miercuri, 10 aprilie 2013

din fericirile lui florian - un înger cu cheia la gât

din fericirile lui florian - un înger cu cheia la gât
poezie [ ]
Colecţia: Poezii de dragoste


- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [florian stoian- silisteanu ]

2013-04-11  |     | 



sunt fericit tocmai am aflat că pe urmele mele sunt o mie de copoi
că toate femeile ascultă acum de una dintre ele venită de departe femeia distanței
vă spun fericit sunt fiindcă a dat iarba prin desișul acesta de viață în care stau la pândă că vine noaptea iepurelui noaptea aceea despre care am înfometat vedenii
- Doamne ai vreme și te uită bine de inima mea că nu mai știu unde este
pe urmele mele sunt o mie de copoi
bărbați și femei gata să se lepede de haina târziului
ape care se despart și se împacă în valea celui ce va mai veni de două ori în parte pentru fiecare
cumpărați mărci poștale luați cu asalt printre cei vii căutați timbrul cel mare și scump și degrabă lipiți-l pe fruntea mea
scuipați și lăsați bilețele cu numele vostru de oameni cinstiți de femei care nu v-ați înșelat niciodată bărbatul scuipați aici și trageți o linie subliniați cu roșu încercuiți numele meu și repede dar repede de tot sunați potera să vină că iată sunt de găsit
sunt fericit că nunta aceasta la care vă holbați din balconul garsonierelor voastre abia de începe
se va striga darul
cu capul plecat o să împingeți unul spre altul ca să dați pe sub masă plicul să faceți chetă
sunt fericit

ai grijă Doamne să nu se fure mireasa
îți vor da la schimb un înger cu cheia la gât


aleluia
aleluia
aleluia