Boema bucureşteană:
Artgotica şi Florian Silişteanu. Iarna la Sibiu (4)
Cărându-şi, parcă, peste tot, în spate, o maşină, un laptop, o cameră video şi un aparat foto, Florian Silişteanu apare călătorului de peste tot - din Piteştiul lui până în Iaşiul lui sau până în Oaşul lui sau Sibiul lui, că tot pă- mântul ăsta românesc îi aparţine în suflet - un ziarist perpetuu, dornic să prezinte lumii „Pământul nicăieri”, cum îşi intitulează ultima apariţie tipărită. În fapt, fratele Silişteanu, cum îi place să-i spui, este un maxim de poet prezent în interiorul lui de român sadea. Silişteanu are în poezia lui pâine şi sare, miere şi lapte, mătrăgună şi disperare, apă de izvor şi lumina soarelui.
L-am întâ lnit într-o zi la mare, în urmă cu ani buni, la festivalul de la Mamaia, unde pe lângă artişti îşi promova „Manifestul român”, o revistă a lui şi a românilor de peste tot. L-am tot revăzut la un pahar în „Muzeul literaturii” din Bucure şti. De curând l-am revăzut la Sibiu, în toată speranţa lui pentru o poezie curată şi frumoasă, prietenească, ne- întinată ca poemele bunului său frate de scris, Adam Puslovic, pe care-l iubeşte de-a dreptul, fără tăgadă.
S-a purtat ca un centaur al versurilor şi vieţii. A ciocnit numai pahare cu vin roşu, că aşa-i place lui, a mâncat şi slană, a băut o ţuică ardelenească, i-a cotrobăit neveste- mii prin sentimente şi i-a spus că găteşte minunat şi e o gazdă primitoare, l-a luat lângă inimă pe organizatorul de la Artgotica, Călin Sămărghiţan, a mâncat un ciolan cu fasole la Frieda, o cârciumioară boemă din buricul Sibiului, după cenaclu, şi a citit cu patimă din poemele lui minunate.
Membru al Uniunii Scriitorilor din Româ- nia, Silişteanu e o bucurie de om şi de poet care nu se sfieşte bând din gerunziul ce pare să-i aparţină şi el când îl aşterne pe hârtie. Lipesc şi eu cu drag la boema mea de azi câteva versuri pe care le-a scris Florin Silişteanu chiar la Sibiu, între două pahare cu vin şi o seară minunată ce s-a petrecut în cenaclul Artgotica, de la Sala Lounge a cafenelei Atrium din umbra Podului Minciunilor şi a Pieţei Mici.
„În ţara mea strigând“
când bordurile se
strâng lumii margini
suspinând când ori
apelor adună
ciutura stea în
fântână se
descoase firul se
apleacă frunzelor
trandafirul muzelor
şi se scrie imnul
fără nopţii fir
lehuzelor
lumea pune
verdelui dimineaţa
viermelui lumea
pune ceas
sunătoare cratima
doare Doamne
dumneata
şi de ai picioare
sfinţilor aripi de sui
numelui al nu ştiu
cui
ce vrei tu secundă
am vorbit am
pătimit numai
frigului şoptit
am strigat am
lăudat laptelui
câmp adăpat
şanţului şanţ am
săpat
ce vrei mută de
secundă
vine alta stropitoare
mâinilor cruci
călătoare scârţâind
buza rupând
tremur altul tremurâ
nd ori străinul
străinând
ceas târziu
mâine lumii alt făcut
dumicatul strânsului
duminica mânzului
calendar
ziuă alta iar strigar.
Sibiu la juma din
ceas înspre ziua de
zece”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu