Brăila în urma unor ani...a cântat la acest festival al balcanilor cu poeți cu tot a cântat Maria Gheorghiu
Zeii sînt de partea celor tari"
(Tacit)
"Pe cei îndrăzneţi îi ajută norocul"
(Vergiliu)
Lupii tineri atacă tranziţiaZiaristul zburător
Din romanul Roata Lumii de Marin Ioniță - Editura Tiparg - romanul de buzunar apărut în anul 2000Eu, unul, nu ştiu unde va fi Sile, cînd voi fi terminat de scris această pagină. La data cînd încep primul rînd, îl ştiu gazetar chiar la
publicaţia care mă găzduieşte. Îmi spunea că aici s-a născut din nou. Mai exact în biroul directorului a murit şi a înviat. Nu i-a pus
nimeni otravă - că era el destul de otrăvit - nici ştreangul de gît - că se bălăbănea destul de bine suspendat pe termen fără limită - şi nici pistolul la tîmplă - că avea capul făcut ţăndări. "Din clipa asta nu mai există Florian Silişteanu, trăiască, ai devenit Sorin Fulga!"
Mă întreb: pentru cît timp? De cîte ori ar fi trebuit să-şi schimbe identitatea, dacă i s-ar fi cerut acest lucru de fiecare dată cînd îşi părăsea redacţia şi găsea alta? Nici el nu mai ştie de cîte ori s-a rotit prin redacţiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din Piteşti. Nu-şi face niciodată iluzii. Acesta este blestemul lui. Nu vine decît să plece. De fiecare dată zburătăcit ca o pasăre de pe cracă. Uneori este dat afară cu blîndeţe, alteori cu şuturi în fund. Nu se supără. Nu ripostează. Am asistat la o asemenea întîmplare care mi s-a părut penibilă: ca să-l convingă că are motive să-l trimită la plimbare - era evident că-i pare rău că trebuie să o facă - directorul acelei gazete aruncase în el cu nişte cuvinte atît de grele, că te aşteptai să-l zdrobească în fiecare clipă. Dar, în timp ce în director creştea furia, se congestiona, transpira, gîfîia, trepida, cel incriminat rămînea senin ca un copil care nu înţelege şi căruia nu-i pasă de nimic. A încheiat discuţia cu un "Da, şefu" atît de neutru, încît puteai să presupui că are orice înţeles, şi-a pus geanta pe umăr şi a plecat. Pentru a cîta oară? Pînă unde? Pentru cît timp?
Mă întreb cum de va fi putut să stea ani de zile în cuşca lui de ceasornicar cu monoclu în ochi. Oricum s-a aruncat cu pieptul înainte în ceea ce el credea că este revoluţia din decembrie. Şi cum la Piteşti nu se iveau terorişti, a plecat să-i găsească prin Bucureşti. Căuta primejdia ca un posedat. Numai din întîmplare nu a fost întins pe caldarîm. Cînd s-a înors în oraşul lui, i-a găsit pe cei care dăduseră năvală în balcoane încăieraţi pentru putere. Iar cînd alţii, care au făcut revoluţia la televizor, au pus mîna pe posturile cele mai grase, Florian Silişteanu s-a ridicat împotriva revoluţiei. Şi cum în ţară nu mai găsea nimic de făcut, a plecat în lume. Şi s-a trezit închis în ţarcul unui lagăr de emigranţi, într-o adunătură pestriţă de venetici din toate colţurile planetei. Străin în ţară străină, pus în cele mai denigrante situaţii, i s-au spulberat toate iluziile şi nu i-a mai rămas altceva de făcut decît să se întoarcă acasă, gîrbovit, cu o barbă mare de ocnaş şi cu un caiet de însemnări şi versuri.
De fapt, prima lui poezie fusese scrisă în arestul garnizoanei din Bucureşti şi poate că-i şi trecuse prin minte la acea dată să-şi pună numele pe o copertă de carte.
Dar se întîmplaseră atîtea lucruri, încît nu mai putea să încapă în cuşca lui de ceasornicar. Şi a avut naivitatea să creadă că poate să întoarcă orologiul lumii, întrînd în tagma gazetarilor.
Florian Silişteanu nu are nevoie de semnătură. Chiar dacă i s-ar schimba numele de mii de ori, chiar dacă i s-ar anula iscălitura, tot nu poate să fie vîrît în anonimat. În grăbita noastră presă de tranziţie, în care multe articole par trase în serie, fără stil şi personalitate, pe Sile poţi să-l tai şi în bucăţi, că tot nu va scrie ca alţii. Omul căruia un director de gazetă îi striga în faţă că este analfabet, care el singur recunoaşte că nu ştie gramatică, are marea calitate, ce nu prea mai are preţ în zilele noastre, de ai fi inconfundabil. Şi dacă ceilalţi confraţi scriu de voie, de nevoie, uneori pentru că nu au încotro, el nu scrie decît din plăcere şi cu o deosebită pasiune. Neşcolit cum este, liber de orice fel de canoane, neîncăpător în nici un fel de tipare, un ziarist născut, nu făcut, pare destinat să cucerească lumea acelor cititori pe car îi interesează mai mult spectacolul scriiturii.
Sfătuit să-şi continue studiile, promite mereu că o va face în curînd, dar probabil că nu se va hotărî niciodată. Minte ar avea cît zece, dar nu este el omul care să se supună disciplinei examenelor, aşa după cum nu încape în nici un fel de canoane, în nici o împrejurare. Habar nu are de teoria genurilor gazetăreşti, nu ştie ce înseamnă ştire, reportaj, pamflet, comentariu, foileton... Scrie în prostie, dar scrie formidabil. Reporter de zi şi reporter de noapte, se aruncă în cele mai fierbinţi evenimente, sfidînd orice fel de primejdii, fie că e vorba de bătăile minerilor lui Miron Cozma, fie de lumea prostituţiei, proxeneţilor, afacerilor dubioase. Este prezent, cu carnetul de notiţe sau încărcat cu aparate de fotografiat şi camere de luat vederi, la conferinţele de presă, la sindrofii, la nunţi, la botezuri, la înmormîntări, pe stadioane, în săli de spectacole, în biserici, în restaurante, în localuri rău famate. Într-o bună zi a pornit să străbată Europa şi aă ajungă mai departe, ca să-i cunoască la ei acasă pe românii din America... Călare pe bicicletă şi cu raniţa în spate. Nu a ajuns să treacă Oceanul, dar tentativa a fost doar amînată, cînd a făcut calea întoarsă din Iugoslavia, ţara ce începuse să se tulbure.
Şi în care s-a întors la vremea cînd era bombardată, riscîns să-şi lase oasele acolo.
Nu poţi să contezi pe el. Nici el nu-şi acordă prea multă încredere. Promite multe, face ce-i place. Nu se complexează cînd nu se ţine de cuvînt. Bărbatul acesta bine clădit, aflat la vîrsta asumării marilor răspunderi, a rămas un copil inocent care nu are conştiinţa nici unui fel de păcat. Şi are destule. Dar chiar atunci cînd şantajează pecineva, o face cu şmecheria micuţului derbedeu. Orice boacănă ar face, nimeni nu poate să rămînă supărat pe el multă vreme. Chiar cine nu-l iubeşte se simte bine în preajma lui. Toţi puternicii zilei, fie că sînt fie că sînt oameni politici, fie că sînt oameni de afaceri, îl simpatizează şi îl acceptă în anturajul lor. Dar numai pînă la un punct pe care ei nu-l sesizează. Candid şi naiv cum este, crede că poate să se legene fără limite în prietenia lor. Şi nici nu-şi dă seama cînd încearcă că fie folosit. Desigur, nu fără profit. Tipărirea unei cărţi nu i-a pus niciodată probleme de ordin financiar. Găseşte întotdeauna sponsorizări cît îi trebuie, ba chiar pe deasupra. Şi, spre deosebire de demersurile sale ziaristice, literautra este sanctuarul lui în care intră numai purificat şi plin de smerenie.
Una peste alta pare un încîntător om fără căpătîi. Dar, surpriză, s-a căsătorit de tînăr şi are o familie care nu numai că a rezistat peripeţiilor sale, dar a şi devenit una din cele mai trainice. Uneori chiar îşi ia în serios rolul de pater familias, aşa cum a fost cînd şi-a tras şi el un apartament în blocul marilor magnaţi de la Casa Cărţii, singura răsplată de pe urma revoluţiei.
Dar cu toate că are doi fii mari, frumoşi, inteligenţi şi afectuoşi, el rămîne copilul cel mai răsfăţat al familiei. Şi dacă în casa aceea se află cumva un erou, nu este el acela. Nu poate fi decît soţia lui, care îl rabdă, îl iubeşte şi-i poartă de grijă fără să-i pretindă nimic. Din a cărei prietenie fură prietenie pentru numeroşii săi amici, printre care scriitori cu renume din ţară şi din străinătate şi alţi oameni de cultură. Din a cârei dragoste fură dragoste pentru trecătoarele şi alunecoasele sale iubiri. Din a cărei linişte fură linişte, ca să se liniştească dincînd în cînd pe sine, dintr-o viaţă prea clocotitoare. Din a cărei energie fură ca să-şi regenereze energia lui cheltuită în cele mai bizare acţiuni. Din a cărei generozitate fură ca să risipiească regeşte pentru cei care merită sau nu merită prietenia lui. Care-i îngăduie să plece pe drumuri necunoscute şi care îl aşteaptă ca pe un fiu rătăcitor, mereu întîmpinat cu dragoste şi căldură, indiferent la ce oră, după cîte zile, luni sau ani se reîntoarce.
Nu ştiu pe unde mai este Sile cînd închei aceste rînduri. De cîte ori a fost dat afară, de cîte ori a mai fost angajat, pe unde a mai rătăcit, ce cărţi a mai scos, ce prieteni şi-a mai făcut, ce inimi a mai zdrobit, cîţi copii a mai semănat pe lume, de cîte ori şi-a mai pus capul în primejdie.
Dar dacă nu putem să fim toţi ca el, e bine că nu este el ca noi toţi!
Dă-i bătaie, băiete!
Din volumul Roata Lumii de Marin Ioniță carte apărută în 2000 la Editura Tiparg în colecția Romanul de buzunar
Jerusalem 2009
razvan voncu si adam puslojic
milurko vukadinovic si adam puslojic
un pic din poezie.ro
cu maestrul Marin Ioniță din Roata Lumii lansând pământ nicăieri
Ștefan Dulu și Augustin Doman
cu Cezar Ivănescu și Adam în Brăila lumii
adam puslojic si florian silisteanu la belgrad intr o zi de 7în Belgrad
pe vremea când scoteam Manifestul Român în mica redacție
adam puslojic, adrian paunescu si eugen simion fotografiati de florian silisteanu
florian silisteanu primind o diploma de onoare de la adam puslojic
lansare nunta de semne
florian silisteanu felicitat de Înalt Prea Sfințitul Calinic
acasă la Marilena Barață
fratele Mircea Mărgărit cu Adam
poetii acasa la marilena barata
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu