miercuri, 17 decembrie 2008

Despre Romania mea- Alo, Regele Mihai!?....God bless America


Încerc sã conturez un comentariu politic. Fac asta cu emoţie, mai cu seamã cu foarte multã teamã, fiindcã atributul care mã pune în aceastã situaţie e cît se poate de firav. Mã gîndesc însã la faptul cã nu aş fi singurul, cu siguranţã. Domnul Stolojan a reuşit sã surprindã opinia publicã. Parcã de aceastã datã cu succes. Numai Dumnezeu ştie cu adevãrat demersul care a stat la baza acestei decizii. Fostul prim-ministru Victor Ciorbea caracteriza ieri cã e posibil sã avem de-a face de acum încolo cu un program socialist. Nu se ştie cum vor fi acoperite sumele necesare trecerii acestei crize. O alternativã politicã se poate scoate la vedere numai în cazul în care foştii securişti vor pleca într-o lungã vacanţã. România politicã este cu totul şi cu totul un model unic în tumultul european. Nu cred sã se întîmple în urmãtorii zeci de ani schimbãri radicale. Dacã aş fi consilierul domnului Traian Bãsescu, aş îndemna pe toate cãile ca domnul preşedinte sã meargã, dacã nu lunar, mãcar o datã pe sãptãmînã la Sãvîrşin, sã-i dea în prealabil un telefon Regelui Mihai şi sã îl roage sã accepte o discuţie de o orã pe marginea acestui proiect numit ROMÂNIA. Cu riscul de a-i deranja pe foarte mulţi, cred cu tãrie cã e mai mult decît benefic ca mãcar acum, pe ultima sutã de metri - iertatã-mi fie metafora - dar anii nu iartã pe nimeni. Mãcar acum sã asistãm la o schimbare la faţã a conceptului democratic. Poate se vor gãsi unii sã spunã cã bat cîmpii şi este posibil, numai cã, din pãcate, nu ştiu o altã identitate mai clarã, mai limpede, mai solidã, mai primitoare, mai de bun-simţ, mai creştinã, mai devotatã decît a Casei Regale. Tare mi-e teamã cã aşa ceva nu se va întîmpla, tare mi-e teamã cã structurile cancerigene prin intermediul cãrora ziua a devenit tot mai scurtã şi neagrã nu vor duce la altceva decît la o prelungire spre veşnicia în care speranţa nu va fi sã mai aibã loc. Sã dea Domnul sã se întîmple o şedinţã a colegiului director, în care structura unui nou guvern sã nu aibã decît un singur portofoliu: cel al dreptãţii şi al adevãrului. Punct!


Tableta- Cu prastia-n vrabii din Curierul Zilei 17 decembrie 2008

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu