Bulevardele nu sînt nici mari, nici luminate şi nici reci. Ele sînt ca o carte deschisă, în care punem semne, nu cumva să uităm de unde am venit. Milano îţi oferă ocazia totală să cuprinzi absolutul. De la curvele tailandeze ţinute în lanţ de albanezi, pînă la magazine de lux. La o primă vedere, eşti tentat să spui că locul acesta e unic. Ei bine, nu bag mîna în foc. Îmi povestea ieri scriitoarea Marie Vrînceanu cum că măcar în Italia scriitorii şi jurnaliştii se bucură de respect. Iată şi un exemplu: mafia există şi la televizor, în filme şi - credeţi-mă - şi pe stradă, în realitate. Facem o paranteză şi subliniem atrăgînd atenţia căcănarilor de prin părţile Piteştilor că nu sînt altceva decît nişte gîşte jumulite. În Italia, mafioţii nu înjură la volan, nu scuipă pe stradă, dau sărumîna carabinierilor. Urmează altă paranteză. Am intrat într-o bancă. Nu trebuie să ştiţi şi de ce.
A fost un pic ciudat, pentru că nu intri în bancă aşa ca în România. Nu dai bună ziua nici portarului, nici nu fluieri după gagici, ci te uiţi repede prin buzunare ori prin geantă, să nu fi uitat la tine briceagul cu care îţi tai şunculiţa la micul dejun. Intri într-un balon de sticlă, imediat ţi se închide uşa în spate şi, preţ de vreo două minute, eşti scanat şi după caz lăsat sau nu să intri. La ghişeu nu vine nimeni să-ţi sufle în ceafă, ca pe la noi. Fără să vreau, am întîlnit o argeşeancă, o fată din Rucăr. Îi spunea celui cu care vorbea la telefon că e mulţumită că patronii cofetăriei o ţin într-un apartament bine întreţinut. Nu i-am stat mult în preajmă fetei, şi asta deoarece cu siguranţă ar fi stînjenit-o. Să ne întoarcem la mafie şi la scriitori. Îmi povestea amica mea că există un om care a scris în cărţile sale, printre care cea mai importantă Gomorra, fulminant despre mafia napolitană şi cea calabreză. Scriitorul nostru ce credeţi că a păţit? Ei bine, statul italian, poliţistul italian îi asigură protecţia, îl păzesc. Paranteza a treia: de cîţiva ani, aduc în praştia cu vrăbii, printre lucrurile bune, printre informaţiile stricte, şi întîmplări, nume şi fapte de şmecheri, de corupţi şi alţi indivizi de cea mai joasă speţă. Comparaţia cu scriitorul italian să spunem că e un pic forţată, deşi şi eu, ca şi alţi colegi de presă din România, puţini la număr, ne facem treaba. Dacă pe scriitorul italian Saviano Roberto statul şi poliţistul îl ocrotesc, ei bine, pe mine mă iau la întrebări, somîndu-mă să dau declaraţii de trei ori (avem de curînd de lămurit cîteva chestiuni cu nişte inşi din Moşoaia, deloc sfinţi, care au condus un Volkswagen Touareg AG-99-ANA). Am scris de curînd şi promiteam să revenim pînă cînd indivizii, acoperiţi de cîteva puşlamale din poliţia locală, vor da socoteală. Să discutăm puţin şi despre pizza. Aveţi mai jos cîteva imagini care vorbesc mai mult decît orice aş scrie eu.
Milano ,15 sept, 2010 material preluat azi 16.09 din Curierul Zilei rubrica:cu prastia-n vrabii de silisteanu www.curier.ro
