Am învîrtit ieri aparatul foto prin centrul Piteştiului. Catedrala Sf. Gheorghe, porumbei, copii, femei şi bãrbaţi, tineri şi bãtrîni. Nu ştiu sã fi vãzut o faţã sau douã zîmbind. Sigur nu! Ca într-un film mut, mimica mîinilor dãdeau a reproş. Fiecare îl certa pe celãlalt. Mã gîndeam ce anume n-a putut schimba pînã acum nici un prefect, nici un primar, nici un preşedinte de stat. Mentalitatea. Nici nu cred sã se întîmple. Şi aş avea exemple destule. Din cadrul economic, din cel politic, mai ales. O sã înceapã campania. Pînã atunci nu e voie sã dai de ştire. Pe mai toate posturile TV, din ce în ce mai mulţi artişti. Toţi vor o schimbare. De cînd lumea şi pãmîntul se întîmplã asta. Sînt şi excepţii. Oameni care, prin ţinuta lor, prin felul de a munci, atrag dupã sine pe alţii. Însã tot mai puţin. Rumânul e nãscut sã ciupeascã. Poţi sã-i dai şi pe mã-sa. Va fi acelaşi. Aflu mai nou cã nunţile au pus jug postului. Încã de acum s-au ocupat toate locurile pentru la anu’. Se dau dezlegãri. Nu este o criticã. Nu este treaba mea. Încerc doar o finã observaţie. Ieri, pe la unu şi nouã minute, veneam spre redacţie. Dinspre Centru sosea, spintecînd aerul cu girofarul, maşina poliţiei. Încã de la vreo 50 de metri semnalizeazã cã vrea sã vireze stînga. O secundã a lipsit sã auzim o bubuialã. L-a durut în cur pe cetãţeanul din maşinã de semnalul maşinii cu girofar. Mã întreb dacã lumea se mai îndreaptã. Aş începe cu mine. Pe mîine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu