Aşa cum spunea şi Simona Ioniţă pe blogul său “Carte în
dar”, titlul te-ar putea duce cu gîndul
la o dietă care durează 7 ani, motiv pentru care, dacă eşti într-o perioadă a
vieţii tale în care vrei să slăbeşti rapid, metoda nu îţi surîde.
Dar nu este aşa. Povestea femeii grase şi a aventurilor sale
se întind pe o durată de 7 ani, timp în care aceasta face mai multe călătorii
dus întors între Obezolandia( ţara graşilor) şi Dietolandia( ţara slabilor).
Cu o greutate care ar face invidie micilor luptători sumu,
femeia grasă ţine cu tot dinadinsul să ajungă la silueta perfectă , dar doreşte
ca acest lucru să se realizeze fără prea mari eforturi. Curele de slăbire, mai
ales cele hipocalorice nu îi plac, în schimb este tot mai atrasă de produsele
din reclame care promit pierderi monstruoase în greutate şi asta în timp scurt
şi foarte scurt. Dietele de 7, 10, 15 zile sunt preferatele sale şi mai sunt şi
pastiluţele pe bază de chitosan, fucus, la preţuri care slăbesc mai mult
buzunarul decît silueta. Deşi, după cum mărturiseşte, cheltuie pe promisiuni
deşarte contravaloarea unui Mercedes benz, femeia grasă nu se lasă abătută şi
crede cu tărie că va slăbi. În realitate aşa şi este doar că foaia sa de
parcurs spre greutatea ideală va trebui, pe lîngă nume şi prenume să mai
includă şi eforturile personale.
Care este punctul cheie al acţiunii?
Femeia grasă, care se numeşte Marie Vrânceanu, autoarea
cărţii va lua o decizie magistrală: aceea de a se specializa în nutriţie motiv
pentru care în anul 2004 se va înscrie la Universitatea statală din Milano la
cursul de nutriţie şi sănătate unde, va fi admisă în urma unui concurs. Urmează
alte cursuri şi specializări şi din obeză autoarea ajunge o nutriţionistă de
notorietate, în prezent aceasta lucrînd la mai multe proiecte împreună cu
cercetătorul de talie internaţională dr Keith Grimaldi, director ştiinţific la
proiectul Eurogene.
Cînd am început să îi
tratez pe alţii după ce mai întîi m-am tratat pe mine , m-am întrebat cum se va
sfîrşi acest tratament sau dacă se va sfîrşi. Să fie clar: nu există miracole.
E vorba doar de a trata în mod corect o eroare. După multe cure falite am
depăşit în sfîrşit frica de a ma reîngraşa.
Autoarea propune ca soluţie pertinentă şi definitivă, dieta
genetică şi care aşa cum spune dr. Keith Grimaldi în prefaţa cărţii reprezintă asigurarea pe viaţă plătită o
singură dată.
În baza genotipului personal nutriţionistul va decide care
sunt alimentele şi cantităţile din care individul va trage folos maxim.
Cartea este un ghid
pentru toate persoanele cu probleme de greutate şi mai ales un semnal de
alarmă: nu vă mai lăsaţi păcăliţi de cei care vă vînd fum, spune autoare
în introducere.
Marie Vrânceanu a absolvit Facultatea de Biologie la Iaşi şi
în anul 2000 a emigrat în Italia, unde s-a specializat în nutriţie, urmînd mai
multe cursuri printre care :
-nutriţie şi sănătate –Universita degli studi di Milano
-biologia-fiziologia modulistica a nutritiei umane- Universita
Cattolica di Milano
-reglare biologică şi medicine complementare- Universita
degli studi di Milano
-reacţii adverse la alimente şi principalele tehnici de
diagnosticare- Accademia Internazionale di Nutrizione Clinica
Este redactor, rubrica nutriţie, la ziarul Vocea
ta, Nuremberg
Consultant pe teme de nutritie la Curierul medical de Argeş
, unde semnează săptămînal rubrica Nutriţie şi sănătate.
Blog personal www.marievranceanu.blogspot.com
Apariţii media:
Stil şi Eleganţă, Curier Tv
Look tv, în emisiunea
lui Luis Lazarus, Pe bune
Radio Romania Cultural, 6 decembrie 2012, Pentru viaţă cu
Claudia Laslo.
Radio România Cultural, Născut în România , cu Corina
Negrea.
Este promotoarea
testului de nutrigene şi a dietei genetice împreună cu dr Keith Grimaldi,
director ştiinţific la programul European Eurogene.
În luna mai va participa la World Forum for Nutrition
Research Conference, Reus, Spania,
cu lucrarea de cercetare Mediterranean Diet vs Low calories Diet