am dus la amanet livezile
din toate numai un gutui a scuturat din frunză
cădea lumina şi tăia felii-felii din viaţa mea de dor de dumneata - ningea
Se strecura printr-o fereastră raza parfum în gura mare ştirba lumii iar pe asfalt un dinte mare cariat de gândul ce îmbrăca scheletul cu pământul -dădea ocol zăpezilor un condamnat întârziat - trăia
era din ce în ce mai gol prin om şi pasărea zbura din ce în ce mai scurt înfrigurând se anunţa că vine Domnul şi curând o altă pasăre prin om zburând
tăiau din lemnul ud şi măsurau apoi în zale câte minuni pot fi lăsate la vedere şi câte puse dând cu sare peste omăt - nimicul...se-mpreuna tăcând cu frigul
au măsurat din nou livada una singură rămasă târziului la noi acasă tăia din ea şi tata era mai tânăr pe atunci Irod dăduse liber să se piardă prunci
aici a poposit un călăreţ azinoapte
priviţi vă rog şi dumneavoastră cum umbra lui se sprijină pe coate
