Cu praştia-n vrãbii - de Silişteanu -(Știri pe scurt, de folos, viațã lungã şi PAMFLET )
Nuntaşul
 Nici măcar nu ştiu de ce mai scriu la ziar. Se îngustează cărarea democraţiei în aşa fel încît iar se arată celălalt început. Crizantema destinului scoate pe verandă oamenii aşa cum sînt ori, de ce nu, aşa cum şi-ar dori. S-au aşternut peste răcoarea acestei veri tot felul de petreceri. Care mai de care! Neinvitat am fost la toate şi, iată, tot neinvitat laud la ele cum pe vremuri ţăranul român recolta. Rociu! Cîteva sute bune de suflete care stau cu gura căscată la promenada bunului simţ, încurajată de Aurică Bălăşoiu, primarul.
Copii merituoşi, care primesc flori şi diplome, oameni mai înalţi sau mai pitici, dar cu dare de mînă, care pun pe treapta cotidianului spiritul gospodăresc. Nimeni nu scapă din menghina asta frumoasă, care strînge, atent, în dinţii ei de lapte, sărbătoarea. Apoi, în timp ce cîntă Enceanu şi alţi artişti, una lume se împarte care spre unde, punînd pe limbă mici şi bericică, ori ăştia ca noi, cei mai mulţi veniţi de la oraş, peste drum, sub corturile la care mese pline cu de toate, ţuiculiţă veche, carne de porc şi de berbec, bine gătite, scăldate în fel şi fel de mirodenii, vinişor şi cozonac bine rumenit. Domnii Mînzînă, Tămagă, atît de nebunul Mitică, primar de Miceşti, Florin cel nou primar de Teiu şi alţi oameni cuminţi, de parcă ar locui cu toţii în cea mai frumoasă ţară, de nicăieri, uneori. Mămici şi prunci sclipitori, tineri şi mai puţini tineri, o horă a omeniei, în care se votează o singură dată. Iată un destin al zilei în care parcă Dumnezeu a făcut popas la Rociu. Felicitări şi sănătate, oameni buni! Iar eu las în vîrtej praful ridicat de cîntatul cocoşilor, îl iau pe Huzu al nostru şi dărîm gardul dintre zi şi noapte, cocoţînd mai apoi spre culmile unde stau în aşteptare de miracol miresele lumii. Urc muntele spre barajul cel mare şi, strigînd din inimă Casă şi Piatră, sorb din paharul cu Borsec, coborînd iar în muţenia lumii. |
