luni, 28 februarie 2011

Femeia – cea mai complexă maşină a timpului



E destul de dificil să scrii la comandă mai cu seamă atunci când şeful ar vrea şi nu prea să se implice în treaba asta fie măcar şi la modul simbolic.
Femeia! Ce este femeia?! Istoria literară o consemnează în capitole de viaţă exemplare: de la cea care se sacrifică pentru libertate până la cea care scormoneşte în măruntaiele pamântului după noi minerale demne să înlocuiască sursa de energie auto, dacă e să vorbim de cercetător şi pănă la femeia care rămasă singură în trib caută să înfigă suliţa în grumazul unui leu înfometat. Femeia este desigur cea mai complexă maşinărie pe care Domnul a lăsat să o înţelegem, să o cunoaştem, să o iubim, să o exploatăm, să o mângâiem, să o punem pe prima pagină a ziarelor, fie dezbrăcată- prilej de mers cât mai des la toaletă, pentru unii, fie îndurerată fiindcă pruncul ei bolnăvior nu mai are scăpare şi mama caută disperată o soluţie. De fapt femeia este cheia cu care Dumnezeu închide şi deschide uşile omenirii. În istorie vedem femeia ca motiv de ceartă, de război, sau de partea cealaltă ca mijloc de împăcare, aducător de pace, de prosperitate. Fără femeie am fi nişte frecangii, nişte neica nimeni pe care soarta i-ar pune la săpat gropi pentru a ascunde rahatul cu care ne dăm mari fără însă un succes asigurat. Sau ca să fiu şi mai explicit fără femeie suntem ca virgula între două războaie. Despre acest subiect se poate vorbi la nesfârşit dar şi aici adăugăm nesfârşitul tot femeilor pentru că nu vă supăraţi, cine turuie mai tare şi mai afurisit şi strigător decât...femeia!
Azi de 1 martie, conform unei tradiţii despre care nu am habar de unde vine, bărbaţii vor să pară nişte domni. Sunt nişte barbari bărbaţii şi asta pentru că tot ce fac e din interes, ştiu ei foarte bine că dacă azi sunt mârlani mâncărica de mâine va fi rece şi la păsărică obloanele trase! Eeeee, nu râdeţi că aşa este. Să le mulţumim că există, să le cerem iertare, să le iubim. Din păcate pentru ele, 1 şi 8 martie sunt doar o dată pe an!

sâmbătă, 26 februarie 2011

joi, 24 februarie 2011

Serafim - schimbul de pasăre

poezie [ ]

Colecţia: Poezii de dragoste

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de florian stoian -silişteanu [florian stoian- silisteanu ]

2011-02-24 | |




Serafim a mers prin doctori a plecat la oraș lăsa în urmă vedenii Urzica distanțelor veștejind femei ducând pruncii departe - degeaba venise acasă distanța
Serafim...tot singur

Deal după deal urcușul ca un vameș - niciodată sătul
vrednic doar vântul biciuind frica strigau dinspre vii orătănii alergau în cer se roteau cu vârtejul până când din icoane cădea în sfârșit înserarea

Nici în sat nici în casa vraciului apoi nici prea înalt și deloc arătând Serafim
văzând el aceasta luă din nou bățul din gura țărânei și tăcu celălalt cerc

Nori grei pe buza cârpită a cerului
vin din părțile albe îngeri cumetriile rup din pâinea apei
se strigă darul

Serafim e lefter nu are parale nu știe cântarul - el măsoară cu pasul din cruce

- Ce ai mă Serafime la schimb... întrebă Domnul
- Numai dragoste Doamne...numai atât!

joi, 10 februarie 2011

piw3ugcp3gcbcăo3h


țlkhcp9tggcikagbc0yc02

marți, 8 februarie 2011

spre aeroport


spre aeroport

luni, 7 februarie 2011

privighetorul unui dans de A - un poem scris ieri pe 8 ian. pentru Revista Argeș pentru numărul din luna februarie un poem testat pe www.poezie.ro

am dus la amanet livezile
din toate numai un gutui a scuturat din frunză
cădea lumina şi tăia felii-felii din viaţa mea de dor de dumneata - ningea

Se strecura printr-o fereastră raza parfum în gura mare ştirba lumii iar pe asfalt un dinte mare cariat de gândul ce îmbrăca scheletul cu pământul -dădea ocol zăpezilor un condamnat întârziat - trăia

era din ce în ce mai gol prin om şi pasărea zbura din ce în ce mai scurt înfrigurând se anunţa că vine Domnul şi curând o altă pasăre prin om zburând

tăiau din lemnul ud şi măsurau apoi în zale câte minuni pot fi lăsate la vedere şi câte puse dând cu sare peste omăt - nimicul...se-mpreuna tăcând cu frigul

au măsurat din nou livada una singură rămasă târziului la noi acasă tăia din ea şi tata era mai tânăr pe atunci Irod dăduse liber să se piardă prunci

aici a poposit un călăreţ azinoapte
priviţi vă rog şi dumneavoastră cum umbra lui se sprijină pe coate

Privighetorul


Dintele rupe din timp osul unui anotimp dintele meu e nebun
muşcă ştirb muşcă postum
dintr-o margine de drum dintr-o călimară plină sare luna în grădină călimara cu cerneală e de roşu e de galben de albastru şi de verde bate inima prin lemne după semne

iată dau ora exactă şi pământul tot se-nvârte
iar din putineiul lui sare iarba mielului iar din miel se scurge sânge până lumii îi ajunge ciutura cu lacrimă - nu mai plânge
paşte depărtărilor pe sub fusta mărilor apă vie colorată este lacrima spălată
descusută haina asta a trânti lumii fereastra a urla la drumul mare soarele printre picioare pe sub care veni raza- prima dată nu fu rază ci blestem la undiţă ca o roată fără spiţă ca un tot fără un colţ pus de veghe pe un glonţ

şuera pustiului umbră nouă dintelui