cine este acest ionesco de richard letendre in regia lui bogdan cioaba un spectacol urias in interpretarea unui grup de actori extraordinari de la teatrul alexandru davila din pitesti / eugen ionesco in sfarsit acasa

richard letendre

fotografii de juganaru

 Eugen Ionesco, în sfîrşit ACASĂ!

Ştiam foarte clar că va veni o zi în care îmi voi pierde minţile! Tare mi-e teamă că o să cad în timpanul lumii, ca să pot fi auzit strigarului, acest miracol care ne arată  că mîinile sînt fiinţe cu degete lungi.

Letendre Richard se strecoară blînd printre u­­lucile răsăritului de la capătul lumii de undeva din Canada şi pleacă  spre un alt capăt de lume  să se facă poştaş. Ca să atingă ast­fel o asemenea distanţă, Ri­chard se împrieteneşte cu oa­menii şi prin­tre ei îl descoperă la fix de oră şi de măr înflorind  pe Bogdan Cioa­bă şi ăştia amîndoi de­vin iar OA­MENI. Sau poate Bogdan îl ve­de pe Richard ca pe o scrisoare şi iată re­pede o trimite în lu­me. Aproape fraţi de destin şi de cru­ce,  parcă sia­mezi, des­­păr­ţiţi de a­ler­gătura unui pu­rice ce pune sub sca­unul drama­tur­giei IM­PE­RIALUL.  Flo­rin Du­mitru, ca­re vine furişînd şi ridică marea de un colţ, privind mai apoi pe sub fusta ei. Mirela Popescu, po­trivind cea­sului prima lacrimă din care stă să se ridice pasărea celui Înalt. Mi­rela Dinu Popescu, un fel de sfînt căzut din icoană, unul căutat de poliţia raiului, adică o femeie pur şi simplu... înfrigurînd lumina. Ga­bri­el Gheorghe, o ase­mă­­­nare între distanţă şi oglinda prin care mai mereu trece neob­ser­vat ci­neva. Ştiam foarte clar că o să vină o zi în ca­re o să-mi pierd min­ţile. În sfrîrşit, Ionesco se în­toarce acasă! În sfîrşit, Eugen Ionescu se în­toar­ce acasă! Dar să ştiţi că Eugen Io­nescu se tot întoarce a­casă,  mergînd spre Sla­­tina lui şi a dum­neavoastră de multă vreme şi cum­va fiind prezent în fiecare din noi. Doar că românul nu are fie­care dintre noi în el, ci el stă uneori ca o căpuşă ascunsă sub pielea destinului. Am fost martorul unei duminici mai înalte decît umbra din care venim. Premieră naţio­nală CINE ESTE ACEST IO­NES­CO?

Actori care pot urca oricînd pe mari scene ale lumii:  Florin Du­mitru, Mirela Po­pescu, Mirela Di­nu Popescu, Ga­briel Gheorghe. Bogdan Cioabă, nebun de legat, care are curajul să prindă în por­tre­tul mondial un pro­iect minunat.  Sce­­­­nografia, re­mar­­­cabilă, semnată de Cris­tina Ciucu. Pie­să scrisă de Ri­chard Letendre - poşta­şul nostru! - în franceză şi tra­dusă impecabil, cre­­­dem noi de Bog­­dan Cioabă. Mu­­­zi­că ori­gi­nală: Jean-Mi­chel Rou­s­seau. Aş spune că teatrul  e  oglin­da prin ca­re ne uităm să îl vedem pe Dum­nezeu! Aşa se face că oamenii aceştia care îl a­duc pe Eugen Io­nesco pe în­ţelesul fie­cărei muchii a ab­surdului con­temporan, oame­nii a­ceştia care cîş­tigă şapte mili­oa­ne şi un pic au atîta putere să se uite din cînd în cînd nu după cursul va­lutar şi nici  du­pă domnul director, fratele nostru Tudor Se­vas­tian, ci după nori se uită actorii noştri, ar­tiştii noş­tri, să vadă cum arată Dum­ne­zeu!  Orăşeni cu car­te ori cu apu­cături de gîlceavă, î­nalţi sau mai puţin înalţi, mucoşi, ori parfumaţi, ta­lentaţi, ori primitori, în­că nu ne dăm seama că echipa asta a adus un premiu uriaş Ro­mâniei, l-au a­dus acasă pe Eugen Iones­cu!  Iar ca să putem pune în ramă soarta, ne lăudăm, fraţilor, că, dacă se a­ude cîntecul înalt al suc­cesu­lui, a­tunci fiţi dum­nea­voastră siguri, el vine din inima a­cestor pro­fesio­nişti de la Teatrul Alexandru Da­vila. Ştiam foarte clar că va veni o zi în care îmi voi pierde minţile. Aşa cum poate şi dumneavoastră azi, neînţelegînd mai nimic din cele ci­tite. Echipa teh­nică: regia tehnică: Emil Rî­peanu, lumini: Sebastian Do­­bre, su­net Eduard Iordache, su­­fleor A­ura Preduşcă, recuziter E­­lena Badea, peruchier Elena Ciobotea, ca­biniere Geani­na Bu­cătaru, Floricica Ciurariu, maşi­nişti Nico­lae Gheorghe, Liviu Mar­tinaş, di­rec­tor general, prof. dr Sebastian Tudor.

florin dumitru gabriel gheorghe mirela dinu popescu bogdan cioaba regizor artistic mirela popescu