Cu praştia-n vrãbii - de Silişteanu -(Știri pe scurt, de folos, viațã lungã şi PAMFLET )
Colecţia: Portretul din cana cu păsări- Andrei şi Adrian Tase - Dacă e să strecurăm prin gaura cheii văzduhul, imediat grăbim să vedem stelele. Cele care locuiesc încă în această absenţă. De nu putem vedea luminile căutăm să aflăm dacă nu stele, măcar păsări. Că prin ele zic eu, că a lăsat Domnul speranţa pentru oameni. De aceea neapărat este să rînduim în inimă ZBORUL. Aşa am privit, temător, pe ascuns din timpul zilei de ieri, când prin patria mea a trecut fulgerător şi iute cum ar fi spus marele Adam Puslojic, a trecut fraţilor, numele unor oameni fără doar şi poate, conturînd primul Portret din Cana cu Păsări, din această colecţie de viaţă pe care aştept să o încurajaţi. Adrian Tase este un fel de Românie de demult, o casă din care plecai spre lume fără să încui uşile. Lăsai deschis, fiindcă în pridvorul casei nu intra decît inima omeniei. Cardiologul Adrian Tase este, repet, o Românie pe care nu credeam să o mai văd, una care parcă nici nu există, fiindcă nu vă supăraţi omul acesta nu are nimic de a face cu România de azi, ţara în care oamenii aruncă cu pietre în Orient Expres, în care unii oameni plătesc alţi oameni ca să iasă în Piaţa Milea să strige jos... Bref! Mă tot încumet să nu deschid ochii şi să nu realizez că visez. Şi nu se întîmplă asta, fiindcă nu mă lasă Adrain Tase cu sfaturile pentru inima mea şi a dumneavoastră, şi nu mă lasă filmul pus la cale de amicii de la Bitpress care au făcut scenariul, care, cum cu idei originale sau nu, care cu banii lor sau nu au pus pe taraba cotidianului un film bun de pus în vitrina casei un film bun de învăţat pe de rost ca pe Tatăl Nostru. Am şi spus cu ocazia lansării celor de la Bitpress că o să-mi fac un magnet cu sigla lor ca să îl pot pune pe frigiderul lumii tocmai pentru a sorbi din apa rece a profesioniştilor. În timp ce ascult ce spune domnul Constantin Stroe ori domnul Constantin Neguţ ori alţi domni şi doamne inima mea pe care sincer vă spun o iau mereu cu mine în călătoriile toate, imediat şi bate mai tare de parcă pe streaşina planetei stă cocoţat fîlfîind steagul Americii. Este atît de natural totul, adică momentul în care pe ecran se derulează filmul, excelent realizat (na, că o mai spun o dată) la care moment participă cîntînd la chitară sau pian Andrei Tase, elev la Dinu Lipati, un fel de John Lenon, un copil cu o voce şi o emoţie de viaţă deloc de pe la noi, încît, nu vă supăraţi, chiar ai impresia că tot ce se întîmplă pare decupat dintr-un film... american. Tată şi fiu, un pian şi o chitară, inima dumneavoastră şi inima dumnealor, un fel de monedă pe care numai Dumnezeu o pune în circulaţie! |
