Florăresiliii la toate partidiliii - Despre Romania mea-15 noiembrie 2008....God bless America

Nu ştiu dacã am dreptul sã fiu dezamãgit. Încerc sã cred cã da. Am tras cu coada ochiului printre valurile acestei ediţii de campionat în care se învîrt fundaşii politicii româneşti. E campanie. N-am fost plãtit sã pronunţ nume. Şi dacã aş fi fost, la fel aş fi scris. Toţi au proiecte minunate, la prima vedere. N-am vãzut încã pe cineva sã se preocupe de liniştea şi siguranţa cetãţeanului. N-am vãzut nici un politician, nici un candidat care sã dea pe faţã, concret, o mãsurã. Ce deputat, ce senator va reuşi sã facã în aşa fel încît mii de oameni de pe scãrile tribunalelor sã nu mai fie batjocoriţi, minţiţi şi hãituiţi de judecãtori sau procurori? Ce senator sau deputat va reuşi sã deconspire, sã desfiinţeze frãţia dintre derbedei şi poliţişti? Ce senator sau deputat va reuşi sã anihileze reţeaua clar mafiotã a mii de patronate care nu-şi plãtesc oamenii cu salariul real pe cartea de muncã, mai cu seamã sã le facã şi cãrţi de muncã? Ce senator sau deputat va avea curajul sã se ia de gît cu un sistem în care mentalitatea accentuatã de individ face din clasa de mijloc un cal de bãtaie pe care încalecã sau descalecã ordonanţe de guvern în urma cãrora calcã apãsat interese şi interese? Ce deputat sau senator va înţelege cã atunci cînd construieşti trebuie sã o faci numai dupã ce ai turnat o fundaţie, sã respecţi adîncimea, lãţimea, calitatea pietrei şi a cimentului, a fierului forjat? Nu vã supãraţi pe mine, om încercãtor şi simplu, poet român, lucrãtor la ziar, cã pun aceastã întrebare! Ieri, prin centrul Piteştiului, i-am fãcut o fotografie unui ins, nu ştiu cum îl cheamã, fiindcã n-am vrut sã aflu. Vindea tufãnele la 1 leu bucata. Nu facem din asta definiţia omului din zilele noastre. Ştiu cã nu putem fi egali şi nici n-ar fi bine. Nu l-am întrebat cum îl cheamã, fiindcã omul acela mi-ar fi spus cîţi copii are, cîţi sînt proşti, cîţi deştepţi, cîţi apţi de muncã şi cîţi inteligenţi, cîţi handicapaţi, cîţi cu bani sau fãrã, mi-ar fi spus de nevasta lui, probabil pensionatã pe caz de boalã, dar nu la termen şi nu bolnavã. Mi-ar fi spus... Dar ce nu mi-ar fi spus? E prea mic raportul între a fi şi a nu fi. România nu este America. Dacã în America te duci mîine, în trei sãptãmîni devii om. Fiindcã vei fi unul printre, sã zicem, un milion. Milionul ãla te obligã sã respecţi ceea ce respectã şi ei. Dacã un american ar veni mîine în România, la Piteşti, în trei sãptãmîni ar crãpa, pentru cã el, unul printre noi, milionul, ar deveni ca şi noi. Un popor de prefãcuţi, de şmecheri, de mincinoşi. Mai sînt şi excepţii. Dar puţine. Şi dacã te doare asta, înseamnã cã este bine. Tare mã tem cã ţi se rupe.