luni, 3 mai 2010

un poem dedicat lui Dan Puric necunoscând Vine piatra să ceară

vine piatra să ceară


vine o piatră la mama ei și piatra zice lasă mamă puțin aer să intre merge adormirea spre seară piatra mea vine spre mine să ceară
vine o piatră la tatăl pietrei și zice lasă tată puțin foc pe vatră se stinge fierul se transformă în cană lasă tată apei să ceară

vine o piatră la mine eu nu mai sunt tânăr îi zic pietrei să meargă acasă dar ea piatra strigă vecinilor mei să iasă afară vine spre mine să ceară

vine piatra spre oasele mamei piatra face o groapă caută urma caută osul focului apoi iese din aer piatra la moară vine să ceară

vine piatra să ia lumină e știrbă e colțuroasă e bolnavă piatra de masă spune că vrea să mănânce frig lună amară vine piatra la mine să ceară

vine piatra iute spre mine mă lovește în gleznă eu sar înapoi locul de inimă aruncat la gunoi se așează piatra acolo vine să ceară

vine ....o pasere

Domnul se uită la ea

era piatra din inima mea


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu