despre începutul de pasere Mâinile sunt fiinţe cu degete lungi apa este adâncă peştele are casa deasupra în valuri în scorbura unui copac stă ascunsă vederea iată iubito câţi ochi clipesc printre păsări nu-mi spune mai bine taci şi fă cuib vine o lebădă vine cineva care poartă numele tău iubito n-am de unde să ştiu până când Mâinile sunt fiinţe cu degete lungi oamenii pot pleca urma lor calcă uşor peste ape pe noi nu setea ne opreşte din drum ci numai teama că am putea deveni
sâmbătă, 7 februarie 2009
Despre Romania mea...SEX CU MAIMUŢA - cu prastia-n vrăbii din curierul zilei de azi 7 februarie 2009...God bless America
Dacã, de exemplu, mîine pe la prînz şeful oraşului care este dã un ordin şi spune cã se interzice cu desãvîrşire apariţia ziarelor, aflaţi cã primii crucificaţi nu vor fi patronatele, ci chiar angajaţii. Spun asta fiindcã, spre deosebire de alte bresle, cea scriitoriceascã la ziar are lipit în frunte cuvîntul dependenţã. Cu tot restul lumii mai faci ba un vînzãtor la alimentarã, ba şef de depozit, ba chiar un şofer bun sau un poliţist foarte bun, numai cu scriitorul de la ziar nu vei face în veci combinaţii. Explicaţia cred cã este una singurã, şi anume cã ziaristul nu trãieşte nici pentru salariu, nici pentru glorie şi nici pentru o pilã la Obama. El se zbate pe viaţã şi pe moarte sã descrie, sã arate, sã punã în vederea lumii ADEVÃRUL. Mihai Eminescu, Pamfil Şeicaru, mai apoi, spre zilele noastre, fostul şef de la Adevãrul, Dumitru Tinu, şi foarte mulţi alţii au rupt din tãcerea mieilor, ca sã spunem aşa, mult mai mult decît ambiţia de a exista. Pe ziaristul nãscut, nu fãcut, nu-l poate cumpãra decît Dumnezeu. În rest, el merge mînã în mînã cu viaţa cotidianã, pînã cînd pantofii i se rup de drum anevoios, pînã cînd inima lui se învaţã cu bãtaia lumii, pînã cînd, în cele din urmã, scoate la lumina societãţii bucãţica de caşcaval a adevãrului, singura care mai poate sãtura planeta. E greu de crezut cã ar mai putea chivernisi cineva în afarã de scriitorul de la ziar atîta rãbdare cu sinele, încît sã se trezeascã într-o zi fãrã pîine. Şi aceasta fiindcã pîinea se frãmîntã din adevãr şi abia apoi din speranţã. Cu toate giumbuşlucurile pe care le face omul care rãspîndeşte cuvinte la o gazetã, el devine la un moment dat cel mai grozav fluture. Înainte de a fi ucis, criminalul zilei are griji însã şi nu se pripeşte asupra sabiei decît dupã ce a admirat mãiestria aripilor de fluture frumos împodobite. Şi ca sã nu trecem la poezie, cred cã ziaristul e frate cu popa, e frate cu miliţianul, e frate cu chirurgul, e frate cu omul. Ce e rãu, cã uneori, unii fac sex cu maimuţa, şi în cazul acesta adevãrul este undeva… la mijloc
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu