Bășina cu termopan a fost inventată de Corneliu Vadim Tudor. Domnul acesta a descoperit că priza în care își bagă pixu la încărcat nu este altceva decât văgăuna unei zile de marți ziua în care ține de șase una dintre cățelele pe care le pupă în bot. Dom Vadim vine călare din timpuri străvechi. Desigur că are documente pentru fiecare pârț pe care îl comite astfel încât prostimea să poată scuipa termopanul distanței fără ca mecla de calorifer neracordat să i se modifice. Deținătorul suprem al cutiei în care stă ascunsă mila pentru popor are și calități iar acestea se aprind numai când mămăliga pe care o împarte e bine feliată de această ață a distanțelor . Dacă ar fi să vorbim în chineză și să încercăm să dăm drumul la conducta prin care se strecoară dom Vadim imediat ar sosi o sută de mașini cu girofar. Din fiecare mașină ar coborî unul ce duce în spate un sac de documente iar din fiecare sac ar cădea o hârtie din fiecare hârtie scăpărând lumii adevărul: bășina cu termopan din politica românească a fost inventată de Corneliu Vadim Tudor.
iată am strigat în taina sfintei distanțe despre președintele partidului românia mare domnul corneliu vadim tudor
foto:bzi.ro
au apărut în
Colecţia: poetul florian silisteanu si portretul sfintei distanţe
1 poetul paul vinicius
2 poeta anca mizumschi
3 omul de televiziune christian sabbagh
4 președintele româniei traian băsescu
5 președintele partidului românia mare corneliu vadim tudor