La biserică merg doar oamenii care nu au ce face
Lui Pendiuc îi alunecă pantofii
Colega ziaristă şi de Capitală nu are încredere în mine şi se repede la uşa bisericii, pe care o împinge, fără ca să poată intra din prima, şi asta fiindcă în biserică sînt peste 300 de oameni. Femeia se întoarce revoltată şi-mi cere explicaţii de ce am minţit-o! Abia acum îmi dau seama că nu glumeşte. Şi ca să mă facă să înţeleg, să-mi intre în cap bine, îmi spune, pe acelaşi ton zeflemitor, arătînd cu privirea peste ceilalţi, că la biserică vin doar ăia care nu au ocupaţie. Ocupaţie. Fără comentarii! Printre cei care nu aveau ocupaţie era şi Tudor Pendiuc. Mă vede oarecum trist şi mă întreabă de ce. Nu-i spun. Văd că se clatină. Vă alunecă pantofii? Iar dom’ primar încuviinţează din cap, spunînd... cam alunecă, mă Florine. Linia gheţuşului continuă. Încă o scurtă sperietură. De data asta însă, îl prind de braţ. Dom’ Pendiuc se uită la mine şi-mi cere din priviri să nu îl ajut. Mă prind repede şi îl eliberez, şi asta în timp ce îi şoptesc că, de fapt, gestul meu era unul care să atragă atenţia că sînt prieten cu Tudor Pendiuc. Sîntem! Şi ar trebui să fim cu toţii. Noroc cu pantofii, că la unii alunecă, la alţii nu, sau, cum spunea poetul Traian Furnea, în contextul unei poezii, că... e bine că nu purtăm cu toţii aceeaşi măsură la pantofi. Sîmbătă şi duminică frumoase şi liniştite să aveţi!
