva “la el la scara”.Sper sa fie ultima data cand mai aud de el.Aceasta era o parere pe care ar fi trebuit s-o inghita.Nu-i da nimeni dreptul sa calce in picioare sufletul a milioane de romani care-l respecta pe Adrian Paunescu. Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca-n pace pe marele om si poet Adrian Paunescu. Sa-l ierte Dumnezeu si pe domnul Cornea pentru ceea ce a facut ieri.
Rating: -1 (from 1 vote)
10. e adavarat spune:
noiembrie 8, 2010 la 10:49 am
subscriu la faptul ca maestrul ne-a spalat creierele. A folosit ca detergent poezia si le-a sapunit pana au iesit toate petele de neputinta , ignoranta si acceptare de rau. La sfarsit le-a parfumat cu drag de tara.
Au fost si situatii in care panza de neuroni a unor creiere a ramas la fel de murdara. Dar ce sa-i faci era si el un simplu muritor.
Rating: +2 (from 4 votes)
11. stelian r spune:
noiembrie 8, 2010 la 11:18 am
Inmormantarea lui Paunescu sa transformat intr-un miting al socialistilor.Pacat! Istoria il va aseza la locul ce i se cuvine. Dumnezeu sa-l odihneasca !
Rating: +1 (from 1 vote)
12. Vasile spune:
noiembrie 8, 2010 la 11:48 am
despre Cornea, nimic. Asta e, asta merita.
Dar TVR, televiziunea nationala, RUSINE.
Rating: 0 (from 2 votes)
13. Vasile spune:
noiembrie 8, 2010 la 11:50 am
Despre Cornea, NIMIC. Asta e, atat putem spune despre el.
Dar TVR, televiziunea nationala, nu a facut nimic pentru a relata plecarea unui om cum a fost Paunescu. RUSINE.
Rating: 0 (from 2 votes)
14. chris spune:
noiembrie 8, 2010 la 12:55 pm
Cine este acest ilustru anonim, Cornea, asmutit de invidie? Cat venin, cata ura! La Cenaclul Flacara s-au nascut cantece memorabile, unele dintre cele mai bune din istoria folk-rockului din Romania, melodii ce sunt fredonate si cerute si acum, in 2010.
Rating: 0 (from 2 votes)
15. viorel spune:
noiembrie 8, 2010 la 1:08 pm
RUSINE TVR RUSINE.
NE MAI SI OBLIGI SA PLATIM TAXE PENTRU POSTUL TAU MEDIOCRU PE CARE DE FAPT NU IL URMARESC PREA MULTI.
Rating: 0 (from 2 votes)
16. mitica spune:
noiembrie 8, 2010 la 2:19 pm
Nu am vazut sau citit un elogiu la adresa lui Adrian Paunescu din partea unui intelectual adevarat .Ba sa nu mint parca
Hagi si Vanghelie au spus cite ceva….
oare nu va da de gindit tovarashi…..
Rating: 0 (from 2 votes)
17. casandra spune:
noiembrie 8, 2010 la 11:08 pm
cred ca oricine ar scrie astazi, cu succes, poezie militanta, cu mesaj social, ar avea parte de un tratament asemanator. doar “amicii” stiu bine ca masele pot fi ridicate prin cuvant! de aceea patriotismul a ajuns sa fie considerat ceva desuet, de ‘trista amintire”.
Rating: 0 (from 0 votes)
18. Vali Rus spune:
noiembrie 9, 2010 la 1:28 am
Fac parte din generaţia care nu prea avea parte de spectacole cu Jimi Hendrix sau Michael Jakson. Celor care nu au trăit perioada socialistă precum şi celor care au trăit-o, trebuie să le spunem, că marele merit al omului Adrian Păunescu este acela de a fi inspirat tinerii, şi de a fi lansat o grămadă de tineri (fie în muzică fie în literatură), într-o perioadă în care nu prea aveai “porneală”.
Nu contează că din sutele de poezii scrise în fuga “peniţei” doar câteva au într-adevăr valoare literară canonică, contează că reuşea să strângă la un loc sute de oameni de diferite vârste – într-o perioadă în care, dacă eram mai mulţi de trei la un loc, deveneam “suspecţi” pentru te miri ce miliţian din jur.
Pentru asta însă – este adevărat – nu rămâi în Istoria literaturii române…
Dumnezeu să-l odihnească!
Retardatul Andrei Cornea: “Păunescu şi-a iubit ţara, dar nu a fost patriot. A susţinut un dictator crâncen şi a spălat pe creier o generaţie”
Inamicul public numărul 1, Andrei Cornea, pentru Gândul: “Păunescu şi-a iubit ţara, dar nu a fost patriot. A susţinut un dictator crâncen şi a spălat pe creier o generaţie”
• Filosoful Andrei Cornea a devenit, în ultimele zile, inamicul public numărul 1, după ce i-a adus o serie de critici lui Adrian Păunescu, chiar în ziua înmormântării acestuia. Persoanele publice, politicienii şi fanii "de rând" ai poetului i-au răspuns violent.
"Eu ştiu că se spune despre morţi numai de bine. Dar aşa cum politicienii şi persoanele publice nu au dreptul la intimitate, nu au dreptul nici la intimitatea morţii". Andrei Cornea a explicat, luni, pentru gândul , de ce şi-a permis să nu-l "iubească" pe Adrian Păunescu în ziua când unele posturi de televiziune îl plângeau pe poet şi-i aruncau flori din elicopter: "Două zile şi jumătate m-am sufocat, pe televiziuni erau numai elogii la adresa lui Adrian Păunescu".
În emisiunea difuzată duminică la postul public de televiziune, filozoful Andrei Cornea l-a criticat pe Adrian Păunescu, despre care a spus că a fost "un poet mediocru" şi "un geniu de manipulator de mase" care a "instituit cultul conducătorului".
gandulnews rss
Inamicul public numărul 1, Andrei Cornea, pentru Gândul: “Păunescu şi-a iubit ţara, dar nu a fost patriot. A susţinut un dictator crâncen şi a spălat pe creier o generaţie”
de Raluca ION | astăzi, 17:43
* foto(1)
Inamicul public numărul 1, Andrei Cornea, pentru Gândul: “Păunescu şi-a iubit ţara, dar nu a fost patriot. A susţinut un dictator crâncen şi a spălat pe creier o generaţie”
• Filosoful Andrei Cornea a devenit, în ultimele zile, inamicul public numărul 1, după ce i-a adus o serie de critici lui Adrian Păunescu, chiar în ziua înmormântării acestuia. Persoanele publice, politicienii şi fanii "de rând" ai poetului i-au răspuns violent.
"Eu ştiu că se spune despre morţi numai de bine. Dar aşa cum politicienii şi persoanele publice nu au dreptul la intimitate, nu au dreptul nici la intimitatea morţii". Andrei Cornea a explicat, luni, pentru gândul , de ce şi-a permis să nu-l "iubească" pe Adrian Păunescu în ziua când unele posturi de televiziune îl plângeau pe poet şi-i aruncau flori din elicopter: "Două zile şi jumătate m-am sufocat, pe televiziuni erau numai elogii la adresa lui Adrian Păunescu".
În emisiunea difuzată duminică la postul public de televiziune, filozoful Andrei Cornea l-a criticat pe Adrian Păunescu, despre care a spus că a fost "un poet mediocru" şi "un geniu de manipulator de mase" care a "instituit cultul conducătorului".
publicitate
În scurt timp, Cornea a devenit inamicul public numărul 1, fiind atacat virulent atât de persoanele publice, cât şi de fanii de rând ai poetului. Cel mai dur s-a dovedit preşedintele PSD, Victor Ponta, care a spus că senatorii partidului pe care îl conduce vor cere audierea conducerii TVR.
• Ponta acuză postul public de televiziune că "nu a transmis momentul înmormântării lui Adrian Păunescu", că "a aranjat o emisiune de denigrare a memoriei acestuia" şi că a dat dovadă de o atitudine "profund nedemocratică şi antiromânească". "Dacă la moţiunea de cenzură numai discursurile primului-ministru şi celor de la putere au fost date, probabil că TVR nu consideră important şi nici democratic să transmită poziţia partidelor care nu sunt la putere, a PSD şi a PNL, faptul că ieri (duminică - n.r.) TVR nu numai că nu a transmis momentul înmormântării lui Adrian Păunescu, ci dimpotrivă, a aranjat în mod evident o emisiune de denigrare a memoriei acestuia, este un act de slugărnicie politică şi un act antiromânesc, care din punctul nostru de vedere trebuie să nu treacă fără a fi sancţionat", a declarat, luni, Ponta, citat de Mediafax.
Andrei Cornea: "Am spus aceste lucruri pentru că nu le spunea nimeni"
Pe Ponta l-a supărat faptul că Andrei Cornea l-a criticat duminică pe Adrian Păunescu, filosoful a spunând că acesta era "un poet mediocru".
• "Avea un geniu însă, un geniu histrionic, malefic, de manipulator de mase, el a instituit cultul conducătorului, a insuflat acestui cult o mistică şi un delir naţionalist care a prins, a devenit o mistică-surogat într-o ţară în care totul era surogat", declara Andrei Cornea adăugând că Păunescu era "un om bolnav de putere".
Filozoful a povestit pentru gândul de ce a considerat necesar să spună aceste lucruri despre Adrian Păunescu. "Pentru că nu le spunea nimeni, două zile şi jumătate m-am sufocat, pe televiziuni erau numai elogii la adresa lui Adrian Păunescu. Acest om a fost totuşi citat într-un raport oficial al statului român ca un susţinător al unui dictator crâncen", ne-a precizat Andrei Cornea.
• În interviul pentru gândul, filosoful consideră că a "ajuns un risc să vorbeşti despre Păunescu în România". "Eu ştiu că se spune despre morţi numai de bine. Dar aşa cum politicienii şi persoanele publice nu au dreptul la intimitate, nu au dreptul nici la intimitatea morţii. Peste tot în lume, atunci când moare o persoană publică se creează o dezbatere legată de ce a reprezentat acest om. În România, nu a existat această dezbatere. Cei care l-au elogiat pe Păunescu au ocupat ecranele posturilor tv, iar ceilalţi au fost siliţi să tacă, pentru că despre morţi trebuie să vorbeşti doar de bine". De altfel, continuă el, presa internaţională a prezentat critic viaţa lui Adrian Păunescu, pe care l-a numit, după moarte, "poetul care l-a lăudat pe Ceauşescu" .
• Andrei Cornea susţine că moartea lui Adrian Păunescu a fost folosită de unii în scopuri politice şi consideră că TVR a acoperit corect evenimentul. "Domnul Ponta s-a supărat că TVR şi-a permis să prezinte şi un alt punct de vedere, în momentul în care la toate celelalte televiziuni era prezentat un singur punct de vedere. TVR a prezentat extrase din toate evenimentele legate de moartea lui Adrian Păunescu şi, pentru 25 de minute dintr-o emisiune, mi-a permis să îmi exprim părerea. Ce am făcut nu a fost un act antiromânesc, ci un act proromânesc. Adrian Păunescu nu a fost patriot, şi-a iubit ţara, dar nu a fost patriot. A susţine un dictator crâncen şi a spăla pe creier o generaţie nu e un act de patriotism", a mai spus Andrei Cornea.
SURSA: ZIARUL GANDUL
Interviu cu poetul Adrian Păunescu
articol [ ]
- realizat în luna august 2010 -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Gelu Diaconu [Gelu ]
2010-10-28 | |
Deopotrivă contestat şi iubit, adulat şi dispreţuit, controversat şi merituos, Adrian Păunescu rămâne, fără îndoială, una dintre personalităţile literaturii române contemporane. Departe însă de sfera artistică a vieţii poetului, problemele legate de identitate, de limba neamului din care face parte, de realităţile societăţii româneşti în ansamblu, sunt tot atâtea chestiuni care se cer discutate şi clarificate. Cu ocazia alegerii ca membru de onoare în Academia Republicii Moldova, Adrian Păunescu a acordat un interviu ziarului „ring”, în care a încercat să-şi regăsească tonusul şi puterea cuvântului care l-au făcut cunoscut.
Cum priviţi alegerea dvs. ca membru de onoare în Academia de Ştiinţe a Moldovei în raport cu ce li se întâmplă intelectualilor de dincoace de Prut?
Academia de Ştiinţe este de fapt Academia Moldovei. Titulatura coincide nefericit cu cea de la noi. Spun asta pentru că ce se întâmplă la noi, în general prigonirea intelectualilor, este un fapt negativ al unui regim. Mai mult decât atât, nici nu ştiu dacă în afară de fascism sau bolşevism, în fazele iniţiale, şi-a permis cineva asemenea erori faţă de intelectuali. Pot să se facă erorile astea în numele a orice, dar ele au până la urmă aceeaşi consecinţă, şi anume îndepărtarea intelectualilor de misiunea lor, care este una de iluminare a poporului din care vin.
Trebuie să aibă Academia, de orice tip sau orice titulatură ar avea, o justificare economică?
Nu. Se bagă pe gât nişte informaţii care nu sunt exacte. Cum să aibă Academia asemenea rosturi? De altfel Constantin Bălăceanu Stolnici a spus bine ce a spus, cu bun simţ şi boiereşte.
Spuneţi-mi vă rog câteva cuvinte despre academicianul Gheorghe Duca.
Dar nu-l primesc eu pe dândul în academie, ci dimpotrivă, dânsul mă primeşte pe mine! Este preşedintele Academiei, un om profund respectabil. Ne-am născut în acelaşi loc din Basarabia.
Chiar dacă dvs. aţi plecat de acolo...
N-am avut niciun fel de drept să mă opun. Nu aveam un an când m-a luat mama în braţe, m-a trecut Prutul şi m-a pierdut într-un tren plin cu soldaţi români înfrânţi.
Asta se întâmpla în 1944, bănuiesc...
Nu ştiu, nu aveam noţiunea timpului. Eram etern, de o eternitate naivă. Ne-am preluat amprentele armatei române înfrânte, în trenul ăla, mergând în mâinile lor. Dacă eu sunt cel care se pierduse, înseamnă că sunt şi cel care se născuse în 20 iulie 1943 la Copăceni.
Ce înseamnă pentru dvs. alegerea ca membru în Academia Republicii Moldova?
Pentru mine este cel mai înalt moment de fericire şi demnitate pe care-l trăiesc. Am participat la multe momente de istorie extraordinare. Momentul august 1968, când Nicolae Ceauşescu a răspuns în numele României, cu un curaj şi cu o demnitate pe care istoria le va ţine minte, agresiunii şi ameninţării. Pe urmă, am fost fericit că mi s-au născut cei trei copii. Am fost fericit când am reuşit să salvez odată de boală şi de moarte pe bunica mea. Am fost fericit când am ajuns, din proprie voinţă, pe frontul transnistrean, în 1992, împreună cu Grigore Vieru, cu Doina şi cu Ion (Aldea Teodorovici – n.r.), cu Carmen şi cu Andrei. Era însă un fel de fericire fără finalitate. Ştiam că se termină imediat, mai ales că a doua zi cei care mă primiseră, soldaţii români care nici nu ştiau că sunt români din acele zone, aveau să fie spulberaţi şi să moară. Mai mult decât atât, au murit şi cei din partea cealaltă a frontului, care veniseră să ne asculte când am făcut un cenaclu pe liniile frontului la Coşniţa, Cocieri. Am făcut lucruri incredibile în viaţă. Preşedintele Snegur, care mi-a dat cu mare dificultate aprobarea să mă duc pe front, îmi spunea: „Dragul meu, dar uite, acolo a sărit în aer maşina televiziunii. Te vor omorî!” Acolo nu era vreme de reguli. A fost în general un război al tuturor abdicărilor. A fost cumplit.
Vă veţi întoarce acum şi veţi ţine un discurs despre limba română la pupitrul Academiei Moldovei. Se cunosc fricţiunile, false în fond, care au fost între noi şi Republica Moldova.
Nu sunt între noi şi Republica Moldova. Sunt unii oameni care fac asta, dar şi oameni de la noi care nu au respect, nu au sentimentul identităţii neschimbabile prin limbă. Oameni care dispreţuiesc limba română. Nu este vorba de noi şi de Republica Moldova. Republica Moldova este o formă. Esenţial e că dincolo de Prut trăiesc oameni care se înţeleg oricând cu oameni din Alba Iulia, cu oameni din Timişoara, cu oameni de la Craiova, cu oameni de la Bucureşti, de la Braşov, de la Constanţa, şi că mare noroc am avut de limba noastră. Asta pentru că unii şi-au pierdut limba şi din cauza felului de a fi al acelei limbi, poate mai butucănoasă, poate mai puţin dispusă să intre în combinaţii. La noi se mai aud influenţe slave, maghiare, turceşti, greceşti etc. Limba română s-a salvat şi prin capacitatea ei de a nu fi trufaşă. Trăim într-o Europă cu pereţii subţiri. Asta de altfel şi susţin în teza pe care o voi prezenta la Chişinău. Se aud lucrurile între noi şi nici nu trebuie cultivată ura faţă de alte limbi. Voi face un lucru curajos acolo. Voi spune în treacăt câte un vers aproape în fiecare limbă: şi în ruseşte, în englezeşte, în franţuzeşte, şi în spaniolă.
Noi şi francezii, de exemplu, am avut de-a lungul istoriei multe afinităţi lingvistice.
Afinitatea aceasta nu ajunge pentru o relaţie normală între state, din păcate. Ultimele evenimente, legate de expulzarea romilor, nu trebuie privite cu ochii numai înspre Paris, ci şi către noi. Conducerea noastră nu ştie să se poarte cu lumea. Conducerea noastră este pătimaşă şi, după părerea mea, mai degrabă creează probleme decât le rezolvă, ceea ce este foarte trist. Chiar în chestiunea Moldovei, în care sunt de acord pe fond cu poziţia lui Băsescu, şi anume ajutor pentru Moldova. Nu sunt de acord cu cei care fac socoteala că le dăm nişte bani moldovenilor. Păi ce datorii avem noi faţă de o parte de Românie furată şi mutilată şi zdrobită şi întrăinată?! Enorme datorii! Aşa că preşedintele face foarte bine partea asta, dar nu trebuie să provoace, pentru că nu în luptă cu Rusia vom obţine noi drepturile noastre, ci într-un dialog onest şi curajos. La conducerea rusă au venit şi oameni care aud ce li se spune, chiar dacă nu sunt întotdeauna de acord cu ceea ce li se spune. Nu mai este 1968: una era atunci, când strigătul lui Ceauşescu trebuia să se audă în toate cotloanele lumii şi să oprească armata de invadatori la graniţă, şi alta e azi, când orice fel de necaz la nivel politic se răsfrânge în viaţa economică şi ne îngheaţă relaţiile cu o ţară mare şi cu un popor generos cum este poporul rus. Este un popor care asta ştie el, ceea ce circulă în folclor, şi la nemţi, şi la ruşi, despre noi: românii sunt băieţi buni, dar întorc prea repede armele, nu au caracter. Noi ar trebui să avem grijă de treaba asta.
Credeţi că este mai corect să spunem Basarabia decât Republica Moldova?
Nu am problema asta. Am pronunţat de multe ori Basarabia pentru a o delimita de o formă trecătoare. Republica Moldova este un stat care trebuie respectat, dar gândul meu este la Basarabia şi la Bucovina.
Referitor la faptul că veţi susţine această dizertaţie despre limba română, ce părere aveţi despre cei care afirmă existenţa limbii moldoveneşti?
E dreptul lor să îşi caute o ieşire din situaţia de înstrăinare în care au fost obligaţi să trăiască. N-aş vrea să fim radicali. În general radicalismul în necunoştinţă de cauză duce la rezultate rele.
Poate fi şi o afirmare a personalităţii celor care suţin existenţa limbii moldoveneşti.
Atâta vreme cât a spune moldovean nu înseamnă a nega apartenenţa la ideea de român, nu e nicio problemă. În general de pe malul Dâmboviţei este foarte uşor să faci socoteli radicale pe malul Bâcului. Lucrurile trebuie luate încet şi deştept. Nu se poate intra în forţă, ca la duşmani. Ăştia sunt fraţii noştri, sunt cei care prntr-un hazard istoric, printr-o nenorocire a hărţii, au avut de suferit la fel de mult ca şi ardelenii. Ne purtăm cu ei ca şi când ar fi vinovaţi. Ce, ei au făcut tratatul Ribentropp – Molotov? Eu întotdeauna am fost foarte, foarte apropiat de această cauză. Din casa bunicilor mei, de la învăţătorul Marin C. Păunescu, bunicul meu, am aflat de existenţa Basarabiei. Aveam basarabeni în comună, erau oamenii cei mai harnici şi mai cinstiţi. Unii îi acuzau că sunt şmecheri. Când m-am mărit le-am spus, bine dom’le, dar ce vreţi, să fie proşti? Trebuie să se descurce în lumea asta în care apar atâtea sfidări. Eu m-am născut în Basarabia, mă rog, sunt din părinţi olteni, dar nu am niciun fel de impediment să mi-aduc aminte că inclusiv tatăl unui regizor mare de la noi era căruţaş şi venea din Basarabia şi trăia foarte bine împreună cu ceilalţi români. Sigur că sunt şi prostuţi, am nişte colegi scriitori care mă întrebau când venea Vieru pe la mine: „Au mai venit mă ruşii ăia?” Le răspundeam în consecinţă, deşi nici a fi rus nu este o chestie degradantă. Atâta vreme cât un poet ca Evtuşenko, despre care noi ştim prea puţine, scria în 1968, când ruşii intrau în Cehoslovacia:
Aş vrea, fără de bocete
Peste mormântu-mi să scrie neapărat
Aici zace poetul rus Evtuşenko
În Praga de tancuri ruseşti sfârtecat!
Deci a scris împotriva armatei lui! Aşa că nu trebuie să-i judecăm aşa, că ăia sunt ruşi, turci, evrei sau unguri! Nu! Sunt oameni buni în toate categoriile, dar noi trebuie să vrem să fim cei mai buni!
Dvs. ce simţiţi când treceţi Prutul: simţiţi că mergeţi în altă ţară, sau simţiţi că acel teritoriu este o parte a acestui neam românesc?
Multă vreme am simţit că merg în altă ţară. Uneori când merg prin Chişinău parcă merg printr-o metropolă străină. Dar atunci când mă apropii de oameni îmi dau seama că mă aflu într-un oraş românesc, în care trăiesc şi alte naţii şi pot convieţui împreună. Este acum şi altă privire asupra mea la Chişinău. Eu n-am avut acces în Republica Socialistă Sovietică
Moldovenească la începutul libertăţii noastre bucureştene. Am fost arestat la graniţă, mi s-au confiscat cărţile şi casetele în mai multe rânduri. Am avut o întâlnire cu cenaclul la Teatrul Verde şi am întârziat nouă ore din cauza securităţii sovietice. Strigau la mine că vreau să desfiinţez statalitatea Basarabiei. M-au arestat şi dincolo de Nistru, m-a arestat Smirnov. M-au salvat nişte ziarişti români. Smirnov striga la mine: „Adrian Păunescu, când republica ta va recunoaşte republica Nistreană atunci îţi dăm drumul! Ca pe Ilaşcu te vom ţine!”
Ce mai ştiţi despre Ilie Ilaşcu?
Eu am o relaţie excepţională cu el. Nu l-am mai văzut şi nu l-a mai auzit de vreo câteva luni, dar am o relaţie foarte bună cu el. Cred că este decepţionat, este mâhnit de ce se întâmplă. În general România se poartă foarte neatent cu fiii ei cei mai buni. Că sunt luptători pe front, că sunt luptători în litere, muzicieni, diplomaţi! Uitaţi-vă cum trăieşte Ştefan Andrei! Cel mai mare minstru de externe pe care l-a avut România şi omul care a făcut pentru relaţia României cu lumea mai mult decât oricine, mult mai mult decât a făcut Gyula Horn pentru relaţia Ungariei cu lumea. Trăieşte greu, a fost închis, este bolnav, e sărac.
Sunteţi o personalitate cunoscută şi recunoscută. Dacă ar fi să mergeţi în Republica Moldova incognito, cum aţi vedea lucrurile şi cum credeţi că aţi fi privit?
N-aş putea. Nu pot face un astfel de exerciţiu de imaginaţie, este imposibil. Eu nu pot fi incognito nicăieri. Ăsta este un noroc şi un nenoroc, chiar un blestem. Eram mai tânăr şi mi-a propus un regizor să joc rolul principal într-un film dedicat lui Octavian Goga. După vreo doi ani a venit la mine şi mi-a zis că nu se mai poate. L-am întrebat de ce şi mi-a spus că toată lumea ştie că eu sunt Adrian Păunescu. Aşa că nu pot fi incognito, este imposibil.
Dar măcar v-aţi dori asta?
Nu pentru multă vreme. Poate doar ca să fac o experienţă, dacă mai este timp de experienţe.
Domnule Păunescu, spuneţi-mi vă rog, care mai este starea dvs. de sănătate?
Mai bună decât acum câteva luni, dar nu foarte bine. Lucrurile sunt staţionare într-un punct mai bun, dar nu cred că am evoluat în ultimele zile, în ultimele săptămâni. Chestiunea cu drumul la Chişinău mă istoveşte. Nu este o chestiune simplă. Mă istoveşte, mă consumă formidabil. Îmi număr paşii pe treptele de la Sala Azurie pe care mi-a descris-o admirabilul preşedinte al Academiei Moldovei, Gheorghe Duca, împreună cu care am făcut micul program concret. Eu de patru luni nu prea am ieşit, nu prea sunt obişnuit acum să merg mult, respir mai greu când fac eforturi. Sunt obosite, atinse şi inima şi ficatul şi rinichii. M-a ajutat enorm faptul că n-am putut mânca, şi asta mi-a lăsat sângele să se limpezească, să se subţieze. Forţa de muncă intelectuală este întreagă, dar nu pot scrie de mână mult. Dictez de cele mai multe ori. Aşa apar dictatorii.
Ar fi bine să existe numai dictatori de genul acesta...
Îmi pare groaznic de rău că nu este tata, care a iubit foarte mult Basarabia şi care şi-a pierdut tinereţea pe fronturile de răsărit, că nu e aici să se bucure. Tata a fost de două ori arestat şi condamnat la 15 ani de puşcărie politică. Îmi pare rău că nu este el, că nu este Grigore Vieru, care s-a zbătut mult să-i apropie pe ei de mine, pe intelectualii basarabeni. Îmi pare rău că nu este prietenul meu, marele ziarist evreu care a fost la Flacăra, stâlp de rezistenţă, Dan Bîrlădeanu, şi care ştia să se bucure de ce fac eu. Nu mai am nici rude prea multe şi la un moment dat nici nu ştiu cu cine să împărtăşesc această bucurie care este mare de tot. Până la urmă, chestiunea mai veche, că nicio picătură de energie morală nu se risipeşte în zadar, spusă de Stere, se confirmă. Ce puteam eu să bănuiesc când scriam orbeşte împotriva obscenităţii, împotriva cenzurii, când mi se ardea cartea, Istoria unei secunde, pentru că erau probleme cu Basarabia, Doina, Doina lui Eminescu, şi mai ales în semiîntunericul adolescenţei, când am început să desluşesc problema şi să mă obsedeze. Ce puteam eu bănui că se va întâmpla cu mine la sfârşitul verii 2010? Poate că, după atâta tristeţe ar trebui să spun un mesaj către oamenii care-şi urmează destinul: păstraţi-vă credinţa şi rămâneţi voi înşivă şi faceţi ceea ce vi se pare corect să faceţi, pentru că până la urmă va veni şi răsplata.
Sunteţi totuşi un luptător. Aţi demonstrat-o de nenumărate ori. Forţa pe care o aveţi a polarizat în jurul dvs. mase importante de oameni, care au rezonat cu mesajul pe care l-aţi transmis. Mă refer aici la Cenaclul Flacăra.
Chiar în justificarea primirii în Academie se vorbeşte şi despre Cenaclul Flacăra.
Aţi devenit periculos la un moment dat pentru regimul de atunci prin popularitatea imensă de care vă bucuraţi. Această popularitate o depăşea pe cea a cuplului Ceauşescu. Credeţi că întâmplarea nefericită de la Ploieşti din 1985 a fost cumva regizată?
Da. Am cerut, din cauza prognozei meteo, să se amâne cenaclul şi ulterior să-l mutăm în Sala Polivalentă din Ploieşti. Toate elementele mă îndreptăţesc să cred că a fost o regie odioasă. Trebuia să se întâmple ceva zgomotos şi acuzator care să mă scoată din dragostea oamenilor.
Dar asta nu s-a întâmplat!
S-a întâmplat un timp, pentru că eu am suferit foarte mult. Cei care m-au respectat şi m-au iubit au rămas prea departe de mine atunci. Nu puteam să facem nimic, ca dovadă că nu s-a putut face nimic până în 1990, când am refăcut câte ceva din visul vechi. Am avut recent o întâlnire cu un om care a plecat în America la 28 de ani şi s-a întors după 30 de ani, la 58 de ani. Unul dintre cei mai talentaţi folkişti pe care i-am sprijinit, Dan Chebac. Acum este responsabil pentru Europa al unei mari companii americane de telecomunicaţii în Italia. A venit să-mi spună că fără mine şi fără cenaclu el nu ar fi putut rezista în competiţia americană şi cât a însemnat pentru ei faptul că le-am insuflat încrederea în cultura naţională, încrederea în modernitate, în schimbare. Asta era atmosfera din cenaclu. Sigur că au fost şi compromisuri, care sunt minore şi au fost scoase mereu în relief tot ca să nu se facă dreptate imaginii mele. Dar, pe de altă parte, Academia din Chişinău zice: pentru contribuţia sa la apropierea celor două maluri ale Prutului şi pentru celebrele cenacluri Flacăra.
Şi Academia Română a făcut un gest pentru dvs., deşi nu este echivalent cu cel făcut de Academia Republicii Moldova.
Da, a făcut un gest foarte frumos. Nu este echivalent, dar nici nu pot să fiu pretenţios cu Academia Română. Când va crede ea că merit să fiu membru al Academiei de la Bucureşti, atunci se va întâmpla. Nu pot avea sentimentul că aş fi fost cumva nedreptăţit. Îmi dau seama perfect că oamenii care conduc treburile la Academie sunt ei înşişi condiţionaţi de anumite date obiective şi subiective. Probabil că au fost multă vreme şi destule calomnii împotriva mea, poate unele reproşuri corecte, în orice caz, mi-au spus şi preşedintele Haiduc, şi preşedintele Simion, că s-a discutat în urmă cu două luni la biroul Academiei şi că au reproşat membrii biroului faptul că nu sunt încă membru al Academiei. Există aşadar un curent favorabil în acest sens, dar eu nu pot să fiu nemulţumit. Dumnezeu să-i ajute şi să le dea puterea pe care o merită, pentru că fără încredere şi scoaterea în prim-plan a oamenilor de ştiinţă şi cultură, rătăcim prin aberaţiile analfabete ale liderilor politici.
Ce a însemnat pentru dvs. Eminescu, pentru formarea dvs. ca scriitor şi poet?
Bine, nici nu mai discut despre formare! Fără îndoială că m-am format la umbra lui Eminescu, dar mai mult decât atât, Eminescu este una dintre grinzile de susţinere a neamului. El nu este o simplă cărămidă, nu e o simplă ţiglă sau o simplă fereastră, e grinda de bază, aia care păstrează neamul întreg. Eu dacă mă duc la Chişinău pot avea o mie de nuanţe faţă de, să zicem, Nicolae Dabija. Avem însă un punct comun: Eminescu. În Eminescu ne întâlnim toţi. Asta este o chestiune aproape fără egal. Nici nu ştiu dacă mai au alte popoare acest noroc şi această condamnare divină, să se poată regăsi într-un nume. Atacurile la adresa lui Eminescu, reapărute în condiţii de libertate, constituie dovezile existenţei lui Eminescu. Nu îi lasă în pace! Nu s-a mai văzut polemică aşa încinsă cu un mormânt! Eminescu nu este suficient explicat, nu este suficient desfăcut către noi. La cursul meu de la Spiru Haret, o universitate excepţională pe care de asemenea vor să o dărâme, predau două linii ale lui Eminescu: linia naţională, naţionalistă chiar, doina, şi linia universală. Ele sunt amândouă posibile şi între aceste două coperţi se găseşte Eminescu întreg. Este poetul exemplar, sau cum spunea extraordinar Blaga: „Dacă George Coşbuc este poetul naţional printr-un consimţământ plebiscitar, Eminescu este poetul naţional printr-un legitimism de ordin divin.” Acolo noi nu putem umbla. Cine umblă acolo, moare, în sens moral sau estetic. Eu mă rezum să spun doar atât: Eminescu este cifrul secret al naţiei.
De ce avem acestă tendinţă bolnăvicioasă de a ne nega valorile?
Până la un punct este acumularea de otrăvuri care trebuie cumva consumate. Generaţia noastră, de fapt a lui Nichita şi ulterior a mea şi a lui Ioan Alexandru, nu puteam nega deoarece noi nu aveam atunci acces la cărţile lor, ale lui Blaga, Ion Barbu. Citeam pe furiş, dar noi negam regimul citind acele cărţi. Mi se pare că era o treabă mult mai curajoasă. Când povestea Alexandru cum l-a însoţit pe Blaga la mormânt, în camionul în care mâinile lui degerau pe oblon, pentru noi a fost un eveniment de epocă. Citeam ca să ne întoarcem la marii noştri poeţi. Nu am avut timp să-i şi scuipăm. Abia am apucat să-i onorăm şi să-i salvăm de buldozerele formalismului bolşevic.
Credeţi că lucrurile se vor reaşeza, că vom scăpa de această vulgaritate?
Nu. Este probabil destinul lumii să păstreze cam aceleaşi proporţii ale unei întregi existenţe şi să păstreze chiar şi mirările noastre. Aşa stau lucrurile.
Mulţi au o nuanţă de ironie în glas când pronunţă termenul „scriitor”. Este asta o formă de negare a importanţei intelectualului în societate?
Păi de ce să căutăm tocmai acolo, când chiar autorităţile cele mai înalte îşi demonstrează ura faţă de demnitatea autorilor. De pildă, chestia cu drepturile de autor. Astea sunt pedepsele lui Băsescu pentru autori. Este o lume a absurdului creată de actualii lideri. Nu mai ştiu ce să facă să izgonească poporul din România, şi mai ales intelectualii.
Care este mesajul dvs. pentru cititorii ziarului „ring”?
Aş vrea să spun doar atât, că am o sensibilitate specială pentru cei cu care încerc să stau de vorbă zilnic, cărora le trimit mesajele mele zilnic. Vreau să le reamintesc un gând al meu, care este obsesiv, probabil până la sfârşitul vieţii: „Până la capăt cu poporul meu/ Aşa să mă ajute Dumnezeu!
Sursa: [link] http://www.ziarulring.ro/stiri/19208/legea-drepturilor-de-autor-pedeapsa-lui-basescu [/link]
Comentariile membrilor:
= gelu diaconu-interviu
Nache Mamier Angela
[29.Oct.10 11:03]
un interviu clarvazator care se dovedeste necesar si util poetului diminuat din cauza bolii
l-am cunoscut pe adrian paunescu la debuturile sale în aula facultatii si la cenaclul excelent unde era adulat pentru temperamentul si poezia sa exceptionala ,am asistat de la distanta ,cu uimire la ascensiunea sa mediatica ,poezia curtizana ,cenaclurile matusalemice....
geo dumitrescu mi-a atras atentia într-o zi ca paunescu l-a ajutat enorm la ananghie pe el si multi alti poeti ai acestor vremuri grele
deci poetul folosea sfera lui de influenta pentru a face bine,mai ales pe ascuns ...
poetul este o fiinta omeneasca ,defecte si calitati,acum la ora bilanturilor cred ca paunescu lasa în urma sa o adevarata poezie ,chiar si dupa eliminarea poemelor proletcultiste
--------------------------------------------------------------------------------
= Hulit de unii,
Lacatus Daniel
[29.Oct.10 20:28]
adulat de alţii, Adrian Păunescu lasă limbii române, făcând abstracţie de la poemele "proletare", o operă de anvergură. Pe plan politic a fost un dezastru, nu mi-a plăcut niciodată de el ca politician. Este un personaj destul de controversat, însă căruia nu-i putem nega valoarea. L-am întâlnit în mai multe rânduri în judeţul Hunedoara (fiind un timp senator aici) şi în oraşul Călan. Felicit autorul interviului pentru felul profesionist în care a redactat şi redat dialogul cu poetul. Iar poetului Adrian Păunescu nu pot decât să-i doresc însănătoşire grabnică.
--------------------------------------------------------------------------------
= Vulcan
Gârda Petru Ioan
[30.Oct.10 09:42]
Adrian Păunescu este un vulcan care, mai devreme sau mai târziu, se va stinge. Dar lava revărsată în cultura română, provocând şi inerente(?) stricăciuni, va dăinui.
Fie ca FLACĂRA lui să lumineze cât mai multă vreme.
Felicitări pentru interviu.
--------------------------------------------------------------------------------
= Adaptarea ...
Miclăuş Silvestru
[30.Oct.10 12:18]
omului la mediu... "poetul este o fiinţă omenească, defecte şi calităţi, acum la ora bilanţurilor cred că Păunescu lasă în urma sa o adevărată poezie, chiar şi după eliminarea poemelor proletcultiste"
Nache Mamier Angela
...nici scuză, nici acuză. Îi recunoaştem meritele, de ce nu şi defectele?
"Felicit autorul interviului pentru felul profesionist în care a redactat şi redat dialogul cu poetul. Iar poetului Adrian Păunescu nu pot decât să-i doresc însănătoşire grabnică."
Lacatus Daniel
scuzaţi Copy-Paste-ul...
mult succes tuturor
--------------------------------------------------------------------------------
+ binevenit!
Tudor Cristea
[02.Nov.10 16:01]
Un interviu binevenit (ca postare, pentru că, altfel, el a fost prilejuit de primirea în Academia Moldovei), în aceste împrejurări de cumpănă, pe care e de sperat că poetul le va depăşi.
Întrebările, dar mai ales răspunsurile, echilibrate, ca mai niciodată...Dintre toate, excepţional mi se pare următorul pasaj (generat de întrebarea foarte bine găsită a intervievatorului):
"Sunteţi o personalitate cunoscută şi recunoscută. Dacă ar fi să mergeţi în Republica Moldova incognito, cum aţi vedea lucrurile şi cum credeţi că aţi fi privit?
N-aş putea. Nu pot face un astfel de exerciţiu de imaginaţie, este imposibil. Eu nu pot fi incognito nicăieri. Ăsta este un noroc şi un nenoroc, chiar un blestem. Eram mai tânăr şi mi-a propus un regizor să joc rolul principal într-un film dedicat lui Octavian Goga. După vreo doi ani a venit la mine şi mi-a zis că nu se mai poate. L-am întrebat de ce şi mi-a spus că toată lumea ştie că eu sunt Adrian Păunescu. Aşa că nu pot fi incognito, este imposibil."
Unii ar putea vorbi de egolatrie. Sigur că ea nu lipseşte, dar e vorba aici şi de asumarea fără fasoane a propriei naturi şi, la urma urmei, a propriei condiţii. Puţini ar fi dat răspunsul acesta, preferând să se ascundă sub haina unei false modestii.
Al doilea pasaj remarcabil este cel care se referă la Eminescu.
Sigur, personalitatea poetului e din "lumini şi umbre". Ca şi opera sa. M-am pronunţat în repetate rânduri despre asta (inclusiv în eseul postat pe acest site), dar este limpede că, mai ales în poezie, există măcar o sută (sau două sute) de texte memorabile, care sunt ale unui mare poet. Din nefericire, multe nu dintre cele pe care le consideră autorul lor apte de a-l reprezenta.
Dar asta e o altă poveste.
Ofer o steluţă (ca un premiu ex aequo) atât intervievatorului cât şi intervievatului.
--------------------------------------------------------------------------------
= potrivind timpanului
florian stoian -silişteanu
[02.Nov.10 17:48]
Odată aproape tânăr fiind am mers la o strigare cântată a cenaclului flacăra .Se potrivea timpului dacă nu mă înșel până în 1989 prin sala sporturilor cu s mare și s mare din Pitești. Am rugat pe una dintre iubitele mele singura prezentă să scrie rapid un bilețel în care să deseneze cu metafora mea un portret astfel ca Boss să mă invite pe scenă.Ei aș că s-a întâmplat. Mi-am auzit numele de ceasornicar strigat și eu repede am sărit din tribună cu emoție pe scenă. Am rostit Portret /lui Nichita Tânăr și...încă unul despre care nu mai țin minte cum se numea. A spus atunci domnul poet Adrian Păunescu o încurajare ceva de genul că o să mai audă lumea de mine.Și aude! Am recitit interviul și recunosc cu simpatie că el ar fi putut fi maifriguros mai fierbinte mai deocheat mai așezat mi/aș fi dorit un interviu nebun de tot cu aer cu mațe cu simfonie cu strigare cu emoție dar și aici recunosc că fratele Gelu chiar dacă nu pe dorința mea el a așeyat potrivit. Sigur că da se vor găsi și pițigoi cu gheara\n gât să cânte din nou potrivit răului numai că din fericire sare la gât cel care nu a împărțit dinmălaiul său cu maica ori taica așa cu vărul cu sora adică nu a făsut o înălțime nu a construit ori sădit de nivelul celui la gât sare. Mă întîlnesc uneori cu Poetul și mă bucur că /mi-a reținut numele. Uneori îl mai sun și Poetul respiră lumină!Lumea se împarte la doi și eu sunt fericit! Salutăm frate Gelu și sănătate lui domnului Adrian Păunescu. În nunta de semne i/am dedicat un poem. Cu ani în urmă Adam Puslojic l/a sunat pe mobil pe domnul Adrian și i/a spus ...uite mă frate florian al nostru de silișteanu ți/a dedicat un poem ca unui frate mai mare. Și Adam a citit! Și din nou am fost fericit. Iertați/mă pentru că am doar amintiri frumoase!
--------------------------------------------------------------------------------
= odios!
Tudor Cristea
[04.Nov.10 20:06]
Trei pitecantropi care fac o emisiune stupidă la postul de televiziune sport.ro
îşi băteau astăzi după-amiază joc de Adrian Păunescu, tot citind nişte versuri în care poetul se pare că-l elogia pe Ceauşescu, scoase de pe internet.
Oare de ce nu se ocupă ei de fotbalul românesc, mult mai jalnic decât orice poezie encomiastică, adevărată ruşine naţională? A se vedea meciul de aseară din Liga Campionilor. Şi cel de astă-seară din Liga Europei! Astăzi orice nătăfleţ şi orice paraşută pot avea opinii în domenii de care habar n-au, iar organele îndrituite (în cazul de faţă CNA-ul, foarte vigilent cu alte ocazii) nu intervin.
Spun ce spun pentru că eu sunt unul dintre cei care i-am reproşat lui Adrian Păunescu multe. Dar cred că am făcut-o în cunoştinţă de cauză şi fără a minimaliza contribuţia lui poetică reală.
Dar să te hlizeşi şi să hăhăi ca un tâmpit (cum o făceau cercopitecii de care vorbesc), în momente în care inima cuiva se tot opreşte, iar medicii fac eforturi s-o repornească, e de-a dreptul odios!
Nu ne mai sfiim nici în faţa morţii?
Nu mai avem niciun Dumnezeu?
--------------------------------------------------------------------------------
= .....
Anni- Lorei Mainka
[05.Nov.10 00:59]
trist dar adevarat
Dumnezeu nu apare la meciurile de fotbal si nici cind ne rugam
uneori nu apare
noi asteptam
poemele lui Paunescu vor ramine - acolo - la poezie noastra
--------------------------------------------------------------------------------
+ sa-i fie tarina usoara
emilian valeriu pal
[05.Nov.10 09:05]
Dincolo de toate, ramine un simplu om care azi dimineata s-a dus.
Probabil, dupa emotiile momentului, se vor descoperi fii din flori invitati la happy hour si fiice din flori invitate la Acces direct care vor jura cu mina pe inima, care vor fi supusi testului cu poligraful sa dovedeasca faptul ca avea in cont milioane. Oprea lui o judeca altii. Doar regret ca pleca prea multi.
--------------------------------------------------------------------------------
= Plânge noiembrie...
Miclăuş Silvestru
[05.Nov.10 09:42]
cu ploi/ pentru cei plecaţi dintre noi. Moartea nu e o "doamnă"; alege dintre fraţii noştri după cum vrea dar, până la urmă, ne va secera pe toţi. Odihnă veşnică sufletelor celor răposaţi...
--------------------------------------------------------------------------------
+ adrian paunescu-linistea cea mare
Nache Mamier Angela
[05.Nov.10 09:59]
voi pastra în imagine studentul de la facultatea de litere care "tuna si fulgera de talent" în aula cenaclului condus cu o energie formidabila
nu e momentul sa vorbim de persoana controversata
eu citesc si voi reciti OPERA sa si ca de obicei îl voi purta cu stima în sufletul meu
poetii nu mor ,se duc sa numere stelele pe care au notat cu litere de sânge patimile lor de-a lungul une vieti de extraterestri visatori
poetul a gasit pacea launtrica ,linistea cosmica
drum bun adrian ...
adaug steluta binemeritata de acest interviu
--------------------------------------------------------------------------------
= adrian paunescu
Anca Anghel Novac
[05.Nov.10 21:08]
Un om efervescent, fara de astampar.
Un om care a lasat urme si bune si rele.
Un poet care a scris debordant.
Acum la final, raman acele poeme monument pe care unii inca mai indraznesc sa le huleasca. Dar nu pentru mult timp.
M-a impresionat vestea mortii lui. La fel ca si Ceausescu, dadea impresia ca e vesnic.
Dumnezeu sa-l odihneasca.
--------------------------------------------------------------------------------
= Scarba de a fi liber
florian stoian -silişteanu
[06.Nov.10 04:05]
unii de pe aici spun ca Adrain Paunescu a murit ca un om simplu. Vad pe altul ca spune ca poetul ar fi fost vesnic la fel ca si Ceausescu. Asta e lumea! In vecii vecilor unii nu vor putea sa iasa din anonimat. Ca o ultima incercare fac ce fac si se usureaza pe mormantul celui caruia nici macar nu i s.a stins bine suflarea. Ma uitam azi in Milano intr un autobus , 92, cum o haita de haimanale romani fireste povesteau cum si ce fac unul altuia prin magazine si atatea altele. Adrian Paunescu a fost nunumai un mare foarte mare poet ci si un om politic de mare calibru, a avut atatea calitati omul acesta si a facut atat de mult pentru tzara asta incat atunci cand vezi ce scot unii din ei ai impresia ca libertatea nu este altceva decat o scarba. Din fericire numarul gastelor si al borcanelor cu urina pe care scrie seria unui buletin sunt putini putine. Cunosc, si din fericire si pe acest site, cateva haimanale care se ascund in spatelor unor clone.Si asta cu acordul tacit al unora.Bref!Stiu pe la cateva reviste cativa insi care nu au trecut si nici nu vor trece vreodata pragul consacrarii pe nici un taram. Vor pieri anonimi asa cum sau nascut dealtfel. Pe de alta parte simplitatea dorinta de a trai in calda si primitoarea solitudine a bunului simt este o calitate de exceptie. Nimeni nu se poate rusina ca traieste poate mai modest asa in anonimat. Problema este cand ieside acolo si ti ascuti coltii si marai ca o javra la un om care spre deosebire de tine a inaltzat. Foarte curand o sa punem pe tapet cateva fapte cateva poze cu asazisi oameni!Dumnezeu sa l odihneasca pe Adrian Paunescu si sa i ierte pe ...mi-e si sila sa le pronunt numele
--------------------------------------------------------------------------------
+ Nenorocul românesc
Camelian Propinatiu
[06.Nov.10 14:14]
Cenaclul Flacăra ar fi putut fascina şi aduce pe stadion zeci de mii de tineri chiar după 1989, lămurindu-ne că substratul aderenţei de masă nu era utecist sau ceauşist, ci patriotic. Cu o singură condiţie: clasa politică şi intelectuală să fi valorificat printr-o politică de recuperare paşnică a Basarabiei EXCELENTA educaţie patriotică primită parcă anticipând destrămarea URSS, de la o profesorime încă nebatjocorită, de acel irepetabil tineret care au făcut şi Revoluţia, şi Manifestaţia din Piaţa Universităţii.
Misterele Revoluţiei Române sunt nimic faţă de enigma refuzului elitelor româneşti financiare, politice şi intelectuale, de a urma exemplul aliatului german în reunificarea patriei, refuz care poate fi uşor interpretat de europeni ca dezinteres şi pentru Transilvania!
Dispariţia în plină putere creatoare a poeţilor Grigore Vieru şi Adrian Păunescu, fără a apuca vremuri unioniste, în care şi-ar fi putut etala adevărata măsură a talentului de a însufleţi masele, pare a ţine de însuşi Nenorocul românesc.
Mulţumesc pentru citare ! Nu-mi este ruşine de ceea ce am scris; pot veni chiar cu argumente mai multe în sprijinul ideii mele. Nu am timp să o fac acum. Sunt sigur că cititorii de bun simţ vor înţelege întocmai ce am avut de spus, asta şi în virtutea dreptului de a avea opinii diferite de ale celorlalţi, pe care ni l-am obţinut în dec. 1989, şi pentru care eu unul am avut de suferit.
RăspundețiȘtergereMetoda de a-i cita pe toţi cei implicaţi într-o acţiune mi se pare onestă; în acest mod nu este defavorizat nimeni. Cititorii au dreptul să judece singuri, chiar dacă domnia ta îi pui pe o cale anume din capul locului, adjectivând, punând epitete...
Cred că metoda asta o voi adopta şi eu în cartea-document la care lucrez. Fotocopia tuturor documentelor, exact cum le-am primit şi cum am făcut şi până acum, în revista Argeş, cu acele documente despre care am scris. De ce unii să se supere sau să se bucure şi alţii să nu facă la fel? E ca şi cum la spovedanie i-aş mărturisi Duhovnicului doar ce îmi este mie convenabil. Mulţam de idee...