vineri, 10 februarie 2012

ziarista care crede că La biserică merg doar oamenii care nu au ce face

La biserică merg doar oamenii care nu au ce face

Lui Pendiuc îi alunecă pantofii

A fost ziua marelui Sfînt Haralambie, care mai înseamnă şi Lumină. Putem găsi repede în Vie­ţile Sfinţilor tot ce a însemnat ca viaţă trecutul pă­mîntean, cum s-a ajuns la Înălţare. De altfel, Vie­ţile Sfinţilor este o lectură minunată, care te face să nu laşi din mînă cartea. Am participat şi eu la slujba de la Mavrodolu, unde au venit preoţi de seamă, în frunte cu Înalt Prea Sfinţitul Calinic. Lume multă, încît mulţi au stat în frig, la peste minus 11 grade. Ceea ce avea însă să mă arun­ce la pămînt au fost cîteva cuvinte ale unei... co­lege de breaslă, care iscodea ca nu cumva din turlă să pice un sfînt şi ea să nu ştie. M-a întrebat ce fac şi i-am răspuns în şoaptă că uite, şi eu, ca omul simplu, pe la biserică. Zic: dar tu? Iar cole­ga mă întreabă dacă e cineva în biserică. Ciu­lesc din nou urechile la asemenea întrebare şi, zîm­bind, îi spun că... ooo, nu, nu e nimeni în biserică.

Colega ziaristă şi de Capitală nu are încredere în mine şi se repede la uşa bisericii, pe care o îm­pinge, fără ca să poată intra din prima, şi asta fiindcă în biserică sînt peste 300 de oameni. Fe­meia se întoarce revoltată şi-mi cere explicaţii de ce am minţit-o! Abia acum îmi dau seama că nu glumeşte. Şi ca să mă facă să înţeleg, să-mi intre în cap bine, îmi spune, pe acelaşi ton zeflemitor, arătînd cu privirea peste ceilalţi, că la biserică vin doar ăia care nu au ocupaţie. Ocupaţie. Fără co­mentarii! Printre cei care nu aveau ocupaţie era şi Tudor Pendiuc. Mă vede oarecum trist şi mă întreabă de ce. Nu-i spun. Văd că se clatină. Vă alunecă pantofii? Iar dom’ primar încuviinţează din cap, spunînd... cam alunecă, mă Florine. Li­nia gheţuşului continuă. Încă o scurtă sperietură. De data asta însă, îl prind de braţ. Dom’ Pendiuc se uită la mine şi-mi cere din priviri să nu îl ajut. Mă prind repede şi îl eliberez, şi asta în timp ce îi şoptesc că, de fapt, gestul meu era unul care să atragă atenţia că sînt prieten cu Tudor Pendiuc. Sîntem! Şi ar trebui să fim cu toţii. Noroc cu pan­tofii, că la unii alunecă, la alţii nu, sau, cum spu­nea poetul Traian Furnea, în contextul unei poe­zii, că... e bine că nu purtăm cu toţii aceeaşi mă­sură la pantofi. Sîmbătă şi duminică frumoase şi liniştite să aveţi!