despre începutul de pasere Mâinile sunt fiinţe cu degete lungi apa este adâncă peştele are casa deasupra în valuri în scorbura unui copac stă ascunsă vederea iată iubito câţi ochi clipesc printre păsări nu-mi spune mai bine taci şi fă cuib vine o lebădă vine cineva care poartă numele tău iubito n-am de unde să ştiu până când Mâinile sunt fiinţe cu degete lungi oamenii pot pleca urma lor calcă uşor peste ape pe noi nu setea ne opreşte din drum ci numai teama că am putea deveni
marți, 16 iulie 2013
iepuri târzii
la mine a venit azinoapte o pasăre
din altă lume de departe
eram și nu eram pusesem semn să știu
de unde vin și cum mă cheamă din ce
distanță- mi mai trimiți tu despre tine semne
mamă
pe-aici sunt tot mai singur tot mai rău a
pus pe mine biciul Dumnezeu iar printre
ierburi stau ascunși iepuri târzii
vin sărbătorile
am auzit azinoapte
cum îmi bătea în geam distanța de
departe
luni, 15 iulie 2013
teliu 14 15 si 16 iulie 2013 SINAPSA – Festival Internaţional de Artă Creştină Românească dedicat românilor de pretutindeni Programul Festivalului: (11-14 iulie 2013)
foto: cristi cirnicianu
SINAPSA –
Festival Internaţional de Artă Creştină Românească
dedicat românilor de pretutindeni
Programul Festivalului: (11-14 iulie 2013)
ASCULTAŢ BINIE FRAŢ ŞÎ SURORI !
ASCULTAŢ BINIE FRAŢ ŞÎ SURORI !
Viniţî viniere în 19 iulie la Jâtcoviţa că până în 22 iulie 2013 giminiaţa acolo cântă şâ jiocă rumâni dân Sârbie, dân Ţara-Mamă România şâ dân alcie ţări dân Balcani, ba îs chemaţ goşci şâ dân America, şâ din Yerevan, dân Armenia...
Viniţî fraţ şî surori, români dă prăstă tot la Festivalul Internaţional de folclor al Românilor din Balcani ,,JOC ROMÂNESC", vino, că o să vă pară rău când audzâţî cât dă fain o fost şî voi n-aţ fost la Jâtcoviţa...
Anu trecut or vinit dân Australia şî or zburat două dzâle numa să fie la Festival, să se vesăliască cu fraţî viniţi acasă dâ la Viena, Austria, şâ dân Elveţia, Germania...
Christian Rutsanu Wagner O să cânce acolo şî MISTERIA CARPATICA, banda a lu Cristian alu Păun alu Milocin al Pietri alu Nicu a Rumâniţî. Ii cântă muzica rumânească gin tuace zonili ge pe pomânt şî gin şeri. O să să înbace piorma Cristian cu nea Lucian alu Marineşci, bată-i şeriu ge vagabondz. Viniţ să vegeţ, dacă nu cregeţ. Care n-o venea, bată-i piatra cânipa, urlă-i curu ca toaba, op şa şa şî iar aşa!
duminică, 7 iulie 2013
Festivalul SINAPSA 11-14 iulie 2013
Paul Aretzu
Florin Caragiu
Diana Caragiu
Anca Mizumschi
Eugenia Taralunga
Stefan Ciobanu
Cristina Cirnicianu
Silviu Marin
Adrian Radu
Florian Silisteanu
Daniela Sontica
Dumitru Manolache
Eugen Serea
Nicoleta Popa
Moni Stanila
Alexandru Vakulovski
Pr. Cojocaru
plus o pers. Basarabia
Pr. Boian plus inca o pers.
Marius Marian Solea
Ianula Gheorghe
Aurica Piha
Catia Maxim
Adrian Munteanu
Laurentiu Ciprian Tudor
Daniel Dragan
Virgil Borcan
Pr. Calin Samarghitan
Pr. Costin Butnar
![]() | Festivalul SINAPSA 11-14 iulie 2013 - Program.doc |
SINAPSA –
Festival Internaţional de Artă Creştină
Românească
dedicat
românilor de pretutindeni
Programul Festivalului: (11-14 iulie
2013)
Joi 11 iulie:
Teliu: primirea invitaţilor şi masa de seară.
Vineri 12
iulie:
0800-0830: Teliu: Masa de dimineaţă.
0900-1000: Săcele: Participare la
Sfânta Liturghie la Biserica Sfinţii Arhangheli.
1000-1200: Deschiderea oficială.
Întâlnirea cu preoţii din Protopopiatul Săcele. Teme:
- Prezentarea istoriei Bisericii Ortodoxe Române din
Basarabia şi Banatul Sârbesc.
- Din memoriile originii neamului românesc.
- Rolul Bisericii în realizarea comuniunii de credinţă,
limbă şi tradiţie a neamului românesc. Modalităţi concrete de întărire a
comuniunii.
1230-1430: Braşov: Vizită la Muzeul Primei Şcoli
Româneşti şi la Biserica Sfântul Nicolae din Şcheii Braşovului. Întâlnire cu
oameni de cultură din Braşov.
1500-1600: Masa de prânz
1700-1900: Hărman: Muzeul etnografic Vatra
Hărmanului – Expoziţie de artă populară, şezătoare şi obicei popular.
1930-2000: Teliu: Masa de seară.
2000-2130: Proiecţie de film.
Sâmbătă 13
iulie:
0800-0900: Masa de dimineaţă.
0900-1300: Teliu: Conferinţe şi Seminarii. Chipuri de personalităţi duhovniceşti.
Prezentarea Sinaxarului Sfinţilor Români.
1300-1400: Masa de prânz.
1500-1600: Emisiune televizată.
1600-2000: Seară de muzică şi
poezie.
2000-2100: Masa de seară.
Duminică 14
iulie:
0900-1230: Teliu: Participare la Sfânta Liturghie la Biserica Parohiei Teliu-Vale.
Moment poetic.
1230-1330: Masa de prânz.
1330-1700: Concluzii. Festivitatea
de închidere. Perspective de viitor.
1700-1900: Pelerinaj la
Mănăstirile Valea Mare şi Sita Buzăului din Judeţul Covasna.
1900-2000: Masa de seară.
vineri, 5 iulie 2013
Duminica 7 iulie de la ora 11 , Marie Vranceanu va asteapta la weekend B1Tv.
marie vrânceanu - singura româncă absolventă a unei facultăți de stat din italia facultate care formează nutriționiști de profesie, poate singura nutriționistă care nu ți vinde gogoși ca să ți vândă ceva ci care te învață să redevii om
Duminica 7 iulie de la ora 11 , va astept la weekend B1Tv.
Vom vorbi despre :
1.Soia, superaliment sau doar un business de miliarde de euro? Vreti sa aflati mai multe despre cum va manipuleaza industria producatoare de soia? Urmariti-ma duminica.
2. Scandalul margarinei
Vom vorbi despre :
1.Soia, superaliment sau doar un business de miliarde de euro? Vreti sa aflati mai multe despre cum va manipuleaza industria producatoare de soia? Urmariti-ma duminica.
2. Scandalul margarinei
joi, 4 iulie 2013
Joi 4 iulie 2013, orele 20:00, în Salonul Artelor CLUB ART „ BOEMA 33” din Bucureşti , B-dul Dacia nr 18, sect 1,
CARTE / FOLK / ARTE
Joi 4 iulie 2013, orele 20:00, în Salonul Artelor CLUB ART „ BOEMA 33” din Bucureşti , B-dul Dacia nr 18, sect 1, va avea loc o nouă ediţie a SERBĂRILOR revistei „VAMA LITERARĂ”, moderată de poetul DANIEL VORONA.
contemporanis
LUCIAN GRUIA - la aniversară
Segmentul literar:
DOREL ISTRATE, FLORIAN SILIŞTEANU, ANGELICA STAN, MARIA CALCIU, MARIUS BEREANU...
şi alţi pohtitori "în groapa cu lei"
Segmentului muzical va fi susţinut de:
* TIC PETROŞEL chitară - voce
* IRINA MUNTEANU chitară - voce
* KJERSTI JUNE chitară - voce
arte plastice : DAN GAVRIŞ - sculptură
CĂTĂLINA DRĂGULIN - pictură
remember: VINTILĂ IVĂNCEANU
invitaţii serii: MIHAI ANTONESCU, JUSTINA RADU, ADELINA FLEVA, IACOB VOICHIŢONIU, EMIL LUNGEANU
Joi 4 iulie 2013, orele 20:00, în Salonul Artelor CLUB ART „ BOEMA 33” din Bucureşti , B-dul Dacia nr 18, sect 1, va avea loc o nouă ediţie a SERBĂRILOR revistei „VAMA LITERARĂ”, moderată de poetul DANIEL VORONA.
contemporanis
LUCIAN GRUIA - la aniversară
Segmentul literar:
DOREL ISTRATE, FLORIAN SILIŞTEANU, ANGELICA STAN, MARIA CALCIU, MARIUS BEREANU...
şi alţi pohtitori "în groapa cu lei"
Segmentului muzical va fi susţinut de:
* TIC PETROŞEL chitară - voce
* IRINA MUNTEANU chitară - voce
* KJERSTI JUNE chitară - voce
arte plastice : DAN GAVRIŞ - sculptură
CĂTĂLINA DRĂGULIN - pictură
remember: VINTILĂ IVĂNCEANU
invitaţii serii: MIHAI ANTONESCU, JUSTINA RADU, ADELINA FLEVA, IACOB VOICHIŢONIU, EMIL LUNGEANU
Abonați-vă la:
Postări (Atom)



