scrisoare din Cernăuţi
de florian silisteanu
A fost azinoapte iar furtună mare
cădea din cer cât pumnul sare
se sătura se parcă Dumnezeu
de-atâta tu de-atâta eu
Era-ntuneric se auzea cum bezna
rupea încet din osul nopţii glezna
pădurea lua se foc ploua
de-atâta u de-atâta a
sunt orb mi-am zis e o vedenie trecând
călare pe cuţit sta gândul tremurând
îi sângera tăişul tăcea durea
de-atâta nu de-atâta da
spre dimineaţă Domnul a tăcut la fel
veni se paserea la el
greşi se moartea altcuiva
de-atâta timp altcineva
încă aştept solemn ca umbra să se-aşeze
o voi munci luminii să vegheze
a fost din nou furtună iar azinoapte mare
din cer cât pumnul cădea sare
să vii
24 iulie pe la 4 dimineaţa
Cernăuţi -Ucraina
despre începutul de pasere Mâinile sunt fiinţe cu degete lungi apa este adâncă peştele are casa deasupra în valuri în scorbura unui copac stă ascunsă vederea iată iubito câţi ochi clipesc printre păsări nu-mi spune mai bine taci şi fă cuib vine o lebădă vine cineva care poartă numele tău iubito n-am de unde să ştiu până când Mâinile sunt fiinţe cu degete lungi oamenii pot pleca urma lor calcă uşor peste ape pe noi nu setea ne opreşte din drum ci numai teama că am putea deveni