Huidumele au atacat acum două zile în Timişoara. Un român dă peste o româncă pe linia de trecere. Taxistul se dă jos să vadă dacă fata e ok. Vine huiduma cu ceafa, cît ochelarii lui Ponta, şi-i arde o palmă. Alt român e luat în bot de tren.
Îi vin neamurile şi în loc să-l ajute să-i oprească hemoragia la prostie, ăia se apucă să-l filmeze ca să pună pe youtube. Sportivii de la Dinamo trag la muncă şi la aur, iar după ce fac ei asta aşteaptă bănuţii. Nimeni nimic. Pontică le promite şi cum le-a promis, aşa a rămas. Nu am nimic personal cu nenea Pointa. Acum în urmă cu 2 sau 3 ani a venit Pontici prin Piteşti. Acolo la Brâncoveanu. Lume multă.
Îl întreb ceva pe dom’ Ponta şi pentru prima dată în viaţă aud un politician spunînd nu ştiu, lăsaţi-mă să mă interesez. Am urlat ca în gură de şarpe că vreau să mă înscriu în PSD. Cît pe-aci. Nu m-am înscris. Mă înscriu la Băsescu şi cîţiva oameni care vor să contureze o Românie modernă. L-am sunat pe Mircea Andrei şi i-am spus. Mi-a răspuns că sînt nebun, că tocmai acum, cînd partidul e în opoziţie. Da, domnule tocmai acum, că aşa se trece la putere construind alături, nu venind cînd sînt sacii în căruţă. Trec de la una la alta şi aterizez la Giulio Armanaschi fratele meu vienez, la care merg uneori, invitat sau nu, la masă la un pahar de vin bun şi pe deasupra Italian. Îmi povestea frumos despre Vasile Alexandri a cărui mamă provine dintr-o frumoasă familie italiană, el fiind, după cum ştiţi, cel care deschide drumul diplomaţiei române, mergînd în Italia la Tavur, primul ministru de atunci urmînd să se întîlnească imediat cu Napoleon al treilea al Franţei, ajungînd mai apoi în Marea Britanie la regele Richard. Acesta este, ne spune domnul Armanaschi, primul diplomat adevărat şi iată că anul acesta se împlinesc 150 de ani. Printre întîmplările de viaţă de ieri punem în ramă şi pe omul John Brănescu înjurat de unii, apreciat de alţii, ca şi cînd mister John ăsta e un fel de ministru de externe. John Brănescu poate fi un foarte bun ministru de externe fiindcă, dacă nu vă supăraţi, şi el a fost un fel de Vasile Alexandri prin 1990 cînd eram în greva foamei, prima de acest fel de pe la noi, a venit atunci Europa Liberă, BBC, Petre Mihai Băcanu (căutaţi prin presa vremii) grevă pusă la drum fiindcă unii îşi doreau încă multă cenzură şi minciună. Atunci m-am întîlnit cu Gabrie Grigore, azi Jurnal de Argeş, un tip de frate la care ţin frate, care între timp şi-a mai schimbat un pic opţiunile, dovadă că nu mai vorbeşte cu mine, fiindcă spune el că aş fi scris rău de el. Nici pomeneală bătrîne Grig! Ei, şi ca să nu pierd ideile, că vorbeam despre John Brănescu, el a venit în seara aceea după ce peste o sută de petrochimişti trecuseră prin faţa cortului meu şi citiseră ce anume cer şi, după ce John Brănescu a văzut pe tabela aia că nu cer nimic pentru mine, ci pentru alţii, a venit frumuşel cu o navetă de apă minerală şi una de nu mai ştiu ce răcoritoare. A fost primul om de afaceri care a înţeles ...drumul!
De asta, sar uneori şi pun căcat pe botul lui Năstase de la Căteasca primarul şi al altor pisoi, unii mari oameni de presă fiindcă spre deosebire de ei cum necum am pus la drum pentru oameni din adevăr şi dreptate. Mă scuzaţi. Închei frumos jurnalul de azi cu o fotografie în care sunt doi tineri care au făcut cununia civilă. Poza e făcută de Huţanu nostru care ne-a scris în mail numele copiilor. Mirele se numeşte Cristi iar mireasa Aniţa. El cîntă la clape, (la Angi) cu conservator, talentat ca şi tatăl lui, un mare saxofonist, membru în formaţia Doina Argeşului. Mireasa e violonistă şi, credem noi, un bun pedagog. Bravo copii! Casă de Piatră! Mi-e dor de România de altădată, dar şi de cea de azi. Zilele trecute am locuit în România lui Gabriel de la Românii au talent, un pic ieri pînă să ajung la Armanaschi, am locuit în România Andrei cu vocea ei de aur. Îmi tot doresc să facem cumva împreună lucruri înalte ca atunci cînd ne uităm în oglindă, prin lucrurile bune făcute să îl putem vedea pe Domnul! Bucurie vă dorim! Şi că veni vorba de jurnal stelar, iată două fotografii de demult din experienţa Pakistan, despre care unii amici au comentat că nu a existat, o poză cu adevăraţii prieteni John şi Armanaschi iar cealaltă, în avion alături de un tînăr medic pe atunci la Extensiv Craiova care mergea în Emirate la Anghel Iordănescu, nu ştiu ce echipă antrena şi nici nu mai ştiu cum îl chema pe tînărul medic. Reţin însă că şi el zbura atunci, ca şi mine, pentru prima dată în viaţă.
 Cu ani în urmă, alături de mediculechipei de fotbal Extensiv Craiova.Poză făcută în avionul care avea să facă escala la Larnakaiar apoi în Dubaiși de acolo spre Karaci în Pakistan in fotografie medicul echipei extensiv craiova la vremea aceea si florian silisteanu |
